Guvernul a anunțat, luni, că premierul Ludovic Orban "a continuat astăzi seria de consultări cu reprezentanții asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale implicate în combaterea efectelor COVID-19". La întâlnire nu a fost invitată Asociația Dăruiește Viață, care construiește în acest moment două spitale - primul spital din România dedicat 100% copiilor bolnavi de cancer, precum și un spital modular pentru pacienții infectați cu coronavirus - din donațiile a peste 350 de mii de români.

Oana Gheorghiu pe santierul spitaluluiFoto: Hotnews
  • Întâlnire a Guvernului cu "reprezentanții asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale implicate în combaterea efectelor COVID-19"

Guvernul a anunțat, luni, că premierul Ludovic Orban "a continuat astăzi seria de consultări cu reprezentanții asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale implicate în combaterea efectelor COVID-19. Întâlnirea a avut rolul de a deschide calea unui dialog permanent și sistematic pe teme de interes între guvern și societatea civilă, demararea unor întâlniri sectoriale cu ministere de linie, autorități publice cu organizațiile neguvernamentale, astfel încât măsurile de sprijin să fie cât mai bine coordonate și țintite către grupurile afectate de criza generată de coronavirus Premierul Ludovic Orban a apreciat eforturile organizațiilor, a mobilizării civile și a solidarității de care au dat dovadă în această perioadă. Totodată, prim-ministrul a dat asigurări că vor fi organizate dezbateri ample, întâlniri pe grupuri de organizații, pe domenii de activitate, precum servicii sociale, educație, drepturi și libertăți, mediu."

"Guvernul și societatea civilă au un scop comun în găsirea unor mecanisme de colaborare pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile, a persoanelor cu probleme, astfel încât să le asigurăm acces la resursele disponibile și la servicii sociale de calitate. Ne bazăm pe experiența, competența și cunoașterea problematicilor de către organizațiile neguvernamentale. Au dovedit, de fiecare dată când a fost nevoie, implicare și solidaritate, atitudine demnă de toată aprecierea noastră", a afirmat premierul Ludovic Orban.

La întâlnire au mai participat viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, și președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Mădălina Turza.

Guvernul nu precizează însă cine sunt ''reprezentanții asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale implicate în combaterea efectelor COVID-19" care au participat la consultările de astăzi.

Carmen Uscatu, președintele Dăruiește Viață, spune că asociația care construiește două spitale nu a fost invitată la această întâlnire: "Lupta anti-covid sau cum ne auto-invităm la discuții. Nu vrem să ne luptăm cu Guvernul României ci vrem să-l sprijinim în acțiunile sale pentru ca tuturor să ne fie bine. Ar fi fost util să împărtășim din experiența noastră de lupta anti-COVID în cadrul acestei întâlniri a lui Ludovic Orban cu societatea civilă. pentru că, iată, rezultatele au început să apară. Am reușit să luăm echipamente de protecție de cea mai bună calitate. Nu o zicem noi, o zic medicii și asistentele din spitale", a mărturisit Carmen Uscatu.

  • Comitet pentru Parteneriatul cu Societatea Civilă

De asemenea, Guvernul a constituit și Comitetul pentru Parteneriatul cu Societatea Civilă - o structură din care fac parte zeci de ONG-uri, nu și Asociația Dăruiește Viață.

"Dăruiește Viață, acea organizație firavă, care construiește două spitale în acest moment și care are peste 350.000 de donatori - cetățeni ai României - nu a fost considerată suficient de relevantă pentru a fi parte din discuțiile la nivel înalt", afirmă Oana Gheorghiu, vicepreședintele ONG-ului.

"Postarea asta e una de frustrare, dar nu pentru că nu ne bagă în seamă Guvernul României (se pare că indiferent de culoarea politică, guvernanții consideră că oricine critică unele măsuri îi e dușman), ci pentru că toate informațiile, cunoștințele și experiența noastră din domeniul sănătății rămân necunoscute și nevalorificate, deși sistemul de sănătate e vlăguit, iar investițiile egale cu zero. Aștept vremea când politicienii și mai ales cei aflați la putere vor învăța că cel mai bun lucru e să-i asculte pe critici, să analizeze ce spun și să folosească tot ce e de folosit. Acele vremuri nu au venit și nici nu par aproape", afirmă Oana Gheorghiu.

Vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață felicită, în schimb, Guvernul și pe premierul Ludovic Orban pentru inițiativă: "Sper să și asculte ce spun ONG-urile și să implementeze proiectele propuse de acestea."

  • Dăruiește Viață construiește două spitale

Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, construiește, exclusiv din donații și sponsorizări, primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, în curtea Spitalului Marie Curie din București.

De asemenea, din momentul izbucnirii crizei coronavirusului în România, Asociația Dăruiește Viață a direcționat toate donațiile primite către sprijinirea spitalelor în lupta împotriva coronavirusului - aparatură și materiale de protecție. La începutul lunii aprilie, asociația fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu a anunțat că începe construcția unui spital modular în curtea Spitalului Elias din București, unde urmează să fie tratați pacienți infectați cu coronavirus.

Citește și: