Nicusor Dan a anuntat marti, pe Facebook, ca a cerut renumararea voturilor in 18 sectii de votare din Sectorul 1, unde s-a constatat ca numarul mare de voturi nule a coincis cu un numar redus de voturi pentru Clotilde Armand.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am solicitat renumararea tuturor buletinelor de vot pentru alegerea primarului din Sectorul 1 intrebuintate in sectiile de votare 5, 7, 9, 13,16, 24, 27, 31, 55, 88, 111, 145, 146, 151, 152, 155, 157 si 158 aflate in circumscriptia teritoriala a Sectorului 1 Bucuresti.

Motivul este ca in aceste sectii, intre procentajul voturilor pentru Clotilde si cel al voturilor nule, s-a inregistrat o corelatie negativa puternic semnificativa (-0.555, nivel de semnificatie 99%). Cu alte cuvinte, cu cat au fost mai multe voturi nule, cu atat mai putine pentru candidata USB la primaria Sectorului 1, Clotilde Armand. Multumim domnului Mircea Kivu pentru ajutor", a scris Nicusor Dan, pe contul lui de Facebook.

Anterior, sociologul Mircea Kivu notase ca a observat ca "intre procentajul voturilor pt. Clotilde si cel al voturilor nule" "o corelatie negativa puternic semnificativa (-0.555, niv. de semnificatie 99%)".

"Pe romaneste, cu cat au fost mai multe voturi nule, cu atat mai putine pt. Clotilde.

Concluzia o trageti dvs. Eu am recomandat prietenilor de la Salvati Bucurestiul sa ceara verificarea buletinelor de vot nule in sectiile in care proportia voturilor nule a depasit 5,2% (media+abaterea standard)", scrisese el, pe Facebook.

Reamintim ca Miron Mitrea a descris un mecanism similar in cazul partidelor care nu au reprezentanti in sectiile de votare.

"Am sa spun un lucru pe care il stiu toti cei care s-au ocupat de alegeri. Daca se produce o frauda serioasa intr-o sectie de vot, nu este votul multiplu. Este momentul cand, la numaratoarea voturilor, voturile partidului sau ale candidatului care nu are reprezentant prezent in acea sectie se redistribuie intre partidele cu reprezentanti. Si se intampla mult mai des decat ati crede. Si la toate partidele. In momentul in care apar voturi fara 'stapan', rar, reprezentantii prezenti le lasa in dreptul celui votat. Stiu ca vor fi destui care se vor indigna de cele spuse de mine, dar ma lasa rece. Acesta e adevarul", a scris Mitrea, in cartea sa "Campanii electorale 1996 - 2014", citata de Evenimentul Zilei.

Nicusor Dan a declarat luni seara ca USB a avut initial delegati in toate sectiile de votare din Sectorul 1, dar ca nu a fost vorba de membri de partid, ci de persoane care si-au oferit ajutorul.

O parte dintre acestea s-au retras, inclusiv pentru a participa la concertul Maroon 5, care a avut loc duminica seara in Bucuresti.

"Nu puteam sa ii mai inlocuim, pentru ca era o data limita pana la care se propuneau si au ramas niste sectii in care nu am avut pe nimeni", a precizat el.