Ministrul Sanatatii, Ladislau Ritli, a declarat miercuri ca nu exclude posibilitatea unei erori umane in cazul sportivului american ucis la Giurgiu, titreaza Agerpres. Acesta a facut referire la existenta unor greseli organizatorice si administrative precum cele legate de transportul si trasferul pacientului, dar si calitatea asistentei medicale. Ministerul asteapta un raport in cursul zilei de miercuri.

In cazul in care ancheta va scoate la iveala o eroare umana, Colegiul Medicilor se va autosesiza urmand sa fie luate masuri.

Ministrul Sanatatii a adresat si problema lipsei computerului tomograf din spitale spunand ca are in vedere, in limita resurselor bugetare, dotarea unitatilor medicale cu aparatura necesara urgentelor.

Ministerul Sanatatii a cerut luni Directiei de Sanatate Publica din Giurgiu sa demareze o ancheta cu privire la modul in care au fost respectate procedurile si protocoalele de urgenta in cazul decesului lui Chauncey Hardy. Ministerul a mai solicitat un raport Spitalului Clinic de Urgenta "Bagdasar Arseni" care sa prezinte starea pacientului in momentul internarii, informeaza agentia de presa.

"Daca aceste rapoarte nu vor fi concludente, Ministerul Sanatatii analizeaza posibilitatea delegarii unei comisii proprii de ancheta la Giurgiu", a completat Ladislau Ritli.

Amintim ca baschetbalistul american Chauncey Hardy, jucatorul echipei CSS Giurgiu, a decedat duminica seara la Spitalul Bagdasar din Capitala. Acesta a fost adus in stare de coma in urma unei batai dintr-un club din Giurgiu. Autopsia realizata de Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici" a indicat drept cauza a mortii un traumatism cranio-cerebral puternic, soldat cu hemoragie masiva si fractura de craniu.

Citeste si