Poate că nici revoluțiile nu mai sunt azi ce erau odată – sunt previzibile și chiar anunțate. Un lucru însă tot nu se schimbă: propaganda și emoțiile. Propaganda e de la ei, emoțiile, de la noi. Și tocmai pentru a nu ne pierde de tot în vârtejul evenimentelor europene și autohtone produse pe 25 octombrie 2016, o să încerc o sistematizare. Iată despre ce puteți citi în acest text:
- Despre o reclamă la un produs care schimbă tot ce știai până acum despe fiscalitate în UE. Produsul se va vinde sub sloganul ”e bun pentru Europa” și, așa cum vă puteți imagina, nu vine pe gratis;
- Despre ziua în care la București se transpune cu copy-paste o directivă europeană pe care oricum Bruxelles-ul … a hotărât să o modifice;
- Despre cum să ai grijă ce-ți dorești de la politicienii români (unitate, viteză de reacție, inovație/imaginație), că nu se știe unde la ce se (mai) poate ajunge.
”Bun pentru cetățeni, bun pentru micile companii, bun pentru multinaționale, bun pentru guverne, bun pentru Europa!”. De mult nu ați mai văzut un asemenea șampon bun pentru orice tip de scalp, trebuie să recunoaștem. Testimoniale din partea coordonatorului pe fiscalitate a unui grup de ONG-uri de la Bruxelles, din partea directorului sloven înconjurat de chimiști care agită eprubete (pentru că are un IMM care produce pentru industria farmaceutică), din partea directorului de mare multinațională cu baza în Germania, înconjurat de gigante aparate Airbus ( pentru că e un gigant al transportului aerian) și, în sfrâșit, din partea profesorului de economie de la universitatea vieneză (interesantă alegerea spațiului de influență renan), totul într-o ambianță sonoră de jazz antrenant, optimist. Acesta e filmul de aproape trei minute prezentat de Comisia Europeană marți, 25 octombrie, cu un mesajul categoric pe care trebuie să-l reținem noi, privitorii europeni (în orice categorie ne-am afla) despre CCCTB (Common Corporate Consolidated Tax Base). Vorbim așadar despre baza comună consolidată de impozitare a companiilor europene, care va fi obligatorie pentru tot ce înseamnă filială a unui mare grup european (cifra de afaceri consolidata de peste 750 mil. euro). Este o revoluție anunțată (despre care am scris aici de mai bine de un an de zile, de când a fost repusă pe agenda publică europeană) și care acum are termene de intrare în funcțiune (din 2019 – prima fază CCTB, din 2021 în forma completă CCCTB).
Sigur, citind comunicatele și declarațiile oficiale de marți, CCCTB-ul nu mai sună chiar a revoluție, ci un fel de ”plan de a repara (overhaul) modul în care companiile sunt impozitate pe o Piață Comună, furnizând un sistem prietenos de creștere economică și impozitare corectă”. Dar tot despre ”cel mai ambițios plan de reformă fiscală realizat vreodată” vorbim, ca să reluăm o formulă a părintelui (actual) al revoluției, comisarul Pierre Moscovici. Rămân la titulatura de revoluție, pentru că așa o vede toată lumea, ca fiind acea împlinirea fiscală a proiectului fondator al pieței comune europene, cea atât de greu de imaginat până mai acum 5 ani.
Acum contează mai puțin nuanțele: Bruxelles-ul nu mai ține atât să se laude cu succesul politic știe că bătălia se dă pe emoții (ca o ironie a istoriei, în film toți vorbesc în engleză, deși nu e limba maternă a niciunuia și deși, după Brexit, engleza nu va mai fi limbă oficială în UE). Avantajele prezentate în cazul CCCTB sunt reale, doar că depinde foarte mult de care parte a Europei de afli! Pentru că nu prea există o Europă unitară, atunci când un german are un salariu minim de 1.473 euro/luna, un sloven de 791 de euro/lună iar un român 270 de euro/lună (apropo, de ce n-ar fi fost prezentați în film și un IMM sau o multinațională care operează în polul sărăciei Europene, spre exemplu?)
Nu întâmplător am adus vorba de salarii, pentru că discuția despre CCCTB este, în final, despe cum atragem de acum înainte înainte investiții cu valoare adăugată care să ne plaseze mai aproape de Europa. O imagine plastică despre ce urmează ar arăta cam așa: imaginați-vă că Bruxelles-ul vine și spune –pentru că vreau sa le supraveghez mai bine, toate filialele (unui grup European) din statele membre circulă acum pe o autostradă unică, special creată, unde am instalat cititoare de taxe. Se interzice ca filialele să o mai ia pe drumuri naționale, chiar dacă ar fi variante mai eficiente de deplasare, adaptate specificului național al vehiculului respectiv. Și imaginați-vă acum ce eforturi trebuie să facă o mașină low-cost pentru a concura cu un bolid de lux pe aceeași autostradă comună!
Așa cum s-a anunțat și marți, în prima fază, se face CCTB – bază comună de impozitare (common corporate). Spre exemplu – același mod de stabilire a cheltuielilor deductibile sau același mod de raportare la Fisc pemtru toate filialele care opereaza in statele memebre UE. Dar Revoluția nu e completă și va trece rapid la următorul C, de la consolidare, de fapt un C de la capacitatea statelor de a-și impune poziția în algoritmul după care se împart profitul și, implicit, taxele. Pentru că, odată ce baza comună fiscală e stabilită, profitul taxabil adunat/consolidat la nivelul grupului se împarte pe fiecare filială în baza unei formule care ține cont de active (1/3), de forța de muncă (număr de angajați (1/6) și costul angajării (1/6)) și de vânzări (1/3). Actuala formă păstrează practic algoritmul avansat de Comisie în din 2011, an în care a fost prezentat și un exemplu de calcul.
Nu e greu să ne dăm seama unde bate algoritmul: acea filială unde e doar mâna de lucru ieftină, acolo unde nu se fac mari vânzări și unde nu este localizat activul cel mai de preț (și intangibil) – tehnologia, patentele – acea filială nu e în măsură să emită pretenții la o bucata consistentă a profitului grupului. (vezi simulările prezentate la sfârșitul acestui text).
Suntem în plină epocă a World Tax Fight. Bruxelles-ul arată clar că drumul e ireversibil, dar se așteaptă ca lupta pe algoritm să nu fie ușoară. Cum îi împaci spre exemplu pe irlandezi, pentru care ”A fi cu CCCTB sau a nu fi cu CCCTB?” aceasta e întrebarea! Mica Irlandă, cea care este în același timp marele magnet pentru investițiile giganților globali, se teme că odată ce CCCTB intră în funcțiune, cele mai multe taxe vor fi plătite acolo unde sunt vândute bunurile și serviciile, adică pe piețele mari și bogate.
Se mai încearcă îndulcirea pastilei – spre exemplu, în noua formă, sistemul e opțional pentru IMM-uri, dar cine îl va adopta primește la schimb un superpachet de facilități fiscale pentru cheltuielile de cercetare dezvoltare (iar dacă ești și start-up, ai drept de deducere 200% a costurilor R&D, în anumite condiții).
Citind toate acestea, ca de fiecare dată, revin cu marea întrebare – a fi sau a nu fi și noi în aceste jocuri europene? Unde sunt autoritățile, ce fac politicienii noștri când se discută de algoritmi care ne interesează cu adevărat pe noi cei de azi, dar îi intersează și pe copii noștri? Implementăm ce s-a convenit la nivel european, dar ne-am lăsat spațiu de manevră să venim cu instrumente locale de compensare, așa că, pentru facilitarea creșterii capitalizării, a creșterii valorii adăugate produse, propunem următoarele măsuri … Cam asta așteptăm să auzim de la politicienii noștri!
La probleme reale, … tertipuri electorale
Publicul român a primit probabil cu emoție știrea că un grup de politicieni a elaborat un proiect de lege care împiedică multinaționalele să mai transfere abuziv profitul din România. Am citit inițial de o impozitare ”a profiturilor transferate prin diverse tertipuri” la o rată de 16%, ceea ce din start suna a ceva în neregulă. Păi tot 16%? Cum îi mai penalizezei pe acei care se dovedește că fac astfel de tertipuri/transferuri abuzive? Britanicii au venit anul trecut cu o supra-impozitare pe diverted profits (25%, în condițiile în care rata generală e 20%) dar e încă neclar ce rezultate au de aici. Ca și până acum, problema rămâne cum dovedești că aceste transferuri sunt ilegale, abuzive. I-au spus acestei supraimpozitări taxa Google, dar, la începutul anului, se dovedea că nici asupra Google nu a funcționat. Și după ce ai dovedit poți să le și supraimpozitezi. Să vedem cum va funcționa sistemul la australieni, care vor să meargă mai departe decât britanicii.
