Episodul Flacara Violet ajunge si in presa franceza, dupa ce la inceputul saptamanii Washington Post scria despre "ultima bizarerie" la prezidentialele din Romania. Cotidianul Le Monde noteaza ca Mircea Geoana l-a acuzat pe Traian Basescu ca a folosit experti dotati cu capacitati paranormale pentru a-l invinge in alegeri: "Episodul este demn de Dosarele X", puncteaza ironic publicatia franceza.

De la mijlocul lunii ianuarie, paranormalul a invadat viata politica romana. Mircea Geoana, presedintele Partidului Social-Democrat, principala forta de opozitie din Romania si candidatul invins la diferenta mica in alegerile prezidentiale din 6 decembrie 2009, are o viziune particulara asupra infrangerii sale, comenteaza Le Monde. El l-a acuzat pe Traian Basescu, care a obtinut un al doilea mandat cu aceasta ocazie, ca a folosit experti dotati cu puternice capacitati paranomale pentru a-l invinge.

"In timpul dezbaterii televizate cu Taian Basescu, am observat oameni care lucreaza in acest domeniu. I-am vazut si stiu ca exista". Totusi, intrebat de jurnalisti, "nefericitul candidat" nu a fost in satre sa dezvaluie identitatea acestor personaje cu puteri supranaturale.

Si sotia sa, Mihaela Geoana, presedinta Crucii Rosii din Romania, i-a venit in ajutor declarand ca sotul ei a fost dur atacat pe plan energetic si nu s-a putut concentra in timpul dezbaterii finale.

Teoria puterilor paranormale ale presedintelui Traian Basescu a fost "confirmata" de Viorel Hrebenciuc, strategul campaniei lui Mircea Geoana, mai scrie Le Monde. "Dezbaterea intre cei doi candidati a avut loc intr-o joi. Specialistii stiu ca este ziua flacarii violet. Oamenii lui Traian Basescu purtau cravate violete si Basescu avea un pulover violet", a spus Hrebenciuc.

De cateva zile, "atacul flacarii violet" a devenit principalul subiect de conversatie in Romania, remarca Le Monde. De dimineata pana seara, radiourile si canalele de televiziune intorc pe toate fetele acest subiect.