Obiectivul principal al dreptei este reforma clasei politice. "Avem o clasa politica cel putin obosita de tranzitie. E cazul sa ne mutam spre o clasa politica noua, curata, in care partidele sa-i filtreze pe cei pe care ii primesc, in care sa conteze onestitatea, integritatea", a declarat Monica Macovei, in cadrul dezbaterii "Noua scoala de gandire a dreptei". La evenimentul organizat de Institutul de Studii Populare si de Fundatia Hanns Seidel, a participat si europarlamentarul Cristian Preda, care a precizat ca "exista o diversitate a sensibilitatilor de dreapta si punerea lor impreuna este o conditie. O dreapta divizata nu va castiga presedintia, nu va da un prim-ministru".

  • Teodor Baconschi: Sub presiunea calendarului electoral, trebuie sa apasam pe acceleratie, astfel incat in cateva luni sa fim capabili sa configuram un proiect de dreapta national
  • Traian Ungureanu: Ce se intampla acum in Europa este triumful ideii socialiste infiltrata in viata politica a partidelor. Asta explica de ce am lansat moneda euro in momentul in care datoria cumulata a statelor era de 4 trilioane
  • Ionut Popescu: Mie mi se pare ca dreapta nu exista pe scena politica. (...) Noua Republica e un fel de Second Life si sper sa faca pasul in lumea reala din cea virtuala si sa isi asume si masuri cu oarecare doza de cinism ale unei drepte autentice
  • Mihail Neamtu: Dreapta constituita in jurul PDL a si dezamagit. (...) Oamenii care ne sustin vor sa stie ca Romania e o uniune de cetateni, asta inseamna o regandire a contractului politic

Evenimentul a avut loc vineri, 14 octombrie, cu ocazia lansarii cartii "Noua scoala de gandire a dreptei", de Cristian Patrasconiu. Printre cei care au luat cuvantul s-au aflat Valeriu Stoica, presedinte ISP, Monica Macovei, Sever Voinescu, Teodor Baconschi, Cristian Preda, Mihail Neamtu, Sebastian Lazaroiu, Traian Ungureanu, Ionut Popescu, Dan C. Mihailescu, Ioan Stanomir, Cristian Ghinea, Radu Paraschivescu si Cristian Patrasconiu. Cititi mai jos cele mai importante declaratii din cadrul dezbaterii.

Sever Voinescu

Sever Voinescu

Foto: AGERPRES

Cele mai importante declaratii ale lui Sever Voinescu:

  • Marturisesc din interiorul unui partid politic ca aproape niciodata nu se discuta in termeni fundamentali
  • Cristian Patrasconiu foloseste foarte des in cartea sa cuvantul "fundamental"
  • Eu cred ca marele avantaj al gandirii de dreapta este acela ca pleaca de la o perspectiva realista asupra naturii umane
  • S-a tot spus ca stanga vinde iluzii, da, pentru ca ea si pleaca de la o mare iluzie
  • Din criza nu se iese prin reglementare, din marea criza care s-a intins pana in '70 s-a iesit prin dereglementare
  • Alternanta modurilor in care s-a iesit din criza trebuie analizata: am avea tendinta sa spunem ca acum se va iesi prin reglementari in plus
  • Dreapta in Romania are o sansa imensa: profilul electoratului roman e puternic conservator
  • Exista in Romania un nucleu de credinte si valori puternic conservatoare impartasite de o mare majoritate
  • E vorba despre o majoritate morala, care de cele mai multe ori este si o majoritate tacuta
  • Nicio forta politica in ultimii 20 de ani nu a fost in stare sa se adreseze acestei categorii
  • Niciun partid politic nu a gandit in termenii credintelor etice ce facem cu cei care cred in familia clasica, in biserica, scoala, mica comunitate, respecta armata. Ce facem cu oamenii acestia?
  • Daca luam aceasta abordare, si nu cea marxista a profesiilor, avem o sansa. Sansa dreptei este sa duca un mesaj din ce in ce mai conservator
  • Progresul modest este scopul oricarei politici pe care o putem duce in Romania. Progresul peste noapte este suspect si anunta o prabusire abisala iminenta
  • Ce incercam sa facem cu masurile economice luate: sa ne ducem de la o economie bazata pe consum, la una de productie
  • Prin urmare, trebuie sa credem in progresul modest
  • Sunt de acord cu Ionut Popescu ca nu exista astazi un partid autentic de dreapta
  • Eu cred ca e loc pentru o manifestare politica cu adevarat de dreapta si trebuie sa vedem ce se va intampla in anii care vin

Traian Ungureanu

Traian Ungureanu

Foto: AGERPRES

Cele mai importante declaratii ale luiTraian Ungureanu:

  • E foarte greu sa vorbesti dupa atatia oameni destepti, de aceea ma simt foarte bine la stanga
  • Ionut Popescu ne-a transmis intrebarea fiicei sale, care este animalul cel bun, si raspunsul meu si al multor romani este: capra vecinului
  • As vrea sa-l corectez pe Dan C. Mihailescu si sa spun ca Monica Macovei este un samurai care nu isi va face harakiri niciodata
  • Viitorul poate fi garantat numai de politica si actiune politica de dreapta
  • Noua Republica, atentie la vechea problema: trebuie sa stam in realitate
  • Realitatea este si in Romania si in jurul Romaniei o criza; un cumul de societati care tipa dupa guvernare
  • Vrem sa demonstram ca noi putem guverna si ca stim ce se poate face cu Romania
  • 10 state membre din Estul Europei sunt statele care au fost cel mai putin lovite de criza, sunt statele care s-au descurcat, pentru ca au stiut sa faca ceva
  • A fi de dreapta inseamna curajul actiunii executive
  • Partidul socialist grec este cel mai de dreapta partid din Europa
  • A fi de dreapta inseamna sa ai curajul opiniei si al principiilor, sa gandim pornind de la esecul european. Ce se intampla acum in Europa este triumful ideii socialiste infiltrata in viata politica a partidelor
  • Asta explica de ce am lansat moneda euro in momentul in care datoria cumulata a statelor era de 4 trilioane. UE a inteles gresit pacea si rezultatul il vedem acum
  • Sarcina dreptei este sa aduca lucrurile la normal. Criza este rezultanta directa a decenii de politica socialista, de asistenta sociala si de multe ori de asistenta in oglinda
  • Concluzia este ca rolul jucat in '89 de revolutiile comuniste - acelasi rol este jucat acum de piete, care fac acum corectia
  • Asta inseamna realism de dreapta: sa dam un viitor care sa tina de civilizatie. Problema noastra este sa facem istorie dupa post-comunismul in care am trait.
  • Comunismul a creat un mod de viata, a cucerit ideologia publica, sarcina noastra este sa punem capat acestei ere dezastruoase

Ioan Stanomir

Ioan Stanomir

Foto: Arhiva personala

Cele mai importante declaratii ale lui Ioan Stanomir:

  • Exista premisele unei unitati ale dreptei democratice. Este importanta unitatea in jurul unor principii ale libertatii
  • Nu exista o internationala a dreptei democratice
  • Daca partidele de stanga se unesc natural prin cultivarea urii si a resentimentului, si noi ne putem aduna in jurul unor valori precum libertatea
  • Nu as fi atat de pesimist in privinta crizei: ar fi tragic ca din aceasta incercare unii politicieni sa ramana cu ideea ca este nevoia de China pentru a rezolva problemele datoriei pe care tot noi am determinat-o
  • Cand Italia isi pune macar teoretic problema salvarii propriei economii prin compromisuri cu China, mie mi se pare ca ne aflam pe un taram foarte periculos
  • Trebuie sa ne batem pentru valori, pentru domnia legii, pentru proprietatea privata, pentru statul de drept. Daca aparam aceste valori, nu putem pierde batalia
  • Stanga este carnivora pentru ca mananca din carnea celor care muncesc. Daca nivelam, vom avea o societate de castori
  • Pentru mine, provocarea politicienilor este sa nu se lase corupti de valorile politice pe care stanga le-a introdus in Romania dupa 1990