Dar noi nu suntem nici britanici, nici măcar australieni. În schimb sărim cu un proiect de directivă europeană din iulie (cu o formă inițială încă din ianuarie) pe care să-l adoptăm într-o săptămână și în consens transpartinic. Se cheamă ”proiect de lege privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului, din 12 iulie 2016, privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență asupra funcționării pieței interne”. Așa cum sună titlul directivei e și conținutul – o sumă de noi tratamente fiscale, abordări tehnice care să încerce rezolvarea unei probleme politice (”actualele priorități politice în ceea ce privește impozitarea internațională…” – se spune în preambulul directivei). Directiva vorbește despre chestiuni tehnice (precum norme privind societăți străine controlate, impozitarea la ieșire, limitarea deductibilității dobânzii) dar nu vorbește de nicio (supra)impozitare pentru că, toate organismele internaționale o recunosc, lucrurile nu se rezolvă atât de simplist. Atât de simplist cum vorbesc politicienii de la București: ”prin această lege vom împiedica transferul profiturilor și vom încasa de patru ori mai mulți bani din impozitul pe profit”. Sunt vorbe pe care nici măcar directiva nu le pomenește.
Dar altceva stupefiază de-a dreptul în această poveste – un copy-paste de la cap la coadă ajunge să se numească ”transpunerea unei directive” (comparați textul „bruxellez” cu textul ”românesc”. Singura adaptare stă în termenul de aplicare – 1 ianuarie 2020, în forma europeană, devine la noi 1 ianuarie 2017). Asta înseamnă acum transpunere? Până și formulările ”în conformitate cu legislația statului membru” sunt copiate fără nicio reținere. ”Legiuitorii” noștri nici măcar nu-și pun problema unei minime armonizăzi cu reglementările naționale, să înțeleagă și contribuabilul, plătitorul de taxe fără tertipuri, ce și cum se modifică!
Să mergem la Cartea cărților, să vedem exact ce ar trebui să se înțeleagă prin transpunere.
”Articolul 288din Tratatul privind Funcționarea UE prevede că directiva este obligatorie pentru țările destinatare cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele. Țările UE beneficiază de spațiu de manevră în acest proces de transpunere. Acest lucru le permite să țină seama de caracteristicile naționale specifice. Transpunerea trebuie efectuată în termenul stabilit la momentul adoptării directivei (în general, în decurs de doi ani)”. Fără comentarii.
În trei ani de când urmăresc dezbaterile care se poartă pentru transformarea fiscalității internaționale, mai întâi planul BEPS de la OECD, apoi proiectul CCCTB de la UE, nu am auzit de vreo inițiativă a autorităților noastre de consolidare a unei poziții românești în chestiune, care să țină seama și de punctele de vedere ale mediului de afaceri local, de acele particularități locale (pe care chiar UE le recunoaște). În schimb, ne trezim cu astfel de provocări de politică responsabilă – hai să facem într-o săptămână … că vin alegerile!
Lucrurile ajung să frizeze absurdul. În ziua în care clasa noastră politică venea cu transpunerea directivei, Bruxelles-ul punea pe masă propunerea de … modificare a respectivei directive. (Cum inițiatorii au dorit transpunerea într-o săptămână, îmi și imaginez că, în săptămâna următoare, veneau cu un alt proiect, de retranspunere. Altfel spus, nu am avea parte de stabilitate legislativă nici când facem copy-paste!)
Până acum mă iluzionam că poate cu o viteză de reacție mai mare, mai multă imaginație fiscală sau chiar o unitate politică în jurul proiectelor importante… se mai poate repara ceva. Dar am văzut ce a făcut unitatea politică când au dat jos taxe consistente (vezi taxa radio – tv, taxa de mediu), fără să schițeze măcar un răspuns la întrebarea –efectiv, cum reparăm problema, de unde luăm banii să acoperim găurile. Acum, după noua provocare politică, deja mă întreb: oare mai putem repara ceva?
