Primăria Capitalei prin PROEDUS vrea să încheie un acord de colaborare cu Asociația Culturală Ludmila Vidrașcu, astfel încât preșcolarii, elevii și profesorii din București să aibă acces la platforma bucuresti.citeste.ro, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de pe 11 mai. Primăria Capitalei ar urma să plătească asociației 3.493.000 lei, practic abonamentele lunare pentru bucureștenii care vor accesa platforma până la finalul anului 20202. În proiectul de hotărâre nu scrie clar dacă platforma există sau va fi făcută după semnarea protocolului, cert este că acum nu funcționează. În plus, Biblioteca Metropolitană București are o bibliotecă digitală, înaugurată în urmă cu 9 ani, dar care nu mai funcționează, iar întrebarea este de ce nu se investește în acest instrument care aparține Primăriei Capitalei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit acordului de colaborare, Centrul de Proiecte Educationale şi Sportive Bucuresti - PROEDUS se obligă să susțină financiar asigurarea abonamentelor lunare ale utilizatorilor valizi create pe platforma bucuresti.citeste.ro, în limita sumei de 499.000 lei cu TVA inclus/ lună pentru maximum 20.000 de abonamente, timp de 7 luni, costul total maximal fiind de 3.493.000 lei cu TVA inclus. PROEDUS va achita contravaloarea unor abonamente ce furnizează lectura online, in limita sumei de 24,95 lei cu TVA inclus/ abonament/lună în următoarele condiții: beneficiarii sunt elevi sau cadre didactice in Municipiul Bucuresti decontul se va efectua doar pentru utilizatorii activi ai platformei www.hubproedus.ro care au accesat cel putin 2 cărti online în luna respectivă, în cadrul platformei, denumiti in continuare utilizatori valizi. Suma de 499.000 lei reprezintă contravaloarea a 20.000 de abonamente/ lună ce respectă condițiile. PROEDUS trebuie să ofere ASOCIAȚIEI baza de date cu conturile elevilor si profesorilor din Municipiul Bucurteşti create și să nu intreprindă activităţi şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii de imagine sau patrimoniale Asociației.

Asociatia Culturală Ludmila Vidrascu se obligă să ofere PROEDUS rapoarte cu numărul de utilizatori valizi, în baza cărora se va efectua decontul; să ofere PROEDUS un discount de 50% din valoarea listată pe bucuresti.citeste.ro a unui abonament lunar, care nu valorează mai mult de 49,90 de lei cu TVA inclus (pret de lista). După atingerea numărului de 20.000 de abonamentel lună, ASOCIATIA se obligă să genereze abonamente gratuite utilizatorilor ce îndeplinesc criteriile impuse de PROEDUS, până la data de 31.12.2020.

Asociația se mai oferă să ofere la solicitarea PROEDUS, un procent de 5% din încasările realizate de ASOCIAȚIE în cadrul prezentului Protocol de Colaborare, pachete ce constau în cărţi, papetarie sau alte tipărituri .

Consilierul General PNL, Cătălin Deaconescu, a sesizat pe pagina de Facebook că biblioteca virtuală nu funcționează.

”Și pentru că încă e stare de urgență, pe lângă subiectele care țin de sănătatea publică, dna Firea strecoară pe Ordinea de zi și un proiect prin care un ONG, Asocția Culturală Ludmila Vidrașcu, abonat la finanțări în zona PMB, primește 3,5 milioane lei pentru accesul elevilor la o bibliotecă virtuală. Atât de virtuală este această bibliotecă că nu le funcționează nici platforma, așa că nu putem afla câte cărți sau ce fel de cărți sunt disponibile. Și nici măcar dacă toate sunt de la editura Litera (remarcați, vă rog, conflictul de interese!) sau dacă aceste titluri au fost recomandate de vreun specialist în educație ori sunt corelate cu programa școlară! Cert este că dna Firea se grăbește să dea 25 de lei pe lună timp de 7 luni pentru 20 mii de conturi de cititori online unui ONG care nici măcar pagina web funcțională nu are!”, a scris Cătălin Deaconescu pe pagina de Facebook.

Conform prezentării Asociației Culturale Ludmila Vidrascu, "platforma citeste.ro pune la dispozitia elevilor 1.000 de titluri de carte (cu un total de 300.000 de pagini), în toate formatele electronice: ebook, audiobook, videobook, teste interactive. Materialele pot fi accesate simplu, de la calculator, tabletă sau telefon. In fiecare luna, platfoma citeste.ro va fi imbogatita cu materiale noi, într-un procent de 10%".

”Informațiile oferite prin intermediul materialelor disponibile pe platforma citeste.ro acopera domeniile educatinale ale învăţământului, de la nivelul prescolar, pana la liceu. De asemenea, exista o secțiune cu materiale pentru cadrele didactice - indiferent de materia predată - care le sunt folositoare acestora pentru documentare şi perfecţionare profesională. Platforma citeste.ro va cuprinde atât materiale cu conţinut din programa şcolară - în marea lor majoritate aprobate de Ministerul Educației Naționale - cât și conținut complementar extracurricular, care acoperă toate domenile interes: istorie, arta, geografie, dezvoltare personală, ficțiune generala, limbi străine, logica, ştiinte exacte. Nu în ultimul rand, un procent însemnat din materialele puse la dispozitie pe platforma .citeste.ro apartin licentelor internationale de prestigiu precum National Geographic, Discovery, Dorling Kindersley, Disney, Macmilan Education, Maison des Langues, Oxford University Press, etc”, se arată în proiectul de hotărâre.

Asociația Culturală Ludmila Vidrașcu, abonată la contracte cu Primăria Capitalei

În 2018, Primăria Capitalei prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – Proedus a încheiat un parteneriat cu Asociația Culturală Ludmila Vidrașcu pentru realizarea proiectului ”Centenarul Marii Uniri Explicat Tinerilor”. Acesta a presupus tipărirea a 120.000 de cărți de istorie și distribuirea în școlile gimnaziale și liceele din București. Cărțile sunt scrise de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și de Magda Stan, autoarea manualului de istorie de clasa a VI-a plin de greșeli. Primăria Capitalei s-a obligat să plătească pentru acest proiect circa 2,5 milioane lei, iar Asociația Culturală Ludmila Vidrașcu 100.000 lei.

HotNews.ro a scris aici despre greșelile din manualul de istorie de clasa a VI-a.

G4media.ro a scris aici despre faptul că Magda Stan, autoarea uneia dintre cărțile dedicate centenarului, este și autoarea manualului de istorie plin de greșeli.