Presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri, pentru News.ro, ca proiectul de lege depus de senatorul liberal Raducu Filipescu, prin care functionarii publici trimisi in judecata pentru coruptie nu ar mai fi suspendati din functie, nu are girul PNL si nu va fi sustinut in Parlament.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Initiativa legislativa cu privire la Statutul functionarilor publici nu are girul PNL si nu va fi sustinuta. Masura suspendarii de drept din functie a functionarului public la momentul trimiterii in judecata pentru o serie de infractiuni prevazute in legea in vigoare este necesara si trebuie mentinuta", a spus Turcan.

Ea afirma ca acest lucru a fost constatat si prin decizii ale CCR, care confirma necesitatea unor masuri de natura a asigura integritatea functiei publice. "PNL se delimiteaza de aceasta initiativa care nu a fost supusa dezbaterii si deciziei conducerii partidului", subliniaza liderul PNL.

Senatorul PNL Raducu Filipescu a depus la Parlament o propunere legislativa prin care functionarii publici sa nu mai fie suspendati din functie daca sunt trimisi in judecata pentru infractiuni de coruptie si de serviciu, infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei, infractiuni de fals si infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii.

Potrivit propunerii legislative, articolul 94, alin. (1), lit. m) din legea 188/1999 privind statutul functionarilor publici se abroga.

In prezent, respectivul articol prevede ca raportul de serviciu se suspenda de drept atunci cand functionarul public este trimis in judecata pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, infractiuni de coruptie si de serviciu, infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei, infractiuni de fals ori a unei infractiuni savarsite cu intentie care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice.

Senatorul liberal motiveaza depunerea initiativei legislative prin faptul ca suspendarea de drept a raportului de serviciu in situatia trimiterii in judecata a functionarilor publici reprezinta o discriminare a acestora fata de celelalte categorii de personal care isi desfasoara activitatea in aceeasi institutie publica.