Legea privind starea de alertă a intrat în vigoare astăzi. Terasele vor fi menținute închise / Lista amenzilor pe care le pot primi românii care încalcă restricțiile

de I.H.     HotNews.ro
Luni, 18 mai 2020, 7:01 Actualitate | Coronavirus


Amenzi politie
Foto: Digi24
Legea adoptată de Parlament privind starea de alertă în România impusă de pandemia de coronavirus intră în vigoare luni. Odată cu aceasta se pot aplica și amenzi celor care nu respectă restricțiile impuse. Reamintim că România a intrat în stare de alertă de vineri, însă fără posibilitatea de a sancționa nerespectarea regulilor, deoarece legea votată în Parlament devine aplicabilă de luni. În week-end mai multe persoane au încălcat regulile de distanțare, însă în condițiile unui vid legislativ, nu au putut fi amendate. Legea prevede și deschiderea teraselor, însă premierul Ludovic Orban spune că acestea vor fi menținute închise.
O nouă ședință a Comitetului Naţional pentru Situații de Urgenţă a fost convocată pentru luni, de la ora 7.30, iar de la ora 8.00 este programată ședință de guvern.

Premierul Ludovic Orban a precizat duminică seară că ambele ședințe sunt necesare pentru a institui starea de alertă în baza Legii 55 care a fost aprobată săptămâna trecută de Parlament. Va fi aprobată o hotărâre de Guvern, necesară instituirii stării de alertă în baza legii.

Întrebat de jurnaliști dacă legea se va aplica de luni sau de marți, Orban a spus că i se par deranjante întrebările: "Îmi puneți niște întrebări deranjante, legea se aplică în fiecare zi".

Orban a mai spus că vor fi menținute închise terasele, deși legea votată de Parlament prevede, la articolul 8 posibilitatea deschiderii teraselor. Premierul Ludovic Orban a susținut că odată cu adoptarea hotărârii de Guvern se va institui "o stare de alertă în care de data asta avem toate mijloacele necesare pentru respectarea legii".

Ce amenzi pot primi românii care încalcă restricțiile

Actul normativ adoptat de Parlament și care intră în vigoare de luni are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor "măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale".

Legea stabileşte şi faptele care constituie contravenţie şi amenzile pentru fiecare caz. Amenzile sunt cuprinse între 500 de lei şi 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile.

Potrivit legii, vor constitui contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:

  • Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

  • Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

  • Nerespectarea interdicţiilor de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

  • Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, care sunt interzise - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

  • Desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

  • Circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

  • Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

  • Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

  • Nerespectarea de către operatori a măsurilor referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

  • Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

  • Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

  • Neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

  • Neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

  • Neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

  • Neefectuarea lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

  • Neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri - amendă de la 500 lei la 2.500 lei.
Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege. Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat, mai prevede legea.

Proiectul a fost adoptat marţi de Senat, iar miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgarea legii vineri, în aceeaşi zi fiind şi publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Constituţiei, legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















16971 vizualizari

  • -1 (15 voturi)    
    Amenzi mai normale (Luni, 18 mai 2020, 7:31)

    Soro [utilizator]

    In sfarsit amenzi de o valoare pamanteana.
    Adica o amenda de 20.000 era de pe alta planeta (macar dintr-o alta tara muuult mai bogata). Chiar daca sunt de acord cu carantina, cine a dat ordonanta aia nu era ancorat in realitate. 500ron e destul de usturator in RO. 2500 la recidiva e deja si mai usturator. Si bineinteles ca exista si dosarul penal pentru recidiva pentru cei care arunca cu 2500 oricand. Asta inseamna normalitate.
    Cu amenzile am spus intotdeauna, nu doar la Covid, ca suma trebuie sa fie mica pentru trierea a 99% dintre infractiuni civile si mare pentru recidive. In Timisoara iei 750ron daca intri cu bicicleta in centrul vechi desi pietonalele sunt foarte late (hotarare de consiliu local) dar iei doar 300ron daca intri cu masina in centru printre pietoni (legea circulatiei) ... absurd. Nu?!
    Amenzile sunt mici pentru abateri prevazute in legi (circulatie) dar sunt mari cand sunt lasate la discretia unora care le dau de pe o zi pe alta fara raspundere.
    Cred ca trebuie date foarte multe amenzi si nu "cateva ca sa dai exemplu". Vezi amenzile pentru viteza. Se dau amenzi doar cand sta politia cu radarul si nici acum, dupa 30 de ani, nu sunt legale radarele fixe pe care le gasesti peste tot in lume si care te limiteaza in 100% din treceri.
    • +2 (10 voturi)    
      o idee buna (Luni, 18 mai 2020, 11:20)

      Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui Soro

      amenda marita la recidiva
      • +2 (8 voturi)    
        Unde scie asta cu recidiva si unde mai (Luni, 18 mai 2020, 15:15)

        xrogo [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

        scrie ca amenzile se dau gradual, deci tot ramane la apreciere organului marimea maenzii, de la 1 la 5!
    • +6 (10 voturi)    
      stai linistit (Luni, 18 mai 2020, 12:19)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Soro

      ca si astea o sa fie neconstitutionale... putina rabdare...

      ccr tre sa reintre in gratiile infrac... pardon populatiei , dupa ce s-a facut de tot kktu la CEDO!
  • +1 (23 voturi)    
    Lol (Luni, 18 mai 2020, 9:02)

    HP [utilizator]

    Deci legea spune clar ca se pot deschide terasele, dar Orban zice ca vor ramane inchise.

    Deci Orban incalca legea.
    • +2 (16 voturi)    
      Probleme existentiale (Luni, 18 mai 2020, 10:02)

      SoriBuh [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Asta e problema mare a ta.. nu ai unde sa bei berula.
      • -4 (12 voturi)    
        Lol (Luni, 18 mai 2020, 12:04)

        HP [utilizator] i-a raspuns lui SoriBuh

        Exact.

        Nu am unde sa beau, unde sa dansez, unde sa mananc, ce sa vizitez, unde sa vizitez.

        Nu mai am nimic, pentru ca cativa mosi, cativa grasi si cativa diabetici sunt predispusi sa crape.

        Si atunci trebuie sa patimesc eu si inca 99.99% din populatie.
        • 0 (6 voturi)    
          Cum asa? (Luni, 18 mai 2020, 16:10)

          karryne [utilizator] i-a raspuns lui HP

          Dar cine te tine aici?
          Du-te-n munti si bea, danseaza, mananca, fa ce ai tu chef.
          Virusul nu tine cont de cum e scrisa legea, societatea nu-ti e datoare cu nimic - ba dimpotriva as spune, si nici nu esti obligat sa-ti duci viata intr-un oras de cineva.
          • +2 (2 voturi)    
            mergeți voi în munți (Luni, 18 mai 2020, 18:16)

            di livio [utilizator] i-a raspuns lui karryne

            mai ieșiți din cazărmi,mereți la munte la ezerciț...soțietatea oricum vă plătește pensia specială...neapărat militară
    • 0 (12 voturi)    
      eu zic sa deschidem si stadioanele, nu?! (Luni, 18 mai 2020, 12:20)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui HP

      macar sa murim cu stil!
  • 0 (20 voturi)    
    Arafat, dusmanul teraselor (Luni, 18 mai 2020, 10:10)

    tahomir [utilizator]

    Asta cu terasele vine de la Arafat, el nu le suporta si actioneaza de altfel ca orice pesedist, subversiv si parsiv.
    Adica deschid italienii si spaniolii terasele si la noi nu merge desi stam de 10 ori mai bine decat aia.
    • -1 (15 voturi)    
      tot voi (Luni, 18 mai 2020, 12:28)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui tahomir

      urlati si cand incepea statul roman sa impuna restrictii ca "vai da italia si spania nu au inchis nimic, noi d c inchidem". ati uitat?!

      ai vazut ce a fost sambata la terase?! d-aia trebuie pastrate inchise, pt ca noi nu reusim sa urmam instructiuni simple!
      • +1 (9 voturi)    
        Aia au fost in parc! (Luni, 18 mai 2020, 13:42)

        Alui [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Uita-te mai bine la filmele din week-end! Nu a fost nimeni in interiorul restaurantelor!
        Astai tocmai au dat joi legea in care terasele se pot deschide. Duminica zic ca e altfel! Guvern de alba-neagra! Tampiti toti! Isi bat joc de propriile legi, dupa ce si-au bagat piciorele in Constitutie! Nu mai poti tu ca lumea iese afara la aer? Stai acasa inchis, nu te obliga nimeni sa mergi la terase! Parca vad ca tu duminica ai dat fuga la biserica sa te impartasesti cu lingurita!
  • +12 (14 voturi)    
    vorbeste lumea ... (Luni, 18 mai 2020, 10:51)

    nu conteaza cine zice [utilizator]

    am fost azi la un ghiseu al biroului rutier craiova.
    nimeni nu purta masca, o singura angajata avea manusi.

    dar dumnealor sunt angajati ai MAI si aici sunt mai multe de spus, nu ...???? caci regulile sunt obligatorii pentru persoane non-MAI ...
  • +1 (1 vot)    
    amenzi (Luni, 18 mai 2020, 17:20)

    jordachis [utilizator]

    Conform OG 2/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, in 15 zile se poate plati jumatate din minimul amenzii nu din cuantumul aplicat de agentul constatator.
  • 0 (0 voturi)    
    Carantina?! (Marţi, 19 mai 2020, 4:07)

    Namaste! [utilizator]

    Izolare la domiciliu?!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by