Suedia obligă părinții să își trimită copiii la școală - inclusiv elevii care suferă de boli care i-ar putea face mai vulnerabili în fața COVID-19 - ca parte a strategiei de a evita implementarea unei carantine stricte, relatează Business Insider.

Copii la scoalaFoto: Sam Edwards / Caia Image / Profimedia

În timp ce alte țări au închis școlile și mutat cursurile în online, autoritățile din Suedia spun că orice copil sub vârsta de 15 ani ar trebui să meargă în continuare la școală, neexistând aproape deloc excepții.

Însă unii părinți au refuzat să se conformeze, declanșând un război al nervilor cu autoritățile. Părinții se tem că refuzul ar putea duce la ridicarea copiilor de către serviciile de asistență socială deși oficialii subliniază că acesta ar fi cel mai extrem scenariu.

Mikaela Rydberg și Eva Panarese sunt două din mamele din Stockholm care au ales să își țină copiii acasă.

Fiul lui Rydberg, Isac, în vârstă de 8 ani, suferă de paralizie cerebrală și este vulnerabil în fața bolilor respiratorii. Rydberg a relatat că acesta a fost spitalizat înainte cu răceli și gripe însă eforturile ei de a convinge școala că Isac ar trebui să rămână acasă s-au lovit de refuzul autorităților.

Oficialii responsabili de sănătatea publică nu consideră copiii un grup de risc în fața coronavirusului, în pofida copiilor ca Isac. La sfatul autorităților, doctorii au refuzat să îi acorde acestuia o scutire medicală.

Dar Rydberg l-a ținut acasă din luna martie, împotriva indicațiilor școlii, lucru care a determinat oficialii locali să o amenințe că ar putea fi nevoiți să implice serviciile sociale.

„Urmăm recomandările autorităților și nu comentăm asupra cazurilor individuale”, a precizat un oficial local.

Școala este obligatorie

Eva Panarese este mama a doi copii care a ales să își țină fiul acasă pentru a minimiza riscurile la adresa soțului ei care a suferit recent de pneumonie. Aceasta susține că și-a trimis însă fiica înapoi la școală cu mari reticențe deoarece se apropie examenele și a simțit că nu are vreo altă opțiune.

Emailuri primite de la școala copiilor consultate de Business Insider insistă că aceștia trebuie să participe la cursuri în timpul pandemiei, citând politica guvernamentală.

„Trebuie să subliniem că școala este obligatorie”, scrie într-un email trimis în luna aprilie.

Panarese afirmă că situația ei arată că nu este posibil să protejezi unii membri ai familiei dacă alții sunt obligați să meargă la școală și să riște să fie infectați.

„Nu știu cine are dreptate și cine se înșeală dar nu vreau să îmi asum riscul”, susține aceasta, precizând că „nu vreau să fac parte dintr-un experiment”.

Agenția de Sănătate Publică din Suedia afirmă însă că „nu există dovezi științifice” că închiderea școlilor ar putea ajuta la prevenirea răspândirii virusului.

Agenția susține că acest lucru „ar avea un impact negativ asupra societății” întrucât ar însemna că personalul din sectoarele esențiale ar putea avea probleme în a găsi persoane care să aibă grijă de copii și că lăsarea lor în grija bunicilor ar putea contribui la răspândirea virusului în rândul unei populații vulnerabile.

Doar personalul și copiii care prezintă simptome ar trebui să rămână acasă, afirmă Agenția de Sănătate Publică.

Guvernul continuă politica obișnuită potrivit căreia în cazul copiilor cu absențe repetate școlile sunt obligate să investigheze situația și să raporteze autorităților locale acolo unde este cazul, acestea putând implica serviciile sociale.

Temerile privind coronavirusul nu sunt considerate motive valide pentru ținerea copiilor acasă.

Teama de serviciile sociale

Ia Almström locuiește în Kungälv, la jumătate de oră distanță de al doilea cel mai mare oraș al Suediei, Göteborg. Autoritățile de acolo au amenințat-o că o vor chema în instanță dacă nu își trimite copiii la școală.

Almström și-a ținut cei trei copii acasă din luna aprilie datorită riscurilor la care ar putea fi expusă, aceasta suferind de astm. Femeia a primit în 5 mai o scrisoare de la autorități în care este amenințată că ar putea fi reclamată serviciilor de asistență socială.

„Este lipsit de suflet cum ne tratează Suedia. Autoritățile nu ne iau temerile în serios. Nu primim niciun fel de ajutor, doar amenințări”, susține Almström.

Aceasta a relatat că ea și mulți părinți se tem să nu își piardă copiii.

„Asta fac când cred că părinții nu pot avea grijă de copii. Îi iau și îi mută. Deci acesta e un lucru de care ne este teamă”.

O purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru sănătate şi asistență socială a precizat însă că înlăturarea copiilor din sânul familiei este soluția de ultima instanță a autorităților.

„În mod normal serviciile sociale vor discuta cu copilul, părinții și școala pentru a încerca să afle care este problema de fond”.

„Înlăturarea copiilor de părinți este un pas mare de luat și în mod normal nu doar absențele de la școală constituie un motiv pentru plasarea unui copil în plasament”, a declarat aceasta.

Citește și: