Cum s-au vindecat peste noapte 1.000 de români de COVID-19: Suceava a uitat să raporteze, câteva săptămâni, aproape 600 de pacienți care au trecut peste boală

de C.D.     HotNews.ro
Joi, 14 mai 2020, 14:10 Actualitate | Coronavirus


Spitalul din Suceava
Foto: Google Street View
​​La Suceava nu s-a „uitat” doar raportarea morților, ci și raportarea pacienților vindecați. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi un salt de peste 1.000 de pacienți vindecați de la o zi la alta, în jur de 600 fiind de la Suceava. Nu s-au făcut bine peste noapte, ci nu au fost raportați de-a lungul mai multor săptămâni, potrivit explicațiilor oficiale. „Din ce știm, e o perioadă semnificativă, de câteva săptămâni”, susțin oficialii.

Despre haosul de la Suceava, cel mai mare focar de COVID-19 din România, s-a tot vorbit în ultima perioadă. Șeful militar instalat de Ministerul Sănătății la Spitalul Județean declara recent că morții nu erau declarați ca „să nu se interpreteze”.

„S-a dat dispoziție scris ca toate aceste lucruri să se remedieze și să fie raportate (înregistrarea persoanelor infectate și a deceselor - n.red.). Când am revenit și am verificat, o parte din ele nu fuseseră înregistrate în sistem. Doamna de acolo a zis că s-a temut să nu se interpreteze”, a explicat generalul Ionel Oprea.

În raportul transmis de Oprea Ministerului Sănătății se precizează, de asemenea, că protecția personalului de la Spitalul Județean din Suceava, cu excepția unor angajați din UPU, sectorul de Boli Infecto-contagioase și Sectorul Boli Interne – COVID-19, a fost "inadecvată, necorespunzătoare și improvizată". În ceea ce privește circuitele funcționale specifice, cu toate că spațiul de spitalizare era împărțit în sectoare COVID-19 și non-COVID, "nu s-a putut identifica nicio decizie a conducerii, recomandare a specialiștilor epidemiologi sau o practică în curs care să asigure dimensionarea și separarea lor”.

Alte 245 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost raporate joi în România, bilanțul ridicându-se la 16.247 . Potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, 9.053 de pacienți s-au vindecat. Într-o singură zi au fost raportate 1.092 de cazuri de vindecare, aproximativ 600 de la Suceava.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















37350 vizualizari

  • +11 (19 voturi)    
    uitat? (Joi, 14 mai 2020, 14:15)

    aditza_1967 [utilizator]

    Au fost pastrate pentru zile mai bune.
    Sa iasa graficele cind trebuie.
    Ar trebui cautate si in alte parti cazuri uitate.
    Poate chiar in Bucuresti.\
    Pe hotnews avem doau raportari- pe geosaptian in Bucuresti avem 232 externati, si o alta raportre alui CERCEL cu peste 400 doar la el in ograda
    • +2 (12 voturi)    
      posibil (Joi, 14 mai 2020, 15:09)

      t_beriu [utilizator] i-a raspuns lui aditza_1967

      Daca le raportau la timp, curba cazurilor active era mai plata. Asa, acum curba cazurilor active are o cadere abrupta. Si toata lumea striga ca e gata, am trecut varful.
      Frica mea e ca raportarile nu-s complete nici la cazurile noi, dupa ce decesele si vindecatii au fost "uitati". Si ne trezim mai incolo (deja carantina s-a ridicat) ca de fapt nu e chiar asa buna situatia.
      Autoritatile trebuie sa PEDEPSEASCA scaparile astea.
      Daca cei de la varf care monitorizeaza situatia nu iau deciziile in functie de situatia REALA (nu cea sub-raportata) pot rezulta probleme mari. Se scoate din carantina o localitate care nu trebuie. Se tin artificial inchise activitatile economice cand majoritatea cazurilor erau deja vindecate. Se iau masuri logistice distorsionate.
    • +2 (16 voturi)    
      pentru ca testele sunt fake (Joi, 14 mai 2020, 15:23)

      Mary80 [utilizator] i-a raspuns lui aditza_1967

      in functie de ce firma folosesti pt teste, multe ies ori fals pozitive ori fals negative. De aceea guvernantii stiu ce teste sa foloseasca in functie de ce statistici doresc sa aiba.
      • +3 (3 voturi)    
        Nu este imposibil dar presupune ca Guvernu (Joi, 14 mai 2020, 16:58)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Mary80

        sa stie asta si teoriile de rigoare.
      • +1 (5 voturi)    
        pai si ce interes ar avea sa minta? (Joi, 14 mai 2020, 17:53)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Mary80

        Daca sa zicem nu-s raportate toate cazurile si situatia e mult mai nasoala decat arata numaratoarea, si dupa 3-4 saptamani nu mai e loc in spitale si se face iar lockdown, ce-a castigat guvernul?

        Nu ca ai nostri n-ar fi in stare sa minta, da' care le-ar fi castigul? Pai la urma covidului nu-i pasa de numaratoarea oficiala.
        • +4 (6 voturi)    
          Ai nostrii sunt foarte ieftini in comparatie cu (Joi, 14 mai 2020, 20:48)

          Lok [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

          Germania sau Boris care s-a lasat greu convins. Dar toti au un pret.
    • +2 (4 voturi)    
      Pai parca... (Joi, 14 mai 2020, 16:51)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui aditza_1967

      ...au fost militari "in charge" acolo...
    • +4 (4 voturi)    
      .... (Joi, 14 mai 2020, 17:07)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui aditza_1967

      La Suceava multa lume buna a stat acasa daca nu a avut simptome grave. Cu tratament, desigur (kaletra etc.) Ca a avut sau nu efect nu conteaza, cert e ca multi dintre bolnavii de covid internati in spital nu-si primeau nici propriul tratament de multe ori.
      Cine stie cand i-au retestat , daca au fost vreodata declarati cu adevarat ca bolnavi(in ideea sa nu fie internati in spital) etc.
      Mai dadeau si interviuri unii, vezi interviul fiicei unei asistente care isi infectase toata familia. Mamica era o eroina, ce stim noi. Cum de au stat toti acasa si au avut si tratament, nu ne-a mai spus si nici nu parea sa conteze nici pentru ziaristul Libertatea.
  • +9 (15 voturi)    
    au "uitat" voit sau .. (Joi, 14 mai 2020, 14:22)

    Mihai Ioan [anonim]

    Asa era scenariu;.
  • +12 (12 voturi)    
    Suceava are o problema! (Joi, 14 mai 2020, 14:30)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Nici aritmetica nu e cunoscuta!
    Doar adunarea banului când se jefuiesc padurile!
    • +1 (1 vot)    
      Suceava are mai multe probleme (Joi, 14 mai 2020, 21:42)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui DomnuTrandafir

      Daca stati o perioada prin bucovina o sa constatati ca acolo e altfel de romanie; am zis ca mi s-a parut acum cativa ani. Concediul trecut insa l-am facut tot in bucovina, tocmai pentru ca ne simtisem bine data trecuta. Ca turist totul OK. Insa cu aceasta ocazie am reusit sa inteleg ca bucovinenii astia gandesc un pic altfel decat restul romanilor; si relatiile sociale prezinta alta nuanta, lumea creata si in care traiesc e diferita de cea din moldova sau ardeal - vecinii lor. Aaa, ca ei se considera superiori acestora, nu mai spun. Ei gandesc ca Suceava e capul lumii, tot ce vine de la Iasi, Bucuresti, Cluj, nu e bun. Si se manifesta discret, daca esti un simplu turist nu realizezi asta. Poate ca istoria i-a format asa, nu stiu, poate ca asa isi pastreaza traditiile; Am interactionat cu ei f. bine, si a fost totul nemaipomenit; insa dupa ce le-am spus ca nu sunt din bucovina s-au racit brusc, nu mi-au intors spatele, dar nici nu am mai fost tratat cu caldura, ci doar corect, englezeste.
      • +1 (1 vot)    
        Am fost de 3 ori in ultimii 10 ani. (Vineri, 15 mai 2020, 17:11)

        DomnuTrandafir [utilizator] i-a raspuns lui 1anonim

        Recunosc ca sunt mai prmitori.
        Dar am facut turul mănăstirilor, sus la Rarau la Stancile Doamnei, Cacica, Suceava. Tot.
        Cred ca am vazut peste 10000 ha de pădure defrisata.
        Niciun hot prins!
        Niciun dosar la DNA!
        E îngrozitor.
        E doar un drum principal de la art la vest.
        Am stat o ora intr-o parcare după G. Humorului.
        Am numar pe ambele sensuri cca 500 de Tiruri cu bușteni.
        Poate nu înțelegeți decat pe aia cu oameni buni.
        Jaful e mare!
        Si continua!
  • +2 (16 voturi)    
    Raportarile se fac din burta (Joi, 14 mai 2020, 14:30)

    mihaipricop [utilizator]

    ca sa aiba cu ce se lauda sica si iohanis, exact ca pe vremea lui ceausescu cand eram cea mai tare tara din lume la productia la hectar.
  • +8 (8 voturi)    
    Mint (Joi, 14 mai 2020, 14:32)

    gugurila [utilizator]

    Ce e asa de greu de inteles ca mint?
  • -2 (12 voturi)    
    fata de China comunista (Joi, 14 mai 2020, 14:33)

    Je__ [utilizator]

    care minte cum respira, democratia romaneasca si in speta europeana e transparenta, si raporteaza corect si mortii si cazurile de covid

    ca altfel cum ar sta pulimea in case?
  • +4 (8 voturi)    
    bai baiete... (Joi, 14 mai 2020, 14:54)

    ..13 [utilizator]

    Ma doare capul...

    O fi numai la Suceava sau si prin alte locuri???

    Chestia asta cu numaratul si introdusul in sistem pare sa dauneze grav romanilor.

    SI acum mai pot io oare a comenta despre ceea ce fac chinezii?? Bai baiete, ma doare capul...

    Aia - chinezii - stiu clar ca ii paste moarte, inchisoarea dar ai nostri??? AI nostri sunt suferinzi de prostia vecina cu frica...Ma doare capul neicusorule...

    Un pahar mare cu apa, neicusorule, te rog...
    • -1 (7 voturi)    
      Vineeeee (Joi, 14 mai 2020, 15:46)

      Mihai Panet [anonim] i-a raspuns lui ..13

      Cum doriti apa, cu vapor sau fara? :)
  • -4 (10 voturi)    
    haos militarizat (Joi, 14 mai 2020, 15:33)

    di livio [utilizator]

    ca să fie un haos perfect, trăbă neapărat militarizat...secretar de stat, gheniral cu pensie specială militară...carantină cu fluturi și apeviști...cu zice Vela?...mulțumesc prefectului și preșului CJ...îl uită pe tov. gheniral secretar de stat, impardonabil
  • +4 (4 voturi)    
    zici (Joi, 14 mai 2020, 16:09)

    nahir [utilizator]

    că acolo s-a înstăpânit idiocrația.
  • +4 (4 voturi)    
    mai lucreaza acolo? e "sotia" sau "nepoata" cuiva? (Joi, 14 mai 2020, 16:20)

    IonGheorghe [anonim]

    E o stire de noaptea mintii!

    Daca e adevarat, asta e sabotare!

    Daca nu poate fi concediata-pensionata, poate fi transferata DEFINITIV la o sectie unde nu poate "strica" nimic?

    APRECIEZ transparenta, dar CE MASURI S-AU LUAT CA SA NU SE MAI REPETE?
    • +2 (2 voturi)    
      nu se ia nicio masura (Joi, 14 mai 2020, 18:19)

      paul22 [utilizator] i-a raspuns lui IonGheorghe

      in spitale esti penalizat daca cifrele de infectari sunt proaste si nu daca le raportezi prost; practic managerii sunt stimulati de contractele pe care le au sa raporteze cu intarziere sau deloc...
  • +5 (7 voturi)    
    Decedat lovit de tren, victima Covid (Joi, 14 mai 2020, 16:25)

    Dalinar [utilizator]

    Dupa ce l-au reasamblat, s-a constatat ca are Covid!!!
  • 0 (4 voturi)    
    Dar presa ce face? (Joi, 14 mai 2020, 16:30)

    Mazeta [utilizator]

    Cine verifică informațiile date de autorități? În afară de domnu Gâdea, a mai fost vreun jurnalist prin sptale?
  • 0 (2 voturi)    
    Vindecarea asta uluitoare a 1000 de persoane (Vineri, 15 mai 2020, 8:24)

    salvatore [utilizator]

    este una dintre marile minuni liberalo-basisto-sorosiste. Bravo tovarasi, tot inainte cu numarul de vindecati la hectar. Si cand te gandesti ca e tocmai in barlogul basist de la Suceava, sper sa scrie Flutur cu oile pe deal isprava asta.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by