Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că îi este teamă să meargă cu bicicleta în Bucureşti, din cauza maşinilor din trafic.

Iohannis, Nicusor Dan si Tanczos Barna, de Ziua Mondiala a BicicleteiFoto: Presidency.ro
  • "Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti. Trebuie să mă intersectez cu maşinile", a afirmat Nicușor Dan, joi, după o dezbatere pe tema transportului sustenabil în România organizată de Asociaţia Green Revolution, de Ziua Mondială a Bicicletei.

Nicușor Dan a venit la eveniment pe bicicletă, alături de ministrul Mediului, Tanczos Barna. La eveniment a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, care a venit şi a plecat tot pe bicicletă.

Potrivit primarului general, acum în Bucureşti există doar 15 - 20 de kilometri de piste de biciclete amenajate conform standardelor.

Nicușor Dan a susținut că municipalitatea va lua măsuri pentru ca prima bandă de circulaţie a străzilor să fie eliberată de zeci de mii de maşini, fără a da însă detalii concrete: "În anul acesta o să vedeţi cu câteva zeci de mii de maşini mai puţin pe prima bandă. O să aflaţi. (...) Aşteptaţi momentul anunţului".

El a mai spus că noi piste de biciclete vor putea fi amenajate abia după implementarea strategiei de parcare: "Pentru asta trebuie să eliberăm oraşul de maşinile parcate şi asta vine prin strategia de parcare. Deci, mai întâi strategia de parcare şi după aceea pistele de biciclete".

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan: Bucureștiul este sufocat de mașini. E o chestiune care trebuie spusă şi trebuie asumată - trebuie să creştem preţul parcării