Autorităţile sanitare din Tokyo au cerut marţi unui număr de peste 800 de persoane, care au făcut parte din publicul unei spectacol de teatru, să se testeze pentru noul coronavirus după ce s-a constatat că piesa, având în distribuţie componenţi ai unei trupe nipone, a reprezentat sursa a cel puţin 20 de cazuri de îmbolnăviri, informează Reuters și Agerpres.

Coronavirus JaponiaFoto: SOPA Images Limited / Alamy / Alamy / Profimedia

Întrucât numărul infectărilor continuă că crească în capitala Japoniei, autorităţile de la Tokyo au precizat că au în centrul atenţiei un teatru de 190 de locuri din cartierul de divertisment Shinjuku, unde au mai fost localizate infecţii în cluburi de cabaret.

Japonia continuă planul de relaxare a restricţiilor în anumite regiuni din ţară intenţionând să redeschidă o pistă de aterizare în cadrul unuia dintre cele mai mari mari aeroporturi chiar dacă infecţiile persistă în principalele oraşe, zone rurale şi baze militare ale Statelor Unite.

Cel mai recent focar a fost depistat la Theatre Moliere, în apropierea Cartierului Roşu din Tokyo, care, la începutul acestei luni, a oferit timp de şase zile reprezentaţii ale unei piese în care au jucat în principal tineri componenţi ai unei trupe de băieţi.

Autorităţile de la Tokyo au precizat că au aflat despre primul caz de infectare la unul dintre actori din distribuţia piesei pe 6 iulie, după care, până luni seară, testele au pus în evidenţă alte 20 de cazuri asociate. Toate persoanele aflate în public au fost chemate pentru a fi testate.

Luni, producătorii piesei „Werewolf” au dat publicităţii un comunicat în care fac la rândul lor apel ca persoanele din public să ceară sfaturile specialiştilor medicali.

„Ca urmare a numărului mare de infectări în rândul publicului nostru, am fost informaţi că toţi cei 800 de spectatori care au venit să urmărească spectacolul au fost identificaţi drept persone de contact cu risc ridicat”, a precizat Rise Communications pe pagina sa de internet.

În timp ce Tokyo face eforturi pentru a ţine sub control infectările cu noul coronavirus, rutele de călătorie către şi dinspre oraş continuă să se redeschidă.

Aeroportul Internaţional Narita, unul dintre cele două principale aeroporturi care deservesc Tokyo, urmează să redeschidă o a doua pistă înaintea unei sărbători populare marcată săptămâna viitoare, a relatat postul public de televiziune NHK.

Tokyo a înregistrat luni 119 cazuri de infectare cu noul coronavirus după patru zile în care bilanţul zilnic a depăşit 200.

În total, Japonia a raportat circa 23.000 de infectări şi aproape 1.000 de decese asociate noului coronavirus.

Citește și: