Apel de 1 Mai al medicului care a vindecat cei mai mulți români de coronavirus: Respectați acum toate recomandările, pentru a ne bucura mai târziu în "echipă completă"!

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 1 mai 2020, 11:56 Actualitate | Coronavirus


Virgil Musta
Foto: Arhiva personala
Virgil Musta, medicul infecționist timișorean care a vindecat cei mai mulți români infectați cu coronavirus, face apel la respectarea măsurilor de distanțare recomandate de autorități de 1 Mai: "Sigur că trecem încă printr-un moment greu, dar trebuie să mai rezistăm, pentru a ne bucura mai târziu în 'echipă completă'. E necesar să mai avem răbdare. Fiți înțelepți și responsabili!" Virgil Musta avertizează că pandemia nu a trecut.

Virgil Musta atrage atenția că măsurile de 1 Mai trebuie respectate pentru a "consolida ce am câștigat prin responsabilitatea dovedită la sărbătorirea Paștelui! Anul acesta trebuie însă să fim mai precauți, pentru a nu avea motive de întristare ulterior."

Medicul Virgil Musta este șef de secție la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, unde s-au vindecat, până acum, cei mai mulți pacienți români infectați cu coronavirus.

Apelul medicului timișorean a fost publicat pe grupul online City Doctors, o comunitate care își propune să ajute la îmbunătățirea comunicării dintre medici și pacienți, în perioada pandemiei.


Mesajul integral al medicului timișorean:

"Atenție vă rog la respectarea măsurilor și de 1 Mai, pentru a consolida ce am câștigat prin responsabilitatea dovedită la sărbătorirea Paștelui!

În primul rând, vreau să vă spun că m-a bucurat mult responsabilitatea dovedită de majoritatea oamenilor pe perioada Sărbătorilor Pascale și mulțumesc tuturor pentru înțelegere, efort și răbdare.

Acum ne bucurăm cu toții de venirea primăverii și de zilele libere de 1 Mai. Anul acesta trebuie însă să fim mai precauți, pentru a nu avea motive de întristare ulterior.

Putem sărbători 1 Mai, cum crede fiecare, chiar cu mici și grătare cum ne-a intrat deja în obicei, dar în familie, iar cu prietenii putem vorbi la telefon sau să ne vedem online.

Pandemia nu a trecut! Nu vă adunați în grupuri. Nu frecventați zonele publice aglomerate. Protejați în continuare persoanele cu risc și respectați vă rog toate recomandările pe care deja le cunoaștem.

Până acum, pandemia este ținută sub control la noi și aceasta datorită în special responsabilității și eforturilor voastre, pentru că marea majoritate a înțeles cât de importante sunt recomandările noastre pentru sănătatea și chiar viața tuturor.

Sigur că trecem încă printr-un moment greu, dar trebuie să mai rezistăm, pentru a ne bucura mai târziu în "echipă completă". E necesar să mai avem răbdare. Fiți înțelepți și responsabili!

Dacă trecem cu bine și peste această perioadă, vor începe să apară cu siguranță și vești mai bune. Îmi doresc și eu acest lucru și bineînțeles că vi le voi comunica și eu la momentul potrivit.

Vă mulțumesc anticipat pentru efortul fiecăruia dintre voi!

Ținem aproape, deși păstrăm distanța!

Numai împreună vom reuși!"



Citește și:





Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3017 vizualizari

  • -7 (15 voturi)    
    Vedetele pandemiei (Vineri, 1 mai 2020, 12:11)

    MVM [utilizator]

    Dl doctor este una dintre vedetele pandemiei. Este prezentat mereu cu titlul de ”medicul care a vindecat cei mai mulți români”. Erau numai români? Câți oameni a vindecat personal dl doctor? Cu ce i-a vindecat, in conditiile in care nu există încă un tratament clar pentru acest virus și în spitale doar se experimentează?
    Oamenii trebuie să se bucure de viață, nu doar să tremure pentru ea. Viața la borcan nu are mare valoare și dacă mai ținem mult cu alarmarea oamenilor, daunele medicale vor depăși cu mult beneficiile.
    Uitați-vă și pe alte țări, cum se relaxează și acceptă că nu va exista nici vaccin, ci doar imunizare naturală.
    Au înnebunit suedezii și elvețienii? Nu, noi înnebunim, conduși de milițieni și speriați de medici infecționiști, noile vedete ale zilei.
    • -6 (10 voturi)    
      Asta as fi si eu curios cum (Vineri, 1 mai 2020, 12:42)

      asistat [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      i-a vindecat! In rest bine ca #statiacasacaloserii ca vine doamna procuror european si va mananca cuculetu!
    • +4 (10 voturi)    
      Dar tu (Vineri, 1 mai 2020, 12:52)

