Parlamentul a luat act de hotararea CCR, Traian Basescu se intoarce la Palatul Cotroceni. Decizia Curtii Constitutionale a fost trimisa la Monitorul Oficial, este asteptata publicarea

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 27 august 2012, 13:37 Actualitate | Politic

Judecatori CCR in Parlament
Foto: Hotnews
Parlamentul a luat act, luni, de hotararea Curtii Constitutionale privind invalidarea referendumului pentru demiterea presedintelui organizat pe 29 iulie. Publicarea hotararii CCR in Monitorul Oficial a ramas ultimul pas necesar pentru revenirea lui Traian Basescu la Cotroceni, lucru care s-ar putea intampla chiar luni seara. Sedinta plenului reunit al Parlamentului a avut loc cu o intarziere de doua ore. Initial, parlamentarii USL au anuntat boicotarea sedintei, caz in care nu ar fi existat cvorum pentru citirea deciziei CCR. Dupa mai multe amanari, parlamentarii au asigurat in cele din urma cvorumul necesar (238 de parlamentari prezenti in sala de plen, in conditiile in care cvorumul necesar era de 217 parlamentari). Vasile Blaga, presedintele PDL, a declarat, dupa incheierea sedintei, ca democrat-liberalii nu au negociat cu niciun grup parlamentar pentru a fi indeplinit cvorumul.



UPDATE (ora 18:33): Hotararea Curtii Constitutionale a fost trimisa la Monitorul Oficial, este asteptata publicarea.

Ora 18:29:
Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, a declarat ca hotararea de invalidare a referendumului trebuie trimisa spre publicare in Monitorul Oficial de catre CCR, nu de Parlament: "Nu trimitem noi (Camera Deputatilor - n.red.) la Monitorul Oficial. Procedura fiind indeplinita, hotararea CCR este transmisa sub semnatura presedintelui CCR. Noi, dupa ce plenul CCR s-a reunit, avem o obligatie morala fata de cetateni sa ascultam citirea acestei Hotarari. Nu putem sa intervenim, nu putem sa impiedicam, este o chestiune de respect fata de institutiile statului. Parlamentul este obligat sa dea un semnal ca respecta institutiile statului cat timp la conducerile celor doua camere avem presedinti USL", a afirmat Valeriu Zgonea, citat de Agerpres.

Ora 17:52: Vasile Blaga, presedintele PDL: "Monitorul Oficial este in coordonarea Guvernului, daca domnul Ponta doreste sa respecte decizia CCR, nu se impiedica dansul de astfel de probleme. PDL nu a negociat cu niciun grup parlamentar."

Ora 17.35: Sedinta plenului s-a incheiat. Parlamentul a luat act de hotararea CCR, Traian Basescu se intoarce la Palatul Cotroceni, decizia Curtii mai trebuie publicata in Monitorul Oficial.

Ora 17.33:
Calin Popescu Tariceanu, deputat PNL: "Am hotarat sa parasim sala in semn de protest, semnaland astfel cetatenilor ca suntem intr-o situatie de abuz, de anormalitate, fata de care nu putem sa ramanem pasivi."

Ora 17.30
Judecatorul Stefan Minea citeste hotararea CCR, parlamentarii PNL si PSD au parasit sala.

Ora 17.24
Propunerea lui Ioan Ghise este respinsa: 20 de voturi pentru, 196 impotriva, 21 de abtineri

Ora 17.22
Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, supune la vot propunerea lui Ioan Ghise

Ora 17:15:
Ioan Ghise, senator PNL, propune, de la tribuna Parlamentului, amanarea cu inca doua zile a sedintei plenului. "Hotararea CCR nu este constitutionala", sustine senatorul liberal.

Ora 17:10:
Sedinta plenului reunit a inceput, cvorumul este indeplinit. Sunt prezenti 238 de parlamentari din 431, cvorumul necesar era de 217 parlamentari. Numarul parlamentarilor absenti este de 103.

Ora 16.50
Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro ca puterea a decis in prima instanta sa boicoteze sedinta pentru a evita o eventuala disensiune intre PSD si PNL, in conditiile in care liberalii au decis inca din cursul diminetii sa nu participe, iar social-democratii au decis sa fie solidari timp de doua ore cu colegii lor liberali pentru a evita aceste disensiuni.

Printre parlamentarii PSD care au semnat deja lista de prezenta figureaza: Cristian Rizea, Andrei Dolineaschi, Ion Calin, Florin Iordache, Eugen Bejinariu, Boabes Marin, Dumitru Chirita si Coclici Radu.

Ora 16.30
20 de parlamentari ai PSD ar putea participa la sedinta pentru a asigura cvorumul, au declarat pentru HotNews.ro surse parlamentare.

Ora 16:30:
Monica Macovei: "Pentru sedinta de astazi in care se citeste decizia Curtii Constitutionale privind invalidarea referendumului nu e nevoie de cvorum nici pentru prezenta, nici pentru citire. In plus, in aceasta sedinta nu se poate lua nicio decizie de catre Parlament cu privire la referendum. Doar se citeste dispozitivul hotararii Curtii Constitutionale", sustine europarlamentarul PDL Monica Macovei, intr-o declaratie remisa, luni, Mediafax.

Monica Macovei aminteste si prevederile articolului 39 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, in care sunt mentionate situatiile in care e nevoie de cvorum, respectiv: "In toate cazurile in care Camera Deputatilor si Senatul, in sedinte comune, adopta legi, hotarari sau motiuni, trebuie sa fie prezenti cel putin jumatate plus unu din membrii care compun cele doua Camere ale Parlamentului".

Macovei arata ca niciuna dintre situatiile mentionate in Regulament nu se aplica in cazul citirii deciziei CC: "Imediat dupa citire in plenul Camerelor reunite, decizia Curtii Constitutionale trebuie publicata in Monitorul Oficial. Se inchide astfel o prima etapa a crizei politice", incheie Monica Macovei.


Ora 16:27: Presedintele CCR, Augustin Zegrean: "Noi nu am validat nimic, noi am confirmat rezultatele comunicate de BEC. (...) Nu am nicio pensie de handicap, am probleme grave cu ochii de cand m-am nascut." In timp ce presedintele CCR raspundea intrebarilor jurnalistilor, pe holurile Parlamentului se auzea vocea unei femei care striga in spatele acestuia "Handicapatule!".

Ora 16.10
PNL cere o noua pauza de consultari. Eugen Nicolaescu: Exista ingrijorari ca ce a facut CCR este in afara legii

Deputatul PNL Eugen Nicolaescu a solicitat o pauza de consultari de o jumatate de ora, invocand "ingrijorari" in randul parlamentarilor USL legate de hotararea CCR.

"Exista ingrijorari cu privire la modul in care CCR a rezolvat, in ghilimele,  rezultatul referendumului", iar parlamentarii USL "au ingrijorari ca ce a facut CCR este in afara legii", a explicat el.

"Colegii nostri din grupurile parlamentare ale USL considera ca decizia CCR e nedreapta, departe de spiritul Constitutiei si, pentru ca nu am reusit sa avem un punct de vedere pana la aceasta ora, va solicitam, dl presedinte, o pauza de consultari de o jumatate de ora", a adaugat acesta.

Ora 15.40: Victor Socaciu: USL nu participa la sedinta, se vor cere clarificari de la CCR

Deputatul PSD Victor Socaciu a precizat ca se vor cere clarificari din partea judecatorilor CCR pentru hotararea privind invalidarea referendumului.

"Decizia lor nu respecta legile Romaniei, chiar cererile pe care le-a facut Curtea initial privind aducerea la zi a listelor electorale permanente", a spus Socaciu.

"Acest lucru putem spune ca este deasupra legii. Ei sunt inamovibili dar nu sunt deasupra legii", a adaugat acesta.


Ora 15.50
Ioan Ghise: "Ne aflam in acest balamuc ca urmare a actiunilor CCR, care si-a indeplinit obligatiile pe jumatate

Ioan Ghise (PNL) sustine ca CCR nu si-a indepinit decat pe jumatate obligatiile legale, intrucat nu a prezentat Parlamentului un raport prevazut de legea 3/2000 privind referendumului.

Potrivit art. 45 din aceasta lege, "Curtea Constitutionala prezinta Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului national si confirma rezultatele acestuia".

CCR "este obligata sa aduca in parlament raportul", a spus el, adaugand ca plenul nu se poate reuni pana la depunerea acestui raportul si pana cand comisiile parlamentare nu isi vor prezenta rapoartele privind cele doua hotarari depuse chiar de el in cursul diminetii.

"Eventual peste doua sau trei sau cinci zile plenul se poate reuni", a adaugat Ioan Ghise, inainte de a concluziona: "Ne aflam in acest balamuc ca urmare a actiunilor CCR".

Ora 15.40:
Victor Socaciu: USL nu participa la sedinta, se vor cere clarificari de la CCR

Deputatul PSD Victor Socaciu a precizat ca se vor cere clarificari din partea judecatorilor CCR pentru hotararea privind invalidarea referendumului.

"Decizia lor nu respecta legile Romaniei, chiar cererile pe care le-a facut Curtea initial privind aducerea la zi a listelor electorale permanente", a spus Socaciu.

"Acest lucru putem spune ca este deasupra legii. Ei sunt inamovibili dar nu sunt deasupra legii", a adaugat acesta.


Ora 15:35:
Sedinta de plen a fost amanata pentru ora 16:00. In sala sunt prezenti 190 de parlamentari din partea PDL, UNPR si UDMR. Cvorumul necesar pentru sedinta este de 217 parlamentari, in conditiile in care o serie de mandate sunt vacante, potrivit Mediafax.

Ora 15.33:
Vicepresedintele PNL Dan Radu Rusanu a declarat ca nu va participa la sedinta Parlamentului in care va fi citita decizia CCR, invocand faptul ca unii judecatori ai Curtii ar trebui sa-si rezolve problemele de care sunt acuzati, relateaza Agerpres.

"Eu personal nu particip la sedinta pentru asigurarea cvorumului pentru a asculta citirea deciziei CCR, atata timp cat unii judecatori ai CCR sunt acuzati de grave probleme si nu-si clarifica acest lucru. Ma refer in primul rand la doamna Aspazia Cojocaru si la dl. presedinte al CCR. Ar trebui ca dansii intai sa-si rezolve aceste probleme si nu sa ne ceara noua sa asiguram cvorumul de sedinta. Este pozitia mea personala care poate va fi impartasita si de grupul PNL sau poate nu. Deci nu este pozitia conducerii este pozitia mea personala", a afirmat Rusanu.

Ora 15.20:
Surse parlamentare afirma ca deputatii si senatorii PSD ar putea sa boicoteze si ei sedinta in plen de luni.

Ora 15:14:
Kelemen Hunor, presedinte UDMR: "O prelungire, o tergiversare a acestei situatii nu ajuta pe nimeni. De aceea, noi vom fi prezenti in sala."

Ora 15.07:
Augustin Zegrean (CCR): 46 nu e 50

In sala de plen au ajuns judecatorii CCR Stefan Minea, Petre Lazaroiu, Iulia Motoc si Augustin Zegrean.

Augustin Zegrean a declarat, inainte de a intra in sala, ca CCR nu putea lua alta decizie privind referendumul, avand in vedere datele din acest dosar.

"Avem la dosar scrisoarea Institutului National de Statistica in care spun ca nu pot comunica cifra exacta a recensamantului decat in semestrul II 2013", a spus el, adaugand ca "mai mult, cei de la Statistica ne-au transmis ca in Romania nu exista mijloace tehnice pentru a se stabili numarul cetatenilor cu drept de vot. Nu noi am stabilit rezultatul referendumului, s-a stabilit la BEC".

"Guvernul ne-a spus aceasta este cifra. Puteam sa dam alta decizie? 46 nu e 50", a continuat acesta, subliniind: "Noi am judecat pe probe".

Ora 15.00: Hrebenciuc considera ca o boicotare a plenului nu foloseste nimanui

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc afirma ca o boicotare a plenului reunit al Parlamentului nu este oportuna si nu ar ajuta nimanui, potrivit Agerpres.

"Nu, oricum nu ajuta cu nimic, nici intr-un fel", a afirmat Hrebenciuc, inaintea sedintei grupurilor parlamentare ale PSD, intrebat despre oportunitatea boicotarii plenului prin neprezentarea USL.

Regulamentul Camerei Deputatilor si Senatului prevede un cvorum de sedinta de jumatate plus unu pentru membrii fiecarei Camere a Parlamentului, astfel ca la lucrarile de luni ar trebui sa participe 217 parlamentari.


Ora 14.47: Sergiu Andon (parlamentar PC): Boicotul nu e o solutie (declaratie la RTV)

Ora 14.40: Circa 30 de oameni protesteaza linga Parlament impotriva intoarcerii lui Traian Basescu la Parlament. Unii dintre ei poarta insemnele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (condus de col. rez. Mircea Dogaru)

Ora 14.15: Liberalii, pregatiti sa boicoteze sedinta Parlamentului
  • Liberalii ar urma sa incerce, luni, in Parlament, o ultima cale de atac pentru a bloca retoarcerea lui Traian Basescu la Palatul Cotroceni. Senatorul PNL Ioan Ghise a propus doua variante de atac: fie ca Parlamentul sa retrimita Curtii Constitutionale hotararea prin care referendumul este considerat invalid, fie ca Parlamentul sa constate ca presedintele suspendat Traian Basescu este demis. Ghise spune ca initiativele sale sunt sustinute de conducerea PNL si spera ca si social-democratii sa se alature demersului, anunta Mediafax, citand Gandul.info.
Liderul democrat-liberal Vasile Blaga a anuntat ca parlamentarii PDL vor fi prezenti la sesiunea extraordinara, mai putin 7 dintre ei care vor lipsi, dintre care 4 "absolut motivat". Si vicepresedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat luni ca "este normal sa se termine aceasta procedura, cat mai curand, si nu am nici un fel de dubiu ca luni vom lua act de decizia CCR. Eu sunt sigur ca vom rezolva aceasta problema". In schimb, grupurile parlamentare ale PNL si PSD vor lua, cel mai probabil, in discutie, in sedinte ce au loc inaintea debutului sesiunii extraordinare, propunerea senatorului liberal Ioan Ghise ca plenul reunit sa dezbata un proiect de hotarare ce prevede sa se ia act de deciziile BEC si CCR si sa se constate ca presedintele Traian Basescu a fost demis de popor la referendum prin votul a peste 7,4 milioane de romani.

  • Ramai pe HotNews.ro pentru a urmari LIVE TEXT evolutia din Parlament.























Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT. Intalnire online: Cum eficientizezi costurile cu serviciile bancare pentru afacerea ta? Doi specialisti raspund intrebarilor voastre, joi, de la ora 12.00

Doi specialisti in produse bancare pentru afaceri mici si mijlocii de la Banca Transilvania vor raspunde joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 12.00, la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT" pe tema dezvoltarii afacerilor cu ajutorul diverselor instrumente bancare. Vei primi raspunsuri la intrebarile tale, indiferent daca esti la inceput de drum cu bussinesul tau sau daca ai o afacere deja existenta.
  • Adreseaza-le intrebari prin intermediul formularului de comentarii de pe StartupCafe.ro

38719 vizualizari

  • +26 (28 voturi)    
    Pasul următor (Luni, 27 august 2012, 13:50)

    Dan Teca [anonim]

    Acum, că se-ncheie nebunia asta cu suspendarea ar trebui să ne gândim la alegerile din toamnă. Sondajul IRES nu arată totuşi o scădere atât de accentuată pentru USL cum ar fi fost de aşteptat. De aceea se pune întrebarea: Includerea PDL în Platforma de centru dreapta ar putea ajuta la obţinerea unui scor mai bun pentru Dreapta, sau dimpotrivă, ar putea să îndepărteze alegătorii nehotărâţi? E mai bine să meargă toţi împreună, sau ar fi mai multe şanse de a învinge USL-ul dacă PDL ar candida separat? Nu trebuie să uităm că varianta votului uninominal într-un singur tur propusă de USL a fost respinsă de CCR, aşa încât ceea ce contează sunt procentele.
    Spuneţi care vă e opinia şi promovaţi sondajul ca să ne putem face o idee cât mai clară: http://www.petitieonline.ro/sondaj-s14512043.html
    • +27 (29 voturi)    
      mai bine impreuna (Luni, 27 august 2012, 15:08)

      dj [utilizator] i-a raspuns lui Dan Teca

      decat sa se fractioneze votul si sa se piarda locuri aiurea in parlament.
      • +18 (22 voturi)    
        Francezii il numesc Nemuritorul! (Luni, 27 august 2012, 19:34)

        Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui dj

        Traian Basescu ramane singurul politician roman neinvins vreodata! Va ramane in istorie ca presedintele care a pus bazele unei noi Romanii, in care valorile occidentale despre statul de drept sunt respectate, in care cetatenii sunt egali, indiferent de scara sociala.
        Vrem sau nu vrem, e cel mai mare politician al Romaniei moderne!
        Daca sunteti de acord cu mine, votati-ma!!!
      • +3 (5 voturi)    
        mai imporant... (Luni, 27 august 2012, 19:46)

        translativus [utilizator] i-a raspuns lui dj

        ...decat calculul electoral ar trebui sa fie respectarea rezultatului - valid - la referendum referitor la parlament unicameral si 300 de parlamentari.
        Aceasta ar trebui sa fie prioritatea nr.1 si a presedintelui si a fortelor de dreapta, ca sa vada si cetateanul cine vrea sa ii respecte votul si cine nu.
    • +12 (22 voturi)    
      Cvorum (Luni, 27 august 2012, 16:02)

      slakeritul [utilizator] i-a raspuns lui Dan Teca

      Imi place cum USL poate boicota sedintele parlamentare prin neprezenta pentru a nu se indeplini cvorumul. Aceeasi logica in schimb cand vine vorba de cvorum pentru ei nu sta in picioare. Vai, vai, vai cum ne sucim doar dupa interese.
      • +21 (23 voturi)    
        un detaliu (Luni, 27 august 2012, 16:48)

        kvala [utilizator] i-a raspuns lui slakeritul

        In aceasta sedinta NU SE VOTEAZA NIMIC, doar se ia in mod oficial act de decizia CCR. Prin urmare, conform legii, NU ESTE NEVOIE DE CVORUM.
        • +8 (12 voturi)    
          stiu si ei asta (Luni, 27 august 2012, 17:04)

          nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui kvala

          nici nu pot face mare lucru, altceva, decat sa un mic joc de glezne, de adormit cei 7 milioane si jumate de, nu'i asa....

          se fac de ras, atata tot.
          le arata la votantii psd ca sunt dependenti de pnl.
          pnl arata propriilor votanti ca, pan'la urma, nu conteaza si ca'i asimileaza lumea cu ghise, chiorius si nicolaescu.

          iar in afrika de sud, unde acum e mai racoare, este iarna australa, tov. dr.tonta, este urcheat de socialistii din toata lumea.
          afrika de sud este pe acelasi fus orar cu noi, deci, vestea rea este live.
          si vestea rea se raspandeste cel mai rapid.

          de unde ca, tov dottore a inceput sa dea sms sa mobilizeze, altfel va avea o viata grea, chiar printre tovarasii socialisti.

          base este linistit, asta'i enerveaza rau de tot.
          n'au nici macar cu cine se certa....

          interesant ca, in afar' de usl, toate celelalte partide parlamentare participa la cvorum.

          daca asta va fi pozitia si in sesiunea parlamentara ce urmeaza, usl nu va avea viata usoara, cand va fi necesar sa se voteze.
          • +1 (3 voturi)    
            Tov Ponta minte! (Luni, 27 august 2012, 20:32)

            bcorina [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

            Programul congresului socialistilor incepe pe 30 august (adica joi) si tine pana pe 1 septembrie. Deci nu se stie unde s-a dus Ponta.
            • +1 (3 voturi)    
              Pic si Poc (Luni, 27 august 2012, 22:23)

              catalin72 [utilizator] i-a raspuns lui bcorina

              Normal ca nu-i in Africa ,e impreuna cu antonescu la Cotroceni !S-au baricadat inauntru :)
            • 0 (0 voturi)    
              ramane unul din misterele (Marţi, 28 august 2012, 10:37)

              nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui bcorina

              loviturii de stat.

              probabil sunt la catania, studiaza noi cai si metode.

              la iarna, poate ....

              speranta moare ultima.

              e cam cacarita soarta lor.
    • +14 (16 voturi)    
      ! (Luni, 27 august 2012, 16:30)

      melcul_naravas [utilizator] i-a raspuns lui Dan Teca

      Cred ca impreuna cu PDL ar avea mai mult de castigat dreapta romaneasca ; aceste noi formatiuni nu sunt cunoscute electoratului, in schimb PDL are deja niste structuri serioase in toata tara. Important este sa nu se lase manati de orgolii si sa-si faca simtita prezenta cat mai repede. USL-ul vad ca le da tot "ajutorul"prin prostiile pe care le face.
    • +4 (6 voturi)    
      Ne imbatam cu apa rece! (Luni, 27 august 2012, 17:58)

      CetateanulRoman [utilizator] i-a raspuns lui Dan Teca

      Daca ne inchipuim ca poporul inchinator la antene a inteles altceva decit au vrut antenistii din tot circul asta!
      E grav fiindca inseamna ca nu am inteles noi! si nici mecanismul care i-a scos la vot - pe linga frauda dupa ora 6.
      Mi bine ne trezim si jucam cartea care trebuie! Altfel vor cistiga inainte de alegeri! Mult inainte!
      • +2 (2 voturi)    
        Vorbe (Luni, 27 august 2012, 18:21)

        nano2k [utilizator] i-a raspuns lui CetateanulRoman

        Bun, pot fi de acord cu tine, insa la ce carte "care trebuie" te gandesti?

        Intrebarea era destul de concreta.
        • +3 (3 voturi)    
          Cartea care trebuie ar trebui sa fie (parerea mea: (Luni, 27 august 2012, 21:13)

          ty [utilizator] i-a raspuns lui nano2k

          - La conducerea tarii ar trebui alesi oameni tineri, seriosi, muncitori care au performat macar intr-un domeniu.
          - Presedintele ales si premierul desemnat trebuie sa munceasca inpreuna si nu sa se certe. Eu nu am nimic de cistigat din cearta lor.
    • -1 (1 vot)    
      Corect! (Luni, 27 august 2012, 18:43)

      Gheorghe1 [utilizator] i-a raspuns lui Dan Teca

      Alegerile sunt momentul de .. alegere!

      Romanii vor vota intelept.

      Poporul nu greseste.
    • +2 (4 voturi)    
      impreuna..dar neghina trbuie separata (Luni, 27 august 2012, 18:59)

      Angoasat [utilizator] i-a raspuns lui Dan Teca

      dupa cum s-a vazut la suspendare au fost destui lupi in blana de oaie care la comanda si-au dat lana jos..doar o cernere serioasa ajutati de servicii si media poate avea un rezultat pozitiv pt Romania...
  • +28 (32 voturi)    
    Ultimul act al loviturii de stat (Luni, 27 august 2012, 13:50)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    Ignorarea decizie CCR si impunerea vointei Parlamentului, impotriva tuturor regulilor democratice si a tuturor avertismentelor UE ar fi cireasa de pe tort.

