Razboaiele din Georgia si Ucraina, furtul Crimeei si alimentarea Brexitului nu au fost suficiente pentru ca Europa sa inteleaga amenintarea existentiala pusa de Rusia. A fost nevoie ca Spania, Franta si Germania sa ajunga in pragul imploziei. Abia acum Europa, ca un intreg, pare a se trezi din mahmureala data de vodka ruseasca in ultimii 25 de ani, si incepe sa isi creeze anticorpii necesari.
In ultimele saptamini am vazut o avalansa de avertismente venite de la virful politicii europene: guvernele din Marea Britanie, Spania, Olanda, Germania si Franta au lansat avertismente dure, fara precedent, la adresa Rusiei. Premieri, sefi de partide si ministri din statele membre UE au aratat ca influenta Rusiei pe teritoriul lor, in interiorul jocului politic si in sinul societatii, a devenit inacceptabila.
De ce acum?
Ultimii ani au stat sub semnul avertismentelor venite de la serviciile occidentale de informatii. Sub avalansa de gesturi ostile din parte serviciilor secrete ruse, directionate direct de la Kremlin, sefii serviciilor europene de informatii au denuntat public in ultimii 4-5 ani interferenta brutala a oamenilor lui Putin. Erau iesiri neobisnuite pentru institutii discrete. Ele aratau insa exasperarea in fata a doua fenomene: cresterea intensitatii atacurilor din Rusia si pasivitatea politicienilor europeni.
Nici macar atacarea Ucrainei de catre Rusia si furtul Crimeei nu i-a trezit pe toti politicienii europeni. O formidabila anestezie politica se manifesta in guvernele occidentale, in ciuda deciziei de impunere a unor sanctiuni economice pentru Rusia. Mirajul pietei ruse, presiunile din partea mediului de afaceri, coniventa unor partide si politicieni occidentali cu Moscova, coruptia unor lideri, incapacitatea de a lua decizii dure - toate au perpetuat starea de fapt si au intirziat rezolvarea problemei.
Mai mult: state precum balticele, Romania ori Polonia erau vazute la Berlin ori Paris precum soldatul japonez uitat in transee. Niste tarisoare ridicole, care se tem degeaba de Rusia, prizoniere ale trecutului (traumatizant, dar trecut). Avertismentele lansate din estul Europei catre centru la summiturile UE, la summiturile NATO sau pe canale bilaterale erau intimpinate cu condescendenta. Frustrant. Si Traian Basescu, si Klaus Iohannis au trait pe pielea lor asta.
Dar a venit Brexitul. Si alegerile din Franta, Olanda, Austria, Germania. Si independenta Cataloniei. Peste tot, societati profund divizate, tensiuni societale fara precedent, aparitia unor miscari extremiste de o putere nemaintilnita in ultimii 70 de ani. Un fir rosu ainceput sa se vada tot mai clar: Rusia.
Presa, analistii profesionisti, ONG-urile, bunul-simt aratau ca in toate aceste tari se intimplasera concomitent urmatoarele evenimente:
- propaganda rusa a crescut in intensitate pe masura apropierii de alegeri;
- activitatea pe Facebook si Twitter a botilor rusesti a ajuns la cote uriase;
- hacking-ul comandat de Kremlin a devenit uzual;
- Rusia a sponsorizat actori politici fie cu bani, fie cu expunere mediatica, fie cu consultanta;
- oamenii Rusiei au avut intilniri semnificative cu personaje-cheie din politica si societate;
- factiunile de extrema-dreapta si extrema-stinga au acaparat agenda publica pe teme care tensioneaza societatea, mai cu seama identitare;
- Rusia a finantat site-uri obscure prin care fenomenul fake news a ajuns la cote incredibile.
Cu greu, birocratiile politice europene au inceput sa se inteleaga. Nu complet, nu de buna-voie, pentru ca intelegerea e dureroasa. Ea inseamna acceptarea greselilor din trecut, inseamna renuntarea la visul unor intelegeri lucrative cu Rusia, inseamna mult de munca. Iar politica multor state europene, ba chiar si a UE, e incredibil de osificata si greoaie.
Cu toate aceste piedici, au inceput sa apara anticorpii. Scriam anul trecut, dupa scandalul Panama Papers, ca a inceput dezvrajirea Europei de Putin. Doar un rau-voitor mai putea vedea in Putin un partener al Europei. Putin si clica de KGB-isti care il tine la putere vor slabirea Europei, nu parteneriat cu ea. Vor slabirea parteneriatului dintre statele membre UE. Vor slabirea parteneriatului transatlantic UE-SUA, adica fundamentul civilizatiei occidentale. Vor coruperea si slabirea statelor occidentale, ca sa arate ca, in cele din urma, toata lumea-i o apa si-un pamint. Ca Occidentul nu are caderea morala sa dea lectii Rusiei.
Anticorpii au inceput sa apara in lumea occidentala. In SUA exista mai multe investigatii oficiale despre implicarea Rusiei in alegerile prezidentiale. NATO si UE si-au creat si isi dezvolta mecanisme de auto-aparare impotriva ingerintelor rusesti. Finlanda si tarile baltice investesc masiv in auto-apararea fata de vecinul rasaritean care incearca sa le slabeasca. Sigur ca exista si spargatorii frontului, precum Ungaria sau diferite partide din mainstream-ul european.
Din pacate pentru noi, cetatenii europeni, care ne doream o relatie non-contondenta, Rusia lui Putin a ales confruntarea. A corupt si a cumparat politicieni, ziaristi si ONG-isti, a profitat de idiotii utili care adora relativizarea adevarului. A profitat de toate slabiciunile sistemelor politice si universitare si a investit in adincirea acestor slabiciuni.
Fenomenul se vede tot mai puternic si in Romania. Rusia si oamenii ei sint tot mai prezenti, tot mai agresivi, tot mai puternici. Se vede cu ochiul liber ca Rusia investeste bugete tot mai mari in propaganda, in fake news, in corupere. Sint si in Romania politicieni care ii fac jocurile. Unii din prostie, altii din ticalosie si pentru ca sint corupti.
Dar o stare de spirit se instaleaza solid in Europa: Rusia e un adversar, nu un partener. Vedem la orizont un nou Razboi Rece, o cortina care va pica intre Federatia Rusa si Europa. Cu alegeri prezidentiale programate anul viitor, Rusia vrea sa elimine orice pericol ce sta in calea lui Putin. Controlul intern e tot mai strict, jocul extern e tot mai dur. Sint convins insa ca, odata pornita masinaria occidentala de raspuns, ea va rasturna complet calculele Kremlinului. Din momentul in care interventia Rusiei in Occident va fi neutralizata, Putin isi va pierde rapid aura de lider global, iar pierderea puterii interne va fi o perspectiva realista.
69
14
