Tesla va supune la votul acționarilor schimbarea statului în care este înregistrată compania, a anunțat joi Elon Musk, la doar două zile după ce un judecător din Delaware i-a anulat pachetul salarial uriaș negociat cu directorii producătorului auto, relatează Reuters.

Elon Musk cu fiul sauFoto: Marco Lanni / Zuma Press / Profimedia

Judecătoarea Kathaleen McCormick din Delaware a catalogat marți pachetul în valoare de 56 de miliarde de dolari negociat de Musk în 2018 ca fiind „o sumă de neimaginat” care pune o povară injustă asupra acționarilor. Ea a constatat de asemenea că pachetul a fost negociat de Musk cu directori ai Tesla care păreau îndatorați față de el din diferite motive.

Pachetul salarial negociat de miliardarul sud-african a fost cel mai mare din istoria corporațiilor americane, firma de consultanță Equilar, estimând în 2022 că acesta era de aproximativ șase ori mai mare decât salariul adunat al celor mai bine plătiți CEO din lume.

Musk este în prezent cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată de Bloomberg la 202 miliarde de dolari. Însă vasta majoritate a acestei sume se datorează participației deținute de Musk la Tesla iar Musk a fost nevoit să vândă acțiuni în valoare de miliarde de dolari ale producătorului auto pentru a finanța achiziția Twitter în octombrie 2022.

Acțiunea în instanța din Delaware împotriva lui Musk și a directorilor Tesla a fost intentată în 2018 de un investitor numit Richard Tornetta, care a reclamat că pachetul salarial este incorect. Deși Tornetta deținea doar 9 acțiuni ale Tesla, înțelegerea a fost criticată și de fonduri de pensii importante și alte entități care dețineau participații în companie.

Musk vrea să mute Tesla în acte

„Nu vă înregistrați niciodată compania în statul Delaware”, a scris Musk pe „X”, noul nume pe care l-a ales pentru Twitter, la scurt timp după pronunțarea deciziei de către judecătoarea McCornick. El a deschis de asemenea un sondaj de opinie în care și-a întrebat urmăritorii dacă ar trebui ca Tesla să se mute în acte din Delaware în Texas.

Peste 87% din cele peste 1,1 milioane de voturi exprimate pe pagina sa până în momentul publicării acestui articol au răspuns afirmativ.

„Votul public este fără echivoc în favoarea Texasului! Tesla va începe imediat organizarea unui vot al acționarilor pentru transferarea înregistrării în Texas”, a anunțat Musk într-o postare ulterioară.

Musk este un admirator de mai mulți ani al acestui stat republican din sudul SUA, mutând în 2021 sediul Tesla din orașul Palo Alto, aflat în California, în Austin, capitala Texasului. Cu un an înainte el anunțase de asemenea că se mută personal în Texas.

Una dintre cele mai mari fabrici ale Tesla din Statele Unite se află de asemenea în Texas, la aceasta fiind produsă de altfel și „Cybertruck”, emblematica furgonetă electrică pe care Elon Musk o promite de ani de zile.

Tesla intenționează de asemenea să construiască în Texas o uzină de procesare a litiului despre care spune că va avea obiectivul de a alimenta până un milion de baterii electrice începând cu 2025.

Însă agenția Reuters notează că și statul Delaware este unul cunoscut ca fiind prietenos față de mediul de afaceri, peste 65% din companiile de pe lista Fortune 500 și peste jumătate din companiile americane listate pe bursă fiind înregistrate în acest mic stat de pe coasta de Est a Statelor Unite.