    Dupa care, daca astazi pot constata ca referendumul a fost valabil, maine pot decide ca noi, populatia Romaniei, suntem datori sa-i alegem si sa-i platim toata viata, orice prostii le trec prin cap si le mai si pun in aplicare...
    • +18 (18 voturi)    
      usl (Luni, 27 august 2012, 15:52)

      alpha [utilizator] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

      din acest moment ,a vota cu usl = cu a recunoaste ca esti decerebrat si ca in locul creierului ti-a fost transplantat un dispozitiv care receptioneaza si reda antena 3.
      • +3 (3 voturi)    
        Din acest moment ... (Luni, 27 august 2012, 19:08)

        solar [utilizator] i-a raspuns lui alpha

        Din acest moment , toti cei care ne-am edificat cum devine problema cu referendumul, avem datoria fata de noi insine ,fata de copiii si nepotii nostri sa acceptam ca inca mai bantuie stafia Comunismului in Romania. Mai avem de luptat cu utopicii, cu teroristii de stat, cu agramatii si incompetentii care fug cu limba scoasa dupa privilegii etatiste neocomuniste.Si, foarte mult cu "Vocea Rusiei"care "organizeaza" si acum "masele largi populare" ca la ei acasa!! Nu putem sa ramanem simplii spectatori la asa ceva. Frontul Democaratie Romanesti trebuie sa fie mai unit ca niciodata.Prima data Comunismul trebuie invins in Romania,apoi avem de pus umarul in mod serios si din greu la ridicarea TARII ROMANESTi si a tuturor romanilor din lumea larga.
        Sunt curios cati ma voteaza pentru cele ce spun!!
      • -5 (5 voturi)    
        Eu votez cu USL fiindca (Luni, 27 august 2012, 19:34)

        Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui alpha

        imi ofera si legea si ceva in plus pe deasupra, spre deosebire de PDL si Basescu care imi ofera numai legea.
        • +1 (1 vot)    
          Te rog (Marţi, 28 august 2012, 0:16)

          soringusar [utilizator] i-a raspuns lui Con_stan_tin

          sa concretizezi la ce te referi.
        • +1 (1 vot)    
          oferta (Marţi, 28 august 2012, 1:51)

          avint [utilizator] i-a raspuns lui Con_stan_tin

          Iti ofera incalcarea legii si ceva in plus, apararea HOTILOR si gonflarea CORUPTIEI.
          Tragand linia, da cu MINUS.

          Eu zic sa te mai gandesti...
      • +2 (2 voturi)    
        ! (Luni, 27 august 2012, 19:54)

        vonwest1 [anonim] i-a raspuns lui alpha

        Din pacate ideile de pe Hotnews precum si din presa libera ajung destul de greu la electoratul cel mai indepartat.Poate din cauza conditiilor de trai.Din cauza impartirii circuitului banilor prin contractele cu statul gestionate inca de baronii locali. Oamenii din mediul rural inca depind de sperantele de castig prin intermediul primariilor, prefecturii, partidului... in general.
    • +9 (9 voturi)    
      Este in plina desfasurare... (Luni, 27 august 2012, 16:25)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

      Astia sunt in stare sa "boicoteze" citirea hotararii, prin "greva parlamentara" pana in 3 septembrie, ca sa poata dicta ca referendumul a fost valabil si sa intre in termenul de 3 luni pentru alegeri prezidentiale simultan cu parlamentarele...

      Daca spuneau azi ca referendumul a fost valabil, alegerile prezidentiale ar fi trebuit organizate pe 25 noiembrie, cu o saptamana inainte de cele parlamentare...

      Maaari hoti ...!
  • +26 (28 voturi)    
    Acest ghise... (Luni, 27 august 2012, 13:59)

    prompt [utilizator]

    ...n-a inteles ca nu-si merita locul ca om politic, dar nici ca om nu face doi bani daca pentru el statul de drept inseamna mereu incalcarea constitutiei si legilor. Cred ca moare de ciuda ca legea e foarte clara: demiterea se face prin cvorum, ceea ce nu s-a obtinut, ca atare va trebui sa-si inghita ura si sa spumege numai prin televiziuni improscand oamenii de buna credinta cu aberatiile lui. Chiar daca avea fix 50% cvorum, acel 1 care ar fi lipsit ar fi trebuit sa duca la invalidare! Statul de drept inseamna in primul rand respect pentru lege, chiar daca nu ne convine.
    • +21 (23 voturi)    
      ghise este bun in partid (Luni, 27 august 2012, 15:14)

      schiwie [utilizator] i-a raspuns lui prompt

      pe asta il tin in partid ca are papagal, e bun de bagat in fata la emisiuni tv. Faza asta cu cele 2 proiecte de lege si cu boicotul pnl este o "joaca" de copii mari. Daca "tatal" smecheriilor politice alias Hrebenciuc, a recunoscut ca nu se mai poate face nimic...
      • +16 (18 voturi)    
        Ai greșit un cuvînt (Luni, 27 august 2012, 16:19)

        meioza [utilizator] i-a raspuns lui schiwie

        Ghișe nu ARE papagal, ci ESTE papagal...
  • +18 (20 voturi)    
    Ghise (Luni, 27 august 2012, 14:00)

    alnimanui [utilizator]

    Ar trebui sa se intoarca in parcul din Brasov unde si-a lasat tribuna de la care ar fi trebuit sa vorbeasca concetatenilor sa le spuna de ce nu a fost in stare sa faca nimic in mandatul lui de primar.Dar de gura e bun !
    • -32 (42 voturi)    
      Poate nu e bun ca primar (Luni, 27 august 2012, 14:38)

      marcoprod [utilizator] i-a raspuns lui alnimanui

      Poate nu e bun ca primar dar cu logica sta foarte bine, pot afirma cu tarie asta, bazandu-ma pe realitatea traita de mine. Faptul ca a terminat o facultate de matematica spune ceva. Daca i-ati urmarit argumentatia cu articole de lege ati putea sa acceptati ca e un punct de vedere solid. Explicatiile altora sunt cam subtirele.
      • +12 (14 voturi)    
        Absolut (Luni, 27 august 2012, 16:37)

        Tovarasul_Mos_Craciun [utilizator] i-a raspuns lui marcoprod

        Logica lui Ghise este GENIALA, mai ales cand ignora orice regula(ca decizia CCR). Ghise stie defapt cum ajungi in a 10-a dimensiune! Simplu, le elimina pe primele 9! Bravo Ghise GENIALULE.
      • +5 (7 voturi)    
        un matematician adevarat (Luni, 27 august 2012, 16:58)

        botea [utilizator] i-a raspuns lui marcoprod

        ar cunoaste si postulate, nu numai metoda reducerii la absurd :-)
  • +29 (31 voturi)    
    cu prostia pina la final.... (Luni, 27 august 2012, 14:16)

    geanin [utilizator]

    iaon ghise, este pe zi ce trece tot mai penibil. simte ca nu mai prinde un alt mandat de parlamentar si vrea si el sa "ramina in analul istoriei".... i-o fi promis varanul un post de latrau la antene. josnic ai mai ajuns tov.ghise.... tuuu..... esti "liberal" ?!?!? sau mai degraba esti infiltrat de KGB si varan,pt destabilizarea tarii ! pt ca varanul simte ca i se apropie ziua.... "ziua judecatii" !!!
  • +24 (26 voturi)    
    instigare... (Luni, 27 august 2012, 14:52)

    RoMaLeS [utilizator]

    astia din USL, dar mai ales PNL-ul insitga la o "rascoala sociala"... tine-ti minte ca ei vor un singur lucru. sa-l scape pe motanel de furtisagurile facute si pentru care trebuie sa platesca... nu va lasa-ti dusi de nas ca o sa iasa mai rau decat a fost cu PSD-ul. Nici PDL-ul e mai breaz din multe aspecte dar situatia politica a fost mult mai calma cu ei si au adus ceva concret la cresterea economica si sociala a tarii...
    Grija mare oameni buni si de o parte si de asta, aceste tensiuni fara de sfarsit ne trag inapoi de unde am fost pana acum 10 ani !!!

    Ma mai gasiti la un pahar de barfa si pe: http://www.facebook.com/groups/373063609417497/

    Multumesc...
  • +37 (43 voturi)    
    De ce se spune boicot? (Luni, 27 august 2012, 15:02)

    LiviuX [utilizator]

    Nu inteleg de ce se spune boicot? Boicot a fost faptul ca lumea nu s-a dus sa voteze, pentru ca acela era un lucru benevol. Pe cand absenta din parlament ar trebui catalogata ca absenta nemotivata, cu tot de decurge din asta. Cand vor intelege oare parlamentarii ca ei sunt PLATITI din banii nostri ca sa faca treaba, nu ca sa chiuleasca?? Ar trebui ca si parlamentul sa functioneze ca si oricare alta intreprindere. La un anumit numar de absente nemotivate sa fii dat afara.
    • +9 (11 voturi)    
      Acum e motivata. (Luni, 27 august 2012, 15:46)

      Cil [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

      Cica le motiveaza absente Felix Motanu'. Le da o fitzuica pe care o sa scrie absent motivat ca doar pentru el fac asta.
      Vara asta se poarta boicotul ( asta daca mai intelege lumea ce inseamna).
      Mai incerc si eu la munca sa "boicotez" .... Si o sa dau vina pe "ei" , o sa zic ca ata am auzit asta cu boicotul incat m-am decis sa incerc si eu.
  • +20 (22 voturi)    
    STAT DE DREPT? (Luni, 27 august 2012, 15:03)

    cccr [utilizator]

    Sa se sesize ORGANELE STATULUI DE DREPT in in privinta manifestantilor sa se verifice URGENT daca au autorizare ...daca nu au sa se faca cercetari :CINE II PLATESTE.Gata :REVOLUTIA BUNULUI SIMT a lui crinutza s-a terminat.Poanta l-a parasit-e plecat,acum ciocu mic.TARA ROMANEASCA nu este mosia usl-srl.CCR s-a pronuntat,crin-afara.Nu are el grija lui Basescu ca vine inapoi pe usa din spate-el nu va mai fi niciodata la Cotroceni-fiinca acum am vazut -REVOLUTIA BUNULUI SIMT:a invrajbit poporul.PNL a ajuns partid fara rusine si traditie datorita lui si altora ca el.Poate vine furtuna in strada si imprastie norii-oamenii ...
    • -21 (23 voturi)    
      eu zic.... (Luni, 27 august 2012, 16:18)

      IronRaven [utilizator] i-a raspuns lui cccr

      - ca toti cei care ies in strada (cerandu-si ceea ce cred ei ca sunt drepturi) sa fie anchetati de procuratura si bagati in puscarii (mama lor de asistati social)...
      - sa interzicem antenele ca oricum sunt oficiosul uslistilor si nimeni nu se uita la minciunile lor...
      - sa dam o lege prin care domnul Basescu sa ramana inca 2 mandate presedinte (caci mandatele astea au fost intrerupte)...
      • +3 (5 voturi)    
        Ion Creanga (Luni, 27 august 2012, 18:01)

        aricipogonici [utilizator] i-a raspuns lui IronRaven

        Deschidem ghilimele "Stiu ca sunt prost, insa prind curaj cand ma uit in jur" inchidem ghilimelele. Democratia= minoritatea se supune majoritatii. 7<11. q.e.d.
        Nu este nimic moral, nimic social nimic politic(politic poate e un pic), e doar LEGE, punct. Vreti democratie doar cand va convine?
    • +20 (22 voturi)    
      socaciu (Luni, 27 august 2012, 16:24)

      the [utilizator] i-a raspuns lui cccr

      a cântat de atâtea ori
      "Fa-ma, Doamne, prost"
      incat, pana la urma
      Dumnezeu i-a facut pe voie ...
      • +4 (4 voturi)    
        vocea popo'ului ! (Luni, 27 august 2012, 17:08)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui the

        si socaciu cu cantari, si tzatza veta aia de l'a "criticat" pe bietul zegreanu de...handicapat..

        asta este fata usl.
        niste intarziati, cu sindromul iq deficitar.
  • +11 (11 voturi)    
    Domnule Ghise, (Luni, 27 august 2012, 15:35)

    Zede [utilizator]

    nu ar fi mai bine sa intrati Dvs putzintel la racoare pentru felul in care subminati activitatea Parlamentului si in care va opuneti deciziilor legale ale CCR?
  • +10 (10 voturi)    
    boicot la ei acasa (Luni, 27 august 2012, 15:37)

    alina19 [utilizator]

    Rusine in continuare.
    Pana la urma, un boicot fiscal le trebuie, macar sa simta! Nu se mai poate! Boicotati la voi acasa, boicotati scolile plozilor si excursiile prin strainatate.
  • +10 (10 voturi)    
    Toate înjurăturile (Luni, 27 august 2012, 15:41)

    Xtrek [utilizator]

    și zoo-epitetele luate în ordine alfabetică nu ar fi în stare să descrie ceea ce merită acești puliticieni impotenți. Nu sunt în stare să guverneze țara. Atunci măcar să o ducă de râpă de tot. Sictir!
  • +10 (10 voturi)    
    sa vedeti ce-o sa-i boicotam (Luni, 27 august 2012, 15:49)

    Gipsi [utilizator]

    Pe PNL si PSD o sa-i boicoteze tot electoratul la elegeri.
    Ajung in parlament si apoi isi bat joc de noi. Bun asa. :)
  • +8 (8 voturi)    
    Ziaristii care susotesc (Luni, 27 august 2012, 15:52)

    Gipsi [utilizator]

    Sa-i avertizeze cineva ca-i aude oricine priveste transmisia LIVE. :)))
  • +21 (21 voturi)    
    MARE E GRADINA LUI DUMNEZEU (Luni, 27 august 2012, 15:55)

    kaltz [utilizator]

    PROPUN:
    1. Sa nu se mai organizeze alegeri, sa se numeasca direct parlamentari de la USL.
    2. Sa fie gratiati toti demnitarii care au infundat puscariile in era Basescu.
    3. Sa nu se mai aleaga presedintele Romaniei ci acesta sa fie numit dintre fostii studenti repetenti sau dintre cei care au obtinut fraudulos diplome.
    4. La alegeri alegatorii nu se vor mai prezenta la sectii de votare. Vor veni direct la ei acasa oamenii primarului sau vor fi intrebati direct la telefon cum voteaza.
    5. Legile vor fi bune doar in varianta interpretata de USL.
    • +6 (6 voturi)    
      Ar trebui sa spui ca esti ironic (Luni, 27 august 2012, 16:34)

      bigbrother [utilizator] i-a raspuns lui kaltz

      in afirmatii, nu de altceva dar unii s-ar putea sa te ia in serios :)
  • +7 (7 voturi)    
    Intrebare (Luni, 27 august 2012, 16:00)

    miss saloane [utilizator]

    Nu cunosc legea: daca in parlament nu este cvorum la citirea hotararii CCR ce se intampla mai departe? Poate fi sau nu pusa ea in aplicare?
  • +8 (8 voturi)    
    Chiar nu se gaseste niciun om de pe acolo (Luni, 27 august 2012, 16:01)

    hic sunt leones [utilizator]

    parlamentar sau judecator de la Curte - care sa stie ca nu e nevoie de cvorum?!
  • +10 (10 voturi)    
    cine-i sanctioneaza? (Luni, 27 august 2012, 16:01)

    alina19 [utilizator]

    hei, voi, cei 7,4 milioane? cine va plateste salariul cand boicotati si nu va duceti la serviciu? Cumva noi? RUSINE!!!
  • +8 (10 voturi)    
    Tara arde si astia joaca fata ascunselea (Luni, 27 august 2012, 16:02)

    bigbrother [utilizator]

    in Parlament.

    cum sa mai am incredere in clasa politica cand pe ei de fapt nu ii intereseaza ca lucrurile sa mearga bine in tara asta ci sa sfasie ciolanul cat mai mult timp? Cum sa ii votez in toamna pe oricare dintre ei dupa acest circ??

    Ma intreb ce solutie exista pentru acesti indivizi, cum ii putem pune cu botul pe labe, cum ii putem face sa inteleaga ca tara asta nu e gradinita lor, ca banul public nu e pusculita lor si ca poporul roman nu este sclavul unor parveniti si demagogi?

    Inca o revolutie, poate?
  • +3 (5 voturi)    
    De ce nu vedeti partea plina a paharului ? (Luni, 27 august 2012, 16:03)

    albatrosul_verde [utilizator]

    Bucurati-va de o zi fara parlamentarii USL. Ce au sa faca ? Sa stea acasa multi si bine, nu cumva sa se intruneasca cvorumul.... ?.
    Pe langa faptul ca sunt "cinstiti" mai sunt si "destepti"

    Basescu sta si el acasa, dar a facut 300 de borfasi, pardon, parlamentari !
  • +17 (19 voturi)    
    sa va fie rusine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! (Luni, 27 august 2012, 16:07)

    Allexis [utilizator]

    Treceti mai la munca si lasati chiulitul. Am inteles, sunt disperati sa ia presedentia pentru ca sunt constienti ca in ritmul asta peste 2 ani nu mai au nicio sansa. E acum sau niciodata. Dar dupa ce ati aruncat cu banii de referendum pe fereastra, desi toata sondajele va spuneau ca nu se va intruni cvorumul, dupa ce ati taiat investitiile ca sa mai dati niste pomeni electorale, nu v-ati saturat sa trageti mata de coada?!? Pentru ce sunteti platiti domnilor parlamentari? La mine la facultate, la 3 absente nemotivate nu intram in exament. Ar trebui sa fiti si dvs "exmatriculati" pentru neprezentare!!!

    Sa nu faceti confuzie. Faptul ca referendumul a fost boicotat nu va da dreptul sa nu va prezentati in Parlament. E vorba de 2 probleme diferite. Prezenta noastra la vot e un drept pe care avem posibilitatea sa il exercitam sau nu, prezenta dvs in Parlament este o obligatie! De asta va primiti salariul, de asta v-a ales poporul.

    La munca fratilor si lasati aceasta lupta absurda pentru putere!
  • +9 (9 voturi)    
    tiganiada (Luni, 27 august 2012, 16:07)

    iuon [utilizator]

    Ion Budai Deleanu - Tiganiada
  • +9 (11 voturi)    
    Intrebari (Luni, 27 august 2012, 16:08)

    ccvica [utilizator]

    1. Nea ghise oare si-a recuperat banii luati credit pentru a sponsoriza campania electorala din 2008 asa cum el "insele" declara???

    2. Fiind plecat din tara in concediu cacarau in calitatea lui de senator nu trebuie pus absent nemotivat azi la sedinta? Chiar de o boicoteaza USL ul, parlamentarii nu ar trebui sa fie macar acolo la popota senatului?
    Intrebare aditionala: Fiind plecat la Napoli, noi putem intelege ca "cacarau" a plecat la perfectionare? Cum ce perfectionare???
  • +12 (14 voturi)    
    cand cineva greseste lasa-l sa greseasca ... (Luni, 27 august 2012, 16:11)

    iliepintilie [utilizator]

    Baietii de la USL nu se lasa. O sa le dea UE la fund si o sa se intoarca mielusei sa ia act de decizia CCR. Foarte bine fac mor pe mana lor. Abia astept sa ajunga sub 50% in sondaje, sa vina iarna, facturi mari ... sa-i vad atunci.
    • +6 (8 voturi)    
      din nou la UE (Luni, 27 august 2012, 16:31)

      mashreq [utilizator] i-a raspuns lui iliepintilie

      deci, se pare ca nu avem nici o sansa decat sa asteptam sa vina iar UE si SUA ca sa ne faca ordine si sa-i aduca la realitate pe politicienii nostri????
  • +10 (12 voturi)    
    bataie de joc (Luni, 27 august 2012, 16:14)

    vulpescu [utilizator]

    Bataie de joc pe banii si vietile oamenilor -daca o alianta de doua partide cu scor zdrobitor la locale nu poate guverna si parlamenta din pricina unui singur om , ce dracu mai cautati frate in politica? Pai cum o sa negociati voi cu Putin, cu Merkel, cu FMI, daca va impiedicati de un biet marinar de la Constanta?
    Niste incapabili supranumerar platiti cu bani grei.
  • +8 (12 voturi)    
    !!! (Luni, 27 august 2012, 16:14)

    cristiian [utilizator]

    Bolsevism Live Text din parlamentul romanesc bolsevic!
  • +8 (12 voturi)    
    Previzibili si ticalosi ! (Luni, 27 august 2012, 16:18)

    Gelu. [utilizator]

    Propun parlamentarilor USL:
    - la urmatorul referendum sa-si aleaga un alt POPOR, pentru ca nefericitii de noi nu ne mai ridicam la inaltimea aspiratiilor LOR !
    - Parlamentul sa propuna doua seturi de legi : unul pentru EI si unul pentru restul lumii !
    Constitutia tarii sa se aplice doar pentru alegatori , iar ei sa beneficieze de imunitate absoluta si pe viata...
    - Prezenta la Parlament sa fie facultativa iar cei care vor lipsi mai mult sa primeasca bonusuri de putere si functii cat mai mari. (asta se aplica deja!)

    As putea continua, dar ma cuprinde o lehamite si o greata....

    "Puterea nu corupe; dar ticalosii, daca ajung intr-un post de conducere, corup puterea."
    George Bernard Shaw
  • +7 (11 voturi)    
    eeh fir-ati voi... (Luni, 27 august 2012, 16:20)

    Analfabet [utilizator]

    Sondaj: Sa vedem cat sprijin electoral mai are fiecare parlamentar in colegiul lui.
    Pai ce-i asta? Pentru asta ii platim noi? Voi sunteti platiti sa munciti baa, nu sa boicotati. Ce sa-ti zic...raspund ei cu aceeasi moneda.
    S-ar putea sa aiba o supriza si sa vada ca in colegiul lor si-au pierdut toata, TOATA, increderea.
  • +7 (11 voturi)    
    deci aici este nevoie de quorum 50%+1 ? (Luni, 27 august 2012, 16:23)

    alphabeta [utilizator]

    dar la Referendum vroiau sa nu-l ia in seama sau c'ar trebui mai mic de 50%
  • +5 (9 voturi)    
    Lovitura de stat continua! (Luni, 27 august 2012, 16:24)

    Sorin111957 [utilizator]

    Doamna Procuror General,

    http://www.petitieonline.com/apel_pentru_sesizarea_procuraturii

    Fata de cele mai sus prezentate va rugam sa initiati procedura de cercetare penala a persoanelor mai sus mentionate.
  • +11 (13 voturi)    
    Nu este nevoie de cvorum... (Luni, 27 august 2012, 16:26)

    praz [utilizator]

    Monica Macovei a declarat ca nu este nevoie de cvorum pentru citirea deciziei Curtii Constitutionale. Ceea ce face PNL si PSD, pentru Romania este foarte rau. Circul pe care il face USL este jenant si trimite Romania inapoi cu 20 de ani. Nu poti sa incalci regulile statului de drept pentru ca astazi in Parlament nu trebuia decat sa se citeasca decizia CCR si atat. Astept alegerile parlamentare si sper ca romanii sa se trezeasca odata pentru totdeauna si sa voteze cu capul si nu cu picioarele.
    • +4 (6 voturi)    
      Habar nu au pe ce lume traiesc!! (Luni, 27 august 2012, 16:48)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui praz

      Astia cica sunt parlamentari!! Nici macar propriul regulament nu-l stiu! Ce pretentii sa mai ai sa stie legi, Constitutia, etc... Am intrat pe site-ul Camerei sa vad si eu daca intr-adevar asa e (nu ar fi prima data cand o lege sau ceva e citat deformat). Dar chiar asa scrie, exact cum a spus Dna. Macovei.
  • +9 (9 voturi)    
    sobolanii rosii (Luni, 27 august 2012, 16:32)

    botea [utilizator]

    ...n-au cum sa se transforme in soricei.
    Prea multi jegosi in parlament. O reducere la max. 300 ar face posibila monitorizarea mai atenta, sa vedem exact cine si cum ne reprezinta.
  • +9 (11 voturi)    
    va veni decontul (Luni, 27 august 2012, 16:33)

    prepeleac [utilizator]

    Baietii astia nu se lasa pana nu ii ia cineva de ureche si ii scoate afara din parlament. Ceea ne ei nici macar nu banuiesc acum este ca vor fi fugariti chiar de cei 8 milioane de romani pe care pretind ca ii reprezinta si carora in maxim 12 luni nu o sa le mai poata plati pomenile. Cu gazul, benzina, mancare, facturi mai scumpe la care se adauga intarzierea pensiilor si salariilor vreo 2, 3 luni sa vezi atunci comedie. Ma intreb atunci pe cine o sa mai arunce vina....sau mai bine zis cine o sa-i mai creada, ca la aruncat prostii din gura sunt fara pereche.
  • +6 (8 voturi)    
    trebuie sa recunosc ca rusii sunt tari (Luni, 27 august 2012, 16:44)

    visio [utilizator]

    nu chiar atat de tari pe cat credeam ca sunt, dar cat de cat pe aproape...oricum, problema nu este parlamentul; problema este electoratul; vor intelege romanii ca sub "ocrotirea" gingasa a lui victor Ponta, nu vor trai deloc bine? hai sa ne amintim de elena ceausescu si sa intelegem, cei care au inca nedumeriri, ca usl nu are oferte valabile pentru populatie; cat despre parlamentari, astia trebuie sa inteleaga ca nerespectarea unei decizii judecatoresti inseamna puscarie; pe de alta parte, institutiile se autosesizeaza; asa cum ma mai spus pe aici, multi parlamentari usl nu isi vor petrece craciunul alaturi de familie; evident, ma refer la cei care incalca legea...
  • +12 (14 voturi)    
    INCREDIBIL (Luni, 27 august 2012, 16:45)

    oho [utilizator]

    MAI OAMENI BUNI!!!!!
    astia chiar cred ca toti romanii sunt idiotii lor?????
    adormitul de presedinte interimar a plecat in concediu??????hahahaha
    da-o dracu de tara la ce sa ne facem treaba????!!!!
    asta drept rasplata alora "7,4 milioane" care chipurile v-au votat???
    INCREDIBIL!!!! inca nu pot sa cred ca romanii ii mai cred pe infractorii astia!!! si ma tot intreb astia nu pot platii penal pentru tot circul pe care l-au facut???
    • -1 (1 vot)    
      varianta oficiala (Luni, 27 august 2012, 18:27)

      Tomis [utilizator] i-a raspuns lui oho

      Varianta oficiala este ca a plecat in concediu. De fapt a plecat la tratament. N-ai vazut ce ochi rosii avea in screenshot-uri pe-aici acum cateva zile?

      Omul e bolnav, a plecat sa se trateze. Nu intreba pe banii cui a plecat.
      • -1 (1 vot)    
        da' ce are? (Luni, 27 august 2012, 22:03)

        xantipa [utilizator] i-a raspuns lui Tomis

        ?
  • +11 (13 voturi)    
    MARSAVIE, (Luni, 27 august 2012, 16:51)

    avint [utilizator]

    trasatura principala a USL.
    Sper sa plateasca pentru toata mizeria asta.

    In rest, FARA CUVINTE....
  • +13 (15 voturi)    
    minunat! sa boicoteze ! (Luni, 27 august 2012, 16:51)

    Bolovanul [utilizator]

    e grozav ca boicoteaza! va amintiti de ultimul sondaj de opinie? cand au fortat logica si au trecut la demiterea presedintelui, popularitatea lui Basescu apoape s-a dublat! poate se dubleaza si acum!

    ps: spunea vechii greci ca daca zeii vor sa piarda pe cineva , mai intai ii iau mintile...
  • +16 (18 voturi)    
    Parlamentul e varza (Luni, 27 august 2012, 16:52)

    simonne_lu [utilizator]

    Nu pot sa cred ca adunatura asta reprezinta parlamentul Romaniei, isi bat joc de noi pe banii nostri si ceea ce este mai grav , duc tara de rapa, nu isi doresc normalitate, doar stare de criza si sa arunce totul pe Basescu, care pana la urma este presedintele ales. Ce naiba vor "domnii" astia , ce, sa ne ducem de rapa pentru ambitiile lor , sa ajunga ei mai rapid la ciolan ? Ghise ala e lamentabil, nu mai zic de Nicolaescu, vai de capul lor daca astia sunt liberali si se gandesc la binele tarii , mai bine lipsa! Ce e mai trist e ca roamnii inca au incredere in ei!!! O sa fie prea tarziu cand va veti trezi fratilor!
  • +1 (3 voturi)    
    USL= Uciderea Sufletului Liber (Luni, 27 august 2012, 17:00)

    tigan2012 [utilizator]

    Astia din USL merita doar fotografiati si pusi la "insectarul" istoriei noastre ca exemple de evitat.
  • +2 (4 voturi)    
    eu zic sa se construiasca.. (Luni, 27 august 2012, 17:06)

    akillies [utilizator]

    ..un nou sanatoriu, pentru parlamentarii USL..ca se pare ca au clacat cu totii..Sanatoriul sa aiba forma Camerei DEputatilor, pentru Deputatii USL care au clacat(sunt cam multi) si o camera cu forma Camerei Senatului, pentru Senatorii USL(ca si ei au clacat)..

    Oricum ce fac parlamentarii de la USL este de domeniul nebuniei curate, neghiobiei fara margini si prostiei infinte!!!
  • +5 (7 voturi)    
    Tineti minte aceste nume (Luni, 27 august 2012, 17:07)

    ciolanos [utilizator]

    Cristian Rizea, Andrei Dolineaschi, Ion Calin, Florin Iordache, Eugen Bejinariu, Boabes Marin, Dumitru Chirita si Coclici Radu.
    sunt singurii din USL care isi merita in momentul de fata salariul acela ENORM .
  • +3 (5 voturi)    
    CARE si PE CARE (Luni, 27 august 2012, 17:16)

    hartagramz [utilizator]

    Baiatu asta trist Ghise (ce figura de caine batut are) nu cunoaste diferenta dintre care si pe care. Ati observat? "doua proiecte care le-am depus la camera..."

    Am numarat de vreo 8 ori greseala, deci categoric nu cunoasta diferenta!
    • 0 (2 voturi)    
      pai cum sa cunoasca!!! (Luni, 27 august 2012, 18:16)

      oho [utilizator] i-a raspuns lui hartagramz

      ce sa stie el legile din romania si gramatica????!!!!
      daca nu ma insel e matematician de profesie, si unu ffff prost!!!!
  • +5 (7 voturi)    
    legati-l (Luni, 27 august 2012, 17:20)

    ggna [utilizator]

    pe Ghise in camasa de forta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
  • +6 (8 voturi)    
    CIRC ORDINAR (Luni, 27 august 2012, 17:31)

    avint [utilizator]

    Marele Ghise spune ca Decizia Curtii CONSTITUTIONALE este neconstutionala. Bravos, natiune!
  • +5 (7 voturi)    
    Tariceanu, tot un abuzat ramane:)) (Luni, 27 august 2012, 17:43)

    Motzic [utilizator]

    Nu vrem sa stim, lasa-ne...Trateaza-te Dom'le de sechele , intr-o clinica speciala!
  • +6 (10 voturi)    
    costitutional?!?! (Luni, 27 august 2012, 17:46)

    altqwerty [utilizator]

    dar decizia mamei lui Ghise (de a-l aduce pe acesta din urma pe lume, in locul avortului) a fost sau nu constitutionala? Sunt cel putin la fel de serios ca d-l Ghise cand se intreaba (sau, mai rau, reclama!) daca decizia Curtii Constitutionale e constitutionala!!!
  • +3 (9 voturi)    
    Mda (Luni, 27 august 2012, 17:49)

    electron [utilizator]

    Eu nu inteleg cum vine asta ca parasesti sala in semn de protest, si se mai si face lipsa de cvorum pe treaba asta. Eu la servici daca nu imi convine ceva nu imi iau jucariile si ies din sala si nu imi fac treaba. Daca nu imi convine ceva imi dau demisia.
    Auzi in semn de protest ei nu isi fac treaba.
    Nu esti de acord cu ceva voteaza impotriva nu iesi din sala.
  • +5 (9 voturi)    
    Iresposabilitate (Luni, 27 august 2012, 17:52)

    morometu [utilizator]

    Toate actiunile de pana acum au intarit aceasta concluzie; presedintele interimar si premierul au parasit in acelasi timp tara, GIO nu vrea sa respecte deciziile CCR.
    Nu pot intelege ratiunile pentru care acesti iresponsabili sunt votati. Probabil unora dintre concetateni le place sa fie batjocoriti.
    • 0 (2 voturi)    
      Iresposabilitate -putin spus (Luni, 27 august 2012, 18:13)

      oho [utilizator] i-a raspuns lui morometu

      pai ce treaba au astia domne cu tara asta?? si dumneata acum....ce-i fi vrand cresterea nivelului de trai? imbunatatirea economiei? legea educatiei? sanatate? infrastructura?
      neeee....mergem in concediu!!!!
      ma intreb tara asta de cine e condusa??? premier ba, presedinte ba!!!!
      in cateva luni am ajuns de rasul curcilor, astia au distrus si farama aia de imagine pe care o aveam in lume.
      ceea ce s-a intamplat astazi, sincer par niste copii de 2 ani!!! mi-e lehamite, scarba si sinonimele ar ûtea continua.
      nu ne reprezinta nici unii nici altii!!! ce merge in tara asta merge din inertie :)
  • +6 (10 voturi)    
    ghiseeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!! (Luni, 27 august 2012, 18:06)

    greatza_de_comunisti [utilizator]

    nu mai pot sa-l aud pe ghise, imi vine sa sparg televizorul, cu parlamentari ca acesta nu putem merge inainte. f-king gica contra...........
    • 0 (0 voturi)    
      nu (Luni, 27 august 2012, 23:00)

      benone [utilizator] i-a raspuns lui greatza_de_comunisti

      bine ca mergem cu elena udrea si cu videanu,care ne-au luat toti banii!!!cum pot fi uni oameni atat de creduli si rau intentionati.....rusineeee!!!!!!
  • +1 (3 voturi)    
    natiune mica caut tutore cu drepturi depline (Luni, 27 august 2012, 18:49)

    morbidus [utilizator]

    Cred ca astazi, in sfarsit, dupa atatia zeci de ani de asteptare, putem afirma cu certitudine, in spiritul optimist al parintilor si bunicilor nostri: "AU VENIT AMERICANII !!!". Multumesc.
  • +1 (3 voturi)    
    pai de.. (Luni, 27 august 2012, 18:59)

    gsmart123uk [utilizator]

    au tot tinut-o cu 7,5 mil ca parca restul de 13 mil nu sint Romani
    usl nu are pic de jena si rusine,la ce te poti astepta de la oameni ca ei,de fapt astia nici nu se pot numi oameni,astia sint scursorile societati si ar trebui aruncate la canal.Dupa ce au fraudat masiv tot ei sint cei care se pling
    Dovada?
    http://www.evz.ro/multimedia/video/detalii-video/video/EXCLUSIV-Incognito-EVZ-n-localitatea-care-a-votat-250-la-referendum-De-unde-dracu-attea.html?displayAjax=
    Doar priviti si va minunati
  • +3 (5 voturi)    
    tegiversari si circ (Luni, 27 august 2012, 19:16)

    firuierbii [utilizator]

    la ce foloseste circul alsa si tergiversarea a 3 ore a sedintei, cind o tara intreaga si pe-afara lumea se uita cu sufletul la gura. de ce circul si sfidarea oamenilor in asa masura?

    cui prodest? pentru ce scop universal facem circul asta ieftin? ce cistig a adus mizeria asta cu ponta plecat, ghise halucinind si grupuri care "acum s-au reunit prima oara".
  • -1 (1 vot)    
    Austeritate (Luni, 27 august 2012, 19:27)

    Catz Kitty [utilizator]

    Raman fara tus electronic si nu pot publica decizia cu litere albe pe fond alb. Trebuie mai intai o modificare, background negru si tus electronic tor negru.
  • +1 (3 voturi)    
    daca.... (Luni, 27 august 2012, 19:43)

    luci30 [utilizator]

    nici acum-dupa tot ,,circul,, astade doua luni de zile lumea,boborul nu a vazut adevarata fata a unor politicieni.... nu mai am cuvinte....Votul uninominal,cu oameni tineri ,bine intentionati,poate ar mai reusi s ne scoata din impas...schizofrenia si paranoia care bintuie parlamentul RO, ne-a isterizat destul.Destul cu invrajbirea la care ne-a impins-romanii de afara cu cei dinauntru,cei vii contra celor morti,cei din vestul RO impotriva celor din estul RO,logica impotriva absurdului,...,,legea bunului plac...democratie originala si tara tuturor posibilitatilor
  • +1 (3 voturi)    
    Totul a fost doar circ (Luni, 27 august 2012, 19:51)

    Xtrek [utilizator]

    Adică inutila încercare de tergiversare a lui ghișe. Spectacolul a fost regizat (încă nu îmi dau seama cine a scris scenariul) în așa fel încât prostimea să uite cât de șifonată a ajuns cămașa ulsului și să rețină ceea ce a repetat obsesiv zgonea : noi respectăm legea (spre deosebire de ceilalți care acum sunt în opoziție).
    Nu zic, au dres cumva busuiocul dar sunt prea mulți care au văzut, au auzit și au înțeles. Botoxul cu care au încercat să-și repare fața pocită nu are efect de lungă durată. Și e imposibil ca până la parlamentare să nu-și mai dea în petec. Urmează niște mișcări agresive pe eșichierul politic. Răbdare.
  • -5 (5 voturi)    
    .... (Luni, 27 august 2012, 20:39)

    AndreeaElena [utilizator]

    CCR-ul a luat acesta decizie facand abstractie de cei 7.4 milioane de romani care au votat impotriva lui Basescu. Rusine sa le fie pentru faptul ca s-au lasat corupti de catre Basescu!
  • -1 (1 vot)    
    Basescu (Luni, 27 august 2012, 21:13)

    florin.stefan [utilizator]

    Presedinte peste institutii publice, trepadusi corupti, un milion de boicotanti si minoritatea maghiara, dar nu peste popor!
  • 0 (0 voturi)    
    curatenia de toamna din parlament!! (Marţi, 28 august 2012, 7:31)

    Wanga [utilizator]

    principala lupta acum este curatenia parlamentara de toate gunoiele care ne-au adus in aceasta situatie prin mizeriile facute poporului roman!!
    vrem lista completa a tuturor acestor capuse care au ajuns la record minim de incredere in randul cetatenilor dar care datorita mafiei interpartinice reusesc de 23 de ani de zile sa ne faca viata un chin!!
    este cineva in stare sa monitorizeze magariile pe fata facute de acesti indivizi macar in ultima legislatura, pentru a putea alege in cunostiinta de cauza!! si mai ales sa putem da votului importanta cuvenita, eliminand furturile dovedite inca o data cu ocazia localelor si referendumului.... chiar nu suntem in stare ca societate civila sa putem pazi urnele electorale si corectitudinea votului?!!!
    daca nu aceste lepre isi vor bate joc in continuare joc de noi si de viitorul copiilor nostri, si ne meritam soarta!!
    asteptam reactia romanilor cinstiti si corecti, nu in ghilimele!!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version