Gabriela Firea cheamă la Primărie șefii Jandarmeriei, SRI și SIE pentru a discuta despre protestul Diasporei din 10 august

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 20 iulie 2018, 19:15 Actualitate | Administratie Locala


Gabriela Firea
Foto: Agerpres
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a invitat la Primărie pe șefii instituţiilor responsabile de ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţenilor, printre care SRI și SIE, ”pentru a stabili posibilitatea organizării în deplină siguranţă a unui eveniment de amploarea celui anunţat”, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei generale. Ședința urmează să aibă loc luni. Aceasta a mai acuzat USR și PNL că politizează manifestația diasporei, iar partidele ”vor să confişte acţiunea românilor din afara graniţelor”. Asta, după ce Firea i-a solicitat, joi, Federaţiei Românilor de Pretutindeni, care a cerut autorizarea unui protest pe 10 august anunţând un milion de participanţi, să-şi reconsidere cererea din punct de vedere al numărului, precizând că la mitingul PSD au fost 250.000 de participanţi declaraţi. 

Potrivit comunicatului PMB, ”se vor avea în vedere aspecte esenţiale în desfăşurarea manifestării, cum ar fi accesul la spitalele din zonă, afluirea şi defluirea participanţilor, circulaţia autospecialelor de intervenţie medicală, pompieri, ISU etc”.

La această şedinţă au fost invitaţi să participe şefii următoarelor instituţii: Jandarmeria, SRI, SIE, Prefectura Capitalei, Poliţia Rutieră, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală, RATB, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, ISU, precum şi reprezentanţi ai Direcţiilor din Primăria Capitalei cu atribuţii în acest domeniu.

De asemenea, primarul general a precizat că a fost şi va rămâne "un adept al libertăţii de exprimare" şi o persoană care respectă legea. 

"Este simplu să nu ai nicio responsabilitate legală şi să acuzi ori să jigneşti, de pe margine, cum se întâmplă în aceste zile. Este regretabil că o manifestaţie a diasporei este politizată de USR şi PNL, partide care vor să confişte acţiunea românilor din afara graniţelor. Şi eu am membri din familie şi prieteni care muncesc sau învaţă în afara ţării şi aş fi ultima persoană care să facă un gest negativ la adresa diasporei. Mai presus de orice, însă, trebuie să respectăm toţi legile şi regulile. Cu siguranţă, în întâlnirile de săptămâna viitoare, se vor găsi soluţii legale şi eficiente şi pentru acest eveniment, cu garantarea siguranţei tuturor cetăţenilor. Dacă se doreşte organizarea unui eveniment cu 10.000 de persoane, 100.000 de persoane sau 1.000.000 de persoane, teoretic, totul este posibil dacă organizatorul îşi asumă responsabilităţile ce decurg din lege şi toate instituţiile statului conlucrează pentru a garanta siguranţa cetăţenilor", a arătat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Reprezentanţii Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, organizată la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, l-au invitat la discuţii pe organizatorul manifestaţiei din data de 10 august, pentru a stabili de comun acord cu toate instituţiile implicate, detaliile tehnice ale evenimentului. Contactat telefonic, acesta a afirmat că, având în vedere că se află în afara ţării, în cursul zilei de luni va comunica reprezentanţilor PMB ziua în care poate ajunge la Bucureşti, la lucrările Comisiei pentru avizarea evenimentelor publice, pentru a stabili detaliile tehnice organizării mitingului.

PMB a reamintit că, potrivit Legii 60/1991, astfel de manifestări se aprobă respectând următoarea procedură: orice eveniment public trebuie declarat la Primăria Capitalei; în baza declaraţiei scrise şi înregistrate, organizatorul este invitat în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, constituite la nivelul PMB, pentru analizarea şi avizarea condiţiilor de desfăşurarea evenimentului. 

