Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, acuză din nou Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS) că lasă Hotelul Triumf, monument istoric, să se degradeze după incendiul de anul trecut. „Am semnalat public că acest monument este în pericol și trebuie să fie protejat acoperișul până ce se vor efectua lucrările ample de reparație. Din ianuarie și până acum conducerea RAAPPS nu s-a grăbit să acopere acoperișul și lasă voit să se distrugă acest monument”, spune edilul.

Hotel TriumfFoto: Facebook - Clotilde Armand

„Conducerea RAAPPS distruge voit monumentul Hotel Triumf. Acoperișul și o parte din podul imobilului Hotel Triumf, situat pe Șoseaua Kiseleff nr. 12, au fost afectate de un incendiu izbucnit în data de 12 septembrie 2020. Pe 24 ianuarie am semnalat public că acest monument este în pericol și trebuie să fie protejat acoperișul până ce se vor efectua lucrările ample de reparație. După ce am semnalat că trebuie să fie demisă conducerea RAAPPS, în data de 31 ianuarie reprezentații instituției au anunțat că au lansat licitația pentru reparația acoperișului. Au fost depuse mai multe oferte pentru realizarea de lucrări de reparații la Hotelul Triumf pentru un contract estimat la 2,94 milioane de lei, fără TVA. Astăzi, 17 aprilie, am trecut să văd cum mai arată acoperișul. Surpriză! Este mai degradat ca în ianuarie. Iar din ianuarie și până acum conducerea RAAPPS nu s-a grăbit să acopere acoperișul și lasă voit să se distrugă acest monument. După atâtea luni de zile în care am tot semnalat problema pare că RAAPPS nu are timp să cumpere o prelată și să acopere zona distrusă. Însă are timp de altceva. Să achiziționeze „produse de îngrijire personală”. Este mai mult decât trist să vezi cum nepăsarea actualei conduceri tratează acest monument”, a scris sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, Clotilde Armand.

Ea mai menționează că „RAAPPS este pe pierdere de ani de zile” și că, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, regia de stat avea anul trecut 2.000 de angajați și pierderi de 30 milioane de lei.

Citește și: