Președintele Donald Trump susține în aceste momente o conferință de presă de la Casa Albă. Acesta susține că a câștigat alegerile, dar că este fraudat și cere stoparea numărării voturilor.
Trump susține că numărul voturilor ”legale” (n.r. Trump consideră voturile prin poștă ilegale) i-ar arăta că a câștigat alegerile prezidențiale, susținând că este privat de președinție prin fraudă.
"Dacă numărați voturile legale, câștig cu ușurință", a spus Trump, neoferind nici o dovadă pentru revendicarea sa. „Dacă numărați voturile ilegale, ei pot încerca să ne fure alegerile”.
Trump a spus că pledează pentru oprirea numărării „voturilor care au venit târziu” și a continuat să promoveze rezultatele din statele care au fost deja adjudecate pentru el.
„Am câștigat deja decisiv multe state critice, inclusiv victorii masive”, a susținut el.
Liderul republican a reluat și atacurile echipei sale de campanie susținând că observatorilor săi le-a fost împiedicat accesul la supravegherea numărării voturilor în mai multe secții de votare. ”Observatorii sunt obligați să stea atât de departe de procesul de numărare încât oamenii folosesc binoclul”, susține el și insistă că ceea ce se întâmplă acum cu numărarea voturilor e ceva fără precedent în istoria SUA.
Președintele a atacat și mass-media pe care o consideră vinovată prin proiecțiile făcute pentru anumite state pe care i le-au acordat ”grăbit și eronat” lui Biden.
Publicul din Romania poate nu stie, pt ca presa nu informeaza decat sumar si partizan, dar la numararea voturilor in USA nu e ca in Romania, acolo exista "board"-uri de persoane ales in fiecare "counties" si componenta lor e decisa de partidul aflata la putere in zona!
Exemplu, in "judetul" Maricopa din Arizona (stat unde nu s-a incheiat votarea) seful "board"ului de numarare este un membru al PD, care a si fost dat in judecata de un grup de alegatori, pt ca a distrus intentionat, cu marker-ul, buletine de vot pt a le invalida (Arizona e un stat care inclina spre republicani, a votat Trump si in 2016).
Ian Millhiser, ziarist de stanga la Vox, a sugerat pe Twitter ca miliardarul Bloomberg sa dea cate 50.000 de dolari la circa 80.000 de voluntari "democrati" pt a isi lua o adresa in Wyoming unde sa voteze pt a inclina balanta la viitoare alegeri.
Eric Levitz, de la New York Magazine (stanga) a postat pe Twitter un apel la activisti democrati sa se mute temporar in Georgia, pana pe 7 dec., pt a vota la alegeri senatoriale partiale importante.
Fiecare vot "venit in plic" trebuie controlat pt ID, semnatura, adresa, inregistrare pe liste electorale, erori materiale.
Fiecare vot trebuie sa fie dat legal altfel vor fi suspiciuni si e vorba de increderea in democratie a 70 de milioane de votanti ai dreptei.
Republicanii sa mearga in justitie la nivel local (unde uneori pot fi respinsi pt ca judecatorii la acel nivel sunt numiti de puterea locala (poate fi de stanga), apoi in apel la nivel federal si pana la Curtea Suprema.
Partidul republican si guvernul actual nu trebuie sa accepte sub nici o forma alegeri asupra carora exista suspiciunea de frauda, va fi sustinut de jumatate din electorat, Biden nu poate prelua nimic, ramane in pivnita pana decide Curtea Suprema.
Eu inteleg ca SUA este un stat federal, dar puteau sa faca macar procentual si numarul de electori din fiecare stat. De exemplu daca un candidat ia 51% si celalalt 49% iar statul are 10 electori, cel cu 51% sa ia 6 elecori cel cu 49% sa ia 4 electori. Republicanii sunt cei care beneficiaza din plin de acest sistem de vot.
Revenind la Trump, omul a avut dreptate in multe privinte in timpul mandatului sau, dar modul in care a actionat a fost unul dictatorial, pus pe scandal, ori in politica nu asa functioneaza lucrurile. Se vede ca el nu vine din zona politicii unde se fac negocieri, aliante, etc. Trum a fost ceva de genul "my way or no way".
Pe plan international, a slabit credibilitatea si puterea NATO, chiar daca avea dreptate cu faptul ca multe state nu contribuiau cu bani asa cum s-au angajat initial.
Poporul american i-a tras un pumn in gura lui Trump de nu-i vine sa creada.
Minti ca o mazeta ruseasca.
Republicanii practica la scara larga gerrymandering facand posibil ca in zonele unde sunt minoritari sa castige, suprima dreptul la vot prin tot felul de piedici in calea voturilor, la fel cum a facut PSD la sectiile din strainatate.
Acuzatiile de frauda sunt pur politice, nu sunt bazate pe dovezi. Sugestia ta ca republicanii nu trebuie sa accepte rezultatul alegerilor este profund nedemocratica, nu exista motive pentru asa ceva, alegerile au fost corecte, singura neplacere e ca nu a iesit Trump.
Curtea Suprema nu are ce sa decida, va confirma rezultatul alegerilor. S-a cam terminat pentru Trump, e cazul sa incetati cu smiorcaiala asta penibila cu Trump care e furat. Trump a pierdut, acceptati si impacat-va cu ideea.
Cine nu-si pune anumite intrebari nu gandeste.
Din toate statele, tocmai in cele mai disputate sosesc si se numara voturile la zile bune dupa alegeri.
Din toate statele, cele cu rasturnari spectaculoase de situatie sunt si cele sub control democrat.
Vot prin corespondenta nu inseamna ca sosesc voturile dupa data alegerilor.
Alegatorii lui Trump au tot dreptul sa nu mai aiba incredere in sistemul electoral.
Numai în Pennsylvania sînt aproape un milion sși jumătate de voturi prin corespondență care trebuie scoase din două plicuri fiecare, validate prin compararea semnăturilor și pregătite pentru scanat. Asta durează.
Iar peste toate astea mai ai și procesele abusrde ale lui Trump și scandalagiii lui de suporteri care încetinesc lucrurile și mai mult.
Acceptă o dată că a pierdut, la diferență la fel de mică în statele cheie cum a cîștigat în 2016. Și a fost bătut măr, încă o dată, în votul popular.
s-a mai intamplat in US.
dar Trump e cel mai tare clawn din istorie.
Penibil !
Biden a ajuns probabil sa fie prezentat ca un reprezentant al free marketului establishment democrats(Pelosi, Schumer etc), pe langa ramura democrata socialista (Bernie, AOC and company).