Un bărbat cu coronavirus, din Neamț, a fost trimis de două ori acasă pentru că nu a fost încadrat, inițial, ca potențial bolnav. După ce a fost diagnosticat pozitiv, el a fost pus pe o targă, în maieu și acoperit cu o pătură, pentru a fi dus la Iași, relatează Mediafax.

Testare coronavirusFoto: Agerpres

Prefectul județului Neamț, George Lazăr, a cerut celor de la DSP și IPJ Neamț să verifice cazul unui pacient pentru care nu au fost respectate protocoalele spitalicești.

Potrivit unui document transmis de prefect către cele două instituții, în spațiul public au apărut informații privind cazul unui bărbat în vârstă de 45 de ani, din Piatra-Neamț, infectat cu coronavirus, care, deși de aproape 2 săptămâni prezenta simptome specifice, nu a fost încadrat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț ca potențial bolnav.

Bărbatul a mers de 2 ori la spital și a fost trimis acasă. Abia a treia oară a fost testat și diagnosticat pozitiv.

Se pare că bărbatul ar fi declarat că nu fost în contact cu nimeni confirmat cu Covid-19 și nici nu s-a aflat în vreun un spațiu intracomunitar din Europa, motiv pentru care nu a fost încadrat ca suspect.

De asemenea, externarea pacientului și transportarea acestuia la Iași nu s-au făcut în condiții corespunzătoare.

Potrivit unor surse locale, bărbatul a fost pus pe o targă și scos afară, în maieu și acoperit cu o pătură, până a fost preluat de autospeciala ISU Neamț.

Și presa locală a relatat cum bărbatul a fost pus pe o targă, în maieu, acoperit parțial cu o pătură și cu sacoșele cu bunuri personale puse peste picioare, deși la Piatra Neamț erau doar 4 grade Celsius.

„Având în vedere gravitatea situației vă solicităm să dispuneți, în regim de urgență, verificarea modului în care au fost respectate protocoalele spitalicești în cazul pacientului respectiv. În situația în care se constată fapte ce ar putea fi încadrate ca infracțiuni (neglijență în serviciu, abuz în serviciu etc.) vă solicităm să sesizați organele de cercetare penală”, se arată în documentul semnat de prefectul George Lazăr.

Citește și: Al treilea deces în România din cauza coronavirusului: Un fost viceprimar din Piatra Neamț, cu afecțiuni cronice, internat la Iași / Ar fi refuzat internarea și i se deschisese dosar penal