"Urmare a discuţiilor avute cu organizatorul, în cadrul comisiei se încheie un protocol, semnat de acesta şi toate instituţiile implicate în buna desfăşurare a evenimentului. Abia în final, protocolul ajunge la primarul general pentru aprobare. În consecinţă, subliniem faptul că, în acest caz, primarul general nu s-a pronunţat, au existat doar discuţii preliminare în cadrul Comisiei, având în vedere amploarea evenimentului în cauză. Prin urmare, toate informaţiile apărute în mediul public sunt speculaţii, mai ales că nu au fost parcurse toate etapele legale pentru avizarea unui astfel de eveniment", mai arată comunicatul. 




















3753 vizualizari

  • +12 (14 voturi)    
    SE SIMTE CAROTA? (Vineri, 20 iulie 2018, 19:27)

    schroedinger [utilizator]

    Hmm?
    • +20 (20 voturi)    
      din contra.. (Vineri, 20 iulie 2018, 22:33)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui schroedinger

      ati uitat de "golanii" de la Universitate? cum a fost mintita o tara intreaga in timp ce fostii comunisti devastau sediile partidelor noi?..
      Firea face galagie pentru publicul PSD. ei vor afla de la tembelizor ca vin iar golanii si e nevoie de politie, jandarmerie, sri, sie, armata etc sa protejeze populatia nevinovata de sorosisti, tefelisti si alti teroristi, veniti in Romania sa le fure lor pensiile si ajutoarele sociale...
  • +24 (26 voturi)    
    iti este frica (Vineri, 20 iulie 2018, 19:32)

    Kosmos [utilizator]

    Impostoareo?
    Huiduielile nu sunt nimic . Va asteapta tomberoanele
    • +5 (5 voturi)    
      Ai dreptate,lui Gabi&Co îi este frică. (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 11:37)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      Tocmai voi,PSD-români get-beget,care nu mai vreți ca SRI-SIE să știe ce faceți,apelați la//servicii// să verificați dacă românii din diaspora vă iubesc?Vă garantez că nu vă iubesc,nu sunt milogii voștri,că au plecat din România de răul vostru.Îți amintești Gabi cum i-ai spus lui Simona Halep?//Bine ai venit în țara noastră//,adică Simona și toți ceilalți nu vin în țara lor?Ce crezi Gabi,nu ar trebui să ne luăm țara înapoi?Să facem un schimb,să plecați voi,să venim noi?Poți să-ți imaginezi o astfel de situație?
  • +16 (16 voturi)    
    mitingu' psd (Vineri, 20 iulie 2018, 19:32)

    nash pandelica [utilizator]

    este etalon pt. primaria kapitalei, pt. primarita de la voluntari...

    pesedeaua n'a putut aduce mai multi. nici macar a ia 250 de mii delarati n'au fost acolo. intr'o imagine de sus, s'a vazut cat de rasfirati erau.

    si, de'or iesi si bucurestenii sa'i aplaude pe diasporeni, ce mai face conitza firutza ?
    sau, poate ca asta e temerea mare, de fraternizare.
  • +15 (15 voturi)    
    sri & sie ?? (Vineri, 20 iulie 2018, 19:40)

    gica69 [utilizator]

    nici macar iliescu nu a convocat sri si sie ptr o amarata (scuze pentru participanti dar nu cred ca ati anuntat ca doriti sa organizati un puci militar) de demonstratie altminteri normala intr-o democratie (adevarata nu mimata ). bine, la inceputurile "carierei" iliescu chema minerii dar totusi ... in 2018 sa convoci sie & sri ???? aduce a model putin .
  • +18 (18 voturi)    
    Cum se poate? (Vineri, 20 iulie 2018, 19:47)

    ber [utilizator]

