UPDATE Drudge Report: Obama si-a dat acordul ca SUA sa publice imagini cu cadavrul lui Osama bin Laden

de A.N.     HotNews.ro
Marţi, 3 mai 2011, 17:57 Actualitate | Internaţional

Statele Unite ar putea publica, in cursul zilei de marti, fotografii ale ceremoniei religioase musulmane tinuta pentru Osama bin Laden, transmite Reuters, citand un inalt oficial american. Acesta a spus ca "nu a fost luata inca nicio decizie". Cadavrul lui bin Laden a fost aruncat in apa in largul Pakistanului dupa ce o slujba religioasa musulmana a avut loc pe puntea unui portavion american stationat in zona.

UPDATE Drudge Report a precizat ca Barack Obama si-a dat acordul pentru publicarea cel putin a unei imagini "grafice" a cadavrului lui bin Laden, in care se observa urma de glont deasupra ochiului stang. "Va fi cea mai vizualizata imagine din istoria moderna", scrie Matt Drudge.

Oficialul, vorbind sub protectia anonimatului, a precizat ca Administratia de la Washington nu a luat inca o decizie in acest sens.

Autoritatile americane au declarat luni ca trupul neinsufletit al lui Osama bin Laden a fost aruncat in mare, intr-un loc neprecizat, funeraliile respectand traditiile musulmane.

Potrivit The Guardian, trupul lui bin Laden a fost scufundat in mare pentru a se evita transformarea mormantului acestuia in loc de pelerinaj, asa cum s-a intamplat in cazul lui Sadam Hussein. 

Luni, surse oficiale americane declarasera ca Administratia Obama detine fotografii cu cadavrul lui Osama bin Laden, dar oficialii Casei Albe dezbat inca daca acestea ar trebui sau nu date publicitatii.

"Nu e nicio indoiala ca este el", a afirmat un oficial care a vazut fotografiile si care a reamintit ca Osama bin Laden avea o inaltime de 1,93 metri.

Argumentele pentru publicarea lor: asigurarea publicului ca teroristul este mort, in conditiile in care vestea uciderii liderului al-Qaeda a fost primita cu scepticism si neincredere in multe colturi ale lumii.

Argumente impotriva publicarii acestora: sunt groaznice. Are o rana mare deasupra ochiului stang, unde a fost impuscat, iar creierul si sangele sunt vizibile.

Citeste si:
Numar special Time: "Crucea Rosie" - pentru marii dusmani ai SUA. De la Hitler la ben Laden


Citeste mai multe despre   











4139 vizualizari

  • -2 (22 voturi)    
    Nici asa nu e bine (Marţi, 3 mai 2011, 18:37)

    sile [anonim]

    Sa ghicesc ce urmeaza: trucaje, nu le-au dat pana acum ca n-au avut timp sa le faca in Photoshop, ala nu e Osama, urma de la glont nu e ca in filmele de actiune, conspiratie, evrei.
  • +1 (27 voturi)    
    Hai cu spumele (Marţi, 3 mai 2011, 18:37)

    zet [utilizator]

    Hai, conspirationistii lu' tata, ziceti acuma, repede, inainte de a fi publicata poza, ca e fotoshopata, ca Osama e viu, ca Osama nu a existat niciodata, ca a fost omorat de Bush ca sa poata invada tari straine, etc etc. Hai cu jihadu', sa va mai racoriti si voi putin, ca e frustrant grav cand va da uncle sam cate una in barba :D.
    • +6 (6 voturi)    
      Scepticism (Marţi, 3 mai 2011, 20:37)

      Anton [anonim] i-a raspuns lui zet

      In lume nu exista numai fraieri care iau de bune toate prostiile spuse de autoritati si conspirationisti, care sunt sigur ca tot ce spun autoritatile e gresit.

      Mai exista si oameni rationali care se asteapta ca o afirmatie sa fie argumentata (fie "de ce nu publicati poze?", fie "de ce ar minti Obama?")
  • +5 (5 voturi)    
    Un barbat potent (Marţi, 3 mai 2011, 19:03)

    Kayros [utilizator]

    Acum e momentul, inainte de orice poza, sa facem o paralela intre Osama si vestitul Terente. E clipa in care se nasc miturile...


    Poate avea dovezi anatomice incontestabile despre potenta sa si astea au trebuit normalizate in photoshop...
  • +2 (8 voturi)    
    ia mai lasa-ma.... (Marţi, 3 mai 2011, 20:35)

    bagator de seama [anonim]

    ....cu "conspirationistii"....nu e nimeni conspirationist...e atat de evident ca nu e mort....ma mir ca nu va dati seama de asta!!!!
    pun pariu ca acum sta la un suc (osama e musulman, nu bea alcool) cu elvis si cu michael jackson (desigur, si ei in viata) si privesc impreuna razand in hohote un documentar despre trucarea aselenizarii; trebuia si ceausescu sa fie cu ei, dar a avut nitica treaba si n-a mai venit....
    • +1 (3 voturi)    
      Ceausescu (Marţi, 3 mai 2011, 20:54)

