Vaccin anti-coronavirus: CureVac, finanțată cu 80 milioane euro de Comisia Europeană. Tehnologia este considerată revoluționară și în tratarea cancerului

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 16 martie 2020, 21:21 Actualitate | Coronavirus


vaccin
Foto: Getty Images / Digi 24
Comisia Europeană a oferit luni un sprijin financiar de până la 80 milioane de euro companiei CureVac din Tuebingen, Germania, care dezvoltă vaccinuri înalt inovative, pentru a accelera dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva coronavirusului în Europa.

"Ideea ARN-ului mesager ca terapie este simplă, dar strălucitoare: în loc să îi fie dată o proteină unui pacient,organismul acestua primește instrucțiunile să și le producă singur. Avantajele sunt multe, ceea ce s-a reflectat în evaluarea a două dintre companii din fruntea domeniului ARNm.", nota Labiotech.eu, încă din noiembrie 2017.

Potrivit sursei indicate, CureVac, fondată în 2000, a fost prima companie care a încercat să transforme ARNm într-o terapie comercială. Deși calea nu a fost ușoară, compania germană a strâns peste 450 de milioane euro și este acum membră a clubului global unicorn, cu o evaluare de 1,4 miliarde de euro. Peste Atlantic, Moderna Therapeutics, deși a fost fondată mult mai recent în 2011, a crescut foarte rapid, ridicând 1,2 miliarde de dolari și ajungând la o evaluare de 4,7 miliarde de dolari. Un interviu din noiembrie 2017 realizat de Labiotech.eu i-a pus față în față pe cei doi președinți ai companiilor concurente, într-un interviu "cum nu a mai fost văzut", "Battle of the Biotech Unicorns: CureVac vs Moderna", semnalat de EURACTIV.ro.

Explicațiile acestora despre cum funcționează moleculele ARN mesager sunt esențiale în contextul crizei coronavirus. Acestea ar sta la baza vaccinului la care CureVac lucrează și pentru care estimează că va începe testarea clinică până în iunie. Principiile pot fi aplicate și în tratarea cancerului, și în alte terapii.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi comisarul pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, au discutat cu conducerea CureVac prin videoconferinţă, la care a participat şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Ambroise Fayolle.

Sprijinul financiar ar fi oferit în forma unei garanţii UE la un împrumut BEI aflat în evaluare de o sumă identică, în cadrul InnovFin, Facilitatea de finanţare în domeniul bolilor infecţioase, prin programul-cadrul Orizont 2020.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19187 vizualizari

  • +5 (21 voturi)    
    Bravo CureVac (Marţi, 17 martie 2020, 7:17)

    Seby30 [utilizator]

    Este vorba de firma germana careia Trump ar fi oferit 1 miliard $ pentru vaccinul anticoronavirus, ca să-l folosească doar , repet DOAR în SUA. Preşedintele american Donald Trump a încercat să obţină drepturi exclusive pentru un vaccin împotriva coronavirusului. Cine se crede acest Trump? Chiar in halul asta? Stiam ca e autoritar,dar asta mi-a depasit orice asteptare.
    • +6 (16 voturi)    
      Nu intamplator Lumea ii Spune (Marţi, 17 martie 2020, 7:24)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Seby30

      Red Neck ( in traducere neaosha inseamna Tzaranoi )
    • -4 (18 voturi)    
      ho ba... (Marţi, 17 martie 2020, 7:26)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Seby30

      nu mai pomova atata fake news cu ce ai citit tu prin presa.
      uita-te pe site-ul curevac sa vezi cati bani au luat de la americani de atatia ani...
      • 0 (6 voturi)    
        E plin (Marţi, 17 martie 2020, 7:49)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

        Nu un site ci N siteuri care prezinta atitudinea lui Red Neck
        https://eu.usatoday.com/story/news/2020/03/16/german-company-curevac-says-no-offer-trump-coronavirus-vaccine/5062072002/
        • 0 (8 voturi)    
          Ai citit linkul? (Marţi, 17 martie 2020, 9:43)

          bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Primele rînduri:

          „O companie germană de biotehnologie a comunicat luni pe Tweeter că nu a primit o ofertă din partea președintelui Trump privind drepturile asupra vaccinului pentru coronavirus la care lucrează.

          Declarația a urmărit să pună capăt unei controverse referitoare controversy relatărilor cu privire la o încercare a lui Trump de a obține accesul exclusiv la un posibil vaccin pentru coronavirus sau la grupul german de cercetători care lucrează la acesta. Luni, și Casa Alba a respins acuzația.”

          Deci linkul pe care l-ai dat NU numai că nu confirmă acele fake news pe care le răspîndești, ci dimpotrivă le demontează.
          • +1 (7 voturi)    
            Introducere - cuprins - încheiere (Marţi, 17 martie 2020, 11:44)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui bilbofil

            Ai rămas cu lectura între aceste etape
            Doar dacă citezi Introducerea nu înseamnă ca și citit totul !
            Lasă o încolo de superficialitate ! Citește întreg conținutul !
            • +5 (5 voturi)    
              ... (Marţi, 17 martie 2020, 13:41)

              boogiewoogie [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              By Monday, the White House had dismissed the charge, CureVac said it had no offer from the United States and the German government was meeting about the issue. White House aides told the Washington Post Monday they were aware of no offer from Trump to CureVac.
            • 0 (0 voturi)    
              Cuvăntul cheie este „exclusiv” (Marţi, 17 martie 2020, 21:50)

              bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              Orice guvern responsabil care are fondurile necesare urmărește obținerea unui vaccin pe care să îl distribuie cetățenilor săi. Este ceea ce tocmai fac UE și Germania în acest caz. Și nici un guvern nu își va lăsa cetățenii să aștepte după cetățenii din alte state dacă are mijloacele să o facă.

              Obiectul discuției a fost „țărănoiul” Trump care și-a permis se cumpere pentru el „exclusivitate” pe vaccinul unei firme europene. Acest lucru nu se confirmă.

              Și nu cred că are sens să discutăm aici de ce, de departe, cele mai multe firme implicate în tehnologii revoluționare sînt înființate în SUA sau sînt cumpărate ori își mută activitatea acolo de îndată ce trec de o anumită masă critică. Și nu, nu este vorba de bani sau de educație, pentru că statele membre UE la un loc au cel puțin tot atîția bani și oameni bine pregătiți ca SUA. Și totuși, deși au oameni capabili, și bani, UE nu are o dinamică la fel de înaltă a tehnologiilor de vîrf

              Această concentrare a tehnologiilor de vîrf s-a întîmplat în SUA înainte de epidemie și va continua, cel puțin o vreme, și după.
          • -1 (7 voturi)    
            declaratie de forma (Marţi, 17 martie 2020, 12:41)

            komodor [utilizator] i-a raspuns lui bilbofil

            doar nu erau sa zica ca Trump a vrut sa-i cumpere.
        • 0 (8 voturi)    
          ce-ai facut bobitza? (Marţi, 17 martie 2020, 10:47)

          Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          "...says no offers from Trump.."

          ti-ai luat-o peste bot? problema e ca voua va si place fake news-ul.. va gadila la ego, va spune ceea ce vreti sa auziti si va inchipuiti voi.
          • 0 (6 voturi)    
            Mesajul pentru @bibliofil (Marţi, 17 martie 2020, 12:10)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

            Este valabil și pentru tine
            Lectura Plăcută !
            #nusuperficialitatii
    • -1 (9 voturi)    
      Nu au nici un vaccin in legatura cu epidemia (Marţi, 17 martie 2020, 8:23)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui Seby30

      Nici fost, nici actual, nici in plan.
      • 0 (0 voturi)    
        Vad ca esti mai destept (Joi, 19 martie 2020, 1:09)

        Seby30 [utilizator] i-a raspuns lui Lok

        decat ministrul germa al sanatatii. Este aproape gata, doar ca nu se va comercializa inainte de 2021, deoarece orice vaccin trebuie tetsta minim un an jumate inainte sa fie produs in masa. Chinezii nu aplica asemnea strategii si deja se vad rezultatele. Europa e incapabila sa faca fata unei epidemii.
  • 0 (8 voturi)    
    Nici un stidiu in curs in legatura cu Covu. Fake! (Marţi, 17 martie 2020, 8:22)

    Lok [utilizator]

    Deci abea se gandesc despre asta. In stil grand UE ard 40 de milioane numai la parcari.
  • +2 (4 voturi)    
    irelevant (Marţi, 17 martie 2020, 9:11)

    BogdanNicolaescu [anonim]

    nici un vaccin nu poate fi gata inainte de martie 2021... deci vorbim povesti
    • -3 (7 voturi)    
      ete fas... (Marţi, 17 martie 2020, 10:49)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui BogdanNicolaescu

      ..unde sunt fruncistii aia din Timisoara care ziceau acum doua luni ca au descoperit ei antidotul de acum pe baza de marar si aghiazma?
  • +1 (3 voturi)    
    Nu pot sa cred (Marţi, 17 martie 2020, 16:28)

    blablavertical [utilizator]

    ca unii chiar cred ca Trump le-a facut o oferta astora. Adica, daca chiar ar fi vrut, ar fi facut el personal oferta? Nu are oameni care sa faca oferte in locul lui? Merge el si discuta direct cu CureVac? Ca sa duca el vaccinul in SUA, numai pt americani? Serios? Mai lipseste sa credeti ca isi punea vaccinul in buzunar si pleca cu el..
    • 0 (0 voturi)    
      E absurda, dar totusi e real (Miercuri, 18 martie 2020, 4:51)

      Seby30 [utilizator] i-a raspuns lui blablavertical

      Asta face presedintele american, el asa actioneaza. Asta a facut si cu presedintele Ucrainei, habar nu are de diplomatie.
  • 0 (2 voturi)    
    De ce (Marţi, 17 martie 2020, 19:10)

    farafiltru [utilizator]

    Pentru Institutul Cantacuzino nu ar da bani......jegurile naibii !!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by