Inainte de sosirea sefului statului, agentii de paza au indepartat rudele pacientilor aflate in zona.
Pe 27 februarie 2010, presedintele Traian Basescu s-a aflat, timp de doua ore, la Spitalul Militar Central pentru un control medical de rutina la glanda tiroida. Basescu le-a spus atunci jurnalistilor ca a fost la controlul medical anual si ca "sunt mai sanatos, si la minte si la corp, decat patronii vostri. Stiu ca de vreo 3 luni se chinuie tare: presedintele ori e bolnav, ori face partide cu oameni luati de la altii". Potrivit Administratiei Prezidentiale controlul din 27 februarie a fost controlul medical anual al presedintelui. Acesta este un control pe care seful statului trebuie să-l faca, conform unei decizii a CSAT din 2007. In cadrul acestui consult realizat de o echipa de 13 medici a fost realizat si un control la tiroida.
Mai multi lideri politici, in special ai opozitiei, au cerut atunci ca seful statului sa comunice opiniei publice problemele sale medicale. "Cred ca este absolut civilizat si chiar obligatoriu in sens democratic ca, atunci cand presedintele sau alti demnitari au o problema medicala, sa se comunice lucrul acesta", a declarat la 1 martie presedintele PNL, Crin Antonescu.
In septembrie 2007, seful statului a fost supus unei interventii chirurgicale in urma careia i-a fost extirpat lobul drept tiroidian, tot la Spitalul Militar Central.
In februarie 2010, prezenta sefului statului la spital a determinat aparitia pe diferite site-uri a unor informatii potrivit carora seful statului sufera de cancer.

































Presedintele a cumparat pui inghetat...
nu mai vede ca pensionarii ies in strada si nu mai aude strigatele lor de ajutor.
ehhh 4 ani ca maine trec. au trecut 6 mai trec inca 4.
mai ales ca din 2012 se schimba si boc. ca nu va mai lua pdl nici 15%
daca e o urgenta purtatorul de cuvant is face treaba.
la noi fiind un regim dictatorial de tip securisto-comunist vine SPP-ul in spital da cateva scatoalge pacientilor si rudelor acestora ca vine tatuca sa treaca pe acolo... asa era si pe vremuri ...dar totusi parca cei din PCER aveau si ceva bun simt ...
Te pomenesti ca si azi te inchini la tabloul lui!
Mass-media din romania e deja dusa pe copca..
Obama a anuntat cand si-a facut vizita medicala si chiar a facut PUBLIC rezultatul analizelor.
Eh, mai e mult pana departe.
si la noi este, bineinteles. nu ma intelegeti gresit.
eu n-am nimic cu sarbu, dar e cam ciudat ce se intampla cu controalele fiscale la realitatea. nu ca n-ar trebui, dar de ce numai la ei?
la national tv, televiziunea cu datorii apartinand chemical brothers de ce nu se intampla nimic? sau la firmele fratilor micula de ce nu sunt astfel de controale si de cereri de insolventa?
Probabil ca ceilalti nu s-a gasit nul care sa declanseze procedura.
Am vazut solicitare de insolventa ptr. 3000 lei. Asa ca....asta este. Cand pescuiesti in ape tulburi si mizezi pe SPA, risti sa te scufanzi tu in mlastina cu crocodili.
eu vorbeam de datorii. datorii istorice ale protv. ale lui micula. acolo nu mai cer insolventa?
tu la cine te refereai ca solicitat rambursare de tva?
Si cat priveste pe Udrea si Videanu, cine ati vrea, ma, sa aiba ministerele? Nu e normal sa le aiba membri din PDL? Sau ati vrea sa fie date lui Vadim?
Sunteti total varza, ganditi cu degetele de la picioare.
ma rog, si'a facut omul baie cu mana lui...
o fi pus un cub de ghiatza in plus. :-))