"Demersurile în justiţie ale Primăriei Generale pentru a opri demolarea caselor de patrimoniu din strada Icoanei 2-8 au fost admise, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 a suspendat azi activităţile de demolare. Îmi pare bine că ni s-a dat dreptate în mod prompt şi sper că proprietarul imobilelor a înţeles că nu se pot face abuzuri. Menţionez şi faptul că Poliţia Locală a amendat proprietarul cu 20.000 de lei, pentru nerespectarea condiţiilor de şantier", a scris edilul general pe Facebook.
El a subliniat că va continua să apere clădirile de patrimoniu şi să se opună abuzurilor.
"Susţin dezvoltarea echilibrată şi legală a oraşului, nu haiducia imobiliară", a precizat Nicuşor Dan.
Directorul Administraţiei Municipale de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Edmond Niculuşcă, anunţa joi că a început demolarea unor case vechi de peste o sută de ani aflate pe str. Icoanei, peste drum de Şcoala Centrală.
"A început demolarea caselor vechi de peste 100 de ani de peste drum de monumentul istoric de valoare naţională Şcoala Centrală. În urmă cu 12 ani, când am deblocat fondurile pentru restaurarea şcolii, mafia imobiliară încerca să ridice, peste drum de clădirea proiectată de Ion Mincu, un turn de 12 etaje. Atunci, Nicuşor Dan a reuşit să salveze mutilarea zonei istorice Icoanei. Primarul general actual a suspendat autorizaţia de demolare emisă de administraţia Firea până pe 30 iunie pentru suspiciuni de nelegalitate. Proprietarii au făcut un litigiu şi au suspendat actul primarului general de suspendare ieri, dar în urmă cu două zile Nicuşor Dan a emis un nou act de suspendare completat cu motivele de nelegalitate pentru suspendare", a precizat directorul AMCCRS.
Potrivit acestuia, cel de-al doilea act de suspendare a fost comunicat miercuri firmei care demolează cu executor judecătoresc, însă joi a început demolarea.
În replică, dezvoltatorul - Homing Properties – a transmis că a câştigat procesul împotriva Primăriei Capitalei şi poate relua lucrările la proiectul Icoanei Gardens, amplasat pe strada Icoanei nr. 2-8, potrivit News.ro.
”Compania va dezvolta în această zonă un proiect rezidenţial ce presupune o investiţie de 10 milioane de euro, iar proiectul va integra elemente din clădirile vechi (Strada Icoanei nr. 2-8), pe care le-a achiziţionat încă din 2018. Conform documentelor furnizate de Ministerul Culturii, acestea nu sunt clasate ca monumente istorice şi nu sunt nici vizate pentru a fi clasate ca monumente istorice, deci nu exista obligaţia păstrării lor. Autorizaţia de construcţie şi demolare a fost obţinută la sfârşitul lui 2020, după mai multe consultări cu Comisia de Cultură şi Comisia de Trafic, care au solicitat corecţii la proiect, corecţii ce au fost implementate”, a transmis, vineri seară, compania.
Dezvoltatorul precizează că a cumpărat imobilele din str. Icoanei nr. 2-8 în noiembrie 2018.
”Înainte am făcut un Due Diligence şi ne-am adresat Ministerului Culturii, că să verificăm dacă vreunul dintre imobile era clasat ca monument istoric, sau era vizat pentru a fi clasat monument istoric. Prin adresele 1869/21.05.2018 şi 1870/21.05.2018, Ministerul Culturii a confirmat că niciunul dintre imobilele din Icoanei 2-8 nu era într-o asemenea situaţie. Nu în ultimul rând, am comandat un studiu istoric la un specialist în domeniu, ca să înţelegem cum au evoluat imobilele în timp şi care este istoricul lor. Concluziile au fost că aceste clădiri nu au valoare de patrimoniu pentru a fi conservate, dar au elemente frumoase care ar merita păstrate”, se mai arată în document.
Sunt locuinte cata frunza si iarba in Bucuresti.
N-ai bani sa iti renovezi casa in centru, vinde si muta-te la 20 de km si fa ce vrei.
Pentru ca nu suntem in stare sa facem linii de metrou putem construi cateva zeci de zgaraie nori pe langa statiile actuale si aia e stam toti central dupa gandirea de mai sus, nu?
Oricum aici nu e vorba de proprietari, aici e vorba de rechini care mai dau cateun tun imobiliar.
Altfel Nicusor isi pastreaza activitatea de ONG-ist si o face bine.
Poate isi reaminteste totusi ca Bucurestiul nu inseamna doar Sect 1 si centru. 4 ani cu toate proiectele de infrastructura abandonate o sa cantareasca greu. Isi pune ambitia sa nu termine Ciurelul, Dna Ghica adio voturi.
Acum depinde cine-l incaseaza :)))
OnG-urile astea nu traiessc cu aer si Lumina....