Primarul Gabriela Firea a făcut marți live cu caloriferul electric din biroul său și a explicat de ce l-a folosit. Primarul general a spus că sediul Primăriei Capitalei nu este racordat la rețeaua de termoficare, ci are centrală proprie, și pentru că biroul său este foarte mare, caloriferele de acolo nu fac față. Gabriela Firea a mai explicat că a luat o răceală de la fiul său și a prezentat o poză cu acesta, din spital, cu branula în mână. Primarul general a pus pe masă și medicamentele pe care le ia, acuzând atât presa care a preluat subiectul cât și politicienii sau internauții că sunt ”puerili” și se iau de ”un biet calorifer”.

Gabriela Fire - live caloriferFoto: Facebook

”Credeam că unele dintre informațiile prezentate ieri în premieră despre proiectele de infrastructură vor suscita interesul jurnaliștilor, cetățenilor sau a celor care ne privesc. Ei bine, nu. Vedeta zilei de ieri a fost un biet calorifer. Dacă așa s-a ajuns și dacă aceasta este noua presă din România și noua politică de a face comentarii pe seama unui politician, chiar cuvintele sunt prea sărace în conținut pentru a spune cu adevărat nemulțumirea față de acest tip de reacție, o reacție total neserioasă, total nepotrivită, pe principiul de ce nu ai bască. (...) Aici lucrez eu de obicei și mărturisesc sincer că mai sunt situații în care este nevoie și de un calorifer. În cazul în care vă gândeați să transmiteți mesaje negative despre RADET, nu, nu suntem racordați la rețeaua de termoficare. Avem o centrală proprie, dar pentru ca o încăpere de nivelul acesteia, care așa cum puteți observa este foarte lungă, are aproape 20 de metri lungime și 8 metri lățime, ar trebui ca centrala să fie dată la o temperatură foarte mare și ar însemna și costuri foarte mari, celelalte birouri fiind mai mici, este nevoie în unele zile, atunci când sunt răcită, și de acest calorifer”, a explicat Gabriela Firea.

Aceasta a spus că a luat o răceală de la fiul ei și a prezentat o poză din spital cu acesta.

”Vă mărturisesc, am fost bolnavă, am fost răcită, am luat o răceală cumplită de la fiul meu cel mic, Zian Mihail, nu am spus nimic până acum fiindcă nu era o informație de interes public. Am scos și o mică fotografie pe care am făcut-o săptămâna trecută în spital, cu Zian internat. Micuțul de el își arăta curajos și branula prin care i se administra tratamentul injectabil, atât antibiotic cât și inflamator. Pentru întâlniri de protocol este nevoie să vin îmbrăcată ca o doamnă, ca o femeie la serviciu și nu în costum de schi. Îmi cer scuze dacă nu vin în costum de schi la serviciu și fac această mare greșeală folosind și acest mic calorifer. Am și niște pastile aici, nu e cazul să scormoniți în imagini ca să vedeți ce mai este în biroul primarului general. Este mare păcat că aici a ajuns și politica și o parte din presă”, a spus Firea.

Gabriela Firea a susținut că este un om sincer și că atunci când a făcut filmulețul nu s-a gândit să ascundă ceva. ”Sunt un om normal, un om natural, nici nu m-am gândit când am început live-ul să mă uit în stânga și în dreapta”, a explicat Firea.

Primarul general, Gabriela Firea, a postat luni pe pagina de Facebook un filmuleț în care prezintă echipa cu care lucrează, iar în imaginile din biroul său apare un calorifer electric. Primarul a declarat de mai multe ori că a făcut investiții în rețeaua de termoficare, iar numărul avariilor a scăzut. În contextul în care bucureștenii rămân cu zilele fără apă caldă și căldură, imaginile au stârnit interes și ironii la adresa primarului general.