"Nu-l vad pe Crin Antonescu sa conduca un partid intr-o astfel de situatie, pentru ca am vazut acum, la Mangalia, ca obsedant a spus ca nu va face nimic cu PDL; inseamna ca au o problema. Sub el, colegi de-ai domniei sale, care nu stiu daca sunt alaturi sau nu de el, au negociat cu PDL. Este o realitate ca s-a negociat, pentru ca nu putea sa vina votul de la Senat din neant. ...Aceasta intelegere exista in fapt, chiar daca ei o neaga cu atata vehementa. Vehementa domnului Crin Antonescu este demna de o cauza mai buna, dar naivitatea domniei sale in politica se vede. E in politica de 20 de ani, dar e un tanar politician de perspectiva, are naivitati care nu sunt de nivelul unui sef de partid", a declarat Hrebenciuc, la sedinta Comitetului Executiv National al PSD.
In opinia sa, votul pe care liberalii l-au dat, alaturi de reprezentantii puterii, pentru proiectul legii ANI reprezinta un lucru "mult mai grav" in conditiile in care nu i-au avertizat pe reprezentantii PSD de pozitia pe care urmau sa o adopte.
"Sa nu uitam ca PNL este un partid balama deci este un partid mic si va ramane mic. Obsesia lor este sa nu devina anexa PSD, toate eforturile lor se indreapta inspre aceasta idee. Problema lor de fond este ca in momentele decisive isi calca cuvantul. (...) Ceea ce s-a intamplat marti la Senat e mult mai grav decat va imaginati, pentru ca, intr-un moment important, intr-o sesiune extraordinara pe legi importante, ei si-au permis sa spuna una si sa faca alta si au votat alaturi de putere fara ca macar sa ne avertizeze. Nu-i omora nimeni daca spuneau ca au o alta parere"
In urma cu 3 zile, HotNews.ro relata in exclusivitate ca liberalii negociaza, de la inceputul lunii august, cu lideri PDL din esalonul doi o eventuala intrare la guvernare, prima conditie fiind eliminarea greilor Berceanu, Videanu, Blaga din Guvern.
La randul lor, pedelistii le-ar fi cerut liberalilor probe de loialitate. Senatorii PNL au votat, saptamana trecuta in momente cheie, alaturi de partidele care sustin Guvernul Boc: legea ANI, legile privind mica reforma in justitie si o modificare esentiala la legea Curtii Constitutionale. Fara votul liberalilor, legi esentiale sustinute de Guvern n-ar fi trecut. Negocierile ar fi in curs, insa pedelistii se declara sceptici ca se vor finaliza cu intrarea PNL la guvernare. Unii cred ca e vorba de pesudo-negocieri prin care liberalii cauta sa divizeze PDL si sa creeze conditii favorabile suspendarii presedintelui Basescu. Oficial, liberalii neaga ca negociaza cu PDL.
Mai mult, sambata, liderul liberal Crin Antonescu declara ca PNL exclude orice colaborare cu PDL si sistemul de putere al lui Traian Basescu: "PDL este umflatura maligna din sistemul politic romanesc, este malformatia la care a dus drumul gresit al celei mai mari parti a clasei politice si trebuie, pentru sanatatea politicii romanesti, sa dispara", a spus Crin Antonescu.



















Am zis eu!
Gata a intrat soarele in nori, e vreme de latrine si neclaritati!
Sa vezi acu' lupta politica pe gusterii tricolori!
Sa vezi pelicanu' roman satul de mici si sarmale cum va devora el "stirile" de la ... mai sus!
Goagal, nimic? O bere ceva? Nimic? Un pinguin...?
Ce/o fi cu tine? Ti/a pierit croncanitul?
Crin Antonescu e naiv rau de tot.
Si asta se vede si de aici de jos, din talpa Romaniei.
Referitor la votul PNL, PNL la ora actuala nu are o imagine coerenta( nici despre sine nici despre lume) , nu transmite doctrina liberala, nu stie cine este, ce ar vrea sa fie si ce ar vrea sa realizeze( capatuiala nu se conteaza ca realizare).
Cum naiba sa fii in alianta cu un partid opus ca doctrina( PSD)?
Macar PDL stie cine este( copilul in vitro conceput de Basescu), ce vrea( sa fure cat mai mult in cat mai scurt timp), si are o imagine foarte exacta despre mediul in care se desfasoara( pentru ca ii exploateaza toate hibele in folosul propriu).
De PSD nici nu mai are rost sa vorbesc.
Blaga,Berceanu,Videanu au ca stramosi pe Nastase,Tender,Bittner( + Marian Oprisan,Sechelariu,Stefan).
Ei dragi romani, cine vreti sa va conduca?
