Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a trimis Poliția Locală pentru a opri reluarea lucrărilor la o construcție autorizată de PMB când era condusă de Gabriela Firea, autorizație suspendată însă în toamnă de instanță.

Bloc Vasile LascarFoto: Facebook - Nicusor Dan

”Am primit mesajul locatarilor care au semnalat reluarea unui abuz legat de disciplina în construcții și am acționat în consecință. Am dispus vineri oprirea lucrărilor la construcția ilegală din Vasile Lascăr 73-75”, a scris edilul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

”Primarul Firea a emis în 2019 autorizația pentru construirea unui imobil de 9 etaje într-o zonă protejată în care sunt permise 4 etaje. Tribunalul a suspendat autorizația în septembrie 2020 la cererea Asociației Salvați Bucureștiul. O a doua cerere de suspendare a fost respinsă (pentru că opera deja o suspendare), iar beneficiarul și constructorul au forțat și au reînceput lucrările. Am trimis Poliția Locală și au oprit lucrările, aplicând hotărârea Tribunalului de suspendare a autorizației, care este în vigoare”, spune Nicușor Dan.

Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a autorizat acum aproape doi ani construirea unui bloc de 9 etaje pe strada Vasile Lascăr din centrul Capitalei, printre case de peste 100 de ani vechime. Strada este zonă protejată, cu mai multe clădiri monument istoric, iar cea mai înaltă clădire din jur are maxim 4 etaje.

Potrivit panoului de șantier, beneficiarul construcției este Ciuclea Georgescu Dumitru, ginerele patronului de la Supercom, Ilie Ciuclea, fost senator PSD, apoi vicepreședinte UNPR.

HotNews.ro a solicitat atunci Primăriei Capitalei informații despre cum a autorizat o asemenea clădire într-o zonă protejată fără existența unui Plan Urbanistic Zonal, iar reprezentanții instituției ne-au transmis că au reautorizat imobilul, prima autorizație fiind dată de Primăria Sectorului 2, în 2008, în timpul mandatului lui Neculai Onțanu.