Copiii ar putea să nu transmită Covid-19, spun doi epidemiologi britanici

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 19 mai 2020, 14:48 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Spania, copil
Foto: Profimedia Images/Andreas Solaro/AFP
Există semne provizorii potrivit cărora copiii ar putea să nu transmită noul coronavirus la fel ca adulții, au spus marți doi epidemiologi britanici, deși aceștia au atenționat că veștile proaste sunt că imunitatea umană ar putea să nu dureze mult, relatează Reuters.

În timp ce Europa și Statele Unite încearcă să se întoarcă la muncă după primul val al pandemiei de coronavirus, liderii mondiali încearcă să identifice momentul în care ar fi sigur pentru copii și studenți să se întoarcă la cursuri.

Copiii ar putea să nu răspândească la fel de mult ca adulții, potrivit unor semne provizorii, a spus dr. Rosalind Eggo, care face parte din comisia care consiliază guvernul britanic cu privire la reacția pe care ar trebui să o aibă în fața coronavirusului, membrilor Camerei Superioare a Parlamentului.

”Credem că este puțin probabil să o ia copiii, suntem foarte siguri că ei sunt mai puțin predispuși la efecte severe și că există semne că sunt mai puțin infecțioși, dar nu este sigur”, a spus Eggo de la London School of Hygiene & Tropical Medicine.

John Edmunds, un membru al Grupului de consiliere ştiinţifică pentru situaţii de urgenţă, a spus Comisiei de știință din Camera Lorzilor că este uimitor cum copiii nu prea par să joace un rol în răspândirea coronavirusului.

”Este neobișnuit că copiii nu par să joace un rol în transmitere pentru că pentru majoritatea virusurilor respiratorii și bacteriilor ei joacă un rol central, dar aici nu pare să fie așa”, a spus Edmunds, profesor și el la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

”Există doar un focar documentat asociat cu o școală - ceea ce este uimitor”, a spus Edmunds.

Cu toate acestea, el a adăugat că există vești potențial rele, respectiv că imunitatea umană la noul coronavirus nu ar putea dura mult.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3772 vizualizari

  • +4 (8 voturi)    
    Mai stie careva vreo boala virala ca ignora copii (Marţi, 19 mai 2020, 14:57)

    Lok [utilizator]

    Intreb si eu pentru stiinta, ca e ceva de-a dreptul extraordinar. Forme mai usoare se tot intalnesc dar chiar sa nu fie... hmmmm.
    • 0 (6 voturi)    
      naturala (Marţi, 19 mai 2020, 15:36)

      stilatu [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      sau creata in acest scop?
      • +1 (1 vot)    
        Documentata cat de cat. (Marţi, 19 mai 2020, 16:34)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui stilatu

        Or fi destule create dar daca sunt sub cheie nu ma ajuta.
    • -2 (2 voturi)    
      Mai stii alte virusuri care intra prin ACE2? (Marţi, 19 mai 2020, 16:48)

      Vladf555 [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Nu?
      Ma gandeam eu.
      • +2 (2 voturi)    
        Mai sunt. (Marţi, 19 mai 2020, 18:13)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Vladf555

        Culmea face ca sunt tot coronavirusuri verisori primari dulci cu Sars-Cov-2.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Human_coronavirus_NL63
  • +3 (5 voturi)    
    Elvetienii cred la fel (Marţi, 19 mai 2020, 14:58)

    The Special One [utilizator]

    Specialistul elvetian Daniel Koch spune asta cam de 2-3 sapt. El a dat si o varsta, sub 10 ani.
  • +4 (6 voturi)    
    Deci adio imunitatii de turma si vaccinelor? (Marţi, 19 mai 2020, 15:00)

    mmagic [utilizator]

    "
    Cu toate acestea, el a adăugat că există vești potențial rele, respectiv că imunitatea umană la noul coronavirus nu ar putea dura mult.
    "
    • -1 (1 vot)    
      inseamna ca dupa 60 esti cam pa (Marţi, 19 mai 2020, 16:23)

      Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui mmagic

      sa nu se mai plateasca acele CAS-uri. Fiecare e pe cont propriu. Banii au fost inventati sa nu muncesti pana in ultima zi de viata. Daca e foarte devreme atunci de ce mai trebuie platita pensia
      • 0 (0 voturi)    
        Daca ar scadea speranta de viata. (Miercuri, 20 mai 2020, 11:06)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

        Ar scadea doar varsta de pensionare. Sau cresc pensiile, etc. Sunt variante, nu e stres.
  • +2 (12 voturi)    
    Imunologia este noua meteorologie (Marţi, 19 mai 2020, 15:00)

    Mazeta [utilizator]

    Pe vremuri se făcea haz pe seama meteorologilor, că fac predicții aiurea. Acum se dovdește că meteorologia este o știință exactă în comparație cu imunologia.
  • 0 (8 voturi)    
    Manipulare... (Marţi, 19 mai 2020, 15:17)

    Beta Alfa [utilizator]

    .. eleganta.
    In titlu se omite sintagma " la fel ca adultii" ceea ce da un alt sens intregii chestii.
  • +4 (8 voturi)    
    titlu extrem de prost (Marţi, 19 mai 2020, 15:17)

    Ademordna [utilizator]

    Una e sa nu transmita, cum spune titlul, si alta e sa nu transmita la fel de mult ca adultii, cum spune textul.
    Stiu ca trebuie sa aveti titluri atractive, clickbait, dar a cazut Hotnews in categoria fake news in plina pandemie?
    Corectati urgent pana nu va inchid aia de la comisia de cenzura.
  • +4 (4 voturi)    
    Multe țări știau aceasta de peste 1 lună (Marţi, 19 mai 2020, 16:04)

    hic sunt leones [utilizator]

    De exemplu Norvegia a repornit imediat școlile, Suedia nici măcar nu le-a închis și rezultatele - în ambele cazuri - au confirmat faptul că restul lumii a procedat greșit.
    Dar întrebarea care se pune este: cine plătește pentru deciziile proaste, luate fără a avea sprijin științific, ale guvernanților români?
  • 0 (2 voturi)    
    OH. (Marţi, 19 mai 2020, 16:15)

    letsoc [utilizator]

    Nu vi se pare ca virusul asta e a doua VENIRE ?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by