Comisia Europeană le cere statelor membre să se coordoneze în contextul în care încep să relaxeze măsurile de izolare, avertizând că un eşec în realizarea acestui lucru ar putea duce la noi intensificări ale propagării pandemiei de Covid-19, notează Agerpres.

Uniunea EuropeanaFoto: geograph.org.uk

Mai multe state UE au anunţat planuri în acest sens sau au început deja să relaxeze restricţiile impuse pentru a limita răspândirea pandemiei, în contextul în care se intensifică presiunile pentru resuscitarea economiilor lor grav afectate.

Aripa executivă a UE, care nu are puterea de a le dicta măsuri de sănătate celor 27 de state membre, a lansat un apel la o abordare comună, în condiţiile în care ţările au acţionat independent una de alta în combaterea răspândirii noului coronavirus, iar acum procedează similar cu strategiile lor de ieşire din izolare.

„A venit timpul să dezvoltăm o strategie de ieşire a UE bine coordonată”, precizează CE într-un draft de recomandări, care urmează să fie prezentat miercuri, potrivit agenției EFE.

„Strategia de ieşire ar trebui coordonată între statele membre, pentru a evita efectele negative de contagiere”, adaugă executivul comunitar.

„Nu îi vom spune unui stat membru anume că acum este momentul potrivit pentru relaxarea restricţiilor. Ceea ce vom recomanda sunt o serie de criterii şi condiţii care ar trebui aplicate atunci când se evaluează ori se decide că relaxarea măsurilor are sens”, a explicat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Eric Mamer, precizând că se va recomanda statelor UE să ţină cont în relaxarea restricţiilor de situaţia din celelalte state membre, mai ales din cele vecine lor.

Măsurile de izolare trebuie să fie relaxate numai după ce răspândirea bolii va scădea semnificativ pentru o perioadă susţinută de timp şi când capacitatea spitalelor va fi suficientă pentru a gestiona noi vârfuri de răspândire a Covid-19, potrivit recomandărilor Comisiei.

Dar guvernele sunt sub o presiune tot mai mare să relaxeze măsurile de izolare, întrucât impactul dezastruos al pandemiei de coronavirus asupra economiei globale a devenit clar. Comisia Europeană a estimat că producţia în zona euro ar putea scădea cu până la 10% în acest an.

În Italia, primul stat din UE lovit puternic de pandemia de coronavirus, zeci de afaceri au primit permisiunea să-i reia activitatea marţi, inclusiv librăriile, papetăriile sau magazinele cu haine pentru copii, deşi rămân în vigoare măsuri aspre de izolare.

Spania, care a introdus unele dintre cele mai stricte măsuri de izolare din Europa, a permis unor sectoare, inclusiv construcţiilor şi manufacturilor, să reia activitatea de luni, iar Polonia a anunţat marţi că va relaxa restricţiile care vizează activitatea magazinelor de pe 19 aprilie.

Alte ţări au mers şi mai departe, Danemarca urmând să redeschidă şcolile pe 15 aprilie, în timp ce Austria le-a permis magazinelor mari să-şi reia activităţile de marţi şi vrea să redeschidă centrele comerciale de pe 1 mai.

Frica de efectul de contagiere ar putea însă forţa până la urmă guvernele UE să lucreze împreună, notează Reuters. China, unde pandemia a izbucnit în decembrie, nu a anunţat timp de mai multe zile noi cazuri locale de Covid-19, dar raportează încă noi infecţii depistate la persoane care vin din străinătate.

CITEȘTE ȘI: Coronavirus: Europa, la ora primelor tentative de relaxare a carantinei / Pensionară austriacă: „Mă bucur că pot cumpăra din nou flori”