      V.R. [utilizator] i-a raspuns lui bagator de seama

      Ceausescu e in Cuba, face ultimele pregatiri pentru sezonul de vara... asteapta multi turisti occidentali sa vina la resortul lui din Varadero in acest sezon.
    • -1 (3 voturi)    
      Gresit ! (Marţi, 3 mai 2011, 22:25)

      gdans [utilizator] i-a raspuns lui bagator de seama

      SUA nu ar da o asemenea stire daca Osama ar trai,
      pentru ca ar fi foarte simplu pentru Osama sa dovedeasca aceasta printr-o simpla aparitie.
      Nu mai citi literatura conspirationista si foloseste mai mult propria judecata.
      • +1 (1 vot)    
        Te-ai gandit la asta? (Marţi, 3 mai 2011, 23:08)

        Eri [anonim] i-a raspuns lui gdans

        Si poate Osama e mort de mai mult timp, si au lansat stirea abia acum ca sa se redirectioneze atentia oamenilor de la stirea cu masacrul (copiii,nepotii lui Ghaddafi omorati in urma atentatului Nato) de sambata trecuta! Au vuit de la stirea cu atentatul si ce altceva de amploare sa mai lansezi ca sa se potoleasca lumea cu criticele.
  • -1 (3 voturi)    
    pixelu' albastru (Marţi, 3 mai 2011, 20:38)

    df [anonim]

    Orice fotografie vor pune, or sa vina o gramada cu argumente gen "pixelul albastru" cum ca poza e lucrata.
  • +2 (4 voturi)    
    Ce bine! (Marţi, 3 mai 2011, 21:08)

    AlinN [utilizator]

    Chiar voiam sa vad cat de mult a evoluat Photoshop-ul!
  • +2 (6 voturi)    
    era mort de mult (Marţi, 3 mai 2011, 21:32)

    gogu [anonim]

    Din punct de vedere logistic era mort de mult. Marile actiuni ale lui au fost doar citeva benzi audio inregistrate. In ultimi 5 ani Osama nu a mai facut nimic care sa merite atentia, banii si gargara. Fie nu mai exista fizic de mult fie nu mai prezenta importantza (sau nu a prezentat niciodata importantza)

    Faptul ca le-a luat 10 ani si au reusit taman cind Obama se duce in jos e cam brodeala..
    • +3 (3 voturi)    
      păi da (Marţi, 3 mai 2011, 22:31)

      ampersand [utilizator] i-a raspuns lui gogu

      republicanul george dabăliu buş ştia încă de pe vremea primului manadat al său că democratul obama va scădea în sondaje spre sfârşitul primului său mandat (al lui obama adicătelea) aşa că-n al doilea mandat (al lui, al lui buş) el (buş) a dat dispoziţie ca-cadavrul lui binladen să fie pus la frigider ca să poată fi folosit ca armă electorală pentru câştigarea celui de-al doilea mandat de către democratul obama.
  • 0 (2 voturi)    
    cam tarziu (Marţi, 3 mai 2011, 21:59)

    Demigod [utilizator]

    Deja puteau sa-l construiasca molecula cu molecula. Ce a asteptat atata? Nu stia ca lumea NU CREDE pana nu se vede? Slab om politic e asta. Se cam joaca...
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru sceptici (Marţi, 3 mai 2011, 22:09)

    gelu [anonim]

    Pai daca americanii mint si Osama ar fi viu oricand ar putea da un comunicat[cu imaginea lui] prin care sa demonstreze inselatoria americanilor......
    Chiar asa e de greu de inteles?
    • 0 (0 voturi)    
      Nu asta este problema. (Miercuri, 4 mai 2011, 9:53)

      AlinN [utilizator] i-a raspuns lui gelu

      Daca americanii mint, poate ca OBL a fost folosit ca sperietoare pentru a baga America in razboi. Poate era mort de mult, poate era mana-n mana cu CIA. Poate a fost doar o scuza pentru a cuceri tari cu petrol, poate evenimentul este creat doar pentru a militariza viata, a controla mai mult oamenii, poate chiar asa s-a intamplat cum se spune si atunci de ce?
  • 0 (0 voturi)    
    are o rana mare deasupra (Marţi, 3 mai 2011, 22:46)

    hail to the thief [utilizator]

    are o rana mare deasupra ochiului stang ... pana si ... are o buba mare deasupra ochiului stang, ar fi sunat mai infiorator
  • 0 (0 voturi)    
    Funeralii?! (Miercuri, 4 mai 2011, 10:21)

    Melinda Stan [utilizator]

    S-ai mai obosit americanii sa ii asigure funeralii raului intruchipat?! Socant, dezgustator, made by Obama!


Abonare la comentarii cu RSS
VIDEO UPDATE Presedintele Obama: Dupa 10 ani de cautari, Osama bin Laden a fost ucis. Este o realizare istorica a SUA
Cele mai noi stiri despre subiect
6 Mai 2011
5 Mai 2011
4 Mai 2011

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version