PNL chiar si fara Antonescu a invatat sa aleaga bobul de neghina. Nimeni nu are nevoie de prosti in partid sau ca si colaboratori.
Daca a rezistat (rezistenta lui Tariceanu ramane fara egal in istoria postdecembrista) este pentru ca exista in tara asta multi adepti ai liberalismului care stiu sa deosebeasca falsul de veritabil.
PNL este singurul partid liberal, restul (mai ales PDL) sunt falsuri grosolane si asa va ramane indiferent cine il conduce.
Stiu ca il urati (ma adresez postacilor hotnews) dar este alternativa cea mai buna pentru Romania.
Inteleg social democratia dar acum avem nevoie de liberalism.Intai sa dezvoltam economia (prin masuri real liberale), apoi vom avea ce sa impartim (in mod socialdemocrat).
Sa depindem doar de investitori straini nu este bine, astazi sunt, maine pleaca...
Avem nevoie de capital 100% autohton, avem nevoie de o economie sanatoasa si romaneasca. Doar asa va dudui iar economia si umplem bugetul.Deci...avem nevoie de cati mai multi ca Patriciu.
Pe Patriciu il injurati doar pentru ca este asociat PNL. Daca era cu Basescu era un exemplu de reusita, era laudat si ascultat.
Ca, de exemplu, Tiriac. Dar pentru ca este anti B.....il pomeniti tot timpul ca cel mai mare hot de la noi. Daca este asa, cum de nu a reusit campionul luptei cu coruptia si furtul sa-i faca, legal, prin justitie nimic?
Doar are toate uneltele la indemana, ce-i mai trebuie?
Evident ca sunt votant PNL, pentru ca am convingeri liberale (nu votez persoane ci o directie pe care o consider buna pentru noi, spre deosebire de microbistii care "tin cu o echipa" pana la capat, oricat de prost joaca, oricat de multe faulturi produc).
Sper sa fiu inteles, fanatismul orb intalnit pe site-uri ca acesta este foarte nociv, ash vrea sa vad si putina gandire echilibrata, constructiva. Ash vrea sa citesc dispute care pornesc de la curente politice, teorii economice etc., in schimb vad doar injuraturi si mitocanisme.
Daca ar depinde de mine, ash introduce carnetul de alegator, iar acesta sa se acorde doar dupa trecerea unui examen care demonstreaza ca cel in cauza are un minim de cunostinte necesar (politice, economice, sociale).
Altfel castiga tot aia care dau galeti.
Eu am 35 de ani dar incep sa am sentimentul (sinistru) ca eu atunci cand o sa mor de batranete astia vor continua sa faca politica!
Astia-s mai longevivi - ca oameni politici - decat broastele testoase!
Cum spunea un proverb, in afara de carnati, toate au un sfarsit pe lumea asta! Lasa-ti-ne in amarul noastre! Avem deja o criza pe cap, nu ne mai trebui si "criza-rile" voastre eterne!
este de asteptat ca rezultatele aplicarii acestor legi sa aduca putina normalitate intr`o tara, guvernata pana mai ieri, de sobolanii rosii ai pcr....
poate multi din votantii psd ai uitat, asa ca am sa le reamintesc, hrebe` este personaju` care in urma cu mai mult de 15 ani a importat (prin firma nevestei) zahar infestat din China - numa` asa sa moara fabricile din Romania de ciuda ca nu au unde sa vanda zaharu` de la noi, si romanii de moarte buna din cauza bolilor produse de zaharu` infestat...
nastase, goana, hrebe, vindeanu`, blaga, ielena lu` udrea, crinu` & valeanu`, norica nicolae ceausescu, dinu` patricianu` si 90 % dintre specimenele din politica de la noi nu mai pot fi catalogati la oameni politici, ei au o singura calitate: sunt cei mai buni LINGAI din tara, si printre cei mai buni din Europa - verticalitate, cuvant dat, probitate morala si restu`, sunt vorbe pe care le debiteaza in fiecare zi, dar pe care nu o sa le aplice niciodata.
era sa uit, jos palaria in fata persoanelor cfe ua votat pt. cele 3 legi enurerate in articol, nastase, hrebe si restu` cu procese pe la Inalta Curte pot sta linistiti, exceptiile de neconstitutionalitate nu vor mai targana procesele...
amandoi flecaii astiia vajnici, carpatino mioritici, dela jii si din delta, s'au cam schimbat.
nu la discurs.
la umflatura dupa umeri. amandoi si'au rotunjit'o simtitor. pe dinafara, in detrimentul continutului.
si in greutate au crescut. dar nu in cea politica.
se pare ca le-a prins bine urarea lui base :-)
tineri, neintinatzi de comunizm, desi cravate si carnete de utecisti au avut "in posesie"...
nici marx si lenin n'au crescut intr'un regim comunist....