Inca opt parlamentari din Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD) au dezertat la UNPR si vor activa in grupurile PSD, anunta un comunicat al partidului condus de Gabriel Oprea. In urma dezertarilor de astazi, PSD are deja o majoritate parlamentara fara cele doua partide mari de dreapta, PNL si PDL. Asadar, PSD, UNPR, PC, UDMR si Minoritatile au in total 311 mandate, iar pentru a avea majoritate simpla are nevoie de 291 de mandate.

Victor Ponta si Gabriel OpreaFoto: AGERPRES

Cei patru senatori care au trecut de la PPDD la UNPR:

  • Ionel Agrigoroaei - senator ales din partea PP-DD in colegiul uninominal 1 din Circumscriptia electorala nr.24 Iasi
  • Florina-Ruxandra Jipa - senator ales din partea PP-DD in colegiul uninominal 12 din Circumscriptia electorala nr. 42 Bucuresti
  • Constantin Popa - senator ales din partea PP-DD in colegiul uninominal 3 din Circumscriptia electorala nr.10 Buzau
  • Marian Vasiliev - senator ales din partea PP-DD in colegiul uninominal 2 din Circumscriptia electorala nr.14 Constanta.

Cei patru deputati care au trecut de la PPDD la UNPR

  • Andrei-Razvan Condurateanu - deputat ales din partea PP-DD in colegiul uninominal nr.3 din circumscriptia electorala nr.14 Constanta
  • Ioan Hulea - deputat ales din partea PP-DD in colegiul uninominal nr.3 din circumscriptia electorala nr.5 Bihor
  • Nutu Fonta - deputat ales din partea PP-DD in colegiul uninominal nr.5 din circumscriptia electorala nr.26 Maramures
  • Iacob Puscas - deputat ales din partea PP-DD in colegiul uninominal nr.4 din circumscriptia electorala nr.34 Sibiu

Cei opt parlamentari au adus la cunostinta oficial presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, prin documente inregistrate la Senat si Camera Deputatilor, faptul ca incepand cu data de 12 decembrie 2013, se declara parlamentari UNPR si vor activa in grupurile Partidului Social Democrat.

Dupa achizitionarea celor opt parlamentari, grupul PSD a ajuns la 240 de parlamentari, iar majoritatea necesara pentru sustinerea Guvernului sau adoptarea legilor organice este de 291 de mandate.

Pentru o eventuala majoritate de conjunctura, UDMR si Minoritatile ar sustine un Guvern fara PNL, asta insemnand inca 44 de voturi (UDMR+Minoritati). Daca luam in calcul si parlamentarii PC (18 deputati si 9 senatori, adica 27 de parlamentari), PSD are deja o majoritate parlamentara fara cele doua partide mari de dreapta, PNL si PDL. Asadar, PSD, UNPR, PC, UDMR si Minoritatile au in total 311 mandate.