    Adica Gabi discuta cu statul paralel? Acuma SRI si SIE
    sunt folositoare, dar cand ne arata cine fura banii de la buget nu mai sunt bune! Pai, hotarati-va odata! Cand e bine si cand nu e bine! Sau e bine doar cand sunt aparate interesele psd-ului?
    • +2 (2 voturi)    
      eeee, (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 13:23)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui ber

      ne pacaleste patachina.
      Dupa ultimile pomeni cum sunt voucherele pentru biciclisti, voucherele pentru cei care vor sa-si ia o masina noua non-diesel sau electrica, bani pentru ochelarii pensionarilor, acuma vrea sa faca vreun cadou fiecarui participant din diaspora la mitimgul din 10.08, cadou care sa-l convinga de maretele realizari pesedace, astfel incat acestia sa se intoarca in tara.
  • +15 (15 voturi)    
    I-auzi (Vineri, 20 iulie 2018, 19:58)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    "Prin urmare, toate informaţiile apărute în mediul public sunt speculaţii," Cum naiba poate fi atât de mincinoasă sluga asta de securist?
  • +17 (17 voturi)    
    Probabil vor planui cum sa dezbine, (Vineri, 20 iulie 2018, 20:13)

    2087 [utilizator]

    cum sa blocheze masa de oameni cinstiti care va veni.

    Sau vor chema huliganii sa instige la violenta, cine stie ce va face Firea, ma astept la orice din partea dictaturii PSD.
  • +13 (13 voturi)    
    Eu am inteles ca se va aproba. (Vineri, 20 iulie 2018, 20:17)

    alibaba: 10 AUGUST 2018 MPSD [utilizator]

    "toate informaţiile apărute în mediul public sunt speculaţii, mai ales că nu au fost parcurse toate etapele legale pentru avizarea unui astfel de eveniment"

    Deci s-a rezolvat.
  • +14 (14 voturi)    
    S-a urcat in copac si cheama sefii SIE/SRI ?! (Vineri, 20 iulie 2018, 20:20)

    Plagarus [utilizator]

    O sa-i brodeze ceva pe iia traditionala,poate un trandafir moldovenesc, simboluri stilizate sau geometrizate
  • +14 (14 voturi)    
    Acuma sefa ... (Vineri, 20 iulie 2018, 20:25)

    0_Gandalf [utilizator]

    facem bagajele toti si venim ...
  • +14 (14 voturi)    
    ti-e frica, matracuco, de multimea care o sa se (Vineri, 20 iulie 2018, 20:27)

    qwerasdf [utilizator]

    stranga

    ai primit ordin de la libiu dracnea?
  • +13 (13 voturi)    
    organizatorii si duamna fricoasa (Vineri, 20 iulie 2018, 20:41)

    termopan [utilizator]

    Organizatorul, duamna primar, este poporul, poti sa chemi si entitatile divine n-o sa schimbe parerea oamenilor despre tine: O curca ajunsa primar din greseala.
  • +14 (14 voturi)    
    "V-am chemat astazi aici sa vedem ce (Vineri, 20 iulie 2018, 20:41)

    scaraotchi [utilizator]

    facem pentru ca avem informatii sigure ca vor fi multi, stiti cum se spune: ''cata frunza cata iarba''... Sefu', Mustaciosul si-a luat deja bilet impreuna cu Vrabiuta spre Fortaleza si a zis ca daca e ''groasa'' el nu se mai intoarce. Dar eu i-am spus: ''Dar de ce spuneti ca e rau sa fie groasa, nici nu stiti cum e sa traiesti toata viata cu speranta ca intr-o buna zi vei avea in sfarsit parte de una...pe masura...?!''
  • +17 (17 voturi)    
    Autorizatie (Vineri, 20 iulie 2018, 20:52)

    Arkantas [utilizator]

    V-a intrat morcovu ..... De ce trebuie sa fie acelasi numar ca la PSD ?
    • +11 (11 voturi)    
      Daea (Vineri, 20 iulie 2018, 21:44)

      Rafaila [utilizator] i-a raspuns lui Arkantas

      Pentru ca putem - accent pe 'buget', nu invers.
    • +10 (10 voturi)    
      Zero Dark Voluntary (Vineri, 20 iulie 2018, 21:47)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Arkantas

      Pick up DUamna Gabi with Black Ops Support
    • +11 (13 voturi)    
      Pentru ca gabi este o familiara traditionala. (Vineri, 20 iulie 2018, 21:55)

      alibaba: 10 AUGUST 2018 MPSD [utilizator] i-a raspuns lui Arkantas

      Regula misionarului cu lumina stinsa: maxim un numar pe an... apoi facem bilantul!
    • +10 (10 voturi)    
      Oho, (Vineri, 20 iulie 2018, 22:21)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Arkantas

      si inca cat?
      Cu tot cu iepure, cu pusca vanatorului, cu vanator si caine si cu mama vanatorului.
      Tare mi-e teama ca astia doar de asta stiu!
      De frica!
      Se simte cum ii tremura castanietele intre genunchi!
      Spanish girl, invata sa dansezi!
      Va fi nevoie!
  • +12 (12 voturi)    
    plus electrificarea tarii (Vineri, 20 iulie 2018, 21:00)

    Dedalus [utilizator]

    Tovarasa Firea, V-ati consultat cu tovarasul Prim-Secretar in privinta acestei decizii?

    Respectati va rog disciplina de partid!

    ===

    Daca era o manifestatie despre diametrul saibelor sau despre curbura morcovilor, tot politica era, tavarasa Primar! Pentru ca orice manifestatie are relevanta politica, din simplul motiv ce apara valori si orice astfel de actiune defineste politica!

    Fiti va rog mai atenta la cursuri sau rugati sa se reinfiinteze Stefan Gheorghiu, sa poata oamenii sa se informeze.
  • +14 (14 voturi)    
    Mai presus de orice... (Vineri, 20 iulie 2018, 21:26)

    Rafaila [utilizator]

    Citez:
    Şi eu am membri din familie şi prieteni care muncesc sau învaţă în afara ţării şi aş fi ultima persoană care să facă un gest negativ la adresa diasporei. Mai presus de orice, însă....
    ... esti ultima persoana.
    • +6 (6 voturi)    
      +1 (Vineri, 20 iulie 2018, 22:27)

      alibaba: 10 AUGUST 2018 MPSD [utilizator] i-a raspuns lui Rafaila

      Votez si eu cu concluzia.

      As da mai mult dar risc sa imi iau un an cu suspendare si sa devin presedintele partidului scarbos.

      Prietenii cunosc.
  • +8 (8 voturi)    
    A fi sau a nu fi (Vineri, 20 iulie 2018, 22:16)

    ipolitic [utilizator]

    rea.
    Gabi e nehotarata, asteapta un semn dinspre Padurea Nebuna.
  • +11 (11 voturi)    
    Miroase a Revolutie si ii dardaie fustitza Fierei? (Vineri, 20 iulie 2018, 22:58)

    Dalinar [utilizator]

    O sa ii dardaie si calcaiele, curand.
  • +9 (11 voturi)    
    pe 10 august urmeaza revolutia aia pe bune (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 0:46)

    Coco Whistle [utilizator]

    e timpul sa ne luam tara inapoi. infractorii, sobolanii rosii, plagiatorii,securistii, toti nenorocitii au furata tara asta si vietile noastre. momentul t0.
  • -14 (16 voturi)    
    Fara sobolani politici (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 2:06)

    Stefannel [utilizator]

    As dori sa cred ca rezist si protestul sunt al oamenilor si sa nu al sobolani politici din PNL (PDL) sau USR.
    Dar in Romania orice are nevoie de o umbrela de protectie politica.
    • +6 (8 voturi)    
      Peneleuu e parte din U$Lam (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 8:22)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Stefannel

      Iar usere inca nu conteaza
      Chiar nu pricepi ca oamenii isi inscriptioneaza culturile agricole si masinile cu salampentruP$D ?
      • +1 (3 voturi)    
        eram tentat sa va dau minus (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 13:16)

        natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        pentru afirmatia " usere inca nu conteaza "
        cu speranta ca veti merge totusi la votarile viitoare, si nu veri vota psd, am dat plus
        • +3 (3 voturi)    
          Din 1990- ytd (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 14:17)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui natbl73

          NU am Votat FSN respectiv P$D ca Sa Iti Fie Foarte Clar!
          Votul meu pentru usere este un vot anti penele, ca sa fie si asta Clar
          Voi Vota Usere pana cand Oferta Electorala imi va furniza Alternativa.Regret Disparitia M10, ca sa fie si mai clar!
          Pe viitor cand vei tasta comentarii "intelligente " similare la adresa Mea, poti consulta Opiniile Mele apoi sa tastezi!
          • 0 (0 voturi)    
            pentru ca va cunosc opiniile (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 14:41)

            natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

            nu am dat minus

            si da, USR (se folosesc literele mari la acronime) am votat si eu, si mama mea de 78 de ani

            cu speranta ca desi nu e obligatoriu sa fie un comentariu inteligent, sper sa fie macar lamuritor,

            O zi buna! va doresc

            PS: eu contra am votat doar iliescu, sa nu iasa vadim. Spor la hatereala!
            • 0 (0 voturi)    
              Raspunsul acesta ceL mai Inteligent (Duminică, 22 iulie 2018, 9:21)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui natbl73

              Opiniile Contrare sunt deseori/rareori intalnite, or votul Numai Pozitiv nu e un exercitiu democratic, de hatereala
          • 0 (0 voturi)    
            raspuns (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 16:59)

            natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

            am dat raspuns, astept sa fie publicat
  • +5 (5 voturi)    
    what? (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 10:17)

    rrat [utilizator]

    SRI, SIE? what for?
    • +5 (5 voturi)    
      sa spunem ca nu ar fi cretinii astia la putere (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 11:47)

      g01an [utilizator] i-a raspuns lui rrat

      daca ti-ar trece peste granite echivalentul a 5% din populatie in doar cateva zile, nu ai vrea ca serviciile sa se asigure ca nu se profita de moment de catre unele personaje dubioase pentru a forta intrarea la tine in tara?

      in plus, ce se face bine cu fiecare ocazie, grupurile astea de protestatari mai mari sunt aparate de atacuri teroriste, precum cele din Franta comise cu camioane. cand au putut inchide drumurile datorita numarului mare de protestatari, le-au si blocat cu camioane ale jandarmerie pregatite impotriva unor astfel de atacuri. institutiile si-au facut treaba cand vine vorba de chestiunile serioase pana acum. la capitolul asta, jandarmeria ar trebui sa colaboreze cu serviciile pentru a asigura paza.

      doar ca tovarasa vrea sa foloseasca asta ca scuza sa nu autorizeze protestul. nimeni nu poate estima cate persoane vor fi exact si nu cred ca e cazul sa se pregateasca pentru proteste de proportii mai mari decat cele din februarie-martie 2017.
    • +5 (5 voturi)    
      Pe 23 August Incep Alegerile Parlamentare (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 11:52)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui rrat

      Pe 10 August incepe Revolutia 2.o
  • +3 (3 voturi)    
    Demonstratie diaspora este necesara ! (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 13:06)

    democtrates [utilizator]

    Atentie mare, asa cum au scris mai sus mai multi comentatori, sunt multe puncte de luat in considerare:
    1.Mai mult ca sigur ca nu o sa fie 1 milion de protestatari din diaspora, dar avand in vedere amploarea evenimentului este posibil sa se ajunga cu cei din Bucuresti si din tara (care vor pleca spre Bucuresti) un numar mare de participanti.
    2.Propun organizatorului mitingului diasporei sa ia legatura cu celelalte organizatii(\Resist, Coruptia ucide etc.)
    3.Sa se demonstreze pasnic, camere video in fiecare loc pentru dovezi in caz de "interventii" ale unor agitatori-atentie la aceste persoane PSD-ul are oameni gata facuti pentru acest miting.
  • +4 (4 voturi)    
    O sa le cantam, de-o sa rasune Romania (Sâmbătă, 21 iulie 2018, 20:05)

    KTerinca [utilizator]

    Mu..e PSD !


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version