Nici nu s-a uscat cerneala pe protocolul semnat de PSD-PNL-PC si au si aparut conflicte in interiorul Uniunii Social-Liberale. Primarul liberal Romeo Stavarache a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca liberalii de la Bacau "nu vor ceda niciodata orasul mafiei lui Viorel Hrebenciuc". In replica, deputatul PSD a declarat la discutia online de la HotNews.ro ca USL va functiona si la Bacau, fiind "mai presus de vointa lui Romeo Stavarache".

"Alianta va functiona pentru ca este mai presus de vointa d-lui Stavarache sau a mea. Este o alianta la nivel national, cu obligativitatea conform protocolului de a functiona si in teritoriu. In principiu, dl Stavarache va fi candidatul Uniunii la primaria municipiului Bacau, lucru cu care sunt de acord, si n-am de gand sa candidez la Consiliul Local Bacau, asa cum unii din consilierii domniei sale afirma, iar dl Dragos Benea va fi candidatul Uniunii la presedintia CJ. De altfel, atat dl Stavarache cat si dl Dragos Benea conduc detasat in sondaje, avand oricum prima sansa", a explicat Hrebenciuc, in emisiunea Discutia de luni, de la HotNews.ro.

Primarul Bacaului, Romeo Stavarache, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca "nu va preda niciodata Bacaul mafiei lui Hrebenciuc". "Respect vointa partidului, dar o spun raspicat ca nu voi preda niciodata Bacaul, pentru care am luptat foarte multi ani cu ei, din nou mafiei lui Hrebenciuc.

Daca vrem sa avem viitor, trebuie sa nu uitam cine au fost Sechelariu, Iacobov si chiar Hrebenciuc. Toti au fost pesedisti si chiar mai sunt in functii politice sau le influenteaza, indirect'', a declarat presedintele PNL Bacau, Romeo Stavarache, citat de agentia Agerpres.

Razboiul dintre Stavarache si Hrebenciuc este vechi, iar PNL a colaborat cu PDL la nivelul judetului impotriva PSD. Sursele HotNews.ro sustin ca primarul Bacaului refuza protocolul USL, potrivit caruia un reprezentant al PSD ar fi indreptatit sa candideze pentru sefia Consiliului Judetean. Refuzul lui Stavarache are legatura cu faptul ca viitorul candidat la CJ Bacau din partea PSD este Dragos Benea, cunoscut ca fiind un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc.