Vasile Blaga (PDL) a fost ales in functia de presedinte al Senatului, castigand alegerile in fata social-democratului Titus Corlatean cu 69 de voturi pentru.

Presedintele PSD Victor Ponta a declarat, dupa alegerea candidatului PDL Vasile Blaga la sefia Senatului, ca Opozitia "n-a pierdut nimic, pentru ca nu detinea de fapt functia de la Senat", anuntand totodata ca PSD va contesta la Curtea Constitutionala votul de luni din Senat.

Pe de alta parte UDMR a obtinut postul de secretar general al Guvernului, in schimbul sustinerii candidaturii lui Vasile Blaga

Vasile Blaga (PDL) a fost ales in functia de presedinte al Senatului, castigand alegerile in fata social-democratului Titus Corlatean cu 69 de voturi pentru.

Ora 18,15 Vasile Blaga si-a exprimat speranta, dupa anuntarea rezultatelor votului, ca Senatul va reusi sa recupereze restantele legislative pe care le-a inregistrat.

"O sa fac tot posibilul ca sa conduc lucrarile Senatului in conformitate cu Constitutia, statutul si regulamentul nostru. (...) O sa depun toate eforturile necesare pentru a normaliza relatiile si discutiile dintre grupurile parlamentare", a spus el, in prima declaratie sustinuta in calitate de presedinte al Senatului.

Ora 18,05 In plenul Senatului a fost anuntat oficial rezultatul votului: 69 de voturi pentru Vasile Blaga, 63 pentru Titus Corlatean. Doua voturi au fost anulate.

Pentru alegerea in fruntea Senatului, erau necesare 68 de voturi, adica majoritatea voturilor celor 134 de senatori prezenti.

Ora 17,45 S-a incheiat votul

Ora 17,15 A inceput procedura de vot pentru desemnarea noului presedinte al Senatului

Liderul grupului parlamentar al PSD, Ilie Sarbu, solicitase anterior o pauza de consultari pe motiv ca in sala de plen nu este ordine. "Asa cum arata sala nu suntem intr-o situatie normala. Trebuie sa fie ordine in sala, fiecare sa stea la locul lui", a spus Sarbu, potrivit Agerpres.

Solicitarea sa a fost insa respinsa de presedintele de sedinta, democrat-liberalul Petru Filip, care a afirmat ca s-a intrat deja pe procedura de vot. "Motivul ca oamenii stau in picioare nu este unul intemeiat. Eram pe procedura de vot. Am toata deschiderea si intelegerea, dar toate aceste dezbateri le-am mai avut. Daca cineva isi inchipuie ca poate imprima o alta directie de mers acestei sedinte, se insala", a spus Filip.

Ora 16,30 Mircea Geoana a anuntat ca nu va participa la votul pentru alegerea noului presedinte al Senatului si a cerut senatorilor sa lupte "pentru salvarea democratiei parlamentare". "Avem o obligatie, dincolo de mandatul nostru, de a pastra Romania pe un drum democratic si civilizat", a spus el.

"As dori sa va rog, in aceasta perioada scurta pana la sfarsitul mandatului nostru ca, indiferent pe cine veti alege, ce se va mai intampla in viata institutiei noastre (...) sa incercati sa nu cadem in acea mocirla si patima care discrediteaza pe toti si pe toate deopotriva.

Nu abandonati lupta, va rog din inima, pentru salvarea democratiei parlamentare. Avem o obligatie, dincolo de mandatul nostru, de a pastra Romania pe un drum democratic si civilizat", a spus el de la tribuna Senatului.

El a precizat ca, indiferent de votul de luni din Senat, va trebui ascultat si "de vocea CCR", facand referire la contestatia pe care a depus-o la Curte, in ceea ce priveste revocarea sa din functie.

"Chiar daca (CCR) se va pronunta diferit fata de votul dvs, mandatul meu inceteaza", a spus Geoana, adaugand ca va sustine "orice proiect viabil, indiferent de culoarea sa politica".

Biroul permanent al Senatului a aprobat, luni, ca prim punct pe ordinea de zi a plenului, alegerea unui nou presedinte, dupa revocarea lui Mircea Geoana din functie, relateaza Agerpres.

Mircea Geoana a atacat la Curtea Constitutionala modul in care a fost revocat din functie iar USL a anuntat deja ca, daca noul presedinte al Senatului nu va fi din partea PSD, va ataca decizia la Curte.