Focare de infecție în București: Gunoaie acoperite cu pământ, pe care a crescut vegetație. Primăria Capitalei face licitație pentru salubrizarea unor terenuri

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 21 iulie 2021, 12:58 Actualitate | Administratie Locala


Gunoi Bucuresti
Foto: JESSICA GOW/ AFP/ Profimedia
​Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, vrea să cumpere servicii de salubrizare a unor terenuri deținute de Municipalitate și amplasate pe raza Sectoarelor 1-6 din București, pe care se află o mare cantitate de deșeuri, preponderent din construcții, care poate constitui un focar de infecție pentru locuitorii din zonă. "Unele deșeuri depozitate pe aceste terenuri sunt acoperite cu pământ, pe care a crescut vegetație spontană", se arată în anunțul de licitație publicat miercuri în SEAP.

  • "Primăria Municipiului București va achiziţiona servicii necesare salubrizarii unor terenuri aparţinând / fiind în proprietatea Municipiului Bucuresti, terenuri amplasate pe raza sectoarelor 1 - 6 ale Municipiului Bucuresti, unde se impune evacuarea deşeurilor depozitate necontrolat. Pe aceste terenuri, aparținând / fiind în proprietatea Municipiului București, se află depozitat necontrolat o cantitate mare de deșeuri care constituie o sursă de poluare a factorilor de mediu și un focar de infecție pentru locuitorii din zonă. Salubrizarea terenurilor se va realiza prin evacuarea deșeurilor depozitate necontrolat", se arată în anunțul din SEAP.

În caietul de sarcini al licitației se menționează că în repetate rânduri, Garda de Mediu a atenționat Municipalitatea cu privire la asigurarea stării de salubrizare asupra terenurilor deținute de Municipalitate.

În anunțul de licitație se mai arată că 'pe mai multe terenuri deținute și aflate în administrarea Municipiului București au fost identificate deșeuri preponderent din construcții și desființări așa cum sunt definite de Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare, terenurile devenind locuri unde se depozitează deşeuri în mod necontrolat, iar cantitatea acestora este în continuă creștere, fiind un potențial focar de infecție pentru locuitorii din zonă. Totodată s-a constatat că unele deșeuri depozitate sunt acoperite cu pământ, pe care a crescut vegetație spontană".

Acordul cadru urmează să se încheie cu un singur operator economic pe o perioadă de 4 ani, având o valoare estimată la peste 7,8 milioane de lei fără TVA. Contractul va fi finanțat din fonduri bugetare.

Operatorii interesați trebuie să aibă o cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 (trei) ani ( exerciţiile financiare/ani: 2018,2019,2020) cel puțin egala cu: 1.380.400 lei. Ofertanții vor face de asemenea dovada prestării în ultimii 3 ani (calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor) de servicii similare obiectului contractului în valoare cumulată de cel puţin 1.972.000,00 lei, fără TVA, prin prezentarea a unui sau mai multor contracte.

Criza gunoiului din București: Capitala este captivă deșeurilor, spune Ministrul Mediului


Capitala este captivă astăzi în privința depozitării deșeurilor, a afirmat miercuri, 14 iulie, ministrul Mediului, Tanczos Barna, la finalul unei ședințe de la Primăria Sectorului 1. Ședința - la care au luat parte și primarii de sector, primarul general și prefectul Bucureștiului - a fost una cu scandal după ce doi consilieri PSD au chemat Poliția.

Ministrul Tanczos Barna a spus că Ministerul Mediului va analiza posibilitatea oferirii unei alternative pentru depozitarea deșeurilor și în alte județe, fără a da detalii.

Potrivit ministrului, Primăria Capitalei trebuie să vină cu o soluție pentru depozitarea gunoiului, putând fi folosite fondurile europene.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a declarat că Bucureștiul nu prea mai are unde să arunce gunoiul pentru că principala groapă de gunoi a fost închisă. Primăria Municipiului București a găsit alt operator și trebuie actualizate condițiile de operare.

