Suedia va lansa o testare la nivel național pentru a ajuta la combaterea răspândirii coronavirusului, fiind vizați inițial lucrătorii din sectorul medical și din alte domenii cheie, a anunțat marți guvernul suedez, potrivit Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Guvernul a dat instrucțiuni astăzi autorității pentru sănătate publică să dezvolte rapid o strategie națională de creștere a testărilor pentru Covid-19”, a anunțat vicepremierul suedez Isabella Lovin, într-o conferință de presă. „Obiectivul este de a extinde testarea către alte grupuri prioritizate”, a precizat ea.

Suedia a testat până acum în jur de 36.000 de persoane, în mare parte dintre cei care au avut nevoie de îngrijiri în spital. Germania în schimb testează în jur de 500.000 de oameni pe săptămână.

Suedia are o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, față de 84 de milioane în Germania.

Guvernul suedez a mai anunțat marți că vor fi interzise orice fel de vizite în căminele de bătrâni.

Suedia a optat până acum pentru o strategie mai relaxată decât majoritatea celorlalte țări europene în fața propagării pandemiei de Covid-19 și a menținut economia în stare de funcționare.

Citește și: