Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri ca a discutat cu colegii din Parlament astfel incat in perioada urmatoare sa aiba intalniri, in comisiile de specialitate, cu reprezentantii conducerii ASF, cu Consiliul Concurentei si cu ANAF pe tema scandalului privind RCA, afirmand ca firmele romanesti de asigurari au fost scoase de pe piata iar transportatorii romani sunt fortati la randul lor sa dispara. El a citat informatii dintr-un document despre care spune ca a venit de la partid "din zona ASF-ului" de la "unii oameni care inca mai gandesc romaneste, revoltati de aceasta situatie".

"Am vorbit cu colegii mei ca, in zilele urmatoare, rapid, sa aiba o intalnire in comisiile de specialitate ale Parlamentului cu conducerea ASF, care trebuie sa dea explicatii serioase si ii avertizez sa nu ia in gluma aceasta intalnire, cu Consiliul Concurentei si cu cei de la ANAF, sa vedem daca ANAF-ul a fost interesat, pe langa marile controale pe care le face, in special la firmele romanesti mici si mijlocii, daca a fost interesat cum s-au miscat banii din aceste firme de asigurari. Ca poate totul e in regula, dar din ce in ce mai multi romani vrem sa stim lucrul acesta", a spus Dragnea, la finalul sedintei BPN al PSD.

Referitor la "scandalul privind RCA", Liviu Dragnea a dorit sa dea "cateva informatii destul relevante" care dovedesc intre altele ca "firmele romanesti au fost scoase de pe piata".

"In 2015, industria asigurarilor s-a apropiat de varful istoric atins in 2008, adica valoarea primelor brute subscrise a fost de circa 8,75 miliarde lei, cu 8,2% mai mare decat in 2014. Adica o suma foarte mare. La 31 decembrie 2015, cota de capital strain in societatile de asigurare era de 89,5%, adica aproape 90%. Capitalul romanesc - numai 10%. Deci vedem de la prima informatie - firmele romanesti de asigurari au fost putin date la o parte din piata. O firma, un transportator roman, pentru clasa auto B0, nu-i dau numele firmei, plateste o prima de asigurare pe camion de 10.485 de lei, adica aproape 105 milioane de lei, pentru un numar de 60 de polite. Pentru o situatie aproape similara, un transportator strain, pentru 68 de polite, deci aproape la fel, plateste 3.937 de lei. Deci, 105 milioane - transportator roman, 39 de milioane - transportatorul strain. Un transportator roman mai micut, pentru a fi ajutat sa existe in continuare, plateste o prima de 250 de milioane de lei. Exemplele pot continua", a detaliat liderul PSD, citat de Agerpres.

El a sustinut ca are aceste informatii "printr-un document primit la partid".

"Si inteleg ca acel document a fost trimis in mai multe locuri. Sunt absolut convins ca din sistemul respectiv, din ASF sau din zona ASF-ului, unii oameni care inca mai gandesc romaneste, revoltati de aceasta situatie, au trimis acest document pentru ca totusi cineva sa ceara institutiilor abilitate, respectiv ASF, Consiliul Concurentei, chiar si ANAF, sa investigheze aceste cazuri si sa le prezinte tuturor. Este mult prea multa confidentialitate intr-un domeniu in care se vede cu ochiul liber ca firmele de asigurari romanesti au fost scoate de pe piata, inchise sau s-au luat alte masuri, iar transportatorii romani nu ca sunt dezavantajati, sunt supusi unui program ca incet - incet sa dispara si ei. Sunt din ce in ce mai multi transportatori care isi fac firmele in strainatate pentru a putea beneficia de prime de asigurare mai mici pe care sa le poata suporta", a adaugat Dragnea.

Un astfel de discurs despre disparitia capitalului romanesc a avut recent si Sebastian Ghita, fost deputat PSD, atunci cand s-a inscris in Partidul Romania Unita.

"PSD si PNL sunt obligate sa joace un joc de comunicare mai safe, mai cu perdeaua trasa, chiar daca in randul PSD si PNL sunt multi oameni care spun ca e distrus capitalul romanesc, ca astazi, companii romanesti, care, in loc sa primeasca credite de la banci pentru a creste sunt blocate de ANAF, un ANAF care se lauda cu asta: am blocat 16.000 de companii romanesti. PSD si PNL nu pot spune ca, astazi, nu putem sa bagam bani in spitale pentru ca vine FMI si ne spune sa nu dublam salariile medicilor, vine FMI si ne spune nu dati bani profesorilor, dar in schimb se aduc tone de multinationale care sa ne fure banii si care nu platesc un leu impozit pe profit" a spus Ghita pentru stiripesurse.ro.