Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a semnat ordinul privind încetarea mandatului de primar al Sectorului 5 al lui Cristian Popescu Piedone, condamnat definitiv, în 12 mai, la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv.

Toni GreblaFoto: Hotnews

Prefectura Capitalei a anunțat că a constatat joi că la data de 12.05.2022 a încetat mandatul de primar al Sectorului 5 al lui Popescu Cristian Victor Piedone, ca urmare a faptului că a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate. Ordinul a fost comunicat autorităților competente și lui Popescu Cristian Victor Piedone, a anuțat Prefectura Capitalei.

Interimatul este asigurat de viceprimarul Nicolaidis Mircea Horațiu, cel care are și acum delegate atribuțiile, delegarea fiind făcută de Piedone chiar înainte de sentința în dosarul Colectiv. Nicolaidis este membru al Partidul Puterii Umaniste, fondat de Dan Voiculescu.

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat definitiv pe 12 mai la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv.

CITEȘTE ȘI: Bătălie la PSD pentru primăria sectorului 5: Daniel Florea și Vlad Piedone vor să candideze / Ce le-a răspuns Ciolacu