Dolarul american a coborât joi la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani în raport cu yuanul chinez şi s-a depreciat şi în raport cu alte monede asiatice, pe măsură ce candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane, Joe Biden, şi-a majorat avantajul faţă de rivalul său, preşedintele Donald Trump, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Dolar puzzleFoto: Ulazdimir Ishkula / Alamy / Profimedia Images

Potrivit celor mai recente informaţii, Biden și-a asigurat 264 de voturi din cele 270 necesare pentru a deveni președinte, în timp ce Trump are doar 214.

Cu toate acestea, pieţele financiare se pregătesc pentru mai multe zile, chiar săptămâni, de incertitudine în condiţiile în care Donald Trump a deschis mai multe demersuri legale cu privire la numărarea voturilor în alegerile din SUA. Potrivit traderilor, aceasta ar putea afecta evoluţia dolarului pe termen scurt.

Potrivit analiştilor, aşteptările că Administraţia Biden va adopta o atitudine mai conciliantă în politica comercială este posibil să ducă la deprecierea dolarului în raport cu monedele statelor, care în repetate rânduri au fost supuse unor tarife vamale comerciale în perioada administraţiei Trump.

"Evoluţia yuan-ului şi a peso-ului arată că piaţa încearcă să ia în calcul o victorie a lui Biden", spune Masafumi Yamamoto, analist la Mizuho Securities în Tokyo.

Cu toate acestea, chiar dacă Biden va reuşi să depăşească provocările legale ridicate de Trump pentru a fi următorul preşedinte al SUA, republicanii par să fi păstrat controlul asupra Senatului şi pot să utilizeze acest lucru pentru a influenţa agenda lui Biden, un alt element luat în calcul de traderii valutari.

Unii analişti susţin că un control al republicanilor asupra Senatului ar împiedica Guvernul Biden să majoreze taxele pe companii, un lucru care este pozitiv pentru evoluţia acţiunilor.

Cu toate acestea, există şi argumentul contrar că un guvern divizat scade şansele unor mari stimulente fiscale, un lucru care poate fi considerat negativ pentru acţiuni.