Internarea la terapie intensivă a premierului britanic Boris Johnson, contaminat de noul coronavirus, a provocat o undă de șoc marți în Marea Britanie, unde guvernul încearcă să lupte împotriva unei pandemii care se înrăutățește zi de zi, scrie AFP.

Boris JohnsonFoto: Captura YouTube

Internarea turbulentului lider conservator de 55 de ani a venit după ce a fost diagnosticat pozitiv la Covid-19 în 27 martie, într-una dintre cele mai afectate țări din Europa de coronavirus, care a ucis aproape 5.400 de oameni și a contaminat oficial peste 50.000.

"Premierul primește oxigen suplimentar și este sub atentă supraveghere", dar nu folosește un ventilator, a precizat ministrul Michael Gove, la radio LBC.

Singurul șef de stat sau de guvern al unei mari puteri care a fost contaminat, Boris Johnson este înlocuit în atribuții de ministrul Afacerilor Externe Dominic Raab, 46 de ani.

Starea de sănătate a premierului s-a deteriorat și a fost internat luni la terapie intensivă la spitalul St Thomas, în fața Parlamentului din Westminster, în centrul Londrei.

Logodnica premierului, însărcinată, spune că are simptome de Covid-19

În condițiile în care fostul primar al Londrei nu suferă a priori de alte patologii, cu excepția unor probleme de greutate, starea sa a stârnit o puternică îngrijorare în Regatul Unit.

Logodnica sa Carrie Symonds, 32 de ani, este însărcinată și a spus că are și ea simptome Covid-19.

Regatul Unit a tergiversat inițial adoptarea de măsuri dure, dar în 23 martie a decretat o carantină generală, dar și aici cu suplețe în ceea ce privește ieșirile, cum ar fi cele pentru a face sport. Parcurile din Londra rămân deschise și sunt uneori foarte frecventate, în condițiile în care vremea a devenit foarte plăcută.

Măsurile de carantinare, luate cu întârziere

După ce a câștigat alegerile parlamentare din decembrie cu promisiunea de a duce la capăt Brexitul, Boris Johnson a fost criticat pentru gestionarea acestei crize fără precedent, respectiv pentru lentoarea cu care a luat măsurile de carantinare. El însuși nu a luat în serios virusul și s-a lăudat că "dă mâna cu toată lumea".

Provizoriu în fruntea guvernului, Dominic Raab, un eurosceptic liberal, s-a angajat să continue lupta împotriva coronavirusului. Acesta a condus marți reuniunea zilnică de urgență cu miniștrii, șeful serviciilor sanitare și principalul consilier științific.

"Munca guvernului continuă", a asigurat Michael Gove la BBC.

Regina Elisabeta a II-a este informată constant despre starea de sănătate a premierului, potrivit Palatului Buckingham.