      Task Damager [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      Tu ce naiba ai realizat in viata de te dai asa de interesant pe aici criticandu-l?
    • -1 (3 voturi)    
      vezi (Vineri, 1 mai 2020, 14:35)

      AMDATi [utilizator] i-a raspuns lui MVM

      numarul de voturi. Asta indica parerea majoritatii. Ei vor sa stea in case, izolati, sa numere morti si infectati. Asta e populatia, peste tot, nu numai in Ro. Si din pacate politicienii trebuie sa faca cum vor ei, altfel nu sunt realesi. Si presa la fel, trebuie sa scrie ce le place lor sa citeasca.
  • +1 (13 voturi)    
    Coreea de Sud. (Vineri, 1 mai 2020, 12:20)

    Marionette [utilizator]

    Comunicatorii in CS nu sunt Orbanii lor, Ciolacii lor, Taricenii, Basestii sau Iohannisii (eu personal il apreciez pentru cum s-a comportat dar mesajul meu este unificator si pentru cei care nu-l apreciaza, pentru ca da, sunt persoane ok, care gandesc altfel si nu-l apreciaza si foarte bine ca e asa).
    In CS sfaturile si indemnurile sunt date de medicii de top pentru ca in ei populatia cred si complianta e spre 100%.
    Hai sa ne spuna si noua de acum inainte tot Dl Musta cum stam, cum trebuie sa ne comportam si de ce trebuie sa ne comportam asa. Nu Arafat, nu Basescu, nu Orban.
  • -2 (8 voturi)    
    Nici in comunism nu respectam recomandarile (Vineri, 1 mai 2020, 12:25)

    Boham [utilizator]

    si vrei sa le resp[ectam acum in democratie?
  • 0 (10 voturi)    
    Si apel ptr guvernanti (Vineri, 1 mai 2020, 12:42)

    Coco Whistle [utilizator]

    Sa nu se ia dupa trump si sa foloseasca firme dubioase ptr a cumpara echipament medical doar ca asa au discutat premiantii: https://www.yahoo.com/news/york-reportedly-paid-69-million-005211042.html
  • 0 (10 voturi)    
    Nu stiu cati pacienti a vindecat Dl. Doctor (Vineri, 1 mai 2020, 14:09)

    justin puscasu [utilizator]

    si nu stiu daca a vindecat intr-adevar vreun pacient cu Covid-19.
    Nu exista tratament confirmat pentru boala asta. Au fost mai multe scheme de tratament care au dat sperante la un moment dat, dar ulterior au aparut informatii ca eficienta lor este incerta, dar efectele adverse sunt multe si certe.
    Daca ne uitam mai atent pe lista deceselor din Romania, observam cu usurinta doua categorii de oameni care au murit cu Covid-19:
    a. O categorie cuprinzatoare (cam 80%) sunt cei cu boli foarte grave, in stadii terminale, multi dintre ei infectati in spitale. Acestia ar fi murit oricum in urmatoarele saptamani sau luni.
    b. Cealalta categorie cuprinde oameni cu diverse boli cronice, aflati sub tratament pentru aceste suferinte. Odata infectati cu Cov2, au fost supusi unor "protocoale de tratament" rigide, fixate arbitrar de comisia lui Cercel. Sansele ca ei sa fi murit in urma unor efecte adverse ale tratamentului, sau din cauza interactiunii unor medicamente sunt majore.
    In sprijinul acestei ipoteze vine si faptul ca numarul deceselor nu este distribuit proportional cu numarul de infectii - peste 50% din total sunt concentrate in 5 judete. Ar trebui vazut ce fel de tratamente s-au aplicat in aceste judete. Si ar trebui ca aceste tratamente sa nu mai fie secrete.

    In concluzie, cred ca Dl. dr. Musta e un medic bun si un om empatic, care gandeste dincolo de lungul nasului si a inteles ca unele tratamente pot omori pacientii.
    Pacientii lui au supravietuit pentru ca nu i-a omorat tratamentul.
    • -1 (5 voturi)    
      Stim cu totii ca ai dreptate. (Vineri, 1 mai 2020, 16:28)

      Marionette [utilizator] i-a raspuns lui justin puscasu

      La noi in tara nimeni nu e in stare sa trateze, nimeni nu e pregatit, toti trebuie luati in ras si dusi in derizoriu.
      Intr adevar, daca autorul articolului dorea sa-ti castige fidelitatea putea spune ca singura tara in care se trateaza coronavirusul este Uniunea Sovietica.
  • -1 (1 vot)    
    OH. (Vineri, 1 mai 2020, 17:53)

    letsoc [utilizator]

    Stati mai fratilor ca vine ziua copilului , 23 August , etc. Asezati-va linistiti la locurile voastre .


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by