Numărul cazurilor de coronavirus raportate oficial în România a urcat marți la 6.879, după anunțarea a încă 246 de infectări. Totodată, bilanțul pacienților cu Covid-19 care au murit a ajuns astăzi la 332.

CoronavirusFoto: Pixabay.com
  • La raportarea de ieri de la prânz fuseseră anunțate 333 de cazuri noi, ridicând totalul la 6.633.

La ATI, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți.

Până astăzi, 14 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.645 de persoane. Alte 67.268 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 70.097 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 390 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 8.553 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.888.495 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 709 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 24 în Franța, 9 în

Germania, 45 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 52 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat - 13 în Italia, 13 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.