Cristian Preda

Cristian Preda

Foto: Bety Blagu / HotNews.ro

Cele mai importante declaratii ale lui Cristian Preda:

  • Am fost intrebat daca la masa de la Hilton se afla si viitorul presedinte al Romaniei
  • Nu am stiut ce sa raspund si reflectand la intrebarea pusa si vazand si continutul volumului as spune ca da, e foarte posibil ca la aceasta masa sa se afle succesorul lui Traian Basescu, in masura in care va reusi sa indeplineasca mai multe obiective
  • Exista o diversitate a sensibilitatilor de dreapta si punerea lor impreuna este o conditie. O dreapta divizata nu va castiga presedintia, nu va da un prim-ministru
  • Federarea acestor sensibilitati este un obiectiv major. Societatea este dominata de partide construite pe reteta spolierii banului public si pe cartelizare care sa respinga orice nou-venit
  • Este vorba de partide care isi datoreaza puterea spolierii banului public si care se afla la putere sau in opozitie pentru ca au fost cartelizate si s-au unit pentru a respinge orice nou-venit
  • Ideile pe care le cultiva oamenii care isi spun de dreapta sunt singurele capabile sa sparga aceasta cartelizare
  • Traim intr-o poveste nespusa: fundamental, exista putine schimbari in politica romaneasca din 2000 incoace. Ideile pot sparge aceasta reduta si exista actori mai inteligenti sau nu
  • Aceste competitii care vor veni nu vor fi castigate cu sacosa; nu poti sa castigi alegeri nationale cu sacosa
  • Ideile trebuie sa fie un raspuns la o provocare esentiala: criza. Sunt putini cei care isi asuma solutii de dreapta in acest moment
  • In general, din crize se iese prin solutii care nu favorizeaza dreapta
  • Pericolul e cu atat mai mare cu cat majoritatea guvernelor din UE sunt de dreapta si datorita cadentei exista riscul ca stanga sa ajunga la putere
  • Danemarca este un astfel de exemplu
  • Exista pericolul ca, pentru ca criza va produce solutii de tip protectionist, ca stanga sa revina la putere
  • De aceea e nevoie inainte de toate de o viziune a unei economii libere, de o viziune post-criza care sa mizeze pe mecanismele libertatii si nu pe cele ale controlului
  • Uitati-va ce se intampla in cazul bancilor, la nivel european. Avem nevoie de o viziune clara despre structura economiei
  • Nu este suficient sa spunem: statul social a murit. Avem nevoie sa spunem ce punem in locul unei societati care a fost asistata
  • O alta intrebare care mi-a fost adresata a fost care a fost miza acestor platforme. Nu as fi asa sceptic ca unii dintre cei care au vorbit pana acum
  • Eu cred ca pot foarte bine sa dureze pe internet, ele sunt astazi parti ale vietii politice, nu sunt Second Life
  • Aceasta miscare de mobilizare trebuie sa aiba niste busole; pentru mine, busola este astazi o carte poate uitata, scrisa in 1937 si ramasa celebra in istoria libertatii pentru ca in jurul ei s-au adunat oameni de sensibilitati diferite. E vorba despre o carte scrisa de Walter Lippmann - The good society

Ionut Popescu

Ionut Popescu

Foto: Agerpres

Cele mai importante declaratii ale lui Ionut Popescu:

  • Nu as vrea sa stric sarbatoarea nimanui, dar mie mi se pare ca dreapta nu exista pe scena politica. Ea exista doar in carti, in seminarii
  • Privatizarea de exemplu: despre privatizare nu se mai discuta
  • Va veni un an cu alageri: urmariti oameni care se declara de dreapta in dezbateri si veti vedea ca ei incearca sa castige voturi prin promisiuni eminamente de stanga: mariri de salarii, de pensii...
  • Masurile de dreapta parca sunt jenante; cele care s-au luat - si le-as pune la exercitii impuse, nu liber alese - nu au sustinatori deschisi
  • E o problema mai veche a dreptei care poate parea cinica in lupta cu o stanga ipocrita, dar mult mai ispititoare
  • Fetita mea cea mica, atunci cand vorbim de un animal, ma intreaba daca e bun sau rau. Am incercat sa aflu ce le difentiaza: cel rau e cel care musca si mananca alte animale
  • Stanga e mai ierbivora, e animalul bun din acest punct de vedere si intre leu si caprioara e greu sa alegi
  • Noi ne aflam si intr-o Europa eminamente de stanga - deceniile care au condus la criza au avut ca fir rosu politici de stanga
  • Acum se vor lua vrand-nevrand politici de dreapta, pentru ca altfel nu se poate
  • Dreapta poate parea cinica, dar asa e viata; dreapta are in ea cel mai mult din tot ce e natura umana transpusa in relatiile din societate sau din economie
  • De aceea, asa cum si in Europa pare jenant sa te declari de dreapta, si in Romania, unde stanga pare mereu mai apetisanta, dreapta nu isi gaseste niste sustinatori fatisi nici in presa
  • Inchei cu acelasi regret ca din pacate in Romania nu exista inca un partid de dreapta
  • Noua Republica e un fel de Second Life si sper sa faca pasul in lumea reala din cea virtuala si sa isi asume si masuri cu oarecare doza de cinism ale unei drepte autentice

Mihail Neamtu

Mihail Neamtu

Foto: Agerpres

Cele mai importante declaratii ale lui Mihail Neamtu:

  • Nu existam doar in mediu virtual. Acest manifest a aparut pe internet fara cunostinta autorului ei, nu am stiut ca Noua Republica se va constitui pe internet
  • A fost vorba de un mail pe care i l-am trimis unui prieten din Galati si m-am trezit ca 4-5 bloguri au preluat respectivul manifest la care au aparut apoi multe adeziuni
  • Dreapta constituita in jurul PDL a si dezamagit. O parte din suflul care a propulsat alianta DA in 2004 a disparut
  • Marile orase nu mai au aceeasi incredere in agenda reformista a PDL, incredere pe care o aveau in 2004. E o evidenta, nu doar in sondaje, care arata ca PDL abia depaseste 20%
  • Azi avem in parlament oameni condamnati penal, care pot sa voteze. Nu era neaparat visul unei noi Romanii pe care o vedeam condusa de alianta DA in 2004
  • Vedem ca un referendum pe care l-am votat in 2009 nu este o lege astazi
  • Acest manifest contine 7 puncte, care sunt 7 pasi pentru o noua Romanie
  • Principiile fondatoare ale proiectului: oamenii care ne sustin vor sa stie ca Romania e o uniune de cetateni, asta inseamna o regandire a contractului politic si o deschidere catre o noua constitutie
  • Vrem dreptate, si nu doar legi pe hartie. Respectam credinta si valorile spirituale, nu doar zidurile exterioare
  • Pretuim memoria trecutului, dar si glasul celor nenascuti inca. Credem ca cei care nu s-au nascut inca fac parte din corpul natiunii ca si cei care sunt astazi
  • Noua Republica a plecat de la sentimentul ca am uitat ca dincolo de orice etnie sau confesiune suntem in primul rand cetateni si suveranitatea statului e data de popor. Asta e filosofia noastra centrala. O noua republica, in care sa vedem si o alta logica a democratiei locale
  • Noi socotim, de pilda, ca nu e cu putinta sa limitezi mandatul unui presedinte la doua mandate, fara sa te gandesti sa limitezi mandatul unui primar sau al unui presedinte de CJ in acelasi fel
  • Revenirea la pledoaria pentru o justitie independenta este esential. Este vorba despre asumarea raspunderii de catre magistrati, deci vrem o constitutie in care magistratii sa plateasca pentru erorile lor
  • E trist ca in ultimele zile vredem o Romanie in care criminalitatea pare sa tiranieze comunitati intregi

Dan C. Mihailescu, critic literar

Dan C. Mihailescu

Foto: Agerpres

Cele mai importante declaratii ale lui Dan C. Mihailescu:

  • Ascultand-o pe dna Macovei mi-am adus aminte ca Andrei Plesu intr-o carte pe care a lansat-o aseara o califica drept un "samurai fragil". Mi-a placut foarte mult pentru ca este un oximoron
  • As dori sa ramanem cat mai mult samurai si sa ne defragilizam putin
  • Eu la masa sunt un outsider, nu am nimic nici cu politologia, nici cu analiza, sunt un om de dreapta
  • Stanga stim ca a fost infinit mai omogena; mediocritatea, resentimentul, socialismul, comunismul, uniformismul - toate lucreaza manunchi
  • Dreapta nu va fi internationalista, dar asta nu ne impiedica sa trecem peste aceasta diabolizare a dreptei pe care o practica stanga
  • Toata lumea identifica dreapta cu legionarismul. Este o presiune mediatica, o tensiune mentala extraordinara, ne tin sub capac ca sa picam inspre extrema dreapta
  • Trebuie sa ne afirmam mai barbateste aceasta dreapta si sa spunem ca nu automat dreapta inseamna codrism
  • Uitati-va cat de mare este valul stangismului, in Franta, Italia, traim toti sub un terorism sindical, concurenta este lasata intotdeauna in urma
  • Uitati-va cat de multi oameni au ajuns sa spuna, precum tiganii: "Da' si mie!"
  • Pe de o parte ne blazeaza presiunea de stanga, pe de alta parte ne blazeaza propria natie, care este de pomanagii, de blazati, de handicapati in mare parte - multi au luat ajutoare de handicap avand in curte Audi-uri aduse din afara
  • Alt lucru cu care trebuie sa luptam: acest impuls disolutiv
  • Si acum, dreapta este o suma de individualitati, de orgolii, de oameni care stiu ce va sa zica boieria si mandria nationala
  • Apelul la unitate este foarte bine venit acum
  • Este normal sa avem cat mai multe felii, dar atunci cand va veni vorba de vot, cred ca trebuie sa ne mai franam acest impuls disolutiv

Monica Macovei

Monica Macovei

Foto: HotNews / DP

Cele mai importante declaratii ale Monicai Macovei:

  • Sunt onorata ca aceasta carte se deschide cu interviul meu, sper ca nu pentru ca sunt singura femeie interveivata
  • Gandesc politica in functie de valori si nu in functie de interese private. Asta este lucrul vital in tot ceea ce fac
  • Ce inseamna dreapta pentru mine: dreapta inseamna o societate in care oamenii muncesc si platesc taxe, in care exista competitie, in care oamenii sunt pro-activi, in care ideile noi au loc sa fie dezvoltate si aplicate, in care exista stat de drept, in care exista reguli care se aplica, in care nu unii muncesc, iar altii stau cu burta la soare si vor bani de la primii
  • Solidaritate nu inseamna ca unele tari muncesc si platesc taxe, in timp ce in alte parti lucrurile nu stau asa
  • Trebuie sa fim solidari cu cei care au in mod obiectiv neputinte, dar punct, atat, doar cu acestia
  • Exista o solidaritate a societatii pentru cei care nu pot, in mod obiectiv, dar nu pentru cei care fura
  • Modul meu de lucru este pe baza de obiective. Asa am facut si cat am lucrat in Romania, asa fac si acum. Asta inseamna niste tinte clare si ca nu umbli haotic, fara un scop
  • Obiectivul principal este reforma clasei politice; avem o clasa politica cel putin obosita de tranzitie
  • E cazul sa ne mutam spre o clasa politica noua, curata, in care partidele sa-i filtreze pe cei pe care ii primesc, in care sa conteze onestitatea, integritatea, pentru ca asta nu exclude negocierea
  • Avem nevoie de o reforma a clasei politice si salut Noua Republica 
  • Avem politicieni corupti, politicieni care fura, sistem clientelar legat de finantarea partidelor. Toate astea vrem sa le eliminam
  • Vina este legata de persoane, care sunt in toate partidele. De asta vorbim despre reforma clasei politice, iar doctrinar, ca principii, noi vorbim despre dreapta 
  • Intrebata daca este de acord cu proiectul de lege al lui Cezar Preda, Monica Macovei a declarat: Pe scurt, raspunsul este NU.

Cristian Ghinea

Cristian Ghinea

Foto: ww.CRPE.ro

Cele mai importante declaratii ale lui Cristian Ghinea:

  • Vreau sa redevin moderat si sa fac un apel sa nu ne comportam in politica ca la galeriile de fotbal
  • Nu tot ce se intampla la dreapta e bun si ce se intampla la stanga nu e bun
  • Vreau sa vad care sunt temele non-ideologice, si aici am in vedere temele: Coruptie si Relatia cu Republica Moldova
  • Romania are nevoie de dialog pe aceste teme si pe acea lege care se discuta in Parlament cu privire la protestele publice. Dreapta apara libertatea de a protesta si trebuie sa o aparam
  • Cei care protesteaza pe tema asta sunt oameni de stanga si noi, activistii de dreapta, am tacut pe tema asta
  • Nu trebuie sa tacem, pentru ca e vorba despre libertatea de a protesta
  • As vrea sa cred ca atunci cand voi intra in politica, pentru ca la un moment dat o sa fac si pasul asta, o sa pot mentine logica asta

UPDATE: La cateva minute dupa ce Cristian Ghinea a luat cuvantul, dezbaterea a fost intrerupta de un exercitiu de evacuare a cladirii, in caz de incendiu.

Teodor Baconschi

Teodor Baconschi

Foto: Agerpres

Cele mai importante declaratii ale lui Teodor Baconschi:

  • Nu am fost deloc surprins ascultandu-l pe dl. Valeriu Stoica, suntem intr-o convergenta ideatica permanenta
  • Ce aveam de spus pe planul catorva mari idei am incercat sa o fac raspunzand la dialogul initiat de Patrasconiu
  • Citesc intr-o cheie parabolica relatia dintre ISP si Fundatia crestin-democratica. Ne-am tatonat cu o cordiala suspiciune la inceput, am depasit toate aceste precautii tactice, am reusit sa aducem valoare adaugata atata ISP cat si PDL
  • Cred ca aceasta parabola a complementaritatii dintre diferitele sensibilitati doctrinare in cadrul unui front unit de gandire de centru drreapta poate fi extins acum
  • Suntem sub presiunea timpului, exista foarte multe teme pe care societatea le-a fixat si pe care politicienii nu au reusit sa le transpuna deocamdata in realitate, cu alte cuvinte asteptarea publica si electorala este foarte ridicata
  • Sub presiunea calendarului electoral, trebuie sa apasam pe acceleratie, nu nebuneste, ci cu maturitate, astfel incat in cateva luni sa fim capabili sa configuram un proiect de dreapta national inclusiv care sa acomodeze intr-o formula noua toate aceste grupari, partide politice, sindicate, care sa poata fi reunite in jurul unui program politic

