Premierul britanic Boris Johnson, primul lider al unei mari puteri diagnosticat cu COVID-19, s-a întors la muncă și, într-un discurs ținut în fața reședinței numărul 10 de pe Downing Street, a transmis un mesaj foarte clar: nu renunțați la carantină încă!, relatează CNN.

Boris JohnsonFoto: Captura YouTube

În primul său mesaj după ce s-a întors în fruntea executivului, Johnson a admis că restricțiile sunt greu de îndurat și că există riscul unui impact greu de suportat pentru economie.

Dar premierul britanic a avertizat că Regatul Unit este „într-un moment de maxim risc” și a sugerat că restricțiile trebuie să rămână în vigoare pentru a evita un al doilea vârf al infecțiilor.

Boris Johnson s-a adresat într-un ton optimist ziariștilor prezenți, folosindu-se de propria experiență în lupta cu COVID-19 pentru a transmite un mesaj de speranță unei țări care a înregistrat peste 20.000 de decese din cauza coronavirusului.

„Dacă virusul ar fi un agresor fizic, un neașteptat și invizibil borfaș, ceea ce vă pot spune din propria experiență că este, atunci acesta este momentul în care începem să îl punem la podea”, a afirmat Boris Johnson.

Premierul britanic a fost internat mai multe nopți la terapie intensivă în cursul acestei luni după ce simptomele cauzate de COVID-19 i s-au agravat.

Acesta i-a mulțumit ministrului de externe britanic, Dominic Raab, că i-a ținut locul în timp ce el se afla în spital.

„Îmi pare rău că nu am fost în fruntea guvernului pentru o perioadă mai lungă decât mi-aș fi dorit”, a spus Johnson.

„Știu că este greu și îmi doresc să repornesc economia cât de rapid pot dar refuz să dau cu piciorul tuturor eforturilor și sacrificiilor pe care poporul britanic le-a făcut și să risc un al doilea val al pandemiei care să aducă o uriașă pierdere de vieți și să copleșească NHS (Sistemul Național de Sănătate)”, a afirmat premierul britanic.