Noua conducere a Spitalului Județean Suceava - mangerul Florin Filip și directorul medical Doina Ganea Motan - a demisionat miercuri seară, a scris Monitorul de Suceava.
Astfel, Spitalul Județean Suceava a rămas fără conducere, directorul de îngrijiri medicale, Mihaela Hreceniuc, aflându-se în izolare la domiciliu. În cursul serii de miercuri, medici din cadrul Spitalului Județean l-au contactat pe prefectul județului, Alexandru Moldovan, pentru a-i aduce la cunoștință că unitatea medicală a rămas fără conducere și l-au rugat să facă demersuri pentru ca spitalul să iasă din această situație, a relatat Monitorul de Suceava.
Managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat din funcție în 26 martie, iar în locul acestuia fusese numit Florin Filip.
200 de cadre medicale din Suceava au fost confirmate cu coronavirus, potrivit datelor anunțate miercuri seară de Grupul de Comunicare Strategică. Suceava este un focar de infecție cu noul coronavirus, un sfert dintre cazurile de îmbolnăvire din România provenind de acolo, iar municipiul reședință și opt comune din zonă au fost închise complet, intrând în carantină de luni seară. La Suceava au fost raportate oficial 31 de decese.
30 dintre persoanele decedate erau internate la Spitalul Județean. Multe dintre decese sunt din perioada 22-29 martie și au fost anunțate abia în ultimele două zile, autoritățile susținând că au fost raportate cu întârziere pentru că rezultatele testelor ar fi sosit abia în 30 martie.
Parchetul Tribunalului Suceava a anunțat marți extinderea anchetei penale pentru abuz în serviciu și fals intelectual, după raportarea unui număr foarte mare de decese la Spitalul Județean la câteva zile de la moartea pacienților. Procurorii spun că aceste decese au legătură cu "activitatea ilicită" a funcționarilor din Spitalul Judeţean şi din Direcţia de Sănătate Publică Suceava, care au încălcat mai multe reglementări legale privind izolarea, testarea, carantina şi internarea.
Procurorii afirmă că pacienți infectați cu COVID nu au fost internați în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava. Procurorii vorbesc despre nereguli grave ale reprezentanților spitalului și ai Direcției de Sănătate Publică. Ei spun că, de exemplu, le-au fost făcute teste pentru COVID unor persoane care nu aveau neapărat nevoie, în timp ce probele recoltate unor angajați ai spitalului nu au fost trimise laboratoarelor specializate, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale.
În 23 martie, HotNews.ro a scris că tot personalul medical de la Spitalul Județean Suceava - devenit un focar de infecție cu coronavirus și care urma atunci să fie închis și dezinfectat - a fost chemat la lucru de către directorul medical al instituției, Alexandru Macovei. Medici, asistente, infirmiere au fost amenințați cu un ordin de ministru inexistent și li s-a cerut să se prezinte la spital chiar dacă se aflau în izolare sau dacă erau confirmați cu coronavirus, acuză un medic. „Au fost amenințați că vor fi dați afară altfel. Directorul medical aflase chiar înainte că e pozitiv. Operase înainte, deși trebuia să fie în izolare”, a povestit pentru HotNews.ro un medic din Suceava.
Nu contest că lipsesc N lucruri ân domeniul medicamente, echipamente de protecție și tot felul de dotări din spitale și că o aceasta se datorează în bună măsură corupției,dar ar părea normal să se străduiască și să facă ce pot, nu să dezerteze.
Nu-i mustră deloc conștiința pe cei care au plecat pur și simplu fără să facă nimic ca saă ajute. Cum se cheamă jurământul depus de medici? Este cumva jurământul lui ipocrit?
Ce rămâne de făcut? Dor măsuri de mână forte? Cumva o dictatură? Mi se pare jalnic aceasta.
