Proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru cultura si Civilizatia Levantului a fost aprobat, luni, in Plenul Senatului, cu 97 de voturi pentru, 12 impotriva si o abtinere. Initiativa legislativa a fost intens criticata de senatorul Vlad Alexandrescu, care a spus in timpul dezbaterii proiectului in comisie, ca infiintarea unui institut in subordinea Senatului ar putea crea "inca o sinecura in Romania". Iniatiativa fostului presedinte a fost puternic criticata deGabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Proiectul va fi transmis mai departe catre Camera Deputatilor, care are ultimul cuvant in privinta acestei initiative, in conditiile in care presedintele Klaus Iohannis nu mai poate cere reexaminarea legii.

In timpul dezbaterilor din Senat, senatorul USR Vlad Alexandrescu a propus un amendament prin care institutul era trecut din subordinea Senatului in cea a Academiei Romane. Amendamentul nu a primit voturile necesare pentru admitere, astfel ca proiectul de lege merge mai departe catre Camera Deputatilor, cu amendamentele propuse de comisia pentru invamant.

Senatorii au aprobat raportul comisiei pentru invamant, care a amendat saptamana trecuta proiectul de lege pentru infiintarea Institutului Levantului. Modificarile afecteaza doar forma proiectului, insa nu si fondul, majoritatea prevederilor reclamate de contestatari ramanand neschimbate.

Proiectul de lege a generat, saptamana trecuta, la Comisia pentru invatamant, un conflict intre senatorul Vlad Alexandrescu si fostul presedinte Emil Constantinescu. In timpul dezbaterilor, senatorul USR Vlad Alexandrescu si-a exprimat temerea ca prin avizarea unui proiect care propune infiintarea unui institut in subordinea Senatului s-ar putea crea “inca o sinecura in Romania”. “Adevaratul initiator al proiectului”, fostul presedinte Emil Constantinescu – dupa cum l-a numit presedintele Senatului – prezent si el la sedinta – s-a arata indignat de afirmatia senatorului USR si a catalogat-o drept o “jignire profunda”.

Proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului a fost adoptat anul trecut de Parlament, insa presedintele Klaus Iohannis l-a intors in noiembrie 2016 spre reexaminare.

Mentionam ca Academia Romana a desfiintat, intr-un punct de vedere oficial formulat pe data de 28 aprilie 2016, proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului. In punctul de vedere, academicianul Victor Spinei, vicepresedinte al Academiei Romane, noteaza urmatoarele pe marginea proiectului:

“Oportunitatea unui astfel de institut la nivelul actual al potentialului stiintific national nu ni se pare justificata, intrucat centrele de cercetari academice, universitare si muzeale din Romania nu dispun in momentul de fata decat de un numar foarte redus de autentici specialisti capabili sa abordeze cu competenta problemele complexe legate de civilizatia Levantului, iar acestia sunt aproape in totalitate ajunsi la o varsta inaintata. Precizam ca pentru o tratare docta a chestiunilor respective este nevoie de arabisti, turcologi, bizantinisti, semitologi, politologi etc. cu preocupari statornice in domeniu, specializati in centru stiintifice autorizate din Orient sau Occident, cu atat mai mult cu cat tematica avuta in vedere de initiatorii ISACCL nu se regaseste decat cu totul tangential in programele studiilor universitare din Romania”, explica academicianul Victor Spinei. Intreaga argumentatie a academicianului o puteti consulta aici.

Legea prevede ca acest institut, care trebuia sa inceapa sa functioneze pe 1 ianuarie 2017, se finanta din venituri proprii si din subventii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului Romaniei, fapt criticat de presedinte in cererea de reexaminare. Proiectul de lege a fost initiat de 15 senatori, din care majoritatea de la ALDE (Anghel Cristiana-Irina, Banias Mircea Marius, Barbu Daniel-Constantin, Ehegartner Petru, Nistor Vasile, Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, Vosganian Varujan) dar si de la PSD (Coca Laurenţiu Florian, Fifor Mihai-Viorel, Silistru Doina, Voinea Florea), doi de la PNL (Dobra Dorin-Mircea, Oprea Dumitru) unul de la UDMR (Tanczos Barna) si un neafiliat, Haralambie Vochitoiu.

Daca va trece de Camera Deputatilor, proiectul va merge la promulgare fara ca presedintele Klaus Iohannis sa o mai poate intoarce inca o data legea in Parlament.