Valeriu Stoica

Valeriu Stoica

Foto: Bety Blagu / HotNews.ro

Cele mai importante declaratii ale lui Valeriu Stoica:

  • Aceasta criza a pus in cauza zona euro si chiar UE, este deci o criza a UE, este o criza a ordinii mondiale, este fara indoiala si o criza care se resimte in Romania.
  • Dar e mai mult decat atat, este o criza a increderii in institutii si, din pacate, institutiile care sunt cel mai putin credibile sunt cele care ar trebui sa constituie fundamentul democratiei: partidele si parlamentul.
  • Toate aceste crize au nevoie de un raspuns, care nu poate fi dat decat prin intoarcerea la valori si principii.
  • Este si raspunsul pe care toti cei care sunt aici incearca sa il dea, iar valorile si principiile noastre sunt asumate ca fiind ale dreptei.
  • Am crezut in urma cu 22 de ani, poate si naiv, ca am asistat la sfarsitul istoriei. Naiva perceptia asupra omenirii, ceea ce se intampla astazi demonstreaza ca istoria inca trebuie sa fie infundata.
  • In urma cu 8 ani, am inteles nu sa ma retrag din politica, ci sa fiu mai activ in politica, implicandu-ma in constructia infrastructurii intelectuale a dreptei.
  • Am in vedere Centrul de analiza si dezvoltare institutionala, Institutul de Studii Populare, Fundatia crestin-democrata si Noua Republica. Am in vedere contributii doctrinare care au incercat sa ofere dreptei un orizont cat mai larg.
  • Se poate spune astazi ca infrastructura intelectuala a dreptei este o realitate. Problema este in ce fel va influenta ea consolidarea unei forte politice a dreptei moderne, europene, care sa reconstruiasca Romania si care sa participe la reconstructia ordinii mondiale. Aceasta este provocarea.
  • Pentru asta, dreapta are nevoie si de unitate si acesta este al doilea obiectiv caruia m-am dedicat.
  • Nu am reusit niciodata sa castigam alegeri cu peste 51%; dreapta nu a castigat niciodata alegerile in Romania cu peste 51%.
  • Cred ca ati atins un punct sensibil al sistemului politic romanesc, pentru ca eu si prietenii mei ne-am straduit sa construim un sistem politic bipolar, dar el un va fi niciodata construit cand avem un partid etnic, care guverneaza cand cu dreapta, cand cu stranga
  • Politica romaneasca se invarte de 20 de ani in jurul UDMR. Daca vom face asta in continuare, va fi foarte greu sa avem un proiect adevarat pentru Romania
  • Din pacate, nici UDMR nu e de acord cu vointa majoritara de la referendumul din 2009. Iata de ce problema aceasta nu cred ca va fi rezolvata prea curand, pentru ca UDMR nu cred ca va renunta la criteriul etnic 
  • Intrebat despre proiectul de lege al lui Cezar Preda, Valeriu Stoica a declarat: Nu sustin acest proiect pentru ca in logica institutiilor judiciare exista o ierarhie. Urmarirea penala e condusa de procuror si nu exista alt organ care sa joace rolul procurorului
  • Din fericire, in ultimul timp s-au clarificat institutional rolurile procurorului, politistului si judecatorului. A strica acum aceasta clarificare este grav

Cele mai importante declaratii ale lui Cristian Patrasconiu:

  • Aceasta carte nu este una perfecta, dar este una de echipa
  • Este un volum care a adunat in jurul lui multa rigoare si mult profesionalism
  • Noua Scoala de Gandire a Dreptei este o scoala a conservatorismului, a liberalismului, a crestin-democratiei, dar este si o scoala a eseismului de calitate
  • Trebuie sa fie si o scoala a bunei-dispozitii, a umorului, a ironiei
  • Noua Scoala de Gandire a Dreptei este una a spiritului critic, nu a excesului de critica

* HotNews.ro a transmis LIVE TEXT declaratiile din cadrul dezbaterii.