Măcar dacă egoismul care i-a făcut pe acei medici să demisioneze i-ar ajuta la ceva! Și așa tot nu este nici o garanție că vor scăpa de a fi infectați. Așa că mai bine riști ceva mai mult și îți faci datoria, decât să dezertezi și să ai tot restul vieții mustrări de conștiință. Și, la urma urmei, cât să fie restul vieții? Și dacăeste ca viața să fie ceva mai lungă, înseamnă aceasta că va fi și mai bună? Cum este mai bine să o sfârșești: de coronavirus sau cu demență senilă?
Intreb ceva: cum e sa fii medic, sa stai in pauza de masa mancandu-ti sandvisul, si sa vezi la TV pe Costache sau Iohannis sau cine o mai fi, care-ti zic ca totul e OK, ca se ocupa sa-i sprijine pe medici, ca sunt masti, materiale.
Si de fapt, tu nu ai manusi, tu nu ai casca, nu ai combinezon.
Cum e? Nu e umilitor sa vezi politicieni la TV care mint de rup?
Trebuia de mult justitia sa-i bage la inchisoare, asa cum se procedeaza in orice stat normal chiar cu riscul injumatatirii personalului medical.
Cand pacientul lui Beuran a luat foc si a murit au sarit medicii ca arsi ca ei nu mai lucreaza daca se atinge cineva de maestrul.
Daca nu, incet dar sigur ne vom autodistruge. Noi nu avem nevoie de invazia Rusiei/Chinei sau a altor tari ca sa ne distruga tara. Ne descurcam si singuri.
Statul nu este ca să facă alții în locul nostru ci ca noi să facem pentru noi, prin alții. Însă am ajuns să votez un palton președinte (de două ori!), doar pentru meritul că măcar nu este în stare să facă nimic, și pentru mine este un simptom extrem de grav.
Dacă nu ne asumăm fiecare răspunderea pentru propria viață și pentru propriile decizii și acțiiuni, de acord, ne vom autodistruge. Din 1989 încoace ne jucăm supraviețuirea ca națiune. De prin 2007, de cînd ar fi trebuit să ne vedem visul cu ochii, ne-am jucat-o catastrofal de prost și, iată, vine primul decont.
In timpul razboiului, si al febrei tifoide, se ducea si ingrijea bolnavii, fara echipamente de protectie.
E normal sa iti fie frica, dar daca tot asteptam in loc sa gasim solutii, nu facem nimic.
De ce nu si-au dat demisia inaintea crizei, cand iti spitale ti se zice ca nu sunt medicamente, ti se da lista si descurca-te.
Politicienii astia de tabla sunt atat de incompetenti incat nu pricep ca:
1) Banii aia nu sunt ai lor sunt ai contribuabililor
2) Faptul ca "dau" bani din pix nu inseamna absolut nimic, nu au facut nici un efort notabil, doar semneaza hartii.
Flutur gandeste ca Firea, care zicea despre spitalul care se construieste langa Marie Curie din fonduri private ca "bucurestenii ar trebui sa fie multumiti" ca ea a dat pamantul unde se face constructia.
3) Flutur si toti altii politicieni, face pe prostu ca nu pricepe cum de lucrurile au mers rau la Suceava, pentru ca el "a dat bani".
Face pe prostul ca nu stie ca coruptia din sistem prin faptul ca s-au numit politici manageri de spitale si sefi la DSP, oameni total incompetenti, a produs tragedia pandemica de la Suceava.
Nu se schimba nimic in Romania... Rosu si galben fac prin rotatie, sau se mai combina in portocaliu in mod constant.
Spitalul din Suceava a anuntat oficial nu mai are PLAQUENIL (Hidroxiclorochină) din 29 martie.
https://www.obiectivdesuceava.ro/local/in-farmacia-spitalului-judetean-nu-mai-este-plaquenil-medicament-folosit-in-schema-de-tratament-anti-covid-19/
Si apropo, este cineva in administratie care tine un excel cu stocurile de medicamente? Cine este responsabil pentru continuitatea lor, si distributia proportionala cu pacientii?