  • "Sectorul 1 este direct afectat din această cauză. Criza din Sectorul 1 se poate repeta oricând în alte sectoare și nu cred că își dorește nimeni asta. Vedeți pe străzile din București foarte mult gunoi provenind din construcții sau șantiere care nu este ridicat, coșuri de gunoi stradale pline. Chiar dacă acest lucru este interzis de regulamentul de salubrizare, unii operatori aleg să fie mai presus de lege.", a spus, în 14 iulie, Clotilde Armand.

Prefectul Capitalei spune că se are în vedere modificarea legislaţiei privind depozitarea deşeurilor


Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a spus la finalul ședinței că este avută în vedere, împreună cu Guvernul, modificarea legislaţiei privind depozitarea deşeurilor astfel încât să fie permisă depozitarea acestora şi în altă parte decât pe raza unităţii administrativ teritoriale.

"Am avut discuţiile necesare pentru a rezolva o parte dintre blocajele care sunt astăzi şi cu siguranţă soluţiile tehnice urmează”, a afirmat Stoica, susținând că nu poate da mai multe detalii.

Întrebat dacă este luată în calcul şi modificarea hotărârii de guvern privind depozitarea deşeurilor, prefectul Capitalei a răspuns: "S-a discutat acest lucru pentru că Bucureştiul are o situaţie particulară să se permită - şi cu siguranţă se va face acest lucru – ca depozitarea deşeurilor să fie şi în altă parte decât pe raza unităţii administrativ teritoriale. Asta înseamnă că vor fi soluţii pentru depozitarea deşeurilor şi în altă parte, în judeţele limitrofe sau în colaborare cu Ilfov. Evident, şi o nouă groapă de gunoi. Este un lucru absolut necesar care nu a fost luat în considerare în ultimii 20 de ani. Deci da, va trebui”.

Municipiul Bucureşti şi cele şase sectoare ar urma să se asocieze pentru constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor, conform unui proiect de hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul PMB, în luna iunie.

Potrivit proiectului, municipiul Bucureşti, prin Consiliul General, va avea calitatea de asociat-membru fondator, iar sectoarele Capitalei, prin consiliile locale, vor avea calitatea de membru.

Conform statutului, asociaţia ar urma "să se constituie în scopul realizării de investiţii pentru asigurarea unui sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti, pentru care va solicita finanţare prin programe operaţionale, în vederea realizării infrastructurii de colectare selectivă a deşeurilor, de staţii de sortare a deşeurilor, precum şi de instalaţii de digestie anaerobă a deşeurilor biodegradabile, de tratare mecano-biologică a deşeurilor şi de recuperare materială, pentru compostarea biodeşeurilor generate în Bucureşti, pentru gestionarea deşeurilor de construcţii şi demolări".









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8203 vizualizari

  • -3 (9 voturi)    
    Mai vedem (Miercuri, 21 iulie 2021, 13:14)

    autan [utilizator]

    Secolul viitor. Nu avem cum, nu ne lasa contractele, caldura, frigul, psd, pnl. E imposibil.
    • -2 (2 voturi)    
      evident! (Miercuri, 21 iulie 2021, 19:23)

      AES [utilizator] i-a raspuns lui autan

      In curand e anul de cand ND este primar. Desigur, Firea e de vina! :)))))
    • +2 (2 voturi)    
      Ar fi de interes, de când sunt. (Joi, 22 iulie 2021, 8:51)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui autan

      Așa, doar un articol de făcut valuri politice.
  • +6 (6 voturi)    
    asa putem scrie despre "mandatul" (Miercuri, 21 iulie 2021, 14:33)

    un domn [utilizator]

    DUamnei Gabi.
  • -2 (8 voturi)    
    Bukresh (Miercuri, 21 iulie 2021, 14:48)

    rubberduck [utilizator]

    Este precum un oraș pârlit din India, Pakistan sau Bangladesh. Când ies din Bukresh spre sud, îmi aduc aminte de drumurile din India din anii 70.... Gunoaie, duhoare lipicioasă, indolență totală....
    • +2 (4 voturi)    
      Comparatie de doi bani. (Miercuri, 21 iulie 2021, 16:08)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui rubberduck

      Nu stiu cum aratau acum 50 de ani orasele parlite din India sau Pakistan dar pot sa iti spun ca Bucurestiul la vreo 100 de ani distanta de ele in ziua de azi.
    • -3 (5 voturi)    
      raia turceasca (Miercuri, 21 iulie 2021, 16:34)

      Coresponedntu [utilizator] i-a raspuns lui rubberduck

      Nu are legatura cu Pakistanul. Se numea in trecut Bükresht în limba turcă. Locuitorii si edilii urbei au metehnele orientale ale stăpanilor de la Stambul. Din acest motiv firmele otomane castiga toate contractele in Bukresh. Cica se chema Micul Paris !!! Fugi BRE de aici, cum ar zice Miticul ! BRE, un alt cuvant turcesc folosit de locuitorii Bukresh.
      Ca ardelean din Marginime nu prea inteleg multe cuvinte ale locuitorilor Bukreshtului , cum ar fi ciubuk, bre, cișmea, sageak samd ? La noi nu exista asa ceva, sunt alți termeni pe care Bukreshtenii nu ii inteleg, majoritatea proveniti din limba Germana / din dialectul săsesc , Ja (Da), Servus (Salut), Boactăr (Beobachter , Bewachter / paznic), Șură (Schuren cu sens de magazie, anexa), Mure (Möhre /morcovi), Leiber (Haină), Potică (Apotheke, farmacie) , musai (müssen, a trebui), ribizli (coacaza), drot (sarma), rubarba (rubarber) etc etc etc
      va fi greu de rezolvat problema gunoaielor din Bukresht datorita mentalitatii locuitorilor.
      • 0 (4 voturi)    
        ca ardelean din Marginime (Miercuri, 21 iulie 2021, 19:22)

        AES [utilizator] i-a raspuns lui Coresponedntu

        ai dat dovada de prostie crunta, combinata cu snobism de 3 lei, totul inmultit cu o cantitate imensa de nesimtire d-alde Iohannis. Dupa ce iti chemi acasa toti sibienii pripasiti in Bucuresti sa faca "cariera", discutam. Pana atunci, in cel mai pur stil bucurestean, mucles!
        • 0 (2 voturi)    
          sunt adevaruri (Miercuri, 21 iulie 2021, 20:34)

          Coresponedntu [utilizator] i-a raspuns lui AES

          Te deranjeaza ? Pana una alta la Sibiu-Hermannstadt-Nagyszeben nu roiesc sobolanii pe strazi . Si nici nu zac, cu zilele , sacii cu gunoi din care curge zeama urat mirositoare, pe caladaram (la noi se cheama trotuar).
          • +1 (1 vot)    
            ma deranjeaza doar nesimtirea (Joi, 22 iulie 2021, 7:09)

            AES [utilizator] i-a raspuns lui Coresponedntu

            de care dau dovada aia de isi zic ardeleni, dupa ce au umplut Bucurestiul. Din 10 masini parcate pe strada, 5 sunt din Ardeal. Clar sau iti trebuie un desen suplimentar?
  • -1 (7 voturi)    
    Numai in Africa am mai vazut atata gunoi (Miercuri, 21 iulie 2021, 14:52)

    emil bobu [utilizator]

    Si totusi, sunteti mandri ca sunteti romani.
    • 0 (2 voturi)    
      deci tu nu esti roman? (Miercuri, 21 iulie 2021, 21:17)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      Sau nu esti mandru ca esti roman?
      Sau trebuie sa ne masuram mandria dupa cantitatea de gunoi din fata portii? de pe toata strada? din tot satul/ orasul?
  • +5 (9 voturi)    
    RBucuresti NU are nimic, nu poate fi capitala UE (Miercuri, 21 iulie 2021, 14:56)

    Gryphus [utilizator]

    cum sa compari Bucurestiul cu orice alta capitala UE cand aici nu exista nici macar apa calda asigurata sau un depozit ecologic de deseuri sau transport integrat etc etc

    orasul asta exista dar e praf, e cu 50 ani in urma oricarei alte capitale UE
  • +2 (6 voturi)    
    Este plin de gunoaie in Bucuresti (Miercuri, 21 iulie 2021, 15:31)

    AndreiBCO [utilizator]

    pe strazi, in trafic, la mall, in institutiile publice...unde te uiti mai dai de cate un gunoi!
  • 0 (0 voturi)    
    eu chiar nu inteleg si ce daca (Miercuri, 21 iulie 2021, 16:03)

    alfa1 [utilizator]

    nu intelegeti ca doar corona conteaza...
  • 0 (0 voturi)    
    Gunoaie (Miercuri, 21 iulie 2021, 16:52)

    gnd [utilizator]

    Tarile civilizate procedeaza asa, nu ar trebui sa fie greu de implementat nici la noi:

    - fiecare municipalitate/primarie are centre de colectare unde sint acceptate deseuri de (aproape) toate tipurile pe care locuitorii din respectiva municipalitate le pot duce fara costuri suplimentare. Acolo sint pubele cam cat un container de vapor pentru fiecare tip : 1 pentru hartie/cartoane, 1 pentru lemn, 1 pentru mobila, etc etc, vre-o 20 la numar. Se intra cu masina/dubele, fiecare descarca singur in ce are pubela corespunzatoare materialului

    - masinile de gunoi colecteaza separat gunoiul menajer, apoi de la caz la caz sint primarii care colecteaza tomberon separat pt hartie/carton, tomberon separat pt plastice si unele chiar si pt "sticla".

    - cine face renovare sau constructie este obligat sa-si inchirieze un container metalic din acela mare care se pune in fata casei pe durata lucrarilor. acolo se scoate tot molozul/materialele. se goleste ori de cate ori e nevoie de catre firme specializate in aceste deseuri. aruncarea deseurilor in orice alt loc este pedepsita aspru, asta se poate implementa si la noi cu ajutorul politiei locale/sumedeniei de functionari publici de prin primarii
    • 0 (0 voturi)    
      Se face degeaba (Vineri, 23 iulie 2021, 3:05)

      bardiCristi [utilizator] i-a raspuns lui gnd

      Si la alba am avut colectare separata, iar un gunoier a zis, nu te mai complica, la groapa se amesteca.

      Bun, acum sa faca Bucurestiul, macar, ca e ditamai orasul, ar trebui investitii ori in fiecare sector exista o mica mafie atat in privat pe contracte cu statul cat si in consiliile locale unde nu se vrea. De banii alocati romprostului se puteau face, dar ei au decis sa plateasca romprostul si la suprapret, nu doar cat era necesar. Acum de unde sa mai faca? Poate primarita la S1 va face treaba si eventual vor scapa de ei, dar acei bani sunt acum pierduti. Pa, investitii! Pe viitor poate, dar daca procedeul mafiei este santajarea cu greu va mai fi o conducere care sa nu cedeze iar bucurestenii prefera comfortul indus cu o iluzie de civilizatie dar pe ban greu.
  • -1 (1 vot)    
    o mizerie crunta in centru (Miercuri, 21 iulie 2021, 17:00)

    Ev A [utilizator]

    Am avut drum ieri pe la Universitate, Calea Victoriei (Cretulescu) - o mizerie CRUNTA, cosurile revarsate, trotuarele imbacsite, fluide de tot felul...o rusine - taman in centru. cativa turisti - stingheriti vizibil si ei de mizeria din jur..
    Eu sint votant USR, daca mi se explica care este motvul acestei mizerii de nedescris taman in centru, poate as intelege..dar sa se dea o explicatiede orice fel de la primarie - e ceva temporar? Mi s-a parut un mare focar, toate gunoaiele. Idem sectorul 1 (Aviatiei) unde locuiesc.
    Explicati ce se intampla!
  • +2 (4 voturi)    
    Romania intr-o poza (Miercuri, 21 iulie 2021, 17:52)

    cristi_an [utilizator]

    gunoaie, copaci ciuntiti si blocuri comuniste


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by