In ciuda gerului, ianuarie 2012 a fost cea mai incinsa luna din Romania ultimilor ani. De mult nu am mai auzit in metrou discutii despre guvern, USL sau Traian Basescu. Reforma sistemului medical si protestele din tara au readus politica in prim planul atentiei publice. Momentul forteaza debutul precoce al campaniei electorale si, tocmai de aceea, un prim bilant este important. Cine sunt victimele si cine sunt castigatorii primei reprize din acest meci? Caci putem avea de pe acum o certitudine: alegerile din 2012 vor fi un urias reality-show, vulgar adesea, palpitant pe alocuri, atent regizat din culise si avand drept spectator un popor intreg.
AU CASTIGAT:
* Scamatoria lui
Victor Ponta. Prin interventiile sale, liderul PSD a lasat impresia generala de echilibru, fara sa se abata insa de la discursul oficial al USL de diabolizare a presedintelui Basescu. Ponta a reusit cu abilitate sa atraga
aprecieri inclusiv de la adversari politici, in ciuda
unor declaratii extremiste precum "Basescu a avut un discurs de dictator in delir". Strategia sa a avut efect in special datorita contrastului cu un Crin Antonescu spumegand, dar si ca urmare a declaratiilor ponderate pe marginea violentelor din Piata Universitatii.
* Raed Arafat. In interventiile sale publice, secretarul de stat de la Ministerul Sanatatii s-a mentinut exclusiv in zona competentelor sale profesionale, refuzand orice discutii in afara reformei in medicina de urgenta. Arafat a revenit in functia oficiala detinuta anterior demisiei, provocata de interventia lui Traian Basescu, doar dupa ce conditia sa a fost indeplinita: retragerea proiectului legii sanatatii. In plus, Raed Arafat a refuzat categoric toate ofertele de colaborare politica, care nu au fost putine in aceasta perioada. Evolutia sa l-a impins si pe Traian Basescu intr-o zona a normalitatii, Presedintele acceptand ca a gresit in contrele sale cu Raed Arafat.
*
Intelectualii de stanga. Concentrati in jurul
platformei de opinii CriticAtac, intelectualii de stanga au fost prezenti inca din prima zi in Piata Universitatii. Asumand un discurs anti-capitalist, prevestit de analizele (unele remarcabile, altele subtiri) publicate online de-a lungul lui 2011, numele lui Costi Rogozanu, Vasile Ernu sau Ciprian Domnisoru au devenit foarte vizibile in ultimele saptamani. Ei au umplut natural golul lasat de inconsistenta celorlalti protestatari si de demagogia opozitiei. Dincolo de revendicarile romantice si de nuantele marxiste, aparitia lor invioreaza aerul statut al dezbaterilor ideologice din Romania, fiind pentru prima data in ultimii 20 de ani cand ideologia de stanga este formulata nu doar de fostii demnitari comunisti metamorfozati in politicieni democrati.
*
Antena 3. Postul de televiziune detinut de colaboratorul Securitatii ceausiste, Dan Voiculescu, a avut monopolul protestelor din Piata Universitatii, creand o realitate virtuala televiziva paralela cu faptele din teren. Transformandu-se intr-un pur instrument de propaganda, fara nicio legatura cu jurnalismul sau notiunea de stire, Antena 3
a inregistrat recorduri de audienta in zilele protestelor. Asa se intampla cand o propaganda isterica este validata de un fenomen real, indiferent de dimensiunile celui din urma. Devenind timp de trei zile cea mai vizionata televiziune din Romania, Antena 3 a atins un dublu obiectiv: cel propagandistic si cel comercial.
*
Jurnalistul Vlad Ursulean. Reportajele autentice din mijlocul violentelor si protestelor din Piata Universitatii l-au transformat pe
jurnalistul independent Vlad Ursulean intr-o vedeta online. Fara a avea acces la tribuna televiziunilor de stiri, textele lui Ursulean s-au impus fiind larg distribuite pe Internet. Evolutia lui Ursulean demonstreaza inca odata managerilor de presa din Romania ca cele mai importante investitii trebuie facute in reporteri, nu in aparatura sau departamente de marketing.
*
Societatea civila si protestatarii de buna credinta, scrie comentatorul
Stray data point . Nu atat de mult cat ar fi putut daca opozitia ar fi ascultat cu adevarat, dar oricum mai mult decat daca ar fi lasat-o balta si s-ar fi dus acasa. S-au coagulat retele de informare si activism si multi au iesit din mutenia "apolitica", ceea ce e in sine un castig.
*
"Revolutionarii" din '89 si
UDMR-ul, scrie
Marcel Ionita. "Revolutionarii" si-au primit ajutoarele sociale inapoi, iar UDMR-ul a castigat dreptul de a fi in urmatorul Guvern.
AU PIERDUT:
*
Sistemul medical romanesc. Intrata deja in faliment prin exodul medicilor romani in vestul Europei (doar 60% dintre posturile din reteaua sanitara sunt ocupate) si parazitata de o retea paralela de plati la negru, medicina romaneasca avea nevoie urgenta de o reforma. Laudabila in intentii, sustinuta initial de un document corect (
raportul Comisiei Prezidentiale din 2008), reforma sistemului medical a esuat din trei motive (in ordinea importantei):
1. Un proiect de lege elaborat intr-un cerc restrans, lasand portite deschise coruptiei, incorect comunicat si adoptand modelul sistemului olandez (el insusi contestabil) aflat la cealalta extrema a politicilor medicale functionale in Romania in ultimele decenii.
2. Interventiile presedintelui Traian Basescu care, in lipsa unui alt comunicator suficient de credibil, si-a asumat o sarcina dificila intr-un domeniu pe care-l cunoaste foarte putin.
3. Programarea nefericita a initierii acestei reforme in an electoral, atunci cand toate partidele nu doresc sa-si sperie alegatorii cu schimbari categorice in domenii esentiale.
Urmare a acestei succesiuni
este improbabil ca, pana la inceputul lui 2013, sa mai inceapa o dezbatere publica serioasa pe tema reformei sistemului medical, ceea ce impinge posibila reparare a sistemului pana in 2014. Dar atunci va fi deja mult prea tarziu.
*
Crin Antonescu. Demagog - prin blocarea in sloganul "Jos Basescu". Deranjant - prin oratoria de Farfuridi. Gol - prin absenta oricaror solutii practice propuse la actualele masuri de guvernare. Bufon - pentru ca
nu rateaza niciun prilej de a se autocontrazice. In ianuarie 2012, Crin Antonescu a pierdut oportunitatea de a deveni liderul politic cu amplitudinea unui viitor presedinte. A pierdut ocazia de a deveni recipientul natural al voturilor nemultumitilor aflati in Piata Universitatii. Cel mai grav este ca involutia sa rapida trage in abisul neseriozitatii un intreg partid liberal:
vezi traseul demisie parlamentara - greva parlamentara - retragere politica.
* Traian Basescu. "A gresi este omenesc" par a spune repetatele gafe din ultimele luni ale lui Traian Basescu. Dar un Presedinte nu este un simplu om, cu atat mai mult cu cat acest Presedinte este un jucator. Traian Basescu ar fi putut sa recupereze prin discursurile ulterioare declansarii protestelor din Piata Universitatii. Cu exceptia gafei din episodul Arafat, recunoscuta tardiv de Presedinte, ultimele discursuri ne-au aratat un Presedinte care incearca sa se controleze, incearca sa fie serios si reuseste foarte bine sa plictiseasca. In fata valului de impopularitate, Traian Basescu s-a refugiat in limba de lemn a unui inalt demnitar alegand sa astepte trecerea furtunii.
* Teodor Baconschi. Ministru de Externe la inceputul lui 2012, fostul diplomat este singura victima politica a Pietii Universitatii, fiind demis de catre Emil Boc ca urmare a unor declaratii facute la adresa protestatarilor. Se poate spune ca Baconschi a cautat necazul cu lumanarea, nefiind de competenta ministrului de Externe sa comenteze evenimente interne. Pe de alta parte, remarca sa din timpul conferintei de presa de la predarea mandatului este cum nu se poate mai adevarata: "E o particularitate a vietii politice de la noi: ministrii de externe care ar trebui sa se bucure de continuitate tocmai ei sunt, in general, supapele, cei care pleaca primii. Nu cred ca e o traditie fasta pentru interesul national al Romaniei". Teodor Baconschi este pus acum in ipostaza de a activa public exclusiv din postura de politician, meserie care necesita abilitati nespecifice unui diplomat de cariera.
* Protestatarii de buna-credinta, scrie Liliana Roventa. Au pierdut cei care au iesit in strada animati de intentii bune, care au considerat ca Raed Arafat are nevoie de aparare in fata unei nedreptati. Au pierdut cei care sunt scarbiti de clasa politica, care considera USL=PDL. Le-a fost confiscata revolta, s-au folosit altii de ea. S-au trezit reprezentati la Bruxelles de catre USL, Razvan Dumitrescu ,Alistar si Pirvulescu si mai nou "afirmatul" Claudiu Craciun. Ca sa nu mai vorbim ca mesajul le-a fost deformat. A castigat Sorin Rosca Stanescu, pentru ca s-a hotarat sa se inscrie in PNL :) Singurul castig? Poate i-au mai zguduit pe cei de la putere, insa cei din opozitie nu au inteles nimic sau se fac ca vad numai ceea ce le convine.
* "Dreapta intelectuala" din Romania, scrie Dodu. Intelectualitatea de dreapta, foarte putin vocala si inainte de miscari, acum pare ca a disparut complet din peisaj.
* PD-L, scrie Marcel Ionita. PD-L a pierdut niscaiva procente pe care le castigase prin prisma scandalului intern din PSD (Geoana).
- Cine sunt castigatorii si victimele lui ianuarie 2012? In sectiunea comentarii asteptam propunerile cititorilor, cele argumentate urmand sa fie introduse in corpul acestui text pe care-l construim impreuna.
Sa ajungi sa-l vezi pe copilul de mingi al lui Adrian Nastase, Ponta ca pe cineva care ar putea ajunge la putere in Romania este o jignire pentru oricine care este rational si cat de cat moral. Antonescu nici nu merita atentie pentru ca se prezinta in ultimul hal. Oricine luat de pe strada, ar fi mai bun ca el.
Deci a pierdut Romania, au pierdut cei care muncesc cinstit in Romania. Au castigat asistatii sociali, hotii, securistii si nesimtitiii care au facut un show cu resurse minime, de cateva mii de indivizi care au facut carnaval in strada.
Nu Antena 3 a incercat sa manipuleze opinia publica, pentru ca aceleasi imagini care au fost aici, le-am vazut si pe Realitatea Tv, Romania Tv, Prima Tv, Pro Tv si chiar in presa internationala. De manipulare si dezinformare s-a ocupat mass-media aflate in slujba politicienilor puterii: EVZ, TVR, B1tv...
si, parca ghilbaneala lui base n'ar fi fost suficienta, au aparut ghiolbanii, unul dupa altul.
ionica oltean, toader matrozul, frunzalata, blaga...
toti cei de serviciu, la deserviciu.
dar a castigat romania.
caci, romania este a celor multi, nu mai este a lui base, a lui ilici sau a altor jmecherasi, fosti nomenclaturisti.
a castigat romania pen'ca poporul a vazut adevarata fata a politrucienilor, atat din generatia lilici -base, cat si a celor tineri, crescuti, sau mai bine zis, prost crescuti de ..ai batrani.
adica, de cei formati, la randul lor, de al batran.
nu mai pot pacali pe nimeni, prin rotatia la putere.
nu mai sunt alternativa, unii, pentru ceilalti.
au fost vazuti ca, tot o apa si-un pamant...
adica, asa cum sunt.
a castigat romania pen'ca demagogi fanfaroni ca antenescu si'au pierdut credibilitatea, pen'ca pontanacul si partidul sau au batut pasul pe loc, n'au miscat din chingile iliesco-bomboniste.
a castigat romania ca a vazut ca se poate, ca poate ridica vocea si ca, wow, mai se face si auzita !
pana si de un copitan inpatimiit la comanda.
asa ca, don mircea, stiu ca esti impatimit sau bine platit, dar, mai meri si mai canta si pe la alte mese !
ne'am cam dumirit noi !
va veni si primavara romaneasca, fara doar si poate.
primavara adevarului, a sfarsitului clasei politice asa cum este ea acum.
a trecut vemea ridicatului din umeri si a venit vremea frecatului la ochi si a ridicarii din somn.
daca nu acum, cand ?!
Uni PDL-isti poate ca da.
Doar unii indoctrinati de A3 si RTV isi pot imagina ca Basescu va fi prins cu mata in sac.
Daca puteau sa-l termine il terminau cand si-a dat demisia din Parlament sau cand a fost primar.
A ramas fara imunitate ca sa ofere sansa sa se faca de ras celor care il doreau in puscarie . Din pacate nici aia nu sunt prosti si au lasat povestea in coada de peste la indemana mass-mediei ca sa aiba ceva de rontatit cand numai au alte subiecte.
Ne-au deturnat atentia pentru a evita punerea in aplicare a referendumului ce stipula reducerea numarului de parlamentari si trecerea la parlament unicameral .
Noi romanii ne luam din nou o mare teapa pentru ca scopul lor este de fapt mentinerea sistemului politic actual cu acelasi numar de parlamentari (chiar daca suntem mai putini romani in tara) si cu aceiasi organizare ce le confera lor o gramada de beneficii.
Este o iluzie ca spiritul civic la romanii a reinviat.
Multi romanii au invatat ca daca nu isi vad ei de treaba lor nimic nu le pica din cer .
In opinia mea tote demonstratiile sunt sustinute indirect cu scopul de a avea alegeri anticipate cat mai repede astfel incat nici referendumul si nici recensamantul sa nu schimbe ceva din sistemul politic prezent.
partidele astea sunt compromise total si iremediabil.
oamenii din parlament sa fie alesi real, de electoarat, pe merite, pentru implicare sociala si poliitica.
oameni care sunt fruntea, nu hoti care sa ajunga'n frunte !
ce treaba are mircica cu dabulenii, pontac cu tg.jiu sau bombonel cu mizil ?
sau mada udrea cu sectorul paispe din buc.
Intrucat nu prea avem de unde alege calitatea puteam trai macar cu satisfactia ca avem mai putini farisei in Parlamentul Romaniei care fiind mai putini implicit consumau mai putin din banul public.
Din pacate romanii s-au lasat manipulati inaintea referendumului legat de votul uninominal si nu au votat ca acesta sa fie un vot uninominal simplu. In consecinta acum ne plangem ca au intrat in parlament alesi aflati pe locul 2 si 3.
Sa fim seriosi , cati romani sunt interesati de doctrina vreunui partid.
De ce trebuie ca partidele sa fie reprezentate proportional in Parlament ?
Doar pentru ca uni politicieni stiu ca nu au nici o sansa in fata unui vot uninominal simplu.
Dupa 22 de ani , eu unul nu am simtit mare diferenta intre principiile de guvernare ale partidelor care s-au succedat la putere. A fost aceiasi Marie cu alta palarie. Cunoscatori stiu ca toate partidele aparute dupa revolutie au fost formate in marea lor majoritate din fosti activisti ai PCR. NU de alta , dar acestia nu prea se pricepeau sa faca altceva si trebuiau sa traiasca si ei din ceva.
De ce oare au manipulat intreaga tara referitor la Punctul 8 de la Timisoara bagand spaima in membri PCR sugerand ca este vorba de toti cei care au avut carnet de partid si nu doar de activisti ?
La asa ceva se pricep cel mai bine si acelasi lucru il fac si acum profitand de nemultumirile evidente intr-o perioada de criza economica .
Uite asa uitam cu toti ca am votat pentru mai putini parlamentari si in plus ne grabim sa facem alegeri inainte ca rezultatele recensamantului sa fie facute oficiale.
dar, cei care il cunosc pe ponta, ar trebui sa stie ca"lupul isi schimba paru, dar, naravul ba"
Nu am invatat nimic de 22 de ani. Politicienii indiferent de culoarea politica vor face la fel cum au facut si pina acum.
Cate protocoale semnate cu sindicatele nu au fost incalcate?
Cati si-au dat demisia dupa ce populatia nu a votat pentru suspendarea lui Basescu si Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala declansarea suspendarii ?
Cati si-au dat demisia cand procuratura a instrumentat un dosar impotriva lor ?
Cat la suta din politicieni romani au dat dovada de caracter si respect fata de alegatori ?
Cei care au iesit in strada cred ca daca pica Boc si Basescu o sa le fie mai bine si de a doua zi dupa instalarea unui nou regim o sa creasca salariile si pensiile, o sa se ieftineasca medicamentele, benzina, curentul electric , gazele naturale ....
Sa fim seriosi, cine ar putea crede asa ceva ?
Sunt pur si simplu folositi si manipulati pentru ca nimic sa nu se schimbe de fapt .
Scopul lor este ca Parlamentul sa ramana asa cum este si acum chiar daca , democratic, o majoritate a votat pentru altceva.
Scopul primordial al lui Ponta si Antonescu este acela de a nu se schimba nimic in politica romaneasca.
Ma mir ca nu observa nimeni ca din ce in ce mai mult procuratura si magistratura incepe sa se ocupe si de altceva decat fratii Camataru si alti gainari autohtoni . Acest lucru trebuie infranat si acest lucru este mult mai important pentru politicieni decat bunastarea poporului.
Presimt ca la fel ca dupa multiplele inscaunari ale lui Iliescu vom canta cu toti melodia de neuitat "Ce bine imi pare ca ai luat teapa." si vom admira consternati statuia simbol al revolutiei Romane.
Mergeti fratilor din usa in usa si adunati semnaturi impotriva lui Basescu poate ca atunci va face ce vreti voi daca o sa adunati suficiente semnaturi.
NU ar fi insa rau ca atunci cand faceti asta sa explicati si care este alternativa .
O demonstraie al carei singur scop este JOS X-ulescu fara a avea si SUS Popescu nu foloseste nimanui la nimic.
E ca si cum ai fi intr-un desert si ti-ai da foc la masina pentru ca numai merge cu 100 Km/h asa cum vrei tu si merge doar cu 50 Km/h , fara a avea insa posibilitatea de a o inlocui cu alta ramanand sa mergi mai departe pe jos.
Fara nici o suparare Ponta si Crin nu sunt o alternativa si nici nu au venit cu altceva decat cu critici la care nu au adus nici o solutie.
In opinia mea CRITICILE FARA SOLUTII = 0
Goldman Sachs, Gold Corporation, Tara unde SOV, Maria Vlas si viceprimarul Brasovului au fugit cu banii, Soros, Donald Trump, tara unde nevasta lui Adrian Nastase facea afaceri si depozita bani cand sotul era prim-ministru, etc
Lista 2: Cei ce se afla pe primul loc in statistica ce are ca axe: A=etnia, B=Functia Politica, C=salariul si venitul net
Concluzie: Cine sunt acestia:
Raspuns: Ghici ghicitoarea mea!
O analiza serioasa, facuta de oameni seriosi, competenti si de buna credinta, nu alde Duta, Vladescu &comp (Jucatorul inclusiv) poate ar mai deschide niste orizonturi...
Antena3 a castigat fara putnta de tagada. Chiar si cei care nu o urmaresc au mai aruncat un oki sa vada ce gogomanii mai spun cu ocazi asta, si asta le-a crescut ratingul. Pt noi, pare hilar de ce se lauda atata televiuzilie cu ratingul, pt ei audienta se traduce in bani, bani din publicitate in special, si nu's putini.
..................
conf. legii compensatiei, a pierdut pnl din asta :-)
pierzator - Noua Republica a esuat in a se folosi corect de acest moment pentru a se dezvolta intr-o solutie viabila politic, conform intentiei originale...
pierzator - "dreapta intelectuala" din romania, Intelectualii de dreapta, foarte putin vocaia si inainte de miscari, acum pare ca a disparut complet din peisaj...
Ca dovada ca inainte de proteste DD-PP era cotat cel mai optimist la 3%, dupa proteste a depasit 7%..
Pot sa stiu si eu ce comisie a avizat si verificat compania Goldman Sachs pe contractul unde a castigat licitatia recent in luna aceasta?
Goldman Sachs a castigat 2 licitatii pe privatizarea gazelor naturale ale Romaniei - stire postata de Google News si Romania Insider in limba engleza, dar complet ignorata de mass-media romaneasca pe limba romana.
Este binecunoscut rolul lui Goldman Sachs in falimentarea companiei USA de energie electrica : ENRON (echivalentul lui ENEL sau ELECTRICA), este binecunoscut rolul lui Goldman Sachs in criza datoriilor suverane (hedge funds) si originile crizei financiare mondiale din prezent (valui 1+2 de criza).
Raj Rajaratnam CEO-ul Goldman Sachs a fost dat in judecata si condamnat de justitia USA, Goldman Sachs are procese penale si civile cu guvernul USA pentru inselatorie si subminarea economiei nationale si mondiale.
IN CONCLUZIE: Pot sa stiu si eu domnule presedinte si domnule prim-ministru cine a avizat si de ce ca Goldman Sachs sa fie acceptata ca castigatoare a licitatiei pentru privatizarea gazelor naturale ale Romaniei? Nu de alta ... dar tot vorbim aici de profituri si castigatori! Poate de aceea va tremura vocea domnule presedinte cand vorbeati de manifestarile din strada!? Va era frica ca pierde Goldman Sachs contractul cu privatizarea gazelor naturale ale Romaniei si nu mai va achitati obligatiile catre sustinatorii dvs in campania electorala?
PPS: Intrebam si eu ... nu am dat cu parul...
prezentarea opiniilor drept fapte? se mai invata in romania ca nu e voie sa faci asta cand te consideri ziarist?
meseria jandarmilor e sa asigure ordinea. nu ei au aruncat cu pietre. a ii acuza si a-i lauda pe protestatarii violenti este josnic. nu o sa cititi niciodata asa ceva intr-un ziar serios din sua sau canada.
aaa, ca exista victime inocente... asta este. cand iesi la astfel de manifestatii isi asumi riscurile. de-asta contractul de asigurare de viata spune ca nu esti asigurat in cazul unor lupte de strada.
Acum a venit randul jurnalistilor care nu sunt presati economic sa piarda increderea mea. S-au sucit cu 180 de grade zicand "guvernul nu a explicat bine". 35% din populatie a inteles ca reformele au fost necesare. Ce nu a explicat bine domnilor ? Hai explicati voi ! Au fost necesare ?
protestele au fost dominate de uslasi si ultrasi care ar iesi si maine in strada daca ar exista o conjuctura favorabila lor.
asta nu inseamna ca lumea e multumita si o duce bine. Romania ar iesi cu adevarat in strada daca ar avea o alternativa reala. in acest moment alternativa este USL = sinucidere.
lista mea arata cam asa:
au castigat massmedia / jurnalistii wannabe / opinionistii / circul politic
a pierdut Romania ce merge la munca, ce doreste justitie, invatamant, sanatate, etc la nivel occidental si care este convinsa ca nu le va obtine cu USL.
sunt doar niste turme de bizoni fara coloana vertebrala, "Ferma animalelor" este putin spus!
1. revolutionarii '89 care si-au primit ajutoarele sociale inapoi. Bleah!
2. Boc - care a castigat dreptul de a fi numit maimutoiul turbat al politicii romanesti.
3. UDMR-ul a castigat dreptul de a fi in urmatorul Guvern. Ma rog, sa zicem ca nu era nevoie de revolta pentru asta :))
La pierzatori:
1. PDL-ul a pierdut nescai procente pe care le castigase prin prisma scanalului intern din PSD (Geoana) care i-a bucurat de minune pe pesedisti. Mai stie cineva de scandal? Nu, a fost dat uitarii. A, OK, asa ma gandeam si eu.
2. Pai la pierzatori il putem trece pe Boc care si-a pierdut pentru totdeauna dreptul de a se reabilita in fata poporului roman. Boc a invins ultima reduta a patetismului cand a pus el micutul mana pe lopata sa dea zapada.
Articolul paralel al lui Vasile Dâncu mi se pare pervers de stânga. Lung şi explodat.
E plăcut să-l regăsim pe Vlad Mixich!
Ca in fizica, nimic nu s-a cistigat, nimic nu s-a pierdut, totul este numai o transformare, din pacate, nu de substanta
S-ar putea sa fie ca in "urma scapa turma" si "cei din urma vor fi cei dintai". Avti experienta din 2009 la pezidentiale cand exit pool-ul ii da castigatori pe Antene si Realitatea iar numaratoarea finala ii gaseste ciuruiti.
Iată, spre comparare, evoluția evenimentelor din 1945: (sursa http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Petru_Groza)
Citez:
”PCR şi PSD au denunţat în mod oficial actul de colaborare cu PNL şi PNŢ în cadrul BND, au ieşit de la guvernare şi s-au constituit într-o nouă coaliţie denumită Frontul Naţional Democrat. Acest fapt a stârnit o nouă criză politică, timp în care FND a pornit o uriaşă şi vehementă campanie împotriva partidelor istorice. Frontul Plugarilor a aderat la noua coaliţie politică de stânga. Din cauza presiunilor politice, pe 4 noiembrie, generalul Sănătescu a format un nou guvern „de largă colaborare politică”. Atât liderii de la Moscova, cât şi comuniştii autohtoni, au considerat că personalitatea şi carisma lui Groza ar putea asigura legitimitatea în faţa lumii occidentale. În noul cabinet Sănătescu, Petru Groza este numit vicepreşedinte al Consiliului de miniştri.
Cu toate acestea, crizele provocate de comunişti şi socialişti au continuat, iar Constantin Sănătescu s-a văzut nevoit să îşi depună mandatul pe 6 decembrie 1944. Şef al noului cabinet a fost numit generalul Nicolae Rădescu, în timp ce Groza şi-a păstrat mandatul de viceprim-ministru.
FND a continuat să organizeze manifestaţii de stradă sub lozinca ”Vrem guvern FND!”
În acea iarnă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniştilor, a efectuat o vizită la Moscova, în timpul căreia s-a stabilit programul de acţiune pentru preluarea puterii şi înlăturarea „forţelor reacţionare” în frunte cu Maniu. La Conferinţa de la Ialta din 4 - 11 februarie, Marile Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influenţă sovietică. Ca urmare, FND a pornit un asalt pentru răsturnarea guvernului.
România se afla într-o mare criză politică. În ziua de 26 februarie 1945 a sosit la Bucureşti A. I. Vâşinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov. Într-o audienţă la regele Mihai, Vâşinski i-a impus şefului de stat român demiterea imediată a generalului Rădescu, care era acuzat ca fiind „reacţionar” şi „fascist”, criticând partidele istorice şi pe Iuliu Maniu. Speranţele depuse de ministrul român de Externe, Constantin Vişoianu, în sprijinul Statelor Unite şi al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii. Vâşinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind uşa şi declarând: „Ialta sunt eu”!. Pe 2 martie, Mihai l-a însărcinat pe Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască lista noului guvern. În audienţele de la Palat, Maniu şi Brătianu s-au opus categoric, afirmând că aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în România”. În cele din urmă, regele a cedat, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru Groza. Deşi, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar 5 portofolii, în realitate, comuniştii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova.” Închei citatul.
Regele a fost forțat să abdice, anti-comuniștii au fost aruncați în lagărele Gulagului românesc, iar poporului i s-a impus ”dictatura proletariatului” transformată pe nesimțite, în următoarele patru decenii, în dictatura securității statului.
În Decembrie 1989 securiștii au hotărât că Ceușescu nu le mai poate susține comedia demagogică a socialismului multilateral dezvoltat, regimurile comuniste se prăbușeau deja, unul după altul, în Europa, pe fondul slăbirii puterii hegemonului de la Est.
Căderea zidului Berlinului a fost evenimentul care a dat startul Loviturii de Stat care l-a înlăturat pe Ceaușescu, iar poporul și-a dat martirii săi atunci, în speranța că va putea reveni la Democrație, eventual chiar Monarhie Constituțională.
Securitatea era însă pregătită pentru lupta pe baricade, avea logistica și fondurile, avea liderul charismatic, avea și planurile din 1945.
Poporul nu avea decât micul grup condus de Corneliu Coposu. Regelui i s-a interzis revenirea, a fost fugărit ca pe un infractor și expulzat încă o dată.
Și Occidentul a tăcut, încă o dată.
Mineriada din 13-15 Iunie 1990 a anunțat comunitatea occidentală că prevederile bilețelului Churchil-Molotov nu vor fi anulate de către revolta românilor care au murit în Decembrie 1989. (Bilețelul - un apendice al Conferinței Aliaților de la Ialta, neoficial dar esențial pentru trasarea granițelor ideologice de după război - prevedea că influența occidentală în teritoriile românești va fi de 10% iar restul de 90% va aparține URSS).
În lipsa reacției Occidentului, securiștii au spălat de sânge, încă o dată, spațiul sfânt al Pieței Universității.
Teroarea s-a lăsat din nou, grea, peste o populație fără lideri, fără mijloace de informare independente. Coposu, murise, Rațiu murise, ceilalți care se revendicau drept revoluționari nu erau decât marionetele securității atotputernice.
Populația era amenințată cu șomajul, inflația provocată artificial le consuma rapid economiile. Revoluționarii de ieri redeveniseră proletariatul de azi.
Dar, conform învățăturilor materialismului , acumulările cantitative provoacă saltul calitativ. Din trupul monstrului s-a desprins un alt doilea cap care privea în altă direcție deși se înfrupta din același stârv costeliv al unui stat secătuit de resurse umane și materiale.
Acest cap a spus: ”-Nu-mi ajung 10% ! Acest trup moare; vreau să-l salvez, să-l hrănesc, să-l cresc. Altfel vom muri !”
Celălalt cap a spus: ”-Și alea zece sunt acum ale mele ! Ciocu mic c-o iei pe coajă iară, javră ordinară ! Nu noi comandăm aici cine moare, cine trăiește și cine se hrănește, AVEM ALT STĂPÂN !”
În timp ce capetele se rățoiau unul la celălalt, scheletul de sub ele începu să se miște, să se zbată convulsiv și irațional. Din adâncurile costelive se auzi un zgomot neliniștitor, un urlet incipient, într-o smulgere încremenită între secole: ”-Dați-vă jos de pe mine, animalelor !”