Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, Legea lustratiei, un proiect aflat in traseul legislativ de cinci ani. Potrivit Agerpres, decizia a fost luata, prin apel nominal, cu 203 voturi favorabile, 40 impotriva si 12 abtineri. Legea lustratiei a fost adoptata de Senat in aprilie 2006, iar Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.

Propunerea legislativa a fost initiata la 13 iunie 2005, de patru deputati si senatori PNL - Adrian Cioroianu, Mona Musca, Eugen Nicolaescu, Viorel Oancea.

Proiectul a primit raport favorabil de la Comisia juridica si de la Comisia pentru drepturile omului pe 27 aprilie, dupa ce el a fost blocat la comisii mai bine de un an.

Procedura a fost accelerata dupa mai multe intalniri ale presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, cu presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, care a renuntat la greva foamei primind asigurari ca legea va trece de Parlament.

Legea lustratiei prevede limitarea temporara a accesului la anumite functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit Mediafax. Acestia nu pot candida si nu poate fi numti pe o perioada de 5 ani consecutivi de la intrarea in vigoare a legii pentru demnitati si functii publice.

Printre persoanele care fac obiectul legii si nu vor putea candida sau fi numite in functii publice se afla persoanele au ocupat functii de conducere retribuite de PCR si cele care au detinut calitatea de membru al Consiliului de Stat si al Consiliului de Ministri, cele care au fost secretari, prim-secretari sau cele care au exercitat functii de activist in cadrul aparatului de propaganda sau care au detinut calitatea de sefi ai unor misiuni diplomatice sau consulare romanesti din strainatate. In aceeasi categorie se inscriu si persoanele care au ocupat functiile de comandant, inspector sef sau inspector adjunct in inspectoratele de militie, comandantii din centrele de detentie politica, secretarii de partid.

Acestia nu pot fi alesi sau nu pot fi numiti pe o perioada de 5 ani consecutivi de la intrarea in vigoare a legii pentru demnitati si functii publice, cum ar fi cea de presedinte al tarii, senator, deputat, membru al CSM, consilieri locali si judeteni, consilieri prezidentiali sau de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale, membri ai Guvernului, judecatori ai Curtii Constitutionale, Avocat al Poporului, membru in CA sau in conducerea executiva a BNR sau a altor banci de stat sau membru in CA sau AGA ale regiilor nationale, companiilor nationale, presedinte sau vicepresedinte al ICCJ, procurori generali, membri in conducerea ANI.

In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, persoanele care ocupa functii de demnitate publica trebuie sa depuna la institutia unde lucreaza o declaratie olografa, pe propria raspundere, prin care sa precizeze daca s-ar afla intr-una dintre situatiile prevazute de legea lustratiei.