Cateva observatii la investirea Guvernului Ponta

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Marţi, 8 mai 2012, 15:21 Actualitate | Opinii


Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Guvernul Ponta a inceput cu stangul, reusind sa transmita intr-un interval scurt un sir de mesaje contradictorii, atat in plan inern cat si extern. In primul rand, cel mai cinstit guvern s-a dovedit a avea probleme majore de integritate inainte de a ajunge in Parlment, fiind silit sub presiune publica sa renunte la doua nominalizari. Chiar si asa, la educatie apele nu s-au linistit. Noul ministru e suspectat de plagiat si este foarte posibil ca aceasta controversa sa ia amploare. Un alt ministru a reusit sa produca in timp record - prin asocierea presedintelui cu Mussolini si prin admiratia declarata fata de competentele lui Putin - un mic scandal si o mare nedumerire.

In cazul Marga, lucrurile sunt cat se poate de serioase. In opozitie te mai poti juca iresponsabil cu vorbele. Cand pretinzi insa una dintre cele mai importante functii de reprezentare a Romaniei in plan extern gandirea senila poate afecta grav credibilitatea unei tari. Cum poti sa-ti declari admiratia fata de un autocrat feroce ca Putin, fata de un fost ofiter KGB sub care au inflorit oligarhii si asasinatele in randul adversarilor incomozi (oare aceste competente le apreciaza atat de mult dl Marga?) si sa denunti in acelasi timp securismul si pornirile dictatoriale ale presedintelui Basescu? Cum se impaca in mintea noului ministru de externe admiratia fata de Putin cu dispretul fata de dictatori?

Pe de alta parte, accentele puse de dl Marga deruteaza pe buna dreptate opinia publica si cancelariile occidentale: are de gand Romania sa-si schimbe in agenda externa prioritatile si partenerii strategici? Noul ministru de externe a transmis un mesaj cel putin nefericit elaborand pe tema necesitatii strangerii relatiilor cu Rusia si China in timp ce a expediat Statele Unite, partener strategic, in doua vorbe, sau chiar mai rau, a pus in discutie avntajele parteneriatului. Intreaga sa prestatie la audierea in comisia parlamentara a indicat mai degraba diletantism, infatuare, nepricepere si un soi de teribilism tarziu.  Marga - aceasta propunere nepotrivita in fruntea diplomatiei romanesti - pare sa fi fost solutia de compromis. Din cate aud, propunerea initiala a liberalilor, Calin Popescu Tariceanu, s-ar fi retras intempestiv, cu putin inaintea anuntarii listei oficiale.

Andrei Marga (66), cu a sa personalitate accentuata, are de-a face cu diplomatia cam tot atat cat are de-a face Corina Dumitrescu cu Stanford. Fost rector la Universitatea Babes Bolyai, colectionar impresionant de titluri, functii si zorzoane academicie, Marga a facut in vremuri de opozitie o buna pereche cu celebri dizidenti anti-basisti, oprimatii Gadea, Ciutacu, Grecu si Ciuvica de la televiziunea lui Dan Voiculescu, fara sa resimta vreun sentiment de jena intelectuala. Sub bagheta si indrumarea lor, Marga s-a specializat in a demonstra pe baze stiintifice ca Traian Basescu este reincarnarea lui Adolf Hitler, Benito Mussolini si, cateodata, ii reprezinta malefic pe amandoi la un loc. (De exemplu, intr-un interviu acordat HotNews.ro in ianuarie 2011, Dl Marga il asocia pe Traian Basescu cu Hitler, nu cu Mussolini, aprecia "solutiile PC" si "calificarea lui Dan Voiculescu ca fiind incomparabil mai buna decat a celor care iau decizii astazi").

Pe scurt, dl Marga anunta un mandat conflictual cu Traian Basescu, cel care in virtutea atributiilor constitutionale conduce afacerile externe ale Romaniei. S-ar putea ca exact aceasta sa fie intentia liberalilor: aceea de a-i trimite un adversar declarat presedintelui pe terenul sau pentru a-l provoca si determina eventuale motive de suspendare. Insa, iarasi, daca asa stau lucrurile, USL se lanseaza intr-un joc iresponsabil cu imaginea Romaniei, punand la bataie credibilitatea si predictibilitatea in politica externa castigate destul de greu in ultimii ani. Asa se explica, probabil, apostrofarile presedintelui Traian Basescu. Afisand, luni seara, la Cotroceni, un aer suparat, seful statului a refuzat ostentativ sa-i intinda mana noului ministru de externe la ceremonia depunererii juramantului. Inutil de adaugat ca, daca se confirma ceva din insinuarile dlui Sebastian Lazaroiu, care sugera, la Discutia de Luni, ca Andrei Marga ar fi colaborat cu Securitatea - chestiune negata categoric de noul ministru - lucrurile se complica mult mai rau.

Din perspectiva relatiilor dintre presedintele Traian Basescu si noul guvern USL, coabitarea se anunta dificila. Mai ales ca restauratia in cateva domenii cheie - educatie, justitie, sanatate - se anunta si ea inevitabila.

Insa episodul Marga a fost cel mai comentat, altele de importanta cel putin egala au trecut in plan secund. De pilda, razboiul declarat de USL celor din UDMR. Acuzatiile ca Guvernul Ponta prigoneste minoritatile nationale mai rau ca pe vremea lui Ceausescu, ca Romania s-a intors in secolul trecut la capitolul minoritati vor atrage atentia externa asupra acestui subiect sensibil si vor pune in miscare un aparat de lobby cu efecte inca nebanuite. In paranteza fie spus, stanga romaneasca pare, si la acest capitol, perfect decuplata de stanga europeana. Aversiunea PSD si PNL fata de UDMR, reciclarea discursului nationalist in raport cu minoritatea maghiara sunt mostenirea nefasta a epocii Iliescu preluata de Guvernarea Ponta si sublimata de nationalistul declarat Crin Antonescu. De pilda, socialistii francezi au venit la putere fiind aclamati pe strazile Parisului de o mare de steaguri reprezentand tarile de origine ale imigrantilor, bazinul traditional al stangii, unii analisti remarcand ca acestea pareau chiar mai numeroase decat tricolorul francez. In Romania, se intampla exact pe dos: steagul maghiar a intrat in opozitie, odata cu instalarea stangii.

Nu va trece, probabil, multa vreme pana cand, in presa internationala, vor incepe sa apara articole despre caraterul discriminatoriu al guvernarii USL in raport cu minoritatea maghiara si prigonirea acesteia, prin nerecunosterea unor drepturi elementare obtinute totusi tardiv (cazul facultatii de medicina de la Targu Mures). Altfel spus, sub Guvernarea Ponta Romania risca sa piarda statutul de tara considerata model de bune practici in raport cu minoritatile. Acest indicator va afecta pe termen lung calitatea democratiei in Romania, tratamentul aplicat minoritatilor fiind unul din indicatorii cheie.

Ramane apoi extrem de discutabila modalitatea prin care noul guvern si-a asigurat majoritatea, prin protocolul semnat cu UNPR, formatiune denuntata de liderii USL de la formarea sa drept ilegitima si neconstitutionala. Opozitia a taxat inconsecventa guvernului Ponta, remarcand abandonarea brusca a principiilor clamate de USL pana sa ajunga la putere. Guvernul Ponta a fost investit, luni, 7 mai, cu 284 de voturi pentru, asadar mult peste cele 231 necesare, diferenta fiind obtinuta prin metoda atat de criticata in trecut: incurajand tradarea si migratia parlamentarilor.

Un alt episod cu mesaje contradictorii, asupra caruia presa s-a aplecat si mai putin, sunt negocierile cu FMI. Aici USL, prin ministrul de finante Florin Georgescu, a fortat pur si simplu o iesire din parametrii acordului, fortand inghetarea privatizarilor, renuntarea completa la angajamentul de a aduce management privat la companiile de stat. Din cate aud, a fost nevoie de interventia guvernatorului BNR pentru a evita dinamitarea acordului cu FMI. E posibil ca aceasta fortare a conditiilor din acord sa fi fost o strategie de negociere. USL a obtinut in final acordul reintregirii salariilor bugetarilor cu 8% din iunie, desi perspectivele aratau mai putin optimist la inceputul discutiilor. In tot cazul, USL s-a dovedit in plan economic un partener imprevizibil, nesigur, pentru reprezentantii FMI si ai Comisiei Europene.

Guvernul Ponta a strecurat in Programul de Guvernare ideea de a reanaliza oportunitatea privatizarilor. A anuntat un audit al guvernarii precedente si a aratat ca privatizarile trebuie continuate "mai ales acolo unde şi atunci când privatizarea aduce responsabilitate şi chibzuinţă în gestionarea activelor economice şi a resurselor". Adica a transmis ca se impune renegocierea calendarului convenit deja cu FMI, BM si CE. Aceste mesaje in plan economic urmeaza de fapt indemnul la nationalism economic adresat de Adrian Nastase, Crin Antonescu, Dan Voiculescu si alti ideologi USL, insa ar putea ilustra o realitate mult mai prozaica: nevoia satisfacerii clientelei de partid, dornica sa se rebranseze la resursele statului.

O nota buna primeste totusi noul premier Victor Ponta, care a reactionat rapid la dezvaluirile din presa si a evitat de la bun inceput vulnerabilizarea Guvernului prin elimnarea lui Victor Alistar si Corina Dumitrescu. Merita notata si schimbarea de discurs din momentul  desemnarii sale ca premier, promitand deocamdata la nivelul vorbelor ceva mai multa seriozitate si consecventa. Problema sa nu va fi de acum incolo sa dovedeasca faptul ca Guvernul nu mai e condus de la Cotroceni, ci ca nu e pilotat in realitate de Adrian Nastase si Dan Voiculescu.

In final, la investirea Guvernului Ponta ar mai fi de remarcat apatia PDL, partid proaspat trecut in opozitie, atmosfera de demobilizare, cu toata stradania conducerii de a camufla aceasta realitate prin organizarea unei vaste lansari de candidati la locale in preziua investirii noului cabinet in Parlament. Acest moment marcheaza pierderea oficiala a puterii, care va da prilejul unor noi dezertari si reorientari profitabile. In mod semnificativ, principalul candidat al PDL la locale, deputatul Silviu Prigoana a votat entuziast in comisia juridica nominalizarea "prietenului sau" Titus Corlatean la portofoliul justitiei. (Initial am scris din greseala USL, desi nu cred ca era cazul sa corectez). In orice tara normala, exprimat de la acest nivel, sprijinul acordat adversarului s-ar fi soldat cu o excludere din partid. Cel putin opt voturi in plus au venit, la investirea Guvernului Ponta in Parlament, fie de la parlamentari PDL, fie de la UDMR.

PS: Guvernul Ponta a cautat marti, 8 mai, in prima sedinta, sa compenseze stangaciile si gafele primelor zile adoptand o serie de masuri populare (restituirea contributiilor la sanatate retinute pensionarilor, reintregirea pensiilor) asezonate cu mici varsari de sange portocaliu: decapitari din vechea administratie (Lucian Duta de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Cristina Traila ANRMAP) plus obisnuitele deja amenintari cu parchetul. Tot in prima sedinta de Guvern a fost anulata hotararea prin care se infiinteaza facultatea cu predare in limba maghiara la UMF Targu Mures, iar Andrei Marga, care si-a facut un nefericit debut in diplomatie , a fost scos temporar din incuratura si trimis sa negocize in o solutie intr-o zona unde se presupune ca ar avea ceva mai multa pricepere, si anume educatia. Anularea hotararii in cazul UMF la pachet cu retragerea banilor acordati de Guvernul Ungureanu administratiei locale par mai degraba masuri arbitrare, menite sa umple cu ceva continut discursul populist practicat de USL cand se afla in opozitie.













Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















17297 vizualizari

  • +22 (28 voturi)    
    candidatul USL la locale (Marţi, 8 mai 2012, 15:30)

    Ivan Zubeldian [anonim]

    Probabil că mulți ți-au atras deja atenția asupra unei erori, cea cu Prigoană candidatul USL. Vroiam să te rog să n-o corectezi, e premonitorie.
    • +33 (41 voturi)    
      asa e (Marţi, 8 mai 2012, 15:47)

      Dan Tapalaga [utilizator] i-a raspuns lui Ivan Zubeldian

      Prigoana e in realitate candidatul USL, prin cum se comporta, cum actioneaza. Raul facut de catre Elena Udrea PDL in Bucuresti prin impunerea acestui candidat-caricatura este greu de cuantificat acum. Udrea si Prigoana netezesc practic drumul lui Oprescu si omoara pentru multi ani orice sansa pentru PDL de a reveni. Ponta a avut cumva dreptate cand i-a spus ca au venit la guvernare si cu ajutorul ei.
      • +50 (68 voturi)    
        USELE JOS (Marţi, 8 mai 2012, 15:52)

        mitica [anonim] i-a raspuns lui Dan Tapalaga

        Daca a crezut cineva ca USL chiar are solutii a fost un naiv! Acum li se vor vedea toate cariile si sterilitatea in actiune. USL nu poate nimic. Tot ce doreste este distrugerea romaniei si realinierea Romaniei ca satelit al Kremlinului...
        • +38 (48 voturi)    
          ... (Marţi, 8 mai 2012, 16:34)

          andreea12 [utilizator] i-a raspuns lui mitica

          Crin Antonescu- Porumbacu de la secu. tocmai a spus in conferinta de presa jurnalistului de la Ev Zilei: "inca mai apareti......!!!!" Cu alte cuvinte o sa aiba el grija!!!!!!!!! Ehe, cum ne intoarcem iar la mana dictaturii si a partidului unic!!!! Asta este USL,o adunatura care vrea putere cu orice pret si e clar ca vor dictatura!!!
          • -11 (15 voturi)    
            Oh, Andreea ... (Marţi, 8 mai 2012, 21:07)

            Marse [anonim] i-a raspuns lui andreea12

            ... ce sinistri sunt acesti securisti ! (Basel n-a fost securist, se stie !) Da, ei vor dictatura, nu ca Basel care ajunsese sa atzinteasca okiu ala strambu spre vreun opozant si-l vizitau deja Anafu', Ani si Dnaul de nu se vedea ! Ce vremuri am ajuns sa traim !
          • +12 (16 voturi)    
            Mirare (Marţi, 8 mai 2012, 22:50)

            solar [utilizator] i-a raspuns lui andreea12

            M-am mirat destul de mult ca nimeni din presari nu a prins din zbor aceasta amenintare stravezie facuta de Crin. Amenintarea spune foarte mult despre viitoarele actiuni ale Crinului combinat cu Antenele. In fine, mai sunt surprins si ca Evenimentul Zilei (cam) tace. Oare tace strategic si sta la ...asateptare?E o intrebare.
            • -2 (8 voturi)    
              EV ZILEI E AMENINTAT DE ANAF (Miercuri, 9 mai 2012, 8:19)

              Batista cu nuci [anonim] i-a raspuns lui solar

              Li s-a atras atentia sa o lase mai moale daca nu vor sa vina Bejnar in control peste ei....

              .....a pardon ....asta era la Realitaea acum doi ani....si la Intact acum un an....

              Vai, i-a amenintat Antonescu !
              Si amenintarea a trecut neobservata !
              Frate/sora Ev Z se victimizeaza de vreo saptamana pe tema asta...bag seama ca nici tu n citesti respectiva fițuică
              daca nu esti la curent.

              Da cam asa le-a zis Antonescu :
              Mai apăreti ? Dupa care a adaugat
              Cred ca numai eu si Mirecea Badea va mai citim....e o ironie....I-RO-NI-E !
              Nu v-a invatat asta la scoala de postaci a doamnei Udrea -ce e aceea o ironie....?
              Ma mir ! Ca doar si dansa o practica,
              doar ca nu-i iese alunecos ca la Crin
              ci mult mai ....cum sa spun....ca in reclama Tu cate ore pe zi stai acolo ?
              • -3 (7 voturi)    
                lasa-i, stiu si ei ca a fost ironie, dar.... (Miercuri, 9 mai 2012, 10:29)

                Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui Batista cu nuci

                Si Tapalaga stie ca tusele groase, foarte groase din articolele lui sunt "parodie"...asa se va apara daca este acuzat de calomnie.
                Astia sunt ca fotbalistii aia care se tavalesc pe jos , urland ca de moarte, dupa orice atingere a adversarului.
                Pentru tribune !
                ca arbitrul le cam stie....se lasa greu convins, asta daca nu este aranjat totul si cu el....
                Oricum, domnule Tapalaga, nu faci bine....te scufunzi tot mai adanc in propriile imbarligaturi.
              • -3 (3 voturi)    
                Inpartialul trust de partid (Miercuri, 9 mai 2012, 12:47)

                paul155 [utilizator] i-a raspuns lui Batista cu nuci

                Amesteci mere cu pere si vinzi gogosi!
                Comparatia intre un trust POLITIC,condus de un IMORAL om politic si un cotidian cu actionariat care nu are caracter politic,arata indoctrinarea,prostia,reaua credinta.Daca Evz nu lauda ineptiile,lenea,duplicitatea marelui QL Antonescu asta demonstreaza echidistanta cotidianului.Este cunoscuta apetenta pentru linguseala a jurnalistilor din trustul Intact,fata de marele INFRACTOR-TURNATOR-patron si coordonator USL.
        • +5 (7 voturi)    
          Care va fi dobanda? (Miercuri, 9 mai 2012, 9:46)

          Dianora [utilizator] i-a raspuns lui mitica

          Sunt curioasa care va fi dobanda la care se va imprumuta guvernul de pe piata pentru acoperirea deficitului daca opresc reformele si privatizarea. Atunci se va vedea pretul politicilor populiste in milioane de euro. Tata Berlusconi, ring any bell?, a cazut nu pentru procese sau imoralitate ci cand a sarit in aer dobanda la imprumuturi fiindca nu avea credibilitate ca poate reforma ceva.
          • 0 (0 voturi)    
            pt.Dianora (Miercuri, 9 mai 2012, 16:02)

            geo [anonim] i-a raspuns lui Dianora

            da ce reforme si privatizari marete a facut Boc ce sa opreasca astia ca na pornit nimic,loazele care au fost(si i-am votat).
      • -14 (38 voturi)    
        De fapt, raul cel mai mare a fost impunerea (Marţi, 8 mai 2012, 15:53)

        Corinteni [utilizator] i-a raspuns lui Dan Tapalaga

        Elenei Udrea la conducerea PDL Bucuresti. De catre cine, se stie. Din fericire pentru USL, PDL e condus de diletanti. Grotescul conferintei de lansare a candidatilor PDL i-a ridicat oricarei persoane normale parul in cap. Oamenii astia au avut tara pe mana.
        • +48 (60 voturi)    
          Degeaba, USL e pe tobogan!!! (Marţi, 8 mai 2012, 16:13)

          Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

          Poate Ponta sa le dea si un purcel la fiecare roman, a debutat dezastruos si tot ce va face de acum incolo va fi privit negativ. E suficient sa vezi cat de prost e Ponta vorbind zeci de minute in sir fara sens, spre deosebire de MRU care tacea si facea. Ponta il copiaza pas cu pas pe mentorul lui Adrian Nastase si nu va trece multa apa pe Dambovita cand Piata Universitatii ii va fi ostila cum nu a fost niciodata unui politician. Eu cunosc aproape 10 oameni azi care simpatizau cu USL si acum au facut o pirueta spunand ca reevaluand situatia, Basescu si MRU sunt plin de continut pe langa Ponta si Antonescu iar guvernul propus e o adevarata bataie de joc la asteptarile lor. Tot ei spuneau ca aroganta si modul de comportament ai celor doi e sub orice critica. Ponta e mai arogant decat Adrian Nastase, are un mers de rata si pozeaza tot mai mult ca si cum un morcov urias ii ocupa anusul. Discursul lui e tern, fara mesaj, din care reies doar atacurile la adresa vechiului guvern, fara a fi constructiv si a veni cu solutiile pe care si le promitea cand era in opozitie. Mult si prost, plictisitor si enervant, Prezenta mamei lui Ponta la investitura guvernului e un gest de-adreptul gretos.Acum sunt sigur ca Traian Basescu, a impus un set de valori de neatins pe care le-a impus la investirea acestei cazaturi de guvern, Presedintele a spus nu restauratiei pe care cu siguranta acest guvern va incepe sa o faca si coroborat cu devalizarea tarii care nu va astepta sase luni si imixtiunea iminenta a USL in justietie, va aduce guvernul lui Ponta intre pumnii lui Basescu , MRU si PLD.Si atunci, dupa cele sase luni in care incapacitatea acestui guvern va fi total dovedita, iar sondajele vor arata cu siguranta un USL ce se invarte la doar 40%, Basescu le va spune ca le-a dat o sansa dar el nu poate lasa Romania mai departe in mainile unui guvern care intoarce Romania din drumul ei european. Si il va pune din nou pe MRU premier.Iar suspendarea lui Basescu va deveni doar himera lui Felix.
          • +37 (45 voturi)    
            ... (Marţi, 8 mai 2012, 16:32)

            andreea12 [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

            Prima masura a guvernului Ponta, este urmatoarea: programul de investitii de 4 miliarde de euro va fi ANULAT, pentru a se da salraii si pensii marite pana in toamna!!! Ei ce pare aveti?! Mai ales ca ei s-au gandit ca prima transa sa fie de 8% si nu 15% asa cum au promis. Vor sa pacaleasca cu cei 8% prostimea,dupa care in toamna se vor face ca uita de restul de 7%...
            • +25 (33 voturi)    
              In rate ca imprumuturile la banci. (Marţi, 8 mai 2012, 18:44)

              Anonimul [anonim] i-a raspuns lui andreea12

              Nu ai inteles. Mai sunt alegeri si in noiembrie. Si atunci cu ce era sa mai mituiasca prostimea ? Au pastrat aceasta rezerva pentru zile negre. Cred insa ca romanii vor intelege ca sunt mintiti si gata..Sa vezi atunci dezertari ca pe frontul de rasarit.
          • -27 (37 voturi)    
            Tu ai impresia ca te crede cineva? (Marţi, 8 mai 2012, 16:36)

            Corinteni [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

            Nici macar tu nu crezi ce scrii.
            • 0 (0 voturi)    
              ba da-te.. (Miercuri, 9 mai 2012, 14:55)

              unnene [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

              si de ce te-as crede ma pe tine?
          • -30 (38 voturi)    
            Marian Eugen, postacul ideal pentru Tapalaga (Marţi, 8 mai 2012, 16:51)

            Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

            Va potriviti perfect...
            Ce este domnule Tapalaga, ti-ai oferit serviciile lui ponta si ai fost refuzat?
            Asa vei continua sa faci "analiza" vietii politice de la noi, cautand orice nod in papura de care sa te legi, evident la USL?
            Jalnic, patetic din partea unui om cu pretenti de jurnalist "greu".
            Valoarea jurnalistului se vede si dupa valoarea sustinatorilor sai.
            Comentatorul nr.1 al lui Tapalaga fiind acest MarianEugen....care pare, mereu "high" (ce o fi consumand domnule, ca are un efect euforic portocaliu aprins...?).
            ....
            Am nevoie, totusi de o explicatie din partea Hotnews:
            Ce "filtreaza" administratorii HN?
            Dupa ce criteri?
            Pentru ca nu cenzureaza vulgaritatile, jignirile sau calomniile comentatorilor.
            Citez:
            "Ponta e mai arogant decat Adrian Nastase, are un mers de rata si pozeaza tot mai mult ca si cum un morcov urias ii ocupa anusul."
            • +30 (38 voturi)    
              Atentie Wizard of (ga)Oz! (Marţi, 8 mai 2012, 17:16)

              triciupa [utilizator] i-a raspuns lui Wizard of Oz

              A reprosa HN ca nu "filtreaza" suficient excesele de limbaj ale forumistilor e culmea tupeului.
              Trustul la care lucrezi profereaza zilnic mizerii incomparabil mai abjecte decat cele mai desucheate mesaje de pe forumul HN. Colegii matale deverseaza vagoane de laturi la teveu, in vazul a milioane de naivi iar mataluta te oripilezi ca o carota obraznica s-a cazat in dindaratul omului cu oua si case!
              Ipocrizia asta fara margini si utilizarea obsesiva a cuvantului "portocaliu" l-ar putea determina pe morcovul ala urias sa-si mute domiciliul. Daca tot iti place portocaliul, de ce nu?
            • +3 (7 voturi)    
              Iar te bagi in seama golane? (Marţi, 8 mai 2012, 23:54)

              Trojan.H [utilizator] i-a raspuns lui Wizard of Oz

              ?
              • -2 (8 voturi)    
                da, am "diploma" de golan (Miercuri, 9 mai 2012, 8:45)

                Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui Trojan.H

                In '90, cand ne facea Iliescu golani, pe cei care protestam in pietze (eu in iatza Operei din Timisoara), ne-am pus cu mandrie ecusoane pe care scria golan.
                Comentariul tau ce rost are?
                Nu faci decat sa arati ca sustinatorii lui Basescu sunt impotriva dreptului la cuvant, a libertatii de exprimare, a democratiei deci.
                daca cineva este impotriva voastra....este golan si sa o stearga...din tara, daca se poate.
                Nu?
                Atacurile unora ca voi ma onoreaza.
                • 0 (0 voturi)    
                  hmm (Miercuri, 9 mai 2012, 14:19)

                  lol [anonim] i-a raspuns lui Wizard of Oz

                  nu ca nu ai avea in principiu dreptate, dar in 2012 in Romania sa pretinzi o asemenea onoare denota doar o usoara tendinta masochista.
            • +1 (1 vot)    
              uizard af partz (Miercuri, 9 mai 2012, 14:57)

              unnene [utilizator] i-a raspuns lui Wizard of Oz

              "criteri" sufera cand il scrii tu vrajitorul din g-oz
          • -9 (13 voturi)    
            ptr toti pdl-isti (Marţi, 8 mai 2012, 23:24)

            Adrian [anonim] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

            stii ce nu imi place la PDL si adoratorii lui.Ca se cred singurii detinatori ai solutiilor. Doar ei pot sa faca tara si poporul fericit.Democratie inseamna rotatie la putere.unii fac unele lucruri in anumite domenii, altii in altele.De furat oricum fura si unii si altii.
            • +1 (1 vot)    
              vezi ca ai halit un 'i" de la pdl-isti (Miercuri, 9 mai 2012, 15:00)

              unnene [utilizator] i-a raspuns lui Adrian

              mie nu imi place ca toti "analfebeti" posteaza pe aici. ba prafao democratie inseamna rotatie la putere prin alegeri, baga la cap, nu prin lovitura de stat organizata de voiculescu si patriciu. "intelegii"?
          • -1 (5 voturi)    
            Vise de noapte, taica, vise... (Miercuri, 9 mai 2012, 10:42)

            Gasitorul [anonim] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

            Sigur, printre scenariile SF ne putem imagina si proclamarea presedintelui drept prim imparat al Ungro-Vlahiei, Moldovei si Ardealului, Base I.
          • 0 (0 voturi)    
            marea problema e lipsa de judecata (Miercuri, 9 mai 2012, 14:07)

            lol [anonim] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

            ...citeam lunga postare de mai sus "USL e pe topogan" ...o insiruire de propozitii fara judecata in exact acelasi stil precum se intampla la sinteza zilei cu Ciutacu si trupa.
            Nu cred ca are rost sa ma avant si sa demontez(cu argumente) 90% din cele afirmate caci probabil ar urma o replica la fel de lipsita de judecata dar plina de sentiment.
            Pe fond Ponta s-a miscat mai bine decat era de asteptat(cel putin din tabara PDL), a aratat ca poate repara alegerile gresite, nu s-a hazardat la cheltuieli care sa duca tara in colaps ba chiar da mai putin decat a promis PDL-ul ca va da. Faptul ca a impartit cresterea salariala in transe avantajeaza bugetul de stat. Tempereaza relatia cu Basescu, prin metode aproape oculte se impaca admirabil cu doctrina liberala a PNL. Marea problema a puterii actuale este tendinta istorica catre risipa si coruptie si antecedentele PSD. Faptul ca nimic nu confirma cum ca mentalitatea interna s-ar fi scimbat si nici oamenii cu putere in PSD (vezi Nastase). PDL-ul ar trebui sa isi faca campanie mizand pe aceste lucruri, care sunt adevarate, si mai putin pe contraperformanta lui Ponta care deocamdata nu se poate dovededi cu fapte.
            Actiunile pe care le poate intreprinde un guvern sunt de 3 feluri: corecte (indiferent de doctrina), gresite(indiferent de doctrina) si cele conform cu doctrina partidului de guvernamant. Este absurd sa consideri ca PSD-ul greseste pentru ca masurile sale sunt de stanga la fel cum este absurd sa critici o guvernare de dreapta pentru masurile de dreapta luate, cat timp acestea nu contravin flagrant cu interesele tarii.
            Atat stanga cat si dreapa politica romaneasca pot guverna in functie de preferinta de moment a populatiei tarii pentru una sau cealalta dintre doctrine, cu conditia ca guvernarea sa nu
            faca abuzuri si gafe: sa nu incurejeze coruptia, sa stimuleze economia sa creasca nivelul educatiei, sa sigure securitatea tarii, etc. ..restul, este doar praf in ochi pentru cei care cauta mize inutile.
            • 0 (0 voturi)    
              hmm (Miercuri, 9 mai 2012, 15:03)

              unnene [utilizator] i-a raspuns lui lol

              pari un om educat. cum ai ajuns la concluzia ca USL e vreo alternativa la ceva?
      • +33 (39 voturi)    
        .... (Marţi, 8 mai 2012, 16:34)

        andreea12 [utilizator] i-a raspuns lui Dan Tapalaga

        Din toamana se vor pune sacalii in functii si da-i pe praduiala! Nu va lasati pacaliti de aceasta manevra, nu dati ascultare acestor fete parsive care ascund foamea de a pradui aceasta tarisoara ca niste vampiri!
      • +35 (41 voturi)    
        OK, continuati sa mangaiati USL pe crestet... (Marţi, 8 mai 2012, 16:49)

        Manu [anonim] i-a raspuns lui Dan Tapalaga

        Pana una alta, cat ati copt comentariul despre ziua de ieri (care se incheie apoteotic, cum altfel??, cu izgonirea PDL-ului groapa de gunoi a istoriei, desi e singurul partid care a miscat ceva in tara asta), deci cat ati copt comentariul despre ieri, USL-ul a facut azi primii pasi spre marea Restauratie: legea electorala fara reducerea parlamentarilor, "aminstia fiscala" a sporurilor tip "spor de refacere la intoarcerea din concediul de odihna", neridicarea imunitatii lui Borbely, etc.
        Pana mai coaceti un editorial anti-Udrea si anti-Prigoana, probabil ca o sa fim deja cu talpa ruseasca pe grumaz...
        Succes pe mai departe, si dvs, si celorlalti luceferi nemuritori si reci cocotati in turnul de fildes...
        Cu adanca dezamagire,
        E. Botezatu, Bucuresti
        (Nu ma cautati pe liste de partid, sunt un simplu votant, nebugetar si platitor de taxe sufocante)
        • +1 (21 voturi)    
          Tapalaga e cam aiurea! (Marţi, 8 mai 2012, 19:52)

          Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui Manu

          La fel si Pora. In dorinta lor de a-si dovedi echidistanta dau ca fraierii mai mult in PDL si mai putin in USL.
          Ar trebui sa faca invers, e o metoda mai buna si te fereste si de intrebari privind credibiliatea ta!
        • -2 (8 voturi)    
          Si eu sunt dezamagita (Miercuri, 9 mai 2012, 3:38)

          ddoina [utilizator] i-a raspuns lui Manu

          Si eu sunt dezamagita de Dan Tapalaga si Andreea Pora. Daca Traian Basescu, Emil
          Boc sau Ungureanu ar fi facut gafele lui Ponta cred ca Pora si Tapalaga iar fi criticat ingrozitor dar asa se fac ca nu vad.
          • 0 (6 voturi)    
            Baiatul asta (Miercuri, 9 mai 2012, 9:25)

            danbaloiu [utilizator] i-a raspuns lui ddoina

            n-are directie. Totul e aiurea in capul lui, dar pentru ca l-au laudat niste aplaudaci profani in diverse situatii, a inceput sa se creada clarvazator.
            Crede ca masurile luate de Ponta sunt "arbitrare", desi toate au fost evocate tot timpul de fostii opozanti ai PDL.
            Sunt convins ca "arbitrare" vor fi toate comentariile acestui "jurnalist" (acesta categorie profesionala-fara ghilimele- fiind, de altfel, aproape inexistenta in România, si de aici confuzia generala indusa in rândul cetatenilor obisnuiti)
    • +34 (46 voturi)    
      GUVERNARE (Marţi, 8 mai 2012, 15:49)

      bobo [anonim] i-a raspuns lui Ivan Zubeldian

      Pai de ce a venit Ponta la guvernare , ziceti ? Ca sa se distreze Basescu cu el !!!
      Dar Ponta si USL nu pricep.
      Sa stea mai intai sa il invate Basescu politica si abia apoi sa ii dea guvernare asa cum nu-si inchipuie Ponta si ingramaditii politici din USL. Si asa le balbaie rau cu FMI !!! :))
      • -5 (19 voturi)    
        Mitocanie si incompetenta ! (Marţi, 8 mai 2012, 15:59)

        duru [anonim] i-a raspuns lui bobo

        nene bobo .Daca mitocania si incompetenta inseamna politica, atunci ai perfecta dreptate.
      • -25 (37 voturi)    
        In curand vei vedea: Ponta va sterge pe jos (Marţi, 8 mai 2012, 15:59)

        Corinteni [utilizator] i-a raspuns lui bobo

        cu Basescu.
        • +25 (33 voturi)    
          Ponta? (Marţi, 8 mai 2012, 18:17)

          Anjo [utilizator] i-a raspuns lui Corinteni

          Adica ala de a fost botezat "micul Titulescu" de catre Nastase? Pai Titulescu s-ar rasuci in mormant stiind ca Tonta este asemuit cu el. Pai singura asemanare ar fi ca amandoi au studiat dreptul, deosebirea fiind ca unul a studiat la Paris (nu spun care din ei). Alta deosebire este ca unul a fost conservator iar celalalt este socialist (democrat cica...). Alta asemanare este ca unul a fost ministru de externe, de finainte si a avut 2 mandate ca presedinte al Ligii Natiunilor (actuala ONU) si unul a fost ministru pentru relatia cu parlamentul (adica impingea aerul pe acolo cand era prezent el si nu secretara la sedintele de guvern). Pai asta sa stearga pe jos cu Basescu? Pai ce a demonstrat Ponta pana acum? A ajuns presedinte PSD prin matrapazlacurile facute de socrul lui, a girat din functia de sef al corpului de control al guvernului Nastase toate "privatizarile" mirobolante facute de cel mai performant guvern post-decembrist. Ce altceva a mai facut? Aaaaaa... masterat in 3 luni... e un fel de Praslea cel Viteaz sau un nou Greuceanu, ca altfel nu-mi pot explica. Si e dureros ca sunt atatia care cred toate aceste porcarii...
    • +31 (37 voturi)    
      ... (Marţi, 8 mai 2012, 16:33)

      andreea12 [utilizator] i-a raspuns lui Ivan Zubeldian

      Voiculescu - turnatorul si-a atins scopul, Min Agriculturii este al lui, prin penibilul Daniel Constatin. Acest guvern ca este doar unul de fatada si sa pacaleasca electoratul pana in noiembrie.
    • -4 (8 voturi)    
      Andrei Muresanu (Miercuri, 9 mai 2012, 1:38)

      ovidiu [anonim] i-a raspuns lui Ivan Zubeldian

      Cit de jos poti sa cazi, tu fiind un fel de Liiceanu, sa arunci sopirle dupa o metoda brevetata de Vadim sau presedintele in functie .
  • +2 (6 voturi)    
    prigoana candidat USL ? (Marţi, 8 mai 2012, 15:31)

    alex [anonim]

    am sesizat o eroare in finalul articolului dvs. Faceti afirmatia ca "In mod semnificativ, principalul candidat al USL la locale, deputatul Silviu Prigoana a votat ". Cred ca ati vrut sa spuneti PDL...
    • +33 (39 voturi)    
      PONTAAAA (Marţi, 8 mai 2012, 16:08)

      simion [anonim] i-a raspuns lui alex

      Bai, a venit Ponta calare pe calul alb sa salveze Romania! Sa vedeti acuma prosperitate pe capul nostru, salarii mari, pensii mari. Toate visele implinite! Ha, ha!
      • +18 (28 voturi)    
        ... (Marţi, 8 mai 2012, 16:33)

        andreea12 [utilizator] i-a raspuns lui simion

        Este dovada clara ca acest guvern comunist nu se gandeste decat la castigarea alegerilor din toamna, ce va fi dupa, nu mai are importanta, va da vina pe guvernele precedente. Prostimea va suporta iar crunta saracie si bataie de joc asa cum a fost dupa revolutie!!!
        • -5 (9 voturi)    
          Mare pacat... (Marţi, 8 mai 2012, 22:39)

          Radu [anonim] i-a raspuns lui andreea12

          ... ca nu va mai curge lapte si miere ca sub strralucita guvernare PD-L!!! Tot e bine ca numai „prostimea” va suporta, in vreme ce distinsii intelectuali ai tarii vor trai bine mersi din tantiemele puse la ciorap sub marele tatuc al democratiei romanesti, Traian Basescu!
          • +3 (7 voturi)    
            Vezi ca ti-a intrat deja claw-back-ul (Miercuri, 9 mai 2012, 0:26)

            gogomanu [anonim] i-a raspuns lui Radu

            in buzunar....in timp ce unii isi muta averile in conturile de prin olanda iar tu postezi fara sa gandesti.
            Pensionarii vor primi in 16 transe...poate nu mai apuca!
            Iar 8% este un nimic daca te gandesti cat era euro atunci. Numai bla, bla, bla.....
        • 0 (0 voturi)    
          ce sa spun... (Miercuri, 9 mai 2012, 14:30)

          lol [anonim] i-a raspuns lui andreea12

          ...o credinta sincera este admirabila, dar este esential sa intelegi ca a crede un lucru nu este sinonim cu a sti acel lucru. Unii cred ca Ponta va aduce dezastrul, altii ca Basescu, dar aproape sigur, nici unii nici ceilalti nu sunt capabili sa isi confirme intuitia cu certitudini.
  • -29 (37 voturi)    
    Despre Andrei Marga & Co. (Marţi, 8 mai 2012, 15:32)

    Dan [anonim]

    Cum bine spunea un cunoscut sociolog maghiar (cu radacini in Cluj), "ura fata de batranini nu este mai putin feroce decit cea impotriva tiganilor" ...
    Mi se pare dezgustatoare subliniere, de catre nostalgicii PDL, a faptului ca unul sau altul/alta dintre ministrii Guvernului ponta au peste 65 de ani. In definitiv, Lucian Boia, in cea mai recenta carte a sa, atragea atentia asupra faptului ca legionarii, in 1940, dupa ce au ajuns la Putere, au pensionat toti profesorii universitarii cu virsta peste 65 de ani. La fel ca guvernul Boc.
    Pe de alta parte, un analist respectat si urmarit precum DT nu isi [poate permite, oricit ar fi de suparat de anumite evolutii recente din viata politica din Romania, sa adopte o perspectiva fascistoida. Cu atit mai putin un site respectat, asa cum mai este inca hotnews.ro.
    Va rog, in calitate de admirator al acestui site, sa nu deveniti doar o voce inginind EVZ sau B1TV.
    Va multumesc.
    • +33 (41 voturi)    
      Lasati .... (Marţi, 8 mai 2012, 15:56)

      zizi_m [utilizator] i-a raspuns lui Dan

      E semnificativ ca are 65 de ani dintr-un simplu motiv: s-a apucat de ceva ce nu a mai facut in viata lui. Nu are experienta si nici mintea tanara ca sa poata invata repede. Descresterea capacitatii de a inavata cu varsta e un fapt, e dovedita stiintific. Asa ca sa lasam lamentarile inutile.
    • +25 (33 voturi)    
      LEPADARE (Marţi, 8 mai 2012, 15:56)

      vasile [anonim] i-a raspuns lui Dan

      Li s-a oferit si s-au lepadat de guvernare
      S-a intamplat in 2009 si ce-au facut cu ea?Ei s-au lepadat ca de Satana,zicand:totul sau nimic.Si nimic a fost ca au pierdut si prezidentialele.
      Cand esti prea lacom......
      S-o spunem pe aia dreapta.Li s-au lungit urechile de foame cu atata opozitie.Si ce si-au zis? Mai incearca o data,tot aveau activitate 0 in Parlament.Nici ei nu s-au asteptat sa primeasca un cartof fierbinte in mana....acum sa se descurce.
    • +24 (30 voturi)    
      scopul a fost altul cu pensionarea celor peste 65 (Marţi, 8 mai 2012, 16:05)

      ghita [anonim] i-a raspuns lui Dan

      atunci fata de acum. altceva s-a urmarit atunci, iar daca faci o paralela fara sa cunosti motivele si scopul atunci inseamna ca iti folosesti cunostintele pentru a manipula. EXACT ceea ce fac turnatorii si tortionarii de ieri, pusi astazi in comisii de onoare. Exact cei contra carora s-a luptat dupa 45 sunt astazi prezentati drept spalatori si mantuitori de neam.

      Ireal a fost bocetul lui campeanu alaturi de iliescu referitor la cat de rau este basescu. la fel si asa zisii pnt-isti care parca si-au vandut parintii alaturandu-se lui voiculescu. Cu exceptia lui ciorbea a carui purtare nu denota dementa si ipocrizie ci pura prostie sau cretinism.
  • +33 (41 voturi)    
    usl - partidul curcubeu (Marţi, 8 mai 2012, 15:42)

    pehash [utilizator]

    guvernul ponta a fost votat de o alianta pc-pnl-psd-unpr-expdl

    ce doctrina va urma? a ciolanului? care grup parlamentar din PE se identifica azi cu guvernarea Ponta? Adrian Severin?... :)

    sa-i dai nota buna lui Ponta pt ca numeste la foc automat ministrii penali si/sau penibili, apoi ii revoca la fel de rapid? pentru ce? pentru ca isi respecta principiile (sau mai bine zis lipsa lor)?

    stim cine guverneaza tara. in nici un caz Ponta. sau poate l-a pus pe ministrul agriculturii pe criterii de competenta!? :)
  • -16 (24 voturi)    
    boc (Marţi, 8 mai 2012, 15:49)

    alina [anonim]

    lasa,d-le tapalaga ca boc ainceput cu dreptul,.....nu prea am fost de acord cu articolele domniei tale,scrise dupa cum bate vintul,sau interesele.....
  • +22 (30 voturi)    
    Jos mafia USL (Marţi, 8 mai 2012, 15:51)

    valicar [anonim]

    Nici nu s-a instalat bine guvernul ca deja sau pus pe treaba sa modifice legea electorala ca sa aibe ce fura la locale si parlamentare, asta era scopul lor nu altul, nu ii intereseaza sa mareasca pensii , salarii sa taie TVA si CAS decat sa aiba cadrul legal sa fure mai ales la parlamentare.
  • -18 (28 voturi)    
    Solutia ideala (Marţi, 8 mai 2012, 15:56)

    Marga the best [anonim]

    Marga e perfect, kioru va face atac numa cat il vede la TV. De ce sa sufere atata, nu mai bine se duce matrozu pe vapor, ca acolo nenoroceste numa cativa marineri de-ai lui
  • +42 (52 voturi)    
    nu inteleg (Marţi, 8 mai 2012, 15:58)

    ghita [anonim]

    cum se afirma ca basescu e musolini, dictator cat timp:
    1. sef la SRI a pus un pesedist.
    2. sef la SIE a pus un liberal, ungureanu ce apoi la schimbat tot cu un liberal, melescanu.
    3. prim ministru a pus un liberal, ungureanu
    4. ministrul de justitie este tot un liberal predoiu.

    mi se pare penibil sa acuzi aiurea fara sa vezi ca daca spui ca serviciile si justitia nu functioneaza ar trebui sa te indrepti spre opozitie nu spre putere, mai ales ca tunurile postrevolutionare au fost trase de uslasi, marea lor majoritate fiind liberi (spre deosebire de multi din actuala putere care sunt anchetati).

    cum poti sa prezinti un guvern cinstit in care no-nameurile, esalonul 2 fie au datorii la voiculescu, fie au trait de pe urma acestora si a lui vantu, fie sunt acuzati de plagiat, anchetati de ani, acuzati ca au colaborat cu securitatea, dau dovada ca abia au terminat ciclul primar, isi angajeaza sotiile incalcand legea (vezi diaconu), nu pot face dovada veniturilor (ponta, antonescu), sau si-au trimis sotiile la bruxelles (tot ponta si antonescu. nu ca ar fi ceva rau, dar atunci ce ai cu eba) vin cu idei fasciste (musolini la marga, negarea holocaustului la titus corlatean), vor facultate fara bac, spun ca vor face ceva ce s-a facut deja sau este pe final(renegociere contracte, cel mai mare laser, etc) sau nu au absolut nicio treaba cu postul pe care il ocupa (marga de ex.).
  • +1 (13 voturi)    
    SOBOLANII sunt primi care parasesc navira (Marţi, 8 mai 2012, 16:00)

    SRA [anonim]

    Prigoana are frica de justitie !!!

    Poate fi considerat si el printre sobolanii care au parasit navira PDL
  • +17 (29 voturi)    
    PONTA (Marţi, 8 mai 2012, 16:01)

    maftei [anonim]

    Din pacate pentru ponta, odata cu investirea lui in functia de premier nu va mai putea merge asa des cum o facea inainte in vacantele lui de lux din DUBAI, nu va mai putea umbla cu toate minorele pe care le racola el... abia astept sa vad cum va concretiza el impreuna cu USL acele promisiuni pe care le faceau cand erau in opozitie!
  • +23 (29 voturi)    
    d-le Tapalaga, (Marţi, 8 mai 2012, 16:03)

    iulian-bz [utilizator]

    pe mine nu ma mai mira nimic,in aceasta tara totul este posibil,romanii nu se vor trezi niciodata,probabil exista vreun blestem legat de revenirea acestui neam acolo unde-ar trebui sa fie,in lumea cilivizata,am ajuns intr-un stadiu greu de imaginat,la atacuri grosolane,fara acoperire sau justificare,fiecare declara pe toate posturile tv. fel de fel de scenarii parca nemaintalnite nici in cele mai noi aparitii SF,nimeni nu se implica in restabilirea ordinii si a bunului simt,din contra sunt scosi la inaintare tot cei care sunt patati din diverse motive,fosti colaboratori cu securitatea,fosti activisti,intelectuali cu diplome gen SPIRU, CANTEMIR,etc.,stau si ma intreb,de ce pleaca peste hotare acei tineri capabili care chiar au invatat pe bune,nu pe copiat sau cumparat diplome cu cateva sute de Euro,de ce nu avem specialisti in posturile de conducere,in marile companii de stat,pentru ca ei,cei destepti sunt incomozi pentru majoritatea greilor din politica,a baronilor locali,vreau sa va spun in incheiere doar atat,cu slugi si oameni compromisi sau slab pregatiti o sa batem pasul pe loc,chiar ne intoarcem in timp,o sa ramanem o tara cu pensionari,bugetari si asistati social,ceilalti croindu-si drum spre alte zari,acolo unde valoarea este respectata,nu latratul pe tv. incontinu indobitocind masele si castigand procente electorale!!!
  • -5 (15 voturi)    
    omega 3 (Marţi, 8 mai 2012, 16:04)

    Ciprian [anonim]

    Iata, d-l Marga nu este "intelectual", ci colectioneaza "zorzoane academice". Asa vede d-l autor lucrurile...

    Intr-adevar, probabilitatea ca un ministru de externe al Romaniei, si in particular d-l Marga, sa nu fie, in functie de varsta, fost securist si/sau "colaborator cu fel de fel de "servicii' de la noi si de aiurea, este foarte foarte mica, iar acest lucru este mai mult decat regretabil. Dar nu era nevoie de "povestile" lui Lazaroiu ca sa aflam ce stiam de mult.

    Cat priveste orientarea posibila catre Rusia si China, Romania este ca o frunza in bataia vantului, iar cum in lume este furtuna mare, cine stie?... Oricum, in UE suntem o tara de mana a 2-a sau a 3-a, iar despre relatia cu FMI si cei asemenea, mi se pare foarte ciudat sa fie trecuta la categoria reusitelor... Eu zic ca aici ni se cere sa "alegem" stapanul, ceea ce nu este deloc in regula.

    UDMR nu a avut de mult ocazia - motivul sa-si exprime direct, verbal, a la Tokes, nationalismul si antiromanismul sau atat de suparatoare, cu proiectie atat inlauntrul cat si in afara tarii. Poate ca e inevitabila o asemenea perioada, indiferent de ce face actualul guvern.
  • +24 (32 voturi)    
    De ce va mirati, Domnule Tapalaga? (Marţi, 8 mai 2012, 16:08)

    Rescatorul [anonim]

    Tradatorii si jefuitorii au ajuns iar la putere. Sper sa nu le mai mearga si organele abilitate sa-si faca datoria patriotica fata de tara.
    • +21 (27 voturi)    
      te vei convinge poimanine (Marţi, 8 mai 2012, 16:36)

      n [anonim] i-a raspuns lui Rescatorul

      Te vei convinge pe 10 Mai cand Justitia va primi un "Trofeu" pentru calitatea propriului act urmare a achitarii lui Nastase.
      • +10 (16 voturi)    
        Eu sunt convins de multa vreme... (Marţi, 8 mai 2012, 19:34)

        Rescatorul [anonim] i-a raspuns lui n

        Ii cunosc bine pe acesti ipochimeni, tradatori si jefuitori. Au si aparut in prim plan si fosgaie fara pic de jena din nou tovarasii Hrebenciuc, Nastase, Iliescu, Marga si..."toata floarea rasaritului". Au pornit "bine", in stilul lor specific, cu marirea numarului de bugetari si a deficitului bugetar. Evident pe pielea amaratilor din sectorul privat. Sunt multi si flamanzi acesti tradatori si jefuitori. Vai de capul nostru. Vor distruge tot ce s-a facut cu mari sacrificii. I-ati auzit mentionand ceva de reforme si dezvoltare? Doar cand erau in opozitie si urlau pentru a pacali pe cretini si idioti.
      • -2 (2 voturi)    
        Pariaza cineva ca nu va fi achitat? (Miercuri, 9 mai 2012, 13:07)

        Straistaru Eugen [utilizator] i-a raspuns lui n

        :)
    • +8 (14 voturi)    
      slabe sperante! (Marţi, 8 mai 2012, 16:38)

      mary [anonim] i-a raspuns lui Rescatorul

      Organele sunt de mult ude de schimbarea care s-a efectuat si nu mai stiu cum sa alege sa isi slujeasca noul stapan.

      Asta este starea natiei - fara ... si fara spinare!

      Nu are sange in instalatie sa spuna ce gandeste si sa faca ceea ce trebuie facut!

      Mai bine il lasam atipiti - sunt mai inofensivi!
      • +5 (13 voturi)    
        Am doar un sentiment... (Marţi, 8 mai 2012, 19:35)

        Rescatorul [anonim] i-a raspuns lui mary

        de deznadejde si mila fata de tampitii care mai cred in ei.
  • +20 (30 voturi)    
    :) (Marţi, 8 mai 2012, 16:09)

    iulia [anonim]

    Acest guvern al lui Ponta este un guvern format din ministrii cu diplome false, cu CV-uri mincinoase, cu conturi in afara si cu dosare penale... Singurul scop al unor astfel de oameni este acela de a se imbogati...
  • +10 (16 voturi)    
    Unde? (Marţi, 8 mai 2012, 16:10)

    catalin_mattei [utilizator]

    unde or fi acum acei colegi de forum care ieri il atacau pe autorul acestui articol ca a dat mana cu USL-ul contra lui Basescu si a PDL???
  • +9 (23 voturi)    
    :) (Marţi, 8 mai 2012, 16:14)

    david [anonim]

    Ponta este tot ce poate fi mai rau pe lumea asta. Nu trebuie sa uitam ca are in spate o masinarie puternica de comunisti si baroni, flamanzi... Ei au vandalizat tara dupa revolutie, ei au vandut totul pe 1 euro: Iliescu si Nastase...... Apoi Tariceanu... ei ne-au vandut avutia tarii PETROLUL-banditului de Patriciu..
  • -13 (23 voturi)    
    aroma de zeghe... (Marţi, 8 mai 2012, 16:16)

    Montesquieu [utilizator]

    Vad c-au intrat propagandistii portocalii in fibrilatie.

    Tot spectrul platitilor incepand cu simpli postaci pe net si terminand cu "varfuri" precum turcescu, cristoiu, pora, moraru, lupea, marian, sau cu onor tapalaga s-au aruncat intr-o campanie de o ferocitate extrema impotriva noului guvern.

    Atata vreme cat ar fi fost o campanie bazata pe fapte n-as fi putut decat sa o apreciez. Dar cand vad virulenta atacurilor la persoana, insinuarile josnice (vezi lazaroiu cu povestile lui) si lipsa oricarei brume de decenta, tind sa cred ca gashca de hoti infecti pedelisti dimpreuna cu gasca de menestrei PLATITI din presa isi joaca ultima carte.

    Corabia portocalie e acum un Titanic amarat care se scufunda si-i ia cu el pe marii "carmaci".
    S-au prins de asta si prostituatele din presa care-si joaca acum viitorul.

    Logica e foarte simpla: banii sifonati de mafia pedelista si din care presa aservita a primit un ciolan mare de tot, se vor termina curand.
    "Jurnalistii" care pana mai ieri isi faceau veacul pe la b1tv, tvr, protv, nasul, evz, rl, etc nu-si vor mai gasi nicio sursa de venit. Nici bani cash in mana, nici functii platite de la buget.

    Ce ni se prezinta in peisajul mediatic al ultimelor zile sunt doar ultimele zbateri ale unei guvernari muribunde dimpreuna cu servitorii lor "deontologi".

    Sper sa nu mai auzim de voi niciodata. V-au fost de-ajuns 10 ani de minciuni si hotii inimaginabile. Ati aruncat, politicieni hoti si jurnalisti fara coloana vertebrala, Romania cu 10 ani in urma.

    Sa va fie rusine! Vedea-v-as pe toti in boxa acuzatilor pentru devalizarea economiei unei tari, furt calificat, instigare etc.
    • +9 (17 voturi)    
      vezi ce-am aflat? (Marţi, 8 mai 2012, 16:55)

      naiv [anonim] i-a raspuns lui Montesquieu

      A. ca din 2002 (Iliescu presedinte si A.Nastase premier) adica de zece ani sunt minciuni si hotii inimaginabile. Unde sunt primii 2 ani de guvernarea Nastase-Iliescu? B. ca premierul Tariceanu -intre 2005 si 2008 a facut hotii inimaginabile. De ce e PNL la guvernare acum? C. ca in 2009 timp de noua luni s-au facut hotii inimaginabile cu Ponta ministru. Pt. restul timpului te las sa zici ce vrei.... Iar in privinta ziaristilor curati ai inceput o lista cu Gadea, Ciutacu, SRS, Bogdan Chirieac etc.
    • +5 (11 voturi)    
      Mai baiatule... (Marţi, 8 mai 2012, 18:36)

      Anjo [utilizator] i-a raspuns lui Montesquieu

      Cristoiu? Cred ca ai baut gaz lampant cu zahar ca altfel nu imi explic. Pai Cristoiu a lucrat in mare parte numai la ziare, reviste si televiziuni conduse de Felix. Pai el in perioada 2004-2009 a fulgerat numai pe la Antene si a in ziare aservite Antenelor. Pai cum latra Cristoiu alaturi de penalul Sorin Rosca Stanescu la suspendarea lui Basescu. Eu cred ca ori ai invatat sa citesti in 2011 ori esti prost informat.
      • 0 (2 voturi)    
        sau e doar prost? (Miercuri, 9 mai 2012, 15:33)

        unnene [utilizator] i-a raspuns lui Anjo

        :)
  • +17 (27 voturi)    
    :) (Marţi, 8 mai 2012, 16:17)

    popa [anonim]

    Toti romanii o sa regrete cu varf si indesat guvernul boc sau guvernul ungureanu!! Pe ponta nu-l intereseaza de pensii.. nu-l intereseaza de salarii.. nu-l intereseaza decat sa fie usl-ul la putere ca sa poata sa goleasca statul de bani! Ponta are in spate o armata de hoti cu fel si fel de dosare penale... o sa vada romanii unde vom ajunge in numai 6 luni...
  • +12 (22 voturi)    
    IN CURAND (Marţi, 8 mai 2012, 16:18)

    mario [anonim]

    Sa vedeti ca in curand nu vor mai fi bani de salarii si pensii… USL aduce dezastrul !!! Asta ati vrut , asta o sa aveti si chiar merita o parte a populatiei Romaniei care s-a transformat intr-o turma de oi ghidata de haznaua Antenelor devenita OTV !!
  • +2 (14 voturi)    
    :) (Marţi, 8 mai 2012, 16:21)

    oana [anonim]

    Din pacate pentru ponta, odata cu investirea lui in functia de premier nu va mai putea merge asa des cum o facea inainte in vacantele lui de lux din DUBAI, nu va mai putea umbla cu toate minorele pe care le racola el... abia astept sa vad cum va concretiza el impreuna cu USL acele promisiuni pe care le faceau cand erau in opozitie!
    • +2 (6 voturi)    
      esti una din minorele alea? (Miercuri, 9 mai 2012, 9:03)

      Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui oana

      ca, altfel de unde sti despre asa ceva?
      daca era ceva adevarat, Ponta avea dosar penal pentru corupere de minore etc......
      Procurorii, in epoca Basescu nu au fost liberi?
      Frumoase metide folositi...iar Hotnews permite...
  • +10 (20 voturi)    
    Marga, fost colaborator al Securitatii? (Marţi, 8 mai 2012, 16:25)

    Rescatorul [anonim]

    Posibil. Daca a fost in strainatate in mod oficial inainte de 1989, a fost ori ofiter ori ofiter acoperit, ori colaborator (fost membru PCR). Nu avea nimeni voie sa mearga intr-o tara straina daca nu avea una din functiile mentionate mai sus. Sa nu uitam ca este si foarte apropiat de Felix Varanul. Cine se aseamana, se aduna! Bref!
    • +2 (4 voturi)    
      si Anvers... (Miercuri, 9 mai 2012, 8:23)

      iulianv [anonim] i-a raspuns lui Rescatorul

      ...tot in strainatate este
  • +14 (24 voturi)    
    :) (Marţi, 8 mai 2012, 16:25)

    alecu [anonim]

    Odata cu venirea comunistilor la putere va incepe declinul Romaniei, USL-ul nici macar nu are un program de guvernare, nu are o idee, o linie dupa care sa se ghideze, nu si-a propus nimic... Ponta va strica tot ce s-a construit in ultimii ani!
  • +8 (18 voturi)    
    :) (Marţi, 8 mai 2012, 16:29)

    horia [anonim]

    Ponta va fi premierul care va irosi tot ce a fost construit pana acum, iar echipa lui de comunisti va fi una care va viza banii statului si implicit umplerea conturilor lor si a familiilor lor!
    • 0 (6 voturi)    
      Brrr, deja sunt ingrozit, alecu horia !!!! (Miercuri, 9 mai 2012, 9:07)

      Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui horia

      Daca repetati ca niste flasnete ca ce rau o sa ne fie, o sa ajungem , oare, sa va credem?
      Noi, asteptam sa vedem ce se intampla....nu ne luam dupa bocitoare.
      Ce a facut Boc si MRU am vazut.
      Atunci a fost bine?
  • +12 (20 voturi)    
    traditie (Marţi, 8 mai 2012, 16:30)

    dorel [anonim]

    psd are traditie in a fura si a fi smecher, sa speram ca nu va fi haos si anarhie, guvernul ponta, cel mai cinstit guvern, dupa lovitura de stat din '89, s-a vazut din prima zi, fanii usl au fost naivi, cand au crezut ca usl le va rezolva problemele, sa nu iutam, depindem in continuare de organismele internationale, FMI,CE,privatizari, altfel nu putem sa satisfacem doleantele bugetarilor, pensionarilor,asistatilor sociali, ca pe privati nu ii baga nimeni in seama, ei produc plus valoare in economie, PIB, etc
  • -3 (15 voturi)    
    ??? (Marţi, 8 mai 2012, 16:31)

    gigi [anonim]

    lipsiti de fair-play ca intotdeauna ppdlistii mor de necaz ca au cazut ca prostii de la guvernare.Leapsa si acum chitaie ca altii sint asa si pe dincolo in loc sa recunoasca ca au fost idioti.
  • +7 (15 voturi)    
    :) (Marţi, 8 mai 2012, 16:33)

    corina [anonim]

    Acum o sa vada romanii ce va face uniunea social comunista care a ajuns la guvernare.. va incepe dezastrul pentru romani!! se va alege praful de tara asta!!
  • +10 (18 voturi)    
    mare nenorocire cu Florin Georgescu (Marţi, 8 mai 2012, 16:34)

    mary [anonim]

    Sa ne aducem aminte - cei care isi pot aduce aminte de atunci - ca Florin Gerogescu a fost la carma MF cand Vacaroiu a rupt memorandum-ul cu FMI.

    Omul acesta nu a evoluat din 1995!

    O sa incerc sa ma tratez cu multa lamaie...

    Sa tinem seama ca FG este amestecat in dosarul MegaPower. Fostii parteneri din USA au facut cadou un container cu documente catre statul roman - a ajuns la SRI - din care multe s-ar putea afla poate...Acum dupa aproape 20 de ani, nu cred ca mai sunt asa de secrete,dar mai stii....

    Cam rezulta din informatiile scapate pe ici, pe colo, in afacerea respectiva oamenii statului roman s-au purtat extrem de neprofesional - si ciudat au inceput o afacere neplanuita in Germania... Adica treaba la care s-au angajat nu o faceau, dar noua afacere o pregateau...
    Oare de ce?

    Este la fel de important sa aflam despre domnul Marga si trecutul sau. Nu prea iese fum fara foc!
  • +12 (20 voturi)    
    jos USL (Marţi, 8 mai 2012, 16:42)

    ionela [anonim]

    ce guvern de tembeli :-))
    Unul mai prost ca altul ,unul mai corupt ca altul, unul mai securist ca altul.
    Noroc ca nu s-au cunoscut inainte de 89, bulangii astia s-ar fi turnat intre ei pana la lesin. Diaconu pe Marga ,marga pe Nica si Campeanu baba, Campeanu pe Florin georgescu ,gerogescu pe antene-scu ,antene-scu pe stanescu roshca si Roshca pe toti ....
    Toti sunt securisti sau turnatori.iar daca prin absurd este unul care nu a fost, nu-i vina lui .El tare isi dorea dar securitatea n-a ajuns si la el ....
    Jos guvernul securisto mafiot Pontacul I !
    Socialismul trebuie interzis prin lege !!
  • +11 (19 voturi)    
    Guvernul Ponta... (Marţi, 8 mai 2012, 16:53)

    judex [anonim]

    ..ofera un bun prilej de a reconsidera, in perspectiva, performantele guvernului Boc, ba chiar si cele ale meteoricului guvern MRU. Atat pentru ceteanul de rand, cat si pentru analistii si ziaristii onesti. Desi toate cele trei guverne au predicat interesul national si apararea legalitatii, intre politicile lor apare o fractura chiar la acest nivel. Sa observam, ca guvernul Ponta a fost instalat in urma votului unanim al minoritatilor nationale si (...culmea absurdului !!!!) de o parte insemnata a parlamentarilor UDMR, care au respins astfel politica de discriminare pozitiva exagerata a minoritatii maghiare promovata agresiv de UDMR (traseul cazului Borbely sub USL va lamuri definitiv situatia). Asa cum PSD spunea ca Basescu a fost ales de diaspora in dauna romanilor din Ro, tot astfel s-ar putea spune acum ca Ponta a fost instalat de minoritatile nationale rezidente in Ro si de UDMR, in dauna...Da' eu nu voi spune asta, ar fi in mod evident o prostie la fel de mare. Ce voi spune, totusi, este ca suprareprezentarea in Parlament a unor reprezentanti ai minoritatilor usor influentabili a fost principalul factor care a dus la instabilitate politica in acest an. Discriminarea pozitiva a minoritatilor a fost germenele (plantat inca din 1990) care provocat instabilitatea, cu costuri enorme pentru Ro, care nu este, totusi, un stat federal, cum ar sugera actuala configuratie parlamentara. Aducerea in prim plan, in acest mod pervers si destructiv a unui nationalism retrograd nu poate fi in interesul niciunui partid din Ro, incluzand aici UDMR, minoritati, USL sau PDL. Din aceasta perspectiva, coerenta actiunilor UDMR si a USL mi se pare mai puternica decat aparentul lor conflict de esenta dreapta-stanga sau putere-opozitie.
  • +5 (13 voturi)    
    Apropo de ultimul paragraf din articol. I (Marţi, 8 mai 2012, 16:54)

    kibbitz [utilizator]

    Investirea lui Ponta imi certifica faptul ca toti politicienii nostrii apartin aceluias clan. Clanului alesilor poporului. E o expresie la moda, dupa cum vad. Puteam sa zic breasla - dar acest cuvant chiar nu merita terfelit. Asadar, exista o solidaritate intre membrii acestui clan, dictata de interese obscure care nu au nimic de-a face cu declaratia vreunuia sau altuia dintre ei. Ceea ce ajunge la noi este discursul de suprafata. E poleiala si discursul lui Kelemen si discursul lui Ponta . Acum e un scenariu, maine altul. Fiecare zice ceva ce da bine la electorat. In profunzime insa, totul se reduce la : eu dau, tu primesti, si viceversa, eu iti apar spatele tu ma sprijini pe mine etc. Politicienii nostrii sunt din pacate tentaculelele aceleiasi caracatite hidoase, indiferent pe cine zic ei ca reprezinta. Ganditi-va, de mai bine de douj de ani, aceleasi figuri domina peisajul politic. Au avut timp sa-si construiasca o intreaga retea de intelegeri si colaborari secrete. DIn acest motiv nu mai sunt credibili !
  • -4 (12 voturi)    
    Marga (Marţi, 8 mai 2012, 17:18)

    ata [anonim]

    Sincer imi displace Marga, e o alegere proasta si un om execrabil dar ma rog, probabil ca in increngaturile lor de interese a avut oarece sens.

    ce ma enerveaza e faptul ca in momentul in care Marga si-a dat cu parerea ca Putin este competent toata lumea a sarit pe el. toti comentatorii si pseudo-intelectualii de dreapta si centru si stanga si care traiesc pe alta planeta s-au intrecut in superficialitate.

    ok. e ministru de externe si reprezinta Romania si ar trebui sa spuna ce? ca Putin e incompetent? inca mai suntem importatori de gaze de la Putin, nu? daca l-au intrebnat de Putin, ce trebuia sa raspunda, cu raspunsul ajungand in cancelariile de peste tot? ca Putin e un despot care isi agreseaza poporul si ca nu va discuta cu el ever?

    si ce implicatie practica are parerea lui Marga asupra competentei? Nu e ca si cum termenul ar avea vreo aplicatie in diplomatie, in afara de implicitul "astia stiu ce fac", care cred ca e pozitiv si de admirat in conditiile in care clasa politica europeana da chix dupa chix.

    si in fine, factual. cum adica, Putin nu e competent? Pai stimati anti-tovarasi, e foarte competent ca altfel nu ramanea unde e atatia ani. drepturile omului? democratie? libertate de exprimare? nu. dar ele au de-a face cu morala, nu competenta. ce a realizat Putin a fost sa creeze o ordine politica cat o fi ea de gaunoasa, sa pseudo-democratizeze Rusia cu poporul si politicienii pe care ii are, si sa puna ceva ordine in afacerile statului, cat de corupta o fi ordinea aia. Rusia a platiti cu varf si indesat pentru toate astea, si multi oponenti au fost sacrificati, dar nu puteti nega eficienta cu care Putin si-a atins scopurile pe care si le-a propus. basta.

    nu va faceti probleme, Romania nu are pe nimeni la nivelul de competenta a lui Putin. la modul in care politicienii nostri joaca dupa ureche, credeti-ma ca s-ar vedea de la o posta unul care are un plan.
    • +4 (12 voturi)    
      Competenta (Marţi, 8 mai 2012, 18:46)

      Closed [anonim] i-a raspuns lui ata

      Cred ca a-ti arata public admiratia fata de un despot/dictator spune multe despre modul in care gandesti. Si ma refer la Marga. Nu crezi?
      • +1 (1 vot)    
        nu (Miercuri, 9 mai 2012, 15:26)

        ata [anonim] i-a raspuns lui Closed

        Putin e considerat dictator in ochii opiniei publice (nu universale) si nu din punct de vedere al diplomatiei acceptate. Din punctul de vedere al unui ministru de externe audiat intr-o tara cu relatii diplomatice cu Rusia, este un lucru diplomatic de spus inclusiv despre cineva care iti displace. Daca vreti sa il criticati pe Marga pentru declaratii, partea cu Mussolini s-ar preta numai bine ca e gresita si din punct de vedere factual si diplomatic (Mussolini nici macar nu a fost atat de competent :) )

        Am mai auzit aceeasi critica, cum ca nu as avea voie sa cred ca cineva diabolic e bun la ceva. Dar a nega punctele tari ale cuiva care iti displace mi se pare obtuz... mai ales in politica externa. Asta nu e PR, e realpolitik, treziti-va.
        • -1 (1 vot)    
          OK (Miercuri, 9 mai 2012, 17:55)

          Closed [anonim] i-a raspuns lui ata

          Stimate domn, am inteles, daca sunt alegeri libere in care iese cine trebuie, respectivul nu e dictator.

          Nu am spus ca Putin nu e bun la ceva. Dar asta nu inseamna ca il voi desemna drept o persoana de apreciat in lista mea.

          Cat despre diplomatie si ce-ar fi trebuit sa spuna Marga... e foarte simplu s-o dai pe dupa corcodus, MAI ALES in diplomatie. Putea sa spuna ca va incerca sa imbunatateasca relatiile cu Rusia si China, nu ma deranjeaza si nu cred ca e ceva negativ. Dar mi se pare cam mult a-ti exprima admiratia pentru o persoana care nu pune mare pret pe drepturile omului, pe libertatea presei si pe alte lucruri pe care UE, din care faci parte, le pune pe primele locuri.

          Si, daca o luam asa, o fi avut si Hitler, si Stalin, poate chiar si Ceausescu niste puncte tari. Dar nu cred ca e indicat ca un politician european sa sustina public ca respectivii erau competenti.

          Pentru a lamuri si mai bine situatia: consider ca Putin a facut si lucruri bune, dar asta nu inseamna ca nu a intors Rusia la starea unui tzarat. Poate ca asta si vor rusii, dar asta nu scuza faultarea dura a opozitiei samd.
  • +4 (14 voturi)    
    !! (Marţi, 8 mai 2012, 17:51)

    mihai [anonim]

    PDL –ul a fost partidul reformelor , le-au promovat si din pacate au pierdut alegatori , dar o sa vedeti ca or sa apara si reusitele !
  • +4 (12 voturi)    
    ...... (Marţi, 8 mai 2012, 18:16)

    ding bang [anonim]

    USL sub nicio forma nu va reusi sa faca ceva, doar sa cheltuie pana in toamna toti banii de la Guvern pentru ca au facut acele promisiuni populiste de cresteri aberante ale salariilor si pensiilor!!
  • +2 (6 voturi)    
    asdfsadf (Marţi, 8 mai 2012, 18:33)

    andrei [anonim]

    Din pacate , aceasta noua investitura de guvern vine intr-in moment foarte fragil pentru Romania si economia sa. Noul guvern are o misiune extrem de grea , cu obiective printre care se numara reintregirea salariilor , micsorarea CAS , lucruri de care sincer ma tem ca nu sunt in stare.
  • +5 (11 voturi)    
    Cine are ochi sa vada. (Marţi, 8 mai 2012, 18:38)

    Anonimul [anonim]

    Punct ochit, punct tintit. Pe langa cei 2-3 ministri cu probleme de ordin moral mai sunt si altii. Corlatean care numai cu 2 luni in urma facea declaratii ridicole, chiar si premierul are ceva schelete in dulap. Asa ca nu va trece mult si putina presa care mai are cat de cat bun simt si nu a fost cumparata de Felex sa arate tot noroiul si mizeria acestui guvern. i Elena Udrea a spus un adevar care era stiut si de noi, ca acest guvern a fost la propunerea sau mai bine spus, impus de Voiculescu Felix, dupa chipul si asemanarea lui. Asa ca nu ne asteptam ca Europa si nu numai sa aplaude sau sa nu fie consternata de o tara membra UE si la granita cu rusii.
  • +4 (10 voturi)    
    safasdf (Marţi, 8 mai 2012, 18:44)

    adrian [anonim]

    Nici in vecii vecilor amin acest guvern condus de marioneta Ponta nu va fi in stare sa realizeze ce au realizat alde Boc & Co. Totusi , e nevoie si de putin creier si competenta , lucru care lipseste cu desavasire la Ponta.
  • +8 (12 voturi)    
    asfadsf (Marţi, 8 mai 2012, 18:50)

    bogdan [anonim]

    Ponta si Antonescu sunt 2 marionete politice , controlate de greii din PSD , respectiv PC. Nu e nimic bun in acest nou guvern , eu cred ca multi nu realizaeaza ca ne vom intoarce la epoca de piatra
  • +5 (11 voturi)    
    !! (Marţi, 8 mai 2012, 18:54)

    ana [anonim]

    Doar tarile curajoase vor trece de aceasta criza economica , pdl-ul si-a demonstrat azi curajul !
  • +6 (12 voturi)    
    asdfasd (Marţi, 8 mai 2012, 18:58)

    bibi [anonim]

    Poate va bucurati voi multi ca au ajuns astia la putere ,dar va zic eu ca bucuria o sa fie de scurta durata. Sub nici o forma nu vor face ce trambiteaza ca au de gand , pentru ca asa ceva este imposibil de implementat in asa scurt timp si oricum , nu sunt ei cei potriviti pentru asta.
  • +4 (10 voturi)    
    ! (Marţi, 8 mai 2012, 19:12)

    rares [anonim]

    in 2011 economia tarii a crescut cu 2, 5 % , fiind una dintre cele mai mari cresteri inregistrate anul trecut in UE , eu cred ca merita sa fie in continuare la guvernare !
  • +5 (13 voturi)    
    asfads (Marţi, 8 mai 2012, 19:19)

    brontozaur [anonim]

    Domnule Ponta , parca acum cateva luni declarati ca nu o sa fiti niciodata premierul lui Basescu , nici macar la misto ? Sau acum e vreo diferenta, vi se pare ca va ia cineva in serios ?
    • +2 (4 voturi)    
      Te miri ca iei minusuri? :)) (Miercuri, 9 mai 2012, 13:05)

      Straistaru Eugen [utilizator] i-a raspuns lui brontozaur

      Trebuiau sa fie cativa care s-au incalzit cu o cinzeacă de A3 si pac!, hai sa dam minusuri :))
  • +6 (10 voturi)    
    asdfasd (Marţi, 8 mai 2012, 19:26)

    cristi [anonim]

    Niciodata n`o sa sustin un guvern format din ucrmasii comunismului , cei care au vandut toata tara si din cauza carora ne merge noua acum atat de greu. Nu uitai ca nu Basescu si PDL au pradat tara , ea era pradata de mult.
    • 0 (4 voturi)    
      bai, suntetzi de groaza... (Miercuri, 9 mai 2012, 10:03)

      Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui cristi

      andrei, adrian, brontozaur, cristi sunt una si aceeasi persoana...nu este nevoie ca Hotnews sa controleze IP-urile, este prea evident....
      Asa incercati voi sa aratati ca PDL mai are sustinerea populatiei?
  • +2 (10 voturi)    
    !! (Marţi, 8 mai 2012, 19:33)

    jimi [anonim]

    cu toate reformele facute de pdl , ei au reusit sa mentina salariul minim pe economie la 700 ron , adica pt cel cu minimul de studii medii ! eu cred ca este de ajuns ! nu toata lumea trebuie sa aiba salariu mare !
  • +3 (11 voturi)    
    !! (Marţi, 8 mai 2012, 19:56)

    maria [anonim]

    cursul de schimb s-a mentinut stabil in perioada 2009 -2011 fata de anul 2008 si fata de luna asta in care guvernul ponta este la putere ! Leul a scazut iar !
    • 0 (4 voturi)    
      jimi= maria= cine stie cati altii dintre postaci (Miercuri, 9 mai 2012, 10:10)

      Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui maria

      dupa stil, inclin sa cred ca si cristi si brontozaur si adrian si bogdan si andrei si corina, horia, alecu etc.
      Mai copilasi, nu va explica astia din Modrogan chiar nimic, sau se multumesc si ei cu ce au mai gasit ?
      Modul cum repetati aceiasi chestie la subiect, apoi exprimarea identica, aceeasi punctuatie, s.m.a. va tradeaza de la o posta.
      Hotnews (dar si alte site-uri) ar putea sa afiseze IP-ul fiecaruia, sa se vada daca este vorba despre opiniile unor cititori adevarati sau o manipulare prin comentariile in serie ale unor mercenari.
      Stiu ca se practica sportul asta de mult, dar am impresia ca a ajuns pe mana amatorilor....
      Este si asta un semn....
  • +1 (1 vot)    
    7 mai in loc de 7 aprilie (Marţi, 8 mai 2012, 20:31)

    Vasile [anonim]

    7 mai E data de investire a guvernului (trebuie corectat in articol)

    n.r. multumim, am modificat
    (editat de HotNews.ro)
  • +6 (10 voturi)    
    De ce va intriga admiratia fata de (Marţi, 8 mai 2012, 20:33)

    alex [anonim]

    "autocrat feroce ca Putin" si nu o considerati la fel de perversa ca si inrolarea in partidul care il are pe Ion Iliescu ca presedinte de onoare, unul care dupa 30 de ani de genoflexiuni in fata lui Ceausescu il pune la zid si il impusca?

    Cu ce e mai onorabil Iliescu decit Putin? Diferenta dintre ei e de magnitudine, nu de esenta.
  • +7 (11 voturi)    
    .. (Marţi, 8 mai 2012, 20:43)

    winnie [anonim]

    PSD=PCR vor cu orice chip la putere!
    PSD=PCR, de 4 luni de zile nu mai fac nimic la Parlament, nu contribuie cu nimic la restabilirea economica a tarii, doar distrug!
    PSD=PCR, aplica acele metode de altadata de invaluire, manipulare, spalare a creierelor, populism, prefecatorie - mintind ca ei sustin saracii, dar ei sunt cei mai bogati din Romania.
    • -1 (5 voturi)    
      PDL-isti (Marţi, 8 mai 2012, 22:14)

      adryan9 [anonim] i-a raspuns lui winnie

      Hm, mie mi se pare ca PDL vrea cu orice chip la putere, ca se crede cel mai tare partid, competent etc si care scoate tara din criza (pardon, a scos-o) si bla bla bla...
  • 0 (4 voturi)    
    Echidistanta, bat-o vina! (Marţi, 8 mai 2012, 22:36)

    Radu [anonim]

    „USL s-a dovedit in plan economic un partener imprevizibil, nesigur, pentru reprezentantii FMI ”
    Asta e de rau, nu? Era mult mai bine cu „sa traiti, am inteles!”
    „reciclarea discursului nationalist in raport cu minoritatea maghiara sunt mostenirea nefasta a epocii Iliescu”! Adica, oricine mai simte romaneste in tara asta e un cripto-securisto-comunisto, bla, bla! Tot ce vine de la UDMR e un exemplu de democratie si de gandire europeana si trebuie sa devina sacrosanct!
    „Andrei Marga (66), cu a sa personalitate accentuata, are de-a face cu diplomatia cam tot atat cat are de-a face Corina Dumitrescu cu Stanford” Chiar asa? Dar MRU cam ce avea de-a face cu afacerile externe pe vremea cand era un obscur asistent universitar? Sau poate „yesman”-ul Cioroianu a fost mai breaz? O, dar Andrei Plesu cu al sau fular rosu, spaima cupelor de sampanie la receptiile oficiale?
    Hai sa incercam sa fim si seriosi, domnule Tapalaga!
  • +3 (3 voturi)    
    UDMR (Miercuri, 9 mai 2012, 0:38)

    Mihai [anonim]

    In afara de limba materna studiata la scoala primara restul drepturilor cerute de UDMR mi se par prea mult. De ce Maghiarii sa aiba mai multe drepturi decat romanii. Unde e egalitatea tuturor cetatenilor din constitutie? Daca Maghiarii au mai multe drepturi decat romanii mi se pare inechitabil.
  • +4 (8 voturi)    
    A DEPUS JURAMANTUL IN FATA LUI MUSOLINI? (Miercuri, 9 mai 2012, 0:44)

    Geo [anonim]

    M-a amuzat copios faptul ca Marga a depus juramantul in fata celui pe care i-l considera personificarea dicatatorului, a lui Musolini. Si nu l-a deranjat de loc. In definitiv, un ciolan bun justifica orice compromis.
    • +1 (3 voturi)    
      Pai da... :)) (Miercuri, 9 mai 2012, 13:01)

      Straistaru Eugen [utilizator] i-a raspuns lui Geo

      Are ordine

      E unsuros ca pestele acum, a pus Base mana pe el, tac pac a bagat o declaratie ca nu se referea la aia, ci la cealalta, si a scapat....asa e PSD
  • +2 (4 voturi)    
    Una calda, una rece (Miercuri, 9 mai 2012, 3:31)

    Andrei [anonim]

    1. "Ramane apoi extrem de discutabila modalitatea prin care noul guvern si-a asigurat majoritatea, prin protocolul semnat cu UNPR, formatiune denuntata de liderii USL de la formarea sa drept ilegitima si neconstitutionala."

    A se vedea deja efectele: la Senat, in propunerea legislativa pentru votul uninominal, s-au scos proviziile referitoare la limitarea numarului de parlamentari si de a face traseismul ilegal. Se simte astfel puterea de lobby a subrezilor trasesti in USL, partidul care momentan pare sa ii reprezinta.

    2. "In mod semnificativ, principalul candidat al PDL la locale, deputatul Silviu Prigoana a votat entuziast in comisia juridica nominalizarea "prietenului sau" Titus Corlatean la portofoliul justitiei. (Initial am scris din greseala USL, desi nu cred ca era cazul sa corectez). In orice tara normala, exprimat de la acest nivel, sprijinul acordat adversarului s-ar fi soldat cu o excludere din partid."

    Nu zic ca ar fi cazul in acest caz. Dar, ca idee, sprijin acordat adversarului, intr-o tara normala, nu e neaparat un lucru rau. Poate fi si un semn ca politicienii voteaza cu constiinta pentru ceea ce inteleg a fi in interesul public, sau, in cazul candidatilor alesi pentru anumite circumscriptii, in interesul alegatorilor sai. Disciplina de partid nu e un bun nealiat.
  • -2 (6 voturi)    
    caractere (Miercuri, 9 mai 2012, 4:00)

    biciul [anonim]

    ...d-nulee Tapalagaaa....

    n-ai asa pic de rusine?

    ai crescut in Romania si insinuezi ca ar fi mai bine sa vindem resursele tarii la 1% profit pe an; sunt "nationalisti" astia care se opun, tz-tz...

    mai zici ca sunt masuri populiste cu salariile si pensiile; n-ai pe bunica pensionara? sau ii dai din salariul tau de jurnalist impartial si de exceptie ce esti?

    te complaci intr-o situatie josnica, dar cel putin esti constient ca "analiza" ta e nesemnificativa. halal roman mai esti, du-te si studiaza in maghiara, minunatule
  • +4 (8 voturi)    
    Ciocoimea de sub coada lui Ponta(maimutoiul) (Miercuri, 9 mai 2012, 4:32)

    Dandy [anonim]

    Voi, romanii din occident, aveti o misiune de onoare :
    sa votati constant contra partidelor reiesite din status-quo-ul lui Iliescu !!!

    Voi sunteti mai putin manipulabili de catre tembeliziunile oligarhiei postcomuniste.
    Nu uit, si totodata va multumesc, ca tot voi ati "intors" votul pe ultima suta de metri impotriva lui Geoana la ultimele prezidentiale.

    Sa nu uitati ca atunci ne-ati salvat de un posibil mandat sub egida lui Sorin Ovidiu Vantu

    Continuati !!!
    • 0 (4 voturi)    
      te adresezi ambasadorilor nostri de aiurea, nu? (Miercuri, 9 mai 2012, 10:16)

      Wizard of Oz [utilizator] i-a raspuns lui Dandy

      Cum a fost baconschi la Paris.
      La cate voturi are nevoie PDL-ul ca sa mai supravietuiasca......nici cu performante gen Paris, la toate punctele de votare din strainatate, nu mai reuseste.
      Asta e, invatati sa pierdeti, baietzi.
      Mai bine concentrativa pe infiltrarea USL.
      Aaaa, este in curs si merge bine....bravo.
  • +3 (7 voturi)    
    Corlăţean, de la Justiţie, garantat Cătălin Voicu (Miercuri, 9 mai 2012, 5:05)

    restauratio in integrum? [anonim]

    ~ Corlăţean, de la Justiţie, garantat Cătălin Voicu~

    Ceea ce e mai important abia acum urmează să auziţi :
    ieri, la audierile de către comisiile de specialitate ale Parlamentului, ale miniştrilor propuşi pentru a face parte din guvernul Ponta, Cătălin Voicu l-a vorbit pe Titus Corlăţean numai de bine. Frumos din partea lui, nu-i aşa?

    oare de???

    inscrieti-va la cuvânt
  • +1 (3 voturi)    
    Monumental. Mai nou, hidrantul ejaculează rahat (Miercuri, 9 mai 2012, 8:04)

    USLinos [anonim]

    Monumental. Mai nou, hidrantul ejaculează kwa kat.

    ”Florin Georgescu e un adept al contabilităţii extreme, un finanţist ursuz şi riguros, sigur pe tabele, care mestecă bilanţuri, inspiră cifre şi reţine taxele în plămîni. Obsedat de controale, macroeconomie şi cu desăvîrşire maniac, îşi ţine chitanţele întregii sale existenţe în cutii de pantofi, şi se povesteşte că din acele cutii vrea să construiască o circă financiară. Pe cînd era ministru de Finanţe în guvernul beatificatului Văcăroiu, Florin Georgescu a ţipat la delegaţia FMI mai des decît au făcut-o, la vremea lor, mamele ei. Pe coridoarele ministerului vîjîiau cuvintele-cheie din repertoriul galeriei Rapid, amestecate cu deficitul bugetar, şi atunci femeile de serviciu ştiau că America a greşit iar la zecimale. Prezenţa în guvern a lui Florin Georgescu înseamnă prezenţa în guvern a Băncii Naţionale şi a unei zgîrcenii de bun augur. Acest führer ascetic, pe care Traian Băsescu şi l-a dorit premier, atîrnă mai mult ca restul guvernului. Dacă auziţi zilele astea un pocnet sec, să ştiţi că e de la sticla desfăcută, din mîndrie, de nea Nicu Văcăroiu.”
    • -1 (5 voturi)    
      Saracii de ei (Miercuri, 9 mai 2012, 9:40)

      Arthur [anonim] i-a raspuns lui USLinos

      Basescienii din presa se simt tot mai singuri,drept care ataca la disperare doar doar mai isi scot de'o paine de la mogulii "buni"!L-am vazut si pe Turcescu intr-o stare aproape de isterie ,iar Cristoiu pare sa se pregateasca de o reorientare (poate la DDD!). Cand partizanii ideilor tale scad ca numar exponential in fiecare zi este trist ca sa nu-ti dai seama ca ai gresit si sa incerci macar sa fi obiectiv. Dar Tapalaga (pupilul Macovei) este irecuperabil ,trage in opozantii lui Basecu pana in ultima clipa.
      Asa ca idee,Marga a zis ca Putin e competent in sluja sa si tinad cont ca a ajuns a 3-a oara presedinte,cu peste 60% din voturi se pare ca totusi zeci de milioane de alti oameni o cred. Ne mai vorbind ca Eltin lasase Rusia in genunchi ,iar Putin a adis-o iar la nivel de putere mondiala. Ca ne place sau nu e altceva ,dar obiectiv Marga arwe dreptate. Si decat sa vindem in UE 70% din produsele noastre materii prime sau cu importuri de 90% mai bine vindem in Rusia si mobila si pantofi si chiar aragaze si frigidere!
  • +1 (5 voturi)    
    Paul Everac al diplomatiei romanesti (Miercuri, 9 mai 2012, 10:22)

    Lupul Monarhist [anonim]

    Excelenta analiza! Declaratiile senile ale domnului Marga m-au pus serios pe ganduri. Este de domeniul absurdului cine a ajuns la sefia Externelor. Incredibil!
  • +1 (3 voturi)    
    putin competent (Miercuri, 9 mai 2012, 10:58)

    dede [anonim]

    Mie nu mi se pare o analiza buna, ci una partinitoare, cum m-am obisnuit, de altfel cu dl DT.

    De ce nu v-a trecut prin cap sa-l intrebati pe Marga la ce considera ca-i competent Putin? ca, pana la urma, "competent" inseamna bine informat intr-un domeniu. Pai daca Putin nu-i bine informat, ca fost sef al serviciului secret, cine o fi? Chemati-l pe ungureanu sa va explice ce e "competent", ca e prima din multele definitii, ca la "salutar".

    UDMR nu inseamna "minoritati". Minoritatile au fost cu USL la vot. UDMR-ul e o formatiune politica obraznica si periculoasa.
    • 0 (0 voturi)    
      COMPETENTA E MULT MAI MULT! (Miercuri, 9 mai 2012, 15:03)

      Geo [anonim] i-a raspuns lui dede

      A fi bine informat e o conditie necesara, obligatorie, dar nu si suficienta. Competenta inseamna abilitatea de a solutiona problemele puse, caci degeaba esti bine informat, daca nu poti rezolva problema si in loc de solutii nu poti oferi decat scuze sau explicatii. La nivelul sefilor de state, din anitichitate si pina in secolul XIX, masura competentei a fost cea militara si expansiunea teritoriala. Traian a fost maximus pt simplul motiv ca realizat expansiunea maxima a imperiului. Carol al V pt simplul motiv ca a fost primul care a putut spune ca in imperiul lui soarele nu apune niciodata. Din sec XX in coace insa, masura competentei, indicatorul cel mai sintetic a devenit produsul social pe cap de locuitor si standardul de viata al populatiei. Ori la acest capitol nici noi si nici rusii nu stam deloc bine si nimic nu ne indreptateste sa ne consideram mai competenti si sa dam sfaturi celor care stau de fapt cu mult mai bine! La fel se pune problema la politicieni si partide: e foarte usor sa critici, dar incomparabil mai greu sa gasesti solutii eficiente la ceia ce ai criticat!
  • -1 (3 voturi)    
    Secrete tinute cu sfintenie (Miercuri, 9 mai 2012, 11:04)

    Decebal primaria Constanta [anonim]

    Atentie! Vehiculeaza vorba ca Radu Stefan Mazare, edilul Constantei, ar avea SIDA. Zvonurile sunt adevarate. Primarul a fost detectat sero-poitiv in Brazilia, dar se fereste in continuare, la comanda PSD. O declansare a stirii prin mass-media ar fi fatala conducerii consiliului local Cta. Sursa imbolnavirii lui Mazare se presupune a fi contactul neprotejat avut cu tinere din America de Sud si Africa (Madagascar).
    • +2 (2 voturi)    
      Nu cred ca e bine (Miercuri, 9 mai 2012, 12:38)

      Straistaru Eugen [utilizator] i-a raspuns lui Decebal primaria Constanta

      Sa blamezi persoanele sero-pozitive, asta e...daca a facuto fara cap, plateste, dar nu ar fi bine sa se deschida un asemenea subiect
  • +1 (3 voturi)    
    Referitor la investitura (Miercuri, 9 mai 2012, 12:56)

    Agamemnon [anonim]

    Afirmatiile facute de D-l Marga nu trebuie tratate cu usurinta.Sunt afirmatiile ministrului de Externe al Romaniei !
    Sa ne aducem aminte de telefonul dat la Moscova in 1989 de .Ion Iliescu:"Am vrut sa spun cine suntem si ce vrem"
    Astept clarificari din partea P.M.
  • +1 (3 voturi)    
    Mark my words (Miercuri, 9 mai 2012, 12:59)

    Straistaru Eugen [utilizator]

    Acesta este doar inceputul...

    Cand o sa se atinga masa critica si momentul va fi numai bun, se vor aduna in jurul ursului, vor mima o cine stie abatere constitutionala, televiziunile profesionistilor in stiri vor repeta frenetic mesajul si vor suspenda presedintele.

    Periculoase evenimentele, nu pentru ca este o lupta politica in care se preia puterea ca in orice colt al lumii, ci fiindca cei care revendica posturile politice incurajeaza comportamente dubioase.
    Cazul d-lui Lazaroiu in care a fost amenintat ca "va plati" pentru ca nu este de aceiasi viziune cu opozitia venita acum la putere dupa ce "stiristii" au sugerat cu o seara inainte asemenea comportamente dovedeste pericolul in care ne aflam.
    Nu este un caz singular, am auzit in ultima saptamana discutii in care lumea afirma ca ar trebui "pedepsiti" cei care tin cu Base :|

    Deci?
    Intrebare!
    Ne intoarcem la sistemul in care ti se sugereaza ce sa votezi? "Or else!.."

    PS: Se pare ca memoria sociala este de scurta durata, lumea a uitat complet aceste miscari si rezultatele lor, desi nu s-au intamplat cu foarte multi ani in urma


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by