Tribunalul Prahova a dispus, miercuri, suspendarea unei hotărâri adoptate în luna ianuarie de Consiliul Judeţean Prahova vizând reorganizarea aparatului de specialitate al CJ şi aprobarea unei noi organigrame, care prevede reducerea numărului de posturi. Potrivit News.ro, este a treia hotărâre adoptată de consilierii judeţeni după alegerile locale din 27 septembrie care prevede renunţarea la posturi din cadrul instituţiei şi care este suspendată prin decizie judecătorească.

Sala judecataFoto: Kitsdesign / Sciencephoto / Profimedia

Tribunalul Prahova a adoptat, miercuri, o decizie care suspendă aplicarea unei hotărâri a Consiliului Judeţean privind reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova şi aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale acestuia.

„Admite în parte cererea de suspendare. Suspendă executarea hotărârii nr. 14/27.01.2021, emisă de Consiliul Judeţean Prahova, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pe pârâţi, în solidar, la plata către fiecare reclamant a câte 10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în soluţia pronunţată de magistraţi.

Decizia a fost luată după ce angajaţi ai CJ Prahova au dat în judecată instituţia, întrucât din noua organigramă aprobată de consilierii judeţeni 96 de posturi dispar.

Hotărârea nr. 14/27 ianuarie 2021 privind reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova şi aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale acestuia este a doua tentativă a aleşilor judeţeni de a reduce numărul de posturi din instituţie. În noiembrie 2020, la scurt timp de la constituirea noii componenţe a Consiliului Judeţean Prahova după alegerile din 27 septembrie, consilierii judeţeni au adoptat hotărârea nr.140/2020 privind reorganizarea şi stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova, prin care dispăreau din organigramă 101 funcţii. Cu acea ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu anunţa, pe Facebook, că instituţia a făcut „reducere de Black Friday”. După ce aplicarea acelei hotărâri a fost suspendată prin decizie a instanţei de judecată, consilierii judeţeni au adoptat o altă hotărâre, care revocă prevederile hotărârii de anul trecut, are alt nume, însă finalitate similară.

O a treia hotărâre a CJ Prahova care vizează desfiinţarea Direcţiei Judeţene de Pază din cadrul instituţiei, hotărâre în urma în urma căreia peste 150 de oameni ar urma să rămână fără loc de muncă, a fost suspendată tot prin sentinţă a instanţei de judecată luna aceasta.

Citește și: