Un preot din Dorna Arini, județul Suceava, care a oficiat o slujbă împreună cu Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, la care au participat zeci de persoane fără măști și distanțare socială, a fost amendat, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliția Suceava a transmis, vineri seara, că după ce au fost urmărire imaginile postate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului, unde este surprinsă o slujbă oficiată de ÎPS Teodosie, la o biserică din Dorna Arini, preotul paroh a fost amendat cu 500 de lei.

„Polițiștii au constatat că procesiunea religioasă a avut loc în noaptea de 8 spre 9 iulie, între orele 23.30 - 02.30. A participat un sobor de preoți din Constanța și ÎPS Teodosie și preotul paroh al bisericii de la Dorna Arini. De asemenea, au participat circa 45-50 de enoriași. Deși sunt amplasate afișaje privind obligativitatea respectării distanțării sociale și portul măștii de protecție, aceste măsuri nu au fost organizate eficient de administrația lăcașului de cult. Pentru acest motiv, preotul paroh al așezământului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei pentru organizarea defectuoasă a activității”, spun reprezentanții Poliției Suceava.

Polițiștii continuă verificările în acest caz.