Primăria Sectorului 2, condusă de PSD-istul Mihai Toader, vrea să încheie un contract pe 7 ani pentru delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale, precum și măturatul, spălatul, stropirea întreținerea și deszăpezirea căilor publice din sector, potrivit unui anunț de concesionare publicat luni, 30 septembrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Valoarea contractului, finanțat din fonduri publice, este estimată la 1,15 miliarde de lei.

Mugur Mihai ToaderFoto: Hotnews

Obiectul contractului îl reprezintă "prestarea unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a localităților în regim de gestiune delegată, respectiv:

a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;

b) sortarea deșeurilor reciclabile colectate separat;

c) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora;

d) măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice;

e) curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ;

f) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare.", se arată în anunțul de concesionare.

Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care componența financiară are o pondere de 70%, iar propunerea tehnică - 30%.

Condiții de participare la procedură:

Pentru a putea participa la procedura de atribuire a acestui contract, ofertanții ar trebui să aibă o cifră medie de afaceri globală (individual sau în asociere de operatori economici) de cel puțin egală cu 305.000.000 lei pe ultimii 3 ani respectiv pentru perioada 2016, 2017 si 2018.

În privința capacității tehnice, ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat, în ultimii 3 ani impliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei, în unul sau mai multe contracte finalizate sau în derulare, servicii de natura si complexitatea celor prevazute in caietul de sarcini, cu o valoare anuala cumulata de minim 152.500.000 lei fara TVA (rezultata din una sau mai multe activitati de salubrizare similare celor care fac obiectul contractului).

Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 10 decembrie 2019.

  • Locuitorii sectorului 2 din Capitală plătesc o taxă de habitat de 159 de lei pe an pentru salubrizare, dar sunt nemulțumiți de mizeria din Sector

Sector 2

Sector 2

Foto: Captura Facebook

HotNews.ro a scris în luna ianuarie din acest an că Primăria Sectorului 2 a stabilit cuantumul taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare la 159 de lei/persoană/an, respectiv 13,25 lei/lună, inclusiv copiii, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul Local Sector 2 în luna decembrie. Taxa urma să fie instituită de la 1 martie 2019, potrivit regulamentului de aplicare a taxei, aflat în dezbatere publică în perioada sărbătorilor, dar neaprobat încă.

În 21 februarie 2019, Consiliul Local al Sectorului 2 a hotărât instituirea taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare. Astfel, începând cu data de 01.03.2019 în sectorul 2 s-a instituit taxa de habitat cu destinația specială de salubrizare în cuantum de 159 lei/persoană/an, pentru persoanele fizice, aferentă serviciilor de salubrizare.

Pentru anul 2019 s-a aprobat subvenționarea din bugetul local al Primăriei Sectorului 2 a sumei de 38,3 lei/persoană/an, pentru stimularea gestionării deşeurilor menajere reciclabile, astfel încât valoarea taxei lunare achitată de fiecare utilizator persoană fizică va fi egală cu nivelul tarifului achitat direct operatorului de salubrizare, pentru luna februarie 2019, luna anterioară instituirii taxei.

În ciuda instituirii acestei taxe, locuitorii din Sectorul 2 acuză constant mizeria și gunoaiele care zac pe străzile din sector, lucru ce poate fi constatat la aproape orice postare pe Facebook a Primăriei Sectorului 2.