Calin Popescu-Tariceanu afirma ca presedintele Klaus Iohannis face parte dintr-un "plan ocult" impotriva poporului roman si ii atrage atentia acestuia ca "isi asuma o grea responsabilitate si consecintele care decurg" din faptul ca "s-a angajat intr-o campanie electorala partizana", acuzandu-l si de "dispret fata de Constitutie".

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"Am inteles ca indiferent de ce vor vota romanii pe 11 decembrie, presedintele il va nominaliza tot pe membrul de atunci al PNL, Dacian Ciolos. Doresc sa subliniez ca declaratia de azi a presedintelui Romaniei este un atac direct, brutal si imediat la democratie. Este limpede ca domnul presedinte este parte a unui plan ocult impotriva poporului roman si a libertatilor castigate la Revolutie. Ii atrag atentia domnului presedinte, cu tot respectul datorat functiei sale, ca isi asuma o grea responsabilitate si consecintele care decurg de aici acum, cand, intr-un total dispret fata de Constitutie, s-a angajat deschis intr-o campanie electorala partizana," afirma Tariceanu, citat intr-un comunicat de presa din partea ALDE.

Pesedintele Klaus Iohannis a declarat joi ca nu va nominaliza "persoane independente politic pentru pozitia de premier al Romaniei" dupa alegerile parlamentare din decembrie. Pe de alta parte, presedintele i-a transmis lui Dacian Ciolos ca ar fi bine sa isi continue proiectele incepute, insa pentru asta trebuie sa isi declare "macar simpatia, sau adeziunea, sau preferinta pentru partidul cu care ar putea sa colaboreze in viitor".

Citeste si reactia lui Liviu Dragnea la declaratia presedintelui.

Presedintele a mai spus joi ca nu este captiv in nicio structura asa cum a indicat presedintele Senatului Calin Popescu-Tariceanu, adaugand ca astfel de declaratii sunt "fantezii electorale" si ca unii nu au reusit sa scape de "acea scenarita a anilor '90".

"Arat eu ca un om care se teme de ceva sau simte o presiune? Nu. Sunt fantezii electorale ale unora sau altora care, in loc sa vina cu cateva proiecte serioase pentru Romania, creeaza scenarii. Cred ca unii nu au reusit sa scape de acea scenarita a anilor '90. Nu, nu sunt captiv in nicio structura, nu ma tem de nicio evolutie si sunt convins ca oamenii simt acest lucru si, in final, cred ca aceasta abordare face parte din acea abordare retrograda, antijustitie, antiprogres, antiinstitutii puternice. Este regretabil ca avem astfel de politiceni profilati care au un discurs de acest tip", a declarat Iohannis, raspunzand unei intrebari despre declaratiile presedintelui Senatului.

Seful statului a precizat ca sunt si politicieni care "au un discurs prodemocratie, pro statul de drept, pro institutii care lupta efectiv si eficient cu coruptia din Romania".

"Unii politicieni au impresia ca mesajele antijustitie sunt bune pentru campanie, eu imi doresc ca alegatorii sa arate ca mesajele anticoruptie sunt cea mai proasta cale", a precizat Iohannis: "sunt politicieni care mizeaza, din pacate - si sper sa fie sanctionati de alegatori - pe